CCRM1107/2002
ID intern unic: 025085
Версия бери русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
PARLAMENTUL
COD Nr. 0107
din 06.06.2002
CODUL CIVIL
AL REPUBLICII MOLDOVA
Publicat : 02.06.2002 în Monitorul Oficial Nr. 02-86 art Nr : 061
MODIFICAT
LP58 din 06.04.17, MO119-126/14.04.17 art.197; în vigoare 00.03.18
LP66 din 03.04.17, MO171-180/02.06.17 art.297
LP80 din 05.05.17, MO162-170/26.05.17 art.284
LP211 din 09.07.16, MO338-341/30.09.16 art.698
LP200 din 08.07.16, MO338-341/30.09.16 art.696; în vigoare 00.03.17
LP185 din 02.07.16, MO306-313/16.09.16 art.655; în vigoare 06.03.17
LP160 din 07.07.16, MO306-313/16.09.16 art.647
LP201 din 08.07.16, MO293-305/09.09.16 art.630; în vigoare 09.09.16
LP6 din 06.02.16, MO79-89/01.04.16 art.144; în vigoare 01.10.16
LP90 din 09.05.14, MO169-173/27.06.14 art.379
LP53 din 03.04.14, MO99-102/25.04.14 art.253
LP43 din 07.03.14, MO99-102/25.04.14 art.247
LP203 din 02.07.13, MO191-197/06.09.13 art.621; în vigoare 06.03.14
LP155 din 08.06.13, MO173-176/09.08.13 art.582
LP116 din 03.05.13, MO146-151/12.07.13 art.456
LP31 din 07.03.13, MO69-74/05.04.13 art.223
LP184 din 01.07.12, MO166-169a/16.08.12 art.571; în vigoare 06.11.12
LP33 din 06.05.12, MO99-102/25.05.12 art.330
LP23 din 01.03.12, MO54-59/23.03.12 art.172; în vigoare 03.06.12
LP88 din 01.04.11, MO107-109/01.07.11 art.284
LP113-XVIII din 08.12.09, MO197-200/31.12.09 art.656
LP163-XVI din 09.07.08, MO140-142/01.08.08 art.574
LP280-XVI din 04.12.07, MO94-96/30.05.08 art. 049
LP250-XVI din 02.11.07, MO37-39/22.02.08 art.102
LP130-XVI din 07.06.07, MO94-97/06.07.07 art.418
LP262-XVI din 08.07.06, MO126-130/11.08.06 art.641
LP60-XVI din 08.04.05, MO92-94/08.07.05 art.431
LP206-XV din 09.05.03, MO149/18.07.03 art.598

NOTĂ:
Î n textul codului, cuvintele “titlu de valoare” se înlocuiesc cu cuvintele “valoare mobiliară” prin LP250-XVI din 02.11.07, MO37-39/22.02.08 art.102



Parlamentul adoptă prezentul cod.

Cartea întîi
DISPOZIŢII GENERALE
T i t l u l I
DISPOZIŢII COMUNE
Capitolul I
LEGISLAŢIA CIVILĂ
Articolul 0. Bazele legislaţiei civile
(1) Legislaţia civilă este întemeiată pe recunoaşterea egalităţii participanţilor la raporturile reglementate de ea, inviolabilităţii proprietăţii, libertăţii contractuale, inadmisibilităţii imixtiunii în afacerile private, necesităţii de realizare liberă a drepturilor civile, de garantare a restabilirii persoanei în drepturile în care a fost lezată şi de apărare judiciară a lor.
(2) Persoanele fizice şi juridice sînt libere să stabilească pe bază de contract drepturile şi obligaţiile lor, orice alte condiţii contractuale, dacă acestea nu contravin legii.
(3) Drepturile civile pot fi limitate prin lege organică doar în temeiurile prevăzute de Constituţia Republicii Moldova.
Articolul 0. Raporturile reglementate de legislaţia civilă
(1) Legislaţia civilă determină statutul juridic al participanţilor la circuitul civil, temeiurile apariţiei dreptului de proprietate şi modul de exercitare a acestuia, reglementează obligaţiile contractuale şi de altă natură, alte raporturi patrimoniale şi personale nepatrimoniale conexe lor.
(2) Raporturile familiale, locative, raporturile de muncă, de exploatare a resurselor naturale şi de protecţie a mediului înconjurător, ce corespund prevederilor alin.(1), sînt reglementate de prezentul cod şi de alte legi.
(3) Raporturile privind realizarea şi apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, a altor valori nepatrimoniale sînt reglementate de prezentul cod şi de alte legi.
(4) Subiecte ale raporturilor juridice civile sînt persoanele fizice şi juridice, cele care practică, precum şi cele care nu practică activitate de întreprinzător.
Articolul 0 0 . Consumatorul şi profesionistul
(1) Are calitatea de consumator orice persoană fizică care, în cadrul unui raport juridic civil, acţionează predominant în scopuri ce nu țin de activitatea de întreprinzător sau profesională. Persoana fizică nu are calitatea de consumator dacă cealaltă parte a raportului juridic civil nu are calitatea de profesionist.
(2) Are calitatea de profesionist orice persoană fizică sau juridică de drept public sau de drept privat care, în cadrul unui raport juridic civil, acţionează în scopuri ce ţin de activitatea de întreprinzător sau profesională, chiar dacă persoana nu are scopul de a obţine un profit din această activitate.
(3) Persoana care, într-un raport juridic civil, corespunde atît dispoziţiilor alin. (1), cît şi dispoziţiilor alin. (2) se consideră consumator dacă recunoaşterea acestei calităţi îi oferă o anumită protecţie juridică, iar în celelalte cazuri persoana se consideră profesionist.
[Art.2 0 introdus prin LP200 din 08.07.16, MO338-341/30.09.16 art.696; în vigoare 00.03.17 ]
Articolul 0. Legislaţia civilă
(1) Legislaţia civilă constă în prezentul cod, în alte legi, în ordonanţe ale Guvernului şi în acte normative subordonate legii, care reglementează raporturile prevăzute la art.2 şi care trebuie să fie în concordanţă cu Constituţia Republicii Moldova.
(2) Actele normative subordonate legii se aplică la reglementarea raporturilor civile doar în cazurile în care sînt emise în temeiul legii şi nu contravin ei.
Articolul 0. Uzanţa
(1) Uzanţa reprezintă o normă de conduită care, deşi neconsfinţită de legislaţie, este general recunoscută şi aplicată pe parcursul unei perioade îndelungate într-un anumit domeniu al raporturilor civile.
(2) Uzanţa se aplică numai dacă nu contravine legii, ordinii publice şi bunelor moravuri.
Articolul 0. Analogia legii şi analogia dreptului
(1) În cazul nereglementării prin lege ori prin acord al părţilor şi lipsei de uzanţe, raporturilor prevăzute la art.2 li se aplică, dacă aceasta nu contravine esenţei lor, norma legislaţiei civile care reglementează raporturi similare (analogia legii).
(2) Dacă aplicarea analogiei legii este imposibilă, drepturile şi obligaţiile părţilor se determină în funcţie de principiile generale şi de sensul legislaţiei civile (analogia dreptului).
(3) Nu se admite aplicarea prin analogie a normelor care limitează drepturile civile sau care stabilesc răspundere civilă.
(4) Instanţa de judecată nu este în drept să refuze înfăptuirea justiţiei în cauzele civile pe motivul că norma juridică lipseşte sau că este neclară.
Articolul 0. Acţiunea în timp a legii civile
(1) Legea civilă nu are caracter retroactiv. Ea nu modifică şi nici nu suprimă condiţiile de constituire a unei situaţii juridice constituite anterior, nici condiţiile de stingere a unei situaţii juridice stinse anterior. De asemenea, legea nouă nu modifică şi nu desfiinţează efectele deja produse ale unei situaţii juridice stinse sau în curs de realizare.
(2) Legea nouă este aplicabilă situaţiilor juridice în curs de realizare la data intrării sale în vigoare.
(3) De la data intrării în vigoare a legii noi, efectele legii vechi încetează, cu excepţia cazurilor în care legea nouă prevede altfel.
(4) În cazul situaţiilor juridice contractuale în curs de realizare la data intrării în vigoare a legii noi, legea veche va continua să guverneze natura şi întinderea drepturilor şi obligaţiilor părţilor, precum şi orice alte efecte contractuale, dacă legea nouă nu prevede altfel.
(5) În situaţiile prevăzute la alin.(4), dispoziţiile legii noi se aplică modalităţilor de exercitare a drepturilor sau de executare a obligaţiilor, precum şi de înstrăinare, preluare, transformare sau de stingere a acestora. De asemenea, dacă legea nouă nu prevede altfel, clauzele unui act juridic încheiat anterior intrării în vigoare a legii noi contrare dispoziţiilor ei imperative sînt, de la această dată, lipsite de orice efect juridic.
Articolul 0. Legislaţia civilă şi tratatele internaţionale
Dacă prin tratatul internaţional la care Republica Moldova este parte sînt stabilite alte dispoziţii decît cele prevăzute de legislaţia civilă, se vor aplica dispoziţiile tratatului internaţional.
Capitolul II
APARIŢIA DREPTURILOR ŞI OBLIGAŢIILOR CIVILE.
EXERCITAREA ŞI APĂRAREA DREPTURILOR CIVILE
Articolul 0. Temeiurile apariţiei drepturilor şi obligaţiilor
civile
(1) Drepturile şi obligaţiile civile apar în temeiul legii, precum şi în baza actelor persoanelor fizice şi juridice care, deşi nu sînt prevăzute de lege, dau naştere la drepturi şi obligaţii civile, pornind de la principiile generale şi de la sensul legislaţiei civile.
(2) Drepturile şi obligaţiile civile apar:
a) din contracte şi din alte acte juridice;
b) din acte emise de o autoritate publică, prevăzute de lege drept temei al apariţiei drepturilor şi obligaţiilor civile;
c) din hotărîre judecătorească în care sînt stabilite drepturi şi obligaţii;
d) în urma creării şi dobîndirii de patrimoniu în temeiuri neinterzise de lege;
e) în urma elaborării de lucrări ştiinţifice, creării de opere literare, de artă, în urma invenţiilor şi altor rezultate ale activităţii intelectuale;
f) în urma cauzării de prejudicii unei alte persoane;
g) în urma îmbogăţirii fără justă cauză;
h) în urma altor fapte ale persoanelor fizice şi juridice şi a unor evenimente de care legislaţia leagă apariţia unor efecte juridice în materie civilă.
Articolul 0. Exercitarea drepturilor şi executarea obligaţiilor
(1) Persoanele fizice şi juridice participante la raporturile juridice civile trebuie să îşi exercite drepturile şi să îşi execute obligaţiile cu bună-credinţă, în acord cu legea, cu contractul, cu ordinea publică şi cu bunele moravuri. Buna-credinţă se prezumă pînă la proba contrară.
(2) Neexercitarea de către persoanele fizice şi juridice a drepturilor civile ce le revin nu duce la stingerea acestora, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.
Articolul 00. Apărarea judiciară a drepturilor civile
(1) Apărarea drepturilor civile încălcate se face pe cale judiciară.
(2) Modul de aplanare a litigiului dintre părţi pînă la adresare în instanţă de judecată poate fi prevăzut prin lege sau contract.
(3) Apărarea drepturilor civile pe cale administrativă se face doar în cazurile prevăzute de lege. Hotărîrea emisă pe cale administrativă poate fi atacată în instanţă de judecată.
Articolul 01. Metodele de apărare a drepturilor civile
Apărarea dreptului civil se face prin:
a) recunoaşterea dreptului;
b) restabilirea situaţiei anterioare încălcării dreptului şi suprimarea acţiunilor prin care se încalcă dreptul sau se creează pericolul încălcării lui;
c) recunoaşterea nulităţii actului juridic;
d) declararea nulităţii actului emis de o autoritate publică;
e) impunerea la executarea obligaţiei în natură;
f) autoapărare;
g) repararea prejudiciilor;
h) încasarea clauzei penale;
i) repararea prejudiciului moral;
j) desfiinţarea sau modificarea raportului juridic;
k) neaplicarea de către instanţa de judecată a actului ce contravine legii emis de o autoritate publică;
l) alte căi prevăzute de lege.
Articolul 02. Declararea nulităţii actului ce contravine
legii emis de o autoritate publică
(1) Actul, emis de o autoritate publică, ce încalcă drepturile şi interesele civile ocrotite de lege ale unei persoane fizice sau juridice va fi declarat de către instanţa de judecată nul din momentul adoptării lui.
(2) În cazurile recunoaşterii de către instanţa de judecată a actului, prevăzut la alin.(1), ca fiind nul, dreptul încălcat este pasibil de restabilire sau apărare prin alte metode prevăzute de prezentul cod şi de alte legi.
Articolul 03. Autoapărarea
(1) Nu sînt ilicite acţiunile persoanei care, în scopul autoapărării, ia, sustrage, distruge sau deteriorează un bun sau, în acelaşi scop, reţine persoana obligată care ar putea să se ascundă, sau înlătură rezistenţa celui obligat să tolereze acţiunea dacă nu se poate obţine asistenţa organelor competente şi dacă, fără o intervenţie imediată, există pericolul ca realizarea dreptului să devină imposibilă sau substanţial îngreuiată.
(2) Autoapărarea nu trebuie să depăşească limitele necesare înlăturării pericolului.
(3) În cazul deposedării de bunuri, trebuie să se solicite imediat sechestrarea acestora dacă nu este obţinută executarea silită.
(4) Dacă este reţinută, persoana obligată trebuie să fie adusă imediat în faţa autorităţii competente.
(5) Persoana care a săvîrşit una dintre acţiunile prevăzute la alin.(1), presupunînd în mod eronat că are dreptul la autoapărare, este obligată să repare prejudiciul cauzat celeilalte părţi, chiar dacă eroarea nu se datorează culpei sale.
Articolul 04. Repararea prejudiciilor
(1) Persoana lezată într-un drept al ei poate cere repararea integrală a prejudiciului cauzat astfel.
(2) Se consideră prejudiciu cheltuielile pe care persoana lezată într-un drept al ei le-a suportat sau urmează să le suporte la restabilirea dreptului încălcat, pierderea sau deteriorarea bunurilor sale (prejudiciu efectiv), precum şi beneficiul neobţinut prin încălcarea dreptului (venitul ratat).
(3) Dacă cel care a lezat o persoană într-un drept al ei obţine ca urmare venituri, persoana lezată este în drept să ceară, pe lîngă reparaţia prejudiciilor, partea din venit rămasă după reparaţie.
Articolul 05. Apărarea drepturilor personale nepatrimoniale
Drepturile personale nepatrimoniale şi alte valori nemateriale sînt apărate în cazurile şi în modul prevăzut de prezentul cod şi de alte legi, în limita în care folosirea modalităţilor de apărare a drepturilor civile reiese din esenţa dreptului încălcat şi din caracterul consecinţelor acestei încălcări.
Articolul 06. Apărarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei
profesionale
(1) Orice persoană are dreptul la respectul onoarei, demnităţii şi reputaţiei sale profesionale.
(2) Orice persoană este în drept să ceară dezminţirea informaţiei ce îi lezează onoarea, demnitatea sau reputaţia profesională dacă cel care a răspîndit-o nu dovedeşte că ea corespunde realităţii.
(3) La cererea persoanelor interesate, se admite apărarea onoarei şi demnităţii unei persoane fizice şi după moartea acesteia.
(4) Dacă informaţia care lezează onoarea, demnitatea sau reputaţia profesională este răspîndită printr-un mijloc de informare în masă, instanţa de judecată îl obligă să publice o dezminţire la aceeaşi rubrică, pagină, în acelaşi program sau ciclu de emisiuni în cel mult 05 zile de la data intrării în vigoare a hotărîrii judecătoreşti.
(5) În cazul în care un document emis de o organizaţie conţine informaţii care lezează onoarea, demnitatea şi reputaţia profesională, instanţa de judecată o obligă să înlocuiască documentul.
(6) În alte cazuri decît cele prevăzute la alin.(4) şi (5), modalitatea de dezminţire a informaţiilor care lezează onoarea, demnitatea şi reputaţia profesională se stabileşte de către instanţa de judecată.
(7) Persoana lezată în drepturile şi interesele sale, ocrotite de lege, prin publicaţiile unui mijloc de informare în masă, este în drept să publice replica sa în respectivul mijloc de informare în masă pe contul acestuia
(8) Orice persoană în a cărei privinţă a fost răspîndită o informaţie ce îi lezează onoarea, demnitatea şi reputaţia profesională este în drept, pe lîngă dezminţire, să ceară repararea prejudiciului material şi moral cauzat astfel. Cuantumul despăgubirilor pentru prejudiciul moral trebuie sa fie rezonabil şi să se determine ţinîndu-se cont de:
a) caracterul informaţiilor răspîndite;
b) sfera de răspîndire a informaţiilor;
c) impactul social asupra persoanei;
d) gravitatea şi întinderea suferinţelor psihice sau fizice cauzate persoanei vătămate;
e) proporţionalitatea între acordarea despăgubirilor şi gradul în care reputaţia a fost lezată;
f) gradul de vinovăţie al autorului prejudiciului;
g) măsura în care această compensare poate aduce satisfacţie persoanei vătămate;
h) publicarea rectificării, replicii sau dezminţirii pînă la pronunţarea hotărîrii judecătoreşti;
i) alte circumstanţe relevante pentru cazul dat.
[Art.16 al.(8) modificat prin LP262-XVI din 08.07.06, MO126-130/11.08.06 art.641]
(9) Dacă identificarea persoanei care a difuzat informaţia ce lezează onoarea, demnitatea şi reputaţia profesională a unei alte persoane este imposibilă, aceasta din urmă este în drept să adreseze în instanţă de judecată o cerere în vederea declarării informaţiei răspîndite ca fiind neveridică.
T i t l u l II
PERSOANELE
Capitolul I
PERSOANA FIZICĂ
Secţiunea 0
Dispoziţii generale
[Capitolul I secțiunea 0, titlul introdus prin LP66 din 03.04.17, MO171-180/02.06.17 art.297 ]
Articolul 07. Noţiunea de persoană fizică
Persoană fizică este omul, privit individual, ca titular de drepturi şi de obligaţii civile.
Articolul 08. Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice
(1) Capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii civile (capacitatea de folosinţă) se recunoaşte în egală măsură tuturor persoanelor fizice.
(2) Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice apare în momentul naşterii şi încetează o dată cu moartea.
(3) Dreptul la moştenire a persoanei fizice apare la concepţiune dacă se naşte vie.
Articolul 09. Capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice
Capacitate de exerciţiu este aptitudinea persoanei de a dobîndi prin fapta proprie şi de a exercita drepturi civile, de a-şi asuma personal obligaţii civile şi de a le executa.
Articolul 00. Capacitatea deplină de exerciţiu a persoanei
fizice
(1) Capacitatea deplină de exerciţiu începe la data cînd persoana fizică devine majoră, adică la împlinirea vîrstei de 08 ani.
(2) Minorul dobîndeşte prin căsătorie capacitate deplină de exerciţiu. Desfacerea căsătoriei nu afectează capacitatea deplină de exerciţiu a minorului. În cazul declarării nulităţii căsătoriei, instanţa de judecată îl poate lipsi pe soţul minor de capacitatea deplină de exerciţiu din momentul stabilit de ea.
(3) Minorul care a atins vîrsta de 06 ani poate fi recunoscut ca avînd capacitate de exerciţiu deplină dacă lucrează în baza unui contract de muncă sau, cu acordul părinţilor, adoptatorilor sau curatorului, practică activitate de întreprinzător. Atribuirea capacităţii depline de exerciţiu unui minor (emancipare) se efectuează prin hotărîre a autorităţii tutelare, cu acordul ambilor părinţi, adoptatorilor sau curatorului, iar în lipsa unui astfel de acord, prin hotărîre judecătorească.
Articolul 01. Capacitatea de exerciţiu a minorului care a
împlinit vîrsta de 04 ani
(1) Minorul care a împlinit vîrsta de 04 ani încheie acte juridice cu încuviinţarea părinţilor, adoptatorilor sau a curatorului, iar în cazurile prevăzute de lege, şi cu încuviinţarea autorităţii tutelare.
(2) Minorul care a împlinit vîrsta de 04 ani are dreptul fără consimţămîntul părinţilor, adoptatorilor sau al curatorului:
a) să dispună de salariu, bursă sau de alte venituri rezultate din activităţi proprii;
b) să exercite dreptul de autor asupra unei lucrări ştiinţifice, literare sau de artă, asupra unei invenţii sau unui alt rezultat al activităţii intelectuale apărate de lege;
c) să facă depuneri în instituţiile financiare şi să dispună de aceste depuneri în conformitate cu legea;
d) să încheie actele juridice prevăzute la art.22 alin.(2).
(3) Din motive întemeiate minorul poate fi limitat de instanţa de judecată, la cererea părinţilor, adoptatorilor sau a curatorului ori a autorităţii tutelare, în drepturile prevăzute la alin.(2) lit.a) şi b).
(4) Minorul care a împlinit vîrsta de 06 ani poate deveni membru de cooperativă.
Articolul 02. Capacitatea de exerciţiu a minorului care nu
a împlinit vîrsta de 04 ani
(1) Toate actele juridice pentru şi în numele minorului pînă la împlinirea vîrstei de 04 ani pot fi încheiate doar de părinţi, adoptatori sau tutore, în condiţiile prevăzute de lege.
(2) Minorul în vîrstă de la 0 la 04 ani este în drept să încheie de sine stătător:
a) acte juridice curente de mică valoare care se execută la momentul încheierii lor;
b) acte juridice de obţinere gratuită a unor beneficii care nu necesită autentificare notarială sau înregistrarea de stat a drepturilor apărute în temeiul lor;
c) acte de conservare.
Articolul 02 0 . Restricţii la încheierea actelor juridice
în numele minorului care nu are capacitate
deplină de exerciţiu
(1) Actele juridice prevăzute la art. 08 05 alin. (1), încheiate în numele minorului care nu are capacitate deplină de exerciţiu, produc efecte juridice doar după autorizarea de către consiliul de familie sau, în absenţa acestuia, de către autoritatea tutelară. Dispozițiile art. 08 05 alin. (2)–(5), art. 08 04 –48 01 , art. 08 09 și art. 08 000 se aplică în mod corespunzător.
(2) În numele minorului care nu are capacitate deplină de exerciţiu nu se pot încheia, sub sancţiunea nulităţii absolute, actele juridice prevăzute la art. 08 06 .
[Art.22 0 introdus prin LP66 din 03.04.17, MO171-180/02.06.17 art.297 ]
Articolul 02 0 . Regimul mijloacelor băneşti ale minorului
care nu are capacitate deplină de exerciţiu
(1) Operaţiunile de încasare, de plată şi de administrare a mijloacelor băneşti efectuate în numele minorului care nu are capacitate deplină de exerciţiu se fac exclusiv prin contul deschis pe numele acestuia, dacă legea nu prevede altfel pentru anumite categorii de plăţi.
(2) Consiliul de familie sau, în absenţa acestuia, autoritatea tutelară poate prescrie ca o anumită sumă de bani care aparține minorului care nu are capacitate deplină de exerciţiu să fie depusă pe un cont special al acestuia, de pe care se vor efectua extrageri doar cu autorizarea consiliului de familie sau, în absenţa acestuia, a autorităţii tutelare. Dispoziţiile prezentului alineat nu se aplică în cazul executării silite asupra mijloacelor băneşti ale minorului.
(3) Consiliul de familie sau, în absenţa acestuia, autoritatea tutelară este obligată să ia toate măsurile necesare pentru a aduce la cunoştinţa instituţiei la care este deschis contul pe numele minorului care nu are capacitate deplină de exerciţiu despre regimul special instituit conform alin. (2).
[Art.22 0 introdus prin LP66 din 03.04.17, MO171-180/02.06.17 art.297 ]
Articolul 03. Inadmisibilitatea lipsirii şi limitării capacităţii
de folosinţă şi de exerciţiu
(1) Capacitatea civilă este recunoscută în măsură egală tuturor persoanelor, indiferent de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere, origine socială, grad de cultură sau de alte criterii similare.
(2) Persoana fizică nu poate fi lipsită de capacitate de folosinţă.
(3) Nimeni nu poate fi limitat în capacitate de folosinţă şi în capacitate de exerciţiu decît în cazul şi în modul prevăzut de lege.
(4) Renunţarea totală sau parţială a unei persoane fizice la capacitatea de folosinţă sau la capacitatea de exerciţiu, alte acte juridice îndreptate spre limitarea persoanei în capacitatea de folosinţă sau de exerciţiu sînt nule.
Articolul 04. Instituirea măsurii de ocrotire
judiciară
(1) În condiţiile prezentului cod, în privința persoanei fizice care, în urma unei boli mintale ori a unei deficienţe fizice, mintale sau psihologice, nu poate, în mod deplin, conştientiza acţiunile sale ori exprima voinţa poate fi instituită, prin hotărîre judecătorească, măsura de ocrotire judiciară sub forma curatelei, a ocrotirii provizorii sau a tutelei.
(2) În toate situaţiile, persoana în privința căreia a fost instituită o măsură de ocrotire judiciară este în drept să încheie de sine stătător actele juridice prevăzute la art. 02 alin. (2).
[Art.24 în redacția LP66 din 03.04.17, MO171-180/02.06.17 art.297 ]
Articolul 05. Limitarea persoanei fizice în capacitatea de
exerciţiu
(1) Persoana care, în urma consumului abuziv de alcool sau consumului de droguri şi de alte substanţe psihotrope, înrăutăţeşte starea materială a familiei sale poate fi limitată de către instanţa de judecată în capacitatea de exerciţiu. Asupra acestei persoane se instituie curatela.
(2) Persoana indicată la alin.(1) are dreptul să încheie acte juridice cu privire la dispunerea de patrimoniu, să primească şi să dispună de salariu, de pensie sau de alte tipuri de venituri doar cu acordul curatorului.
(3) Dacă au dispărut temeiurile în care persoana fizică a fost limitată în capacitatea de exerciţiu, instanţa de judecată anulează limitarea. În baza hotărîrii judecătoreşti, curatela asupra ei se anulează.
[Art.25 în redacția LP66 din 03.04.17, MO171-180/02.06.17 art.297 ]
Articolul 06. Activitatea de întreprinzător a persoanei
fizice
(1) Persoana fizică are dreptul să practice activitate de întreprinzător, fără a constitui o persoană juridică, din momentul înregistrării de stat în calitate de întreprinzător individual sau în alt mod prevăzut de lege.
(2) Persoana care practică activitate de întreprinzător fără înregistrare de stat nu poate invoca lipsa calităţii de întreprinzător.
(3) Asupra activităţii de întreprinzător desfăşurate fără constituirea de persoană juridică se aplică regulile care reglementează activitatea persoanelor juridice cu scop lucrativ dacă din lege sau din esenţa raporturilor juridice nu rezultă altfel.
Articolul 07. Răspunderea patrimonială a persoanei fizice
Persoana fizică răspunde pentru obligaţiile sale cu tot patrimoniul său, cu excepţia bunurilor care, conform legii, nu pot fi urmărite.
Articolul 08. Numele persoanei fizice
(1) Orice persoană fizică are dreptul la numele stabilit sau dobîndit potrivit legii.
(2) Numele cuprinde numele de familie şi prenumele, iar în cazul prevăzut de lege, şi patronimicul.
(3) Numele de familie se dobîndeşte prin efectul filiaţiei şi se modifică prin efectul schimbării stării civile, în condiţiile prevăzute de lege.
(4) Prenumele se stabileşte la data înregistrării naşterii, în baza declaraţiei de naştere.
Articolul 09. Utilizarea numelui
(1) Orice persoană are dreptul la respectul numelui său.
(2) Persoana fizică dobîndeşte şi exercită drepturile şi execută obligaţiile în numele său.
(3) Cel care utilizează numele altuia este răspunzător de toate confuziile sau prejudiciile care rezultă. Atît titularul numelui, cît şi soţul sau rudele lui apropiate pot să se opună acestei utilizări şi să ceară repararea prejudiciului.
(4) Persoana fizică este obligată să ia măsuri pentru avizarea debitorilor şi creditorilor săi despre schimbarea numelui şi poartă răspundere pentru prejudiciile cauzate prin nerespectarea acestei obligaţii.
Articolul 00. Domiciliul şi reşedinţa
(1) Domiciliul persoanei fizice este locul unde aceasta îşi are locuinţa statornică sau principală. Se consideră că persoana îşi păstrează domiciliul atîta timp cît nu şi-a stabilit un altul.
(2) Reşedinţa persoanei fizice este locul unde îşi are locuinţa temporară sau secundară.
(3) Persoana al cărei domiciliu nu poate fi stabilit cu certitudine se consideră domiciliată la locul reşedinţei sale.
(4) În lipsă de reşedinţă, persoana este considerată că domiciliază la locul unde se găseşte, iar dacă acesta nu se cunoaşte, la locul ultimului domiciliu.
Articolul 01. Domiciliul minorului şi al persoanei lipsite
de capacitate de exerciţiu
(1) Domiciliul minorului în vîrstă de pînă la 04 ani este la părinţii săi sau la acel părinte la care locuieşte permanent.
(2) Domiciliul minorului dat în plasament de instanţa de judecată unui terţ rămîne la părinţii săi. În cazul în care aceştia au domicilii separate şi nu se înţeleg la care dintre ei minorul va avea domiciliul, asupra acestuia decide instanţa de judecată.
(3) Instanţa de judecată poate, în mod excepţional, avînd în vedere interesul suprem al minorului, să-i stabilească domiciliul la bunici sau la alte rude ori persoane de încredere, cu consimţămîntul acestora, ori la o instituţie de ocrotire.
(4) Domiciliul minorului, în cazul în care numai unul din părinţi îl reprezintă ori în cazul în care se află sub tutelă, este la reprezentantul legal.
(5) Domiciliul minorului aflat în dificultate, în cazurile prevăzute prin lege, se află la familia sau la persoanele cărora le-a fost dat în plasament ori încredinţat.
(6) Domiciliul persoanei lipsite de capacitate de exerciţiu este la reprezentantul ei legal.
Secţiunea a 0-a
Tutela şi curatela minorilor
[Capitolul I secțiunea 0, titlul introdus prin LP66 din 03.04.17, MO171-180/02.06.17 art.297 ]
Articolul 02. Temeiurile instituirii tutelei şi curatelei
asupra minorilor
(1) Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică tutelei și curatelei instituite asupra minorilor aflați în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (2), cu excepţia cazului în care aceștia au dobîndit capacitate deplină de exerciţiu.
(2) Tutela sau curatela asupra minorului se instituie în cazul în care acestuia i s-a atribuit statut de copil rămas temporar fără ocrotire părintească sau statut de copil rămas fără ocrotire părintească.
(3) Dacă, în cazurile prevăzute la alin. (2), minorul a fost plasat în serviciul de plasament de tip familial sau de plasament de tip rezidenţial, atribuţiile de tutore sau, după caz, curator asupra minorului sînt exercitate de instituția în care acesta a fost plasat, cu excepţia cazului în care minorul are tutore sau curator.
[Art.32 în redacția LP66 din 03.04.17, MO171-180/02.06.17 art.297 ]
Articolul 03. Tutela minorului
[Art.33 denumirea în redacția LP66 din 03.04.17, MO171-180/02.06.17 art.297 ]
(1) Tutela se instituie asupra minorilor în vîrstă de pînă la 04 ani.
[Art.33 al.(1) în redacția LP66 din 03.04.17, MO171-180/02.06.17 art.297 ]
(2) Tutorele este reprezentantul legal al persoanei care se află sub tutelă şi încheie fără mandat în numele şi în interesul ei actele juridice necesare.
(3) Dispoziţiile art. 08 01 se aplică în mod corespunzător.
[Art.33 al.(3) introdus prin LP66 din 03.04.17, MO171-180/02.06.17 art.297 ]
Articolul 04. Curatela minorului
[Art.34 denumirea în redacția LP66 din 03.04.17, MO171-180/02.06.17 art.297 ]
(1) Curatela se instituie asupra minorilor cu vîrstă cuprinsă între 04 și 08 ani.
[Art.34 al.(1) în redacția LP66 din 03.04.17, MO171-180/02.06.17 art.297 ]
(2) Curatorul îşi dă încuviinţarea la încheierea actelor juridice pe care persoana fizică ce se află sub curatelă nu are dreptul să le încheie de sine stătător.
[Art.34 al.(2) modificat prin LP66 din 03.04.17, MO171-180/02.06.17 art.297 ]
(3) Curatorul ajută persoana care se află sub curatelă în realizarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor şi o protejează împotriva abuzurilor unor terţi.
(4) Dispoziţiile art. 08 04 se aplică în mod corespunzător.
[Art.34 al.(4) introdus prin LP66 din 03.04.17, MO171-180/02.06.17 art.297 ]
[Art.35 abrogat prin LP66 din 03.04.17, MO171-180/02.06.17 art.297]
Articolul 06. Instituirea tutelei şi curatelei
asupra
minorului
[Art.36 denumirea modificată prin LP66 din 03.04.17, MO171-180/02.06.17 art.297 ]
(1) Autoritatea tutelară este obligată să hotărască asupra instituirii tutelei sau curatelei asupra minorului în termen de o lună de la data primirii informaţiei despre necesitatea instituirii.
[Art.36 al.(1) modificat prin LP66 din 03.04.17, MO171-180/02.06.17 art.297 ]
(2) Pînă la numirea tutorelui sau curatorului, atribuţiile lor sînt exercitate de autoritatea tutelară.
Articolul 07. Obligaţia de informare despre
minorii asupra
cărora trebuie instituită tutela sau curatela
[Art.37 denumirea modificată prin LP66 din 03.04.17, MO171-180/02.06.17 art.297 ]
În termen de 0 zile de la data aflării că asupra minorului trebuie instituită tutela sau curatela, au obligaţia să înştiinţeze autoritatea tutelară:
[Art.37 alineat modificat prin LP66 din 03.04.17, MO171-180/02.06.17 art.297 ]
a) cei apropiaţi minorului , precum şi administratorul şi locatarii casei în care locuieşte;
[Art.37 lit.a) modificată prin LP66 din 03.04.17, MO171-180/02.06.17 art.297 ]
b) organul de stare civilă , în cazul înregistrării unui deces, precum şi notarul public, în cazul deschiderii unei succesiuni;
[ Art.37 lit.b) modificată prin LP80 din 05.05.17, MO162-170/26.05.17 art.284 ]
c) instanţa judecătorească, lucrătorii procuraturii şi ai poliţiei, în cazul pronunţării, aplicării sau executării unei sancţiuni privative de libertate;
d) autorităţile administraţiei publice locale, instituţiile de ocrotire, precum şi orice altă persoană.
Articolul 08. Tutorele şi curatorul
minorului
[Art.38 denumirea modificată prin LP66 din 03.04.17, MO171-180/02.06.17 art.297 ]
(1) Poate fi tutore sau curator al minorului o singură persoană fizică ori soțul și soția împreună dacă nu se află în vreunul din cazurile de incompatibilitate prevăzute la alin. (4) şi dacă au consimțit expres. Dispozițiile art. 08 03 și 08 05 se aplică în mod corespunzător.
[Art.38 al.(1) în redacția LP66 din 03.04.17, MO171-180/02.06.17 art.297 ]
(2) Atribuţiile de tutore şi curator asupra minorului internat în o instituţie de asistenţă socială publică, de educaţie, de învăţămînt, de tratament sau în o altă instituţie similară sînt exercitate de aceste instituţii, cu excepţia cazului în care minorul are tutore sau curator.
[Art.38 al.(2) modificat prin LP66 din 03.04.17, MO171-180/02.06.17 art.297 ]
(3) Cu excepţia cazului prevăzut la art. 08 0 alin. (7), tutorele și curatorul minorului sînt desemnați de autoritatea tutelară de la domiciliul sau reşedinţa temporară a persoanei asupra căreia trebuie instituită tutela sau curatela, din oficiu sau la sesizarea persoanelor prevăzute la art. 07.
[Art.38 al.(3) în redacția LP66 din 03.04.17, MO171-180/02.06.17 art.297 ]
(4) Nu poate fi tutore sau curator:
a) minorul;
b) persoana supusă unei măsuri de ocrotire judiciare;
[Art.38 al.(4), lit.b) în redacția LP66 din 03.04.17, MO171-180/02.06.17 art.297 ]
c) cel decăzut din drepturile părinteşti;
d) cel declarat incapabil de a fi tutore sau curator din cauza stării de sănătate;
e) cel căruia, din cauza exercitării necorespunzătoare a obligaţiilor de adoptator, i s-a anulat adopţia;
f) cel căruia i s-a restrîns exerciţiul unor drepturi politice sau civile, fie în temeiul legii, fie prin hotărîre judecătorească, precum şi cel cu rele purtări;
g) cel ale cărui interese vin în conflict cu interesele
minorului pus sub tutelă sau curatelă;
[Art.38 al.(4), lit.g) modificat prin LP66 din 03.04.17, MO171-180/02.06.17 art.297 ]
h) cel înlăturat prin act autentic sau prin testament de către părintele care exercita singur, în momentul morţii, ocrotirea părintească;
i) cel căruia i s-a revocat calitatea de tutore, curator sau ocrotitor provizoriu din culpa sa;
[Art.38 al.(4), lit.i) în redacția LP66 din 03.04.17, MO171-180/02.06.17 art.297 ]
j) cel care se află în relaţii de muncă cu instituţia în care este internată persoana asupra căreia se instituie tutela sau curatela.
Articolul 08 0 . Consiliul de familie al minorului
(1) Autoritatea tutelară, la instituirea tutelei sau a curatelei asupra minorului, poate institui și consiliul de familie al minorului dacă necesitatea de ocrotire a minorului ori consistenţa şi valoarea patrimoniului justifică acest lucru şi dacă componenţa familiei permite acest fapt.
(2) Membrii consiliului de familie sînt desemnaţi de către autoritatea tutelară pentru durata tutelei sau curatelei.
(3) Consiliul de familie al minorului este compus din cel puţin 0 membri cu drept de vot. Tutorele sau, după caz, curatorul este membru al consiliului din oficiu, fără drept de vot.
(4) Pot fi membri ai consiliului de familie rudele minorului, iar în absenţa acestora, alte persoane care manifestă interes pentru el şi pentru bunăstarea acestuia.
(5) Autoritatea tutelară va depune eforturi ca ambele linii colaterale de rudenie să fie reprezentate în consiliul de familie.
(6) Autoritatea tutelară desemnează membrii consiliului de familie bazîndu-se pe dorinţele şi sentimentele exprimate de minorul care a împlinit vîrsta de 00 ani, pe relaţiile sale obişnuite, pe interesul care îl manifestă candidaţii şi eventualele recomandări ale rudelor.
(7) Consiliul de familie desemnează şi revocă tutorele și curatorul minorului.
[Art.38 0 introdus prin LP66 din 03.04.17, MO171-180/02.06.17 art.297 ]
Articolul 08 0 . Tutorele supleant și curatorul supleant.
Tutorele special şi curatorul special
(1) În condiţiile prevăzute la art. 08 08 , consiliul de familie al minorului sau, în absenţa acestuia, autoritatea tutelară poate desemna minorului un tutore supleant sau, după caz, un curator supleant.
(2) În condiţiile prevăzute la art. 08 09 , consiliul de familie al minorului sau, în absenţa acestuia, autoritatea tutelară poate desemna minorului un tutore special sau, după caz, un curator special.
(3) Dispoziţiile art. 08 alin. (4) se aplică tutorelui supleant, tutorelui special sau, după caz, curatorului supleant, curatorului special.
[Art.38 0 introdus prin LP66 din 03.04.17, MO171-180/02.06.17 art.297 ]
Articolul 09. Caracterul personal şi gratuit al tutelei şi
curatelei
(1) Tutela şi curatela sînt sarcini personale.
(2) Obligaţiile de tutelă şi curatelă se îndeplinesc gratuit. Tutorele şi curatorul au dreptul să ceară compensarea tuturor cheltuielilor aferente îndeplinirii obligaţiilor de tutelă şi curatelă.
(3) Autoritatea tutelară poate, ţinînd seama de cuantumul şi componenţa patrimoniului celui pus sub tutelă sau curatelă, să decidă ca administrarea patrimoniului sau doar a unei părţi din el să fie încredinţată unei persoane fizice sau unei persoane juridice competente.
Articolul 00. Obligaţiile tutorelui minorului şi ale
curatorului minorului
[Art.40 denumirea în redacția LP66 din 03.04.17, MO171-180/02.06.17 art.297 ]
(1) Tutorele şi curatorul sînt obligaţi:
a) să locuiască împreună cu cel pus sub tutelă şi să comunice autorităţii tutelare schimbarea domiciliului. Curatorul şi
minorul pus sub curatelă care a atins vîrsta de 04 ani pot locui separat doar cu acordul autorităţii tutelare;
[Art.40 al.(1), lit.a) modificată prin LP66 din 03.04.17, MO171-180/02.06.17 art.297 ]
b) să aibă grijă de întreţinerea minorului pus sub tutelă sau curatelă;
[Art.40 al.(1), lit.b) modificată prin LP66 din 03.04.17, MO171-180/02.06.17 art.297 ]
c) să apere drepturile şi interesele minorului pus sub tutelă sau curatelă.
[Art.40 al.(1), lit.c) modificată prin LP66 din 03.04.17, MO171-180/02.06.17 art.297 ]
(2) Tutorelui şi curatorului le revin drepturile şi obligaţiile de părinte în educarea minorului.
Articolul 01. Administrarea patrimoniului minorului
pus sub tutelă
[Art.41 denumirea în redacția LP66 din 03.04.17, MO171-180/02.06.17 art.297 ]
(1) Tutorele administrează şi dispune eficient de bunurile celui pus sub tutelă, în numele acestuia, dacă nu este numit un administrator al bunurilor.
(2) Dispoziţiile art. 08 07 –48 01 se aplică în mod corespunzător tutelei minorului.
[Art.41 al.(2) în redacția LP66 din 03.04.17, MO171-180/02.06.17 art.297 ]
(3) Sumele cuvenite celui pus sub tutelă, sub formă de pensie, ajutor, pensie alimentară şi alte venituri curente, se primesc şi se cheltuiesc de către tutore pentru întreţinerea celui pus sub tutelă.
[Art.41 al.(4) abrogat prin LP66 din 03.04.17, MO171-180/02.06.17 art.297]
[Art.41 al.(5) abrogat prin LP66 din 03.04.17, MO171-180/02.06.17 art.297]
[Art.42 abrogat prin LP66 din 03.04.17, MO171-180/02.06.17 art.297]
[Art.43 abrogat prin LP66 din 03.04.17, MO171-180/02.06.17 art.297]
Articolul 04. Administrarea fiduciară a proprietăţii celui pus
sub tutelă
(1) În cazul necesităţii administrării permanente a bunurilor imobile şi mobile de valoare ale persoanei puse sub tutelă,
consiliul de familie sau, în absenţa acestuia, autoritatea tutelară încheie un contract de administrare fiduciară a proprietăţii cu administratorul pe care l-a desemnat. În astfel de cazuri, tutorele îşi păstrează împuternicirile asupra părţii din averea celui pus sub tutelă care nu este transmisă în administrare fiduciară.
[Art.44 al.(1) modificat prin LP66 din 03.04.17, MO171-180/02.06.17 art.297 ]
(2) În exercitarea sarcinilor de administrare a proprietăţii persoanei puse sub tutelă, administratorul cade sub incidenţa art. 08 07 –48 01 .
[Art.44 al.(2) modificat prin LP66 din 03.04.17, MO171-180/02.06.17 art.297 ]
(3) Administrarea fiduciară a proprietăţii celui pus sub tutelă încetează în temeiurile prevăzute de lege pentru încetarea contractului de administrare fiduciară a proprietăţii, precum şi în cazul încetării tutelei.
[Art.45 abrogat prin LP66 din 03.04.17, MO171-180/02.06.17 art.297]
Articolul 06. Revocarea calităţii de tutore şi curator.
Revocarea tutelei și a curatelei
(1) Minorul, precum şi persoanele indicate la art. 07 pot contesta sau denunţa la autoritatea tutelară actele şi faptele tutorelui, ale tutorelui supleant și ale tutorelui special, precum și cele ale curatorului, ale curatorului supleant și ale curatorului special, care prejudiciază interesele minorului.
(2) Tutorilor, tutorilor supleanți și tutorilor speciali, precum și curatorilor, curatorilor supleanți și curatorilor speciali li se revocă calitatea respectivă dacă au săvîrşit un abuz, o neglijenţă gravă sau alte fapte care-i fac nedemni de a fi tutori sau curatori, precum şi dacă nu şi-au îndeplinit corespunzător obligațiile.
(3) Autoritatea tutelară revocă tutela sau curatela minorului dacă minorul a fost restituit părinţilor sau a fost înfiat.
(4) În cazul plasării minorului pus sub tutelă sau curatelă într-o instituţie de asistenţă socială publică, de educaţie, de învăţămînt, de tratament sau într-o altă instituţie similară, autoritatea tutelară revocă tutorele sau curatorul dacă aceasta nu contravine intereselor persoanei puse sub tutelă sau curatelă.
(5) Consiliul de familie ori, în absenţa acestuia, autoritatea tutelară revocă tutorele, tutorele supleant și tutorele special, precum și curatorul, curatorul supleant și curatorul special, la cererea acestora, dacă există motive întemeiate.
[Art.46 în redacția LP66 din 03.04.17, MO171-180/02.06.17 art.297 ]
Articolul 07. Încetarea tutelei şi curatelei
(1) La atingerea vîrstei de 04 ani de către minorul pus sub tutelă, tutela asupra lui încetează, iar persoana care a avut calitatea de tutore, tutore supleant sau tutore special devine, respectiv, curator, curator supleant sau curator special, fără a fi necesară o hotărîre suplimentară în acest sens.
[Art.47 al.(1) în redacția LP66 din 03.04.17, MO171-180/02.06.17 art.297 ]
(2) Curatela încetează o dată cu dobîndirea sau restabilirea capacităţii depline de exerciţiu.
Articolul 08. Publicitatea tutelei şi curatelei minorului
(1) Instituirea, revocarea și modificarea tutelei şi curatelei (inclusiv desemnarea unui alt tutore, tutore supleant sau tutore special ori, după caz, a unui alt curator, curator supleant sau curator special) devin opozabile terţilor doar după înregistrarea acestor date în modul prevăzut de Guvern. Datele respective sînt opozabile terţilor care au luat cunoştinţă de acestea prin altă modalitate.
(2) În termen de 0 zile de la data luării deciziei de instituire, modificare sau revocare a tutelei ori curatelei, autoritatea tutelară este obligată să transmită o copie de pe aceasta autorităţii competente în scopul efectuării înregistrării respective.
(3) Dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător deciziei consiliului de familie al minorului prin care se desemnează sau se revocă tutorele, tutorele supleant sau tutorele special, precum și, după caz, curatorul, curatorul supleant sau curatorul special. Autoritatea tutelară va transmite autorităţii competente o copie de pe decizia respectivă în scopul efectuării înregistrării, cu excepţia cazului contestării acesteia în instanţa de judecată.
(4) Tutorele, tutorele supleant și tutorele special, precum și curatorul, curatorul supleant și curatorul special sînt în drept de a obţine extrase privind tutela sau, după caz, curatela pe care o exercită, precum și privind minorul. În alte cazuri, extrasele privind tutela sau curatela minorului sînt eliberate dacă solicitantul are un interes legitim, în modul stabilit prin regulament aprobat de Guvern.
[Art.48 în redacția LP66 din 03.04.17, MO171-180/02.06.17 art.297 ]
Secţiunea a 0-a
Măsurile de ocrotire contractuale și judiciare
Subsecţiunea 0
Dispoziţii comune
Articolul 08 0 . Temeiurile, formele şi principiile
ocrotirii
(1) Persoana fizică care a atins majoratul sau care a dobîndit capacitate deplină de exerciţiu pe altă cale legală şi care, în urma unei boli mintale ori a unei deficienţe fizice, mintale sau psihologice, nu poate, în mod deplin, conştientiza acţiunile sale ori exprima voinţa poate beneficia de o măsură de ocrotire, instituită în funcţie de starea sau situaţia sa.
(2) Dacă nu s-a dispus altfel, măsura de ocrotire are ca scop ocrotirea atît a persoanei, cît şi a intereselor patrimoniale ale acesteia. Măsura de ocrotire poate fi limitată la unul din aceste două domenii.
(3) Măsurile de ocrotire pot fi contractuale (contractul de asistenţă, mandatul de ocrotire în viitor) și judiciare (ocrotirea provizorie, curatela, tutela).
(4) Toate măsurile de ocrotire se instituie şi se exercită în condiţiile respectării drepturilor și libertăţilor fundamentale şi a demnităţii persoanei. Măsurile de ocrotire urmăresc interesul şi bunăstarea persoanei în privința căreia se instituie şi favorizează, pe cît este posibil, autonomia acesteia.
(5) Viaţa sexuală constituie o componentă a vieţii private şi a libertăţii individuale, iar orice restricţie a acesteia trebuie să fie legitimă, adecvată şi proporţională scopului urmărit.
(6) La luarea oricărei decizii care vizează persoana în privința căreia este instituită o măsură de ocrotire (persoana ocrotită) sau interesele patrimoniale ale acesteia, instanţa de judecată, autoritatea tutelară și persoana însărcinată cu ocrotirea (asistentul, mandatarul împuternicit prin mandat de ocrotire în viitor, ocrotitorul provizoriu, curatorul, tutorele, membrii consiliului de familie) vor acorda prioritate dorinţelor şi sentimentelor persoanei ocrotite, exprimate de sine stătător sau, la solicitarea acesteia, cu ajutorul persoanei de încredere. Dorințele și sentimentele persoanei ocrotite vor avea prioritate, chiar dacă sînt susceptibile de a expune persoana ocrotită unui anumit risc, cu excepţia cazului în care ea se expune unui risc grav ce nu poate fi diminuat prin întreprinderea anumitor măsuri suplimentare.
(7) Persoana de încredere este orice persoană aleasă liber de către persoana ocrotită pentru a fi asistată în comunicare. În absenţa unei alegeri, persoana de încredere, solicitată de persoana ocrotită, va fi desemnată de către centrul comunitar de sănătate mintală.
Articolul 08 0 . Competenţa generală a instanţei de judecată
şi a autorităţii tutelare
(1) Instanţa de judecată şi autoritatea tutelară exercită supravegherea generală a măsurilor de ocrotire, conform competenţei prevăzute de lege.
(2) Instanţa de judecată şi autoritatea tutelară pot vizita sau cere să se efectueze vizite persoanelor ocrotite şi celor în privinţa cărora s-a depus o cerere de instituire a măsurii de ocrotire.
(3) Persoanele însărcinate cu ocrotirea sînt obligate să se prezinte ori de cîte ori sînt convocate şi să comunice orice informaţie în legătură cu exercitarea ocrotirii persoanei.
(4) Autoritatea tutelară poate, la cerere sau din oficiu, să emită prescripţii obligatorii persoanelor însărcinate cu ocrotirea.
(5) La cererea motivată a oricărei persoane interesate, după audierea sau citarea acesteia, instanţa de judecată poate să revoce calitatea persoanei însărcinate cu ocrotirea în caz de neexecutare a obligaţiilor ce îi revin, precum şi în baza altor temeiuri prevăzute de lege.
Articolul 08 0 . Ocrotitorul autorizat
(1) Poate desfăşura activitate de ocrotitor autorizat persoana care deţine autorizaţia de ocrotitor autorizat, eliberată conform prevederilor legale.
(2) Autorizaţia de ocrotitor autorizat poate fi solicitată de către persoana fizică cu capacitate deplină de exerciţiu, de instituţia de tratament sau de instituţia socială, precum şi de asociaţia obştească care, conform statutului, are ca principal gen de activitate apărarea drepturilor şi intereselor persoanelor cu boli mintale sau deficienţe fizice, mintale sau psihologice.
(3) Autoritatea abilitată să autorizeze, condiţiile și modul de autorizare şi de desfăşurare a activităţii de ocrotitor autorizat se stabilesc prin regulament aprobat de Guvern.
Articolul 08 0 . Obligaţiile generale ale persoanei
însărcinate cu ocrotirea
(1) Persoana însărcinată cu ocrotirea, după posibilitate, informează şi consultă cu regularitate persoana ocrotită despre toate aspectele ce ţin de măsura de ocrotire, precum şi îi oferă suport sau o consultă la solicitarea persoanei ocrotite ori reieşind din circumstanţe. În cazul în care persoana însărcinată cu ocrotirea acţionează în numele persoanei ocrotite, aceasta este obligată să se conducă de opinia persoanei reprezentate, în măsura în care persoana ocrotită poate exprima o asemenea opinie.
(2) Persoana însărcinată cu ocrotirea este obligată să evalueze şi să ia în considerare, după posibilitate, dorinţele şi sentimentele din trecut şi prezent ale persoanei ocrotite.
(3) Persoana însărcinată cu ocrotirea este obligată să ducă o evidenţă separată a patrimoniului şi a activităţilor persoanei ocrotite şi să păstreze elementele de probă utile pentru a putea demonstra exercitarea corespunzătoare a măsurii de ocrotire.
(4) Persoana însărcinată cu ocrotirea este obligată să păstreze confidenţialitatea informaţiilor care vizează persoana ocrotită, inclusiv a datelor cu caracter personal, sau care se referă la patrimoniul acesteia, cu excepţia cazului în care dezvăluirea acestor informaţii este necesară în procesul exercitării măsurii de ocrotire ori pentru supravegherea exercitării acesteia de către autoritatea competentă sau instanţa de judecată, precum şi a altor cazuri prevăzute de lege.
Articolul 08 0 . Respectarea instrucţiunilor în vederea
ocrotirii
(1) Instrucţiunile persoanei fizice cu capacitate deplină de exerciţiu referitoare la ocrotirea patrimoniului său în situaţia în care, în urma unei boli mintale sau a unei deficienţe fizice, mintale sau psihologice, nu își va putea, în mod deplin, conştientiza acţiunile ori exprima voinţa (instrucţiuni în vederea ocrotirii) trebuie să fie respectate de către persoanele însărcinate cu ocrotirea şi de instanţa de judecată, cu excepţia cazului în care persoana se expune unui risc grav care nu poate fi diminuat prin întreprinderea anumitor măsuri suplimentare.
(2) Instrucţiunile în vederea ocrotirii, prin care se desemnează una sau mai multe persoane care vor acţiona în calitate de ocrotitor provizoriu, curator, tutore sau de altă persoană însărcinată cu ocrotirea, trebuie să fie respectate, cu excepţia cazului în care persoana desemnată refuză această calitate, se află în imposibilitate de a o exercita sau dacă persoana care a emis instrucțiunile se expune unui risc grav care nu poate fi diminuat prin întreprinderea anumitor măsuri suplimentare.
(3) Instrucţiunile în vederea ocrotirii se întocmesc, se modifică şi se revocă în formă scrisă, sub sancţiunea nulităţii absolute, personal de către persoana care emite instrucțiunile.
(4) Dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător în cazul în care părinţii sau părintele supraviețuitor, nefiind supuși măsurii de ocrotire judiciare sub forma curatelei sau a tutelei şi exercitînd ocrotirea părintească asupra copilului minor sau asumîndu-şi îngrijirea materială şi morală a acestuia, desemnează una sau mai multe persoane care vor acţiona în calitate, după caz, de ocrotitor provizoriu, curator sau tutore al copilului în situația în care ei vor deceda ori, în urma unei boli mintale sau deficienţe fizice, mintale sau psihologice, nu își vor putea, în mod deplin, conştientiza acţiunile ori exprima voinţa.
(5) La cererea persoanei care a întocmit instrucţiunile în vederea ocrotirii, acestea pot fi înregistrate în modul prevăzut de Guvern. În caz de modificare sau revocare a instrucţiunilor care au fost înregistrate, persoana va cere înregistrarea modificării sau, după caz, radierea înregistrării.
(6) Omiterea efectuării înregistrării prevăzute la alin. (5) nu afectează validitatea instrucţiunilor, a modificării sau, după caz, a revocării lor.
(7) Orice persoană poate invoca existenţa instrucţiunilor în vederea ocrotirii. Instanţa de judecată va cerceta din oficiu înregistrările prevăzute la alin. (5).
(8) Dacă circumstanţele care au stat la baza întocmirii unor instrucţiuni se modifică esenţial, astfel încît se poate prezuma că persoana nu ar mai întocmi acele instrucţiuni sau le-ar fi întocmit diferit, instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea unei persoane interesate, poate să modifice sau să anuleze instrucţiunile respective în cazul în care respectarea acestora va expune persoana unui risc grav care nu poate fi diminuat prin întreprinderea anumitor măsuri suplimentare. Înainte de a hotărî asupra modificării sau anulării instrucțiunilor, instanţa de judecată va audia persoana care a întocmit instrucțiunile şi va constata dorinţele acesteia privind instrucţiunile.
(9) Dacă instrucţiunile au fost modificate sau revocate ori dacă a fost anulată modificarea sau revocarea acestora, instanţa de judecată le va lua în considerare, cu excepţia cazului în care există dubii că acestea reflectă dorinţele şi sentimentele persoanei.
Articolul 08 0 . Regimul locuinţei persoanei ocrotite
(1) Drepturile persoanei ocrotite asupra locuinţei, indiferent dacă constituie un domiciliu sau o reşedinţă, şi asupra bunurilor mobile cu care este dotată aceasta sînt păstrate la dispoziţia persoanei ocrotite atît timp cît este necesar.
(2) Dreptul de a administra bunurile menţionate la alin. (1) permite doar încheierea contractelor de transmitere în folosinţă temporară a bunurilor, care pot fi rezolvite la întoarcerea în locuinţă a persoanei ocrotite. Orice clauză în detrimentul persoanei ocrotite este nulă.
(3) Dacă devine necesar sau este în interesul persoanei ocrotite să se dispună de drepturile pe care le are asupra locuinţei sale sau asupra bunurilor mobile cu care este dotată prin încheierea unui act juridic de dispoziţie, de rezoluţiune sau transmitere în folosinţă către terţi, actul juridic trebuie autorizat de către consiliul de familie sau, în absența acestuia, de către autoritatea tutelară.
(4) Dacă actul juridic prevăzut la alin. (3) are drept scop stabilirea persoanei ocrotite într-o instituţie de tratament sau instituţie socială, este necesar avizul prealabil al unui medic care nu exercită nicio funcţie în acea instituţie. În toate cazurile, bunurile specificate la art. 09 alin. (1) lit. a)–h) din Codul de executare trebuie să fie păstrate la dispoziţia persoanei ocrotite, după caz, în grija instituţiei în care ea este stabilită.
(5) Dispoziţiile alin. (1)–(3) nu se aplică în caz de partaj silit sau urmărire silită.
Articolul 08 0 . Regimul conturilor persoanei ocrotite
(1) Persoana însărcinată cu ocrotirea nu poate modifica conturile deschise pe numele persoanei ocrotite şi nici nu poate deschide conturi la o altă instituţie financiară.
(2) Prin derogare de la alin. (1), consiliul de familie sau, în absenţa acestuia, autoritatea tutelară poate să autorizeze modificarea sau deschiderea contului dacă aceasta este în interesul persoanei ocrotite.
(3) Dacă persoana ocrotită nu deţine niciun cont, persoana însărcinată cu ocrotirea va deschide un cont pe numele persoanei ocrotite.
(4) Operaţiunile de încasare, de plată şi de administrare a mijloacelor băneşti efectuate în numele persoanei ocrotite se fac exclusiv prin contul deschis pe numele acesteia, dacă legea nu prevede altfel pentru anumite categorii de plăţi.
(5) Fructele şi productele generate de banii şi valorile ce aparţin persoanei ocrotite îi revin acesteia în exclusivitate.
Articolul 08 0 . Remunerarea persoanei însărcinate
cu ocrotirea
(1) Persoanele, altele decît ocrotitorul autorizat, exercită cu titlu gratuit măsurile de ocrotire judiciare.
(2) Prin derogare de la alin. (1), consiliul de familie sau, în absenţa acestuia, autoritatea tutelară poate autoriza, luînd în considerare bunurile administrate sau dificultatea exercitării măsurii de ocrotire, plata unei remuneraţii în folosul persoanei însărcinate cu ocrotirea, fixîndu-i mărimea. Remuneraţia se plăteşte din contul persoanei ocrotite.
(3) Dacă măsura de ocrotire judiciară se exercită de către un ocrotitor autorizat, finanţarea se face total din contul persoanei ocrotite.
(4) În cazul în care finanţarea măsurii de ocrotire exercitate de către un ocrotitor autorizat nu poate fi asigurată integral de către persoana ocrotită, aceasta se va asigura de către stat, în limitele şi în condiţiile legii.
(5) Cu titlu de excepţie, consiliul de familie sau, în absenţa acestuia, autoritatea tutelară poate să autorizeze alocarea unei remuneraţii ocrotitorului autorizat pentru îndeplinirea unui act sau unui șir de acte, cerute prin măsura de ocrotire şi care implică eforturi pe o perioadă îndelungată sau sînt de o complexitate înaltă, remunerație care ar completa sumele percepute conform alin. (2) şi (3) dacă acestea se adeveresc a fi insuficiente. Această remuneraţie se plăteşte din contul persoanei ocrotite.
(6) Mandatul de ocrotire în viitor şi contractul de asistenţă sînt cu titlu gratuit, dacă nu s-a stipulat altfel.
Articolul 08 0 . Răspunderea persoanei însărcinate
cu ocrotirea
(1) Persoana însărcinată cu ocrotirea poartă răspundere pentru prejudiciul cauzat în timpul exercitării măsurii de ocrotire.
(2) Persoana însărcinată cu ocrotirea poartă răspundere pentru încuviințarea încheierii unui act juridic de către persoana ocrotită doar în cazul în care a acţionat cu intenţie sau culpă gravă.
(3) Mandatarul împuternicit prin mandat de ocrotire în viitor poartă răspundere conform dispoziţiilor legale cu privire la mandat.
Subsecţiunea a 0-a
Asistenţa la luarea deciziei
Articolul 08 00 . Asistenţa la luarea deciziei
(1) Dacă o persoană are nevoie de ocrotire doar prin asistenţă la luarea deciziei, aceasta poate să încheie un contract de asistenţă cu persoana care doreşte să o ofere (asistentul). Persoana poate avea unul sau mai mulţi asistenţi.
(2) Prin contractul de asistenţă, asistentul se obligă să fie prezent la încheierea actelor juridice şi la luarea altor decizii de către persoana ocrotită, să îi ofere informaţia şi consultaţia necesare şi să o ajute în comunicarea cu terţii, indiferent de forma de comunicare.
(3) Dacă persoana ocrotită încheie un act juridic în formă scrisă sau autentică, asistentul poate contrasemna, cu indicarea calității şi naturii asistenţei acordate.
(4) Contractului de asistenţă i se aplică în mod corespunzător dispoziţiile legale cu privire la mandat, însă calitatea de asistent nu acordă împuternicirea de a reprezenta persoana ocrotită.
(5) Asistentul este obligat să notifice autoritatea tutelară despre inițierea şi, după caz, încetarea asistenţei.
Articolul 08 01 . Încetarea asistenţei la luarea deciziei
(1) Orice parte a contractului de asistenţă poate declara rezoluţiunea fără motive.
(2) În cazul instituirii unei măsuri de ocrotire judiciare, instanţa de judecată pronunţă rezoluţiunea contractului de asistenţă.
Subsecţiunea a 0-a
Mandatul de ocrotire în viitor
§ 0. Dispoziţii comune
Articolul 08 02 . Mandatul de ocrotire în viitor
(1) Persoana fizică care a atins majoratul sau care a dobîndit capacitate deplină de exerciţiu pe altă cale legală (mandantul) poate împuternici unul sau mai mulţi mandatari să o reprezinte în situaţia în care, în urma unei boli mintale sau deficienţe fizice, mintale sau psihologice, ea nu își va putea, în mod deplin, conştientiza acţiunile ori exprima voinţa.
(2) Dacă mandantul a împuternicit mai mulţi mandatari, el poate decide ca aceştia să acţioneze împreună, concomitent, separat sau doar pentru a înlocui un alt mandatar.
(3) Persoana în privința căreia a fost instituită măsura de ocrotire judiciară sub forma curatelei poate încheia un mandat de ocrotire în viitor cu acordul curatorului.
(4) Persoana în privința căreia a fost instituită măsura de ocrotire judiciară sub forma tutelei nu poate încheia un mandat de ocrotire în viitor nici personal, nici prin reprezentant.
(5) Mandatului de ocrotire în viitor i se aplică dispoziţiile legale cu privire la mandat şi dispoziţiile legale cu privire la reprezentare în măsura în care nu sînt incompatibile cu dispoziţiile prezentei secţiuni. Dispoziţiile art. 052 alin. (2), art. 053, art. 054 alin. (1) şi art. 055 nu se aplică mandatului de ocrotire în viitor.
(6) În măsura în care mandatarul are împuterniciri de administrare a bunurilor mandantului, se aplică dispoziţiile legale privind contractul de administrare fiduciară.
Articolul 08 03 . Mandatul de ocrotire în viitor a copilului
(1) Părinţii sau părintele supravieţuitor, care nu au fost supuși măsurii de ocrotire judiciare sub forma tutelei sau curatelei şi care exercită ocrotirea părintească asupra copilului minor ori și-au asumat îngrijirea materială şi morală a copilului adult, pot împuternici unul sau mai mulţi mandatari să reprezinte acest copil în situaţia în care, în urma unei boli mintale sau deficienţe fizice, mintale sau psihologice, copilul nu își va putea, în mod deplin, conştientiza acţiunile ori exprima voinţa.
(2) Mandatul de ocrotire în viitor a copilului produce efecte în cazul în care părinții fie sînt decedați, fie, în urma unei boli mintale sau deficienţe fizice, mintale sau psihologice, nu își pot, în mod deplin, conştientiza acţiunile ori exprima voinţa.
(3) Mandatului de ocrotire în viitor a copilului i se aplică în mod corespunzător dispoziţiile legale cu privire la mandatul de ocrotire în viitor.
Articolul 08 04 . Forma mandatului de ocrotire în viitor
(1) Mandatul de ocrotire în viitor se poate conţine într-un contract de mandat, într-o procură sau într-un alt act juridic.
(2) Actul juridic prin care se acordă mandatul de ocrotire în viitor se încheie în formă scrisă, sub sancţiunea nulităţii absolute, sau în formă autentică. Mandantul nu poate încheia actul juridic respectiv prin reprezentant.
(3) Actul juridic prin care se acordă mandatul de ocrotire în viitor a copilului se încheie în formă autentică.
Articolul 08 05 . Împuternicirile mandatarului
(1) În cazul în care mandatul de ocrotire în viitor se acordă şi pentru ocrotirea persoanei mandantului, mandatarul are drepturile şi obligaţiile tutorelui, iar mandantul are drepturile şi obligaţiile persoanei supuse măsurii de ocrotire judiciare sub forma tutelei, prevăzute la art. 08 01 –48 05 . Orice clauză care derogă de la dispozițiile respective în detrimentul mandantului este nulă.
(2) Mandatul de ocrotire în viitor poate să prevadă:
a) dreptul mandatarului de a însoţi mandantul oriunde este necesar şi de a-l asista la luarea deciziilor ce țin de sănătatea sa;
b) împuternicirea mandatarului de a consimţi, în numele mandantului, efectuarea investigaţiilor şi intervenţiilor medicale;
c) instrucţiuni în vederea ocrotirii.
(3) Mandatul de ocrotire în viitor poate să prevadă modalitățile de control asupra exercitării acestuia.
Articolul 08 06 . Mandatarul
(1) Poate fi desemnat în calitate de mandatar orice persoană fizică aleasă de către mandant, precum şi orice persoană juridică care deţine calitatea de ocrotitor autorizat.
(2) Mandatarul persoană fizică, pe durata executării mandatului de ocrotire în viitor, trebuie să dispună de capacitate deplină de exerciţiu, să îndeplinească condiţiile legale pe care trebuie să le întrunească tutorele.
(3) Dacă nu s-a stipulat altfel, mandatul de ocrotire în viitor se consideră acordat pe termen nedeterminat.
(4) Pe durata executării mandatului de ocrotire în viitor, mandatarul poate fi revocat doar prin hotărîrea instanţei de judecată, conform art. 08 09 .
Articolul 08 07 . Efectele juridice ale mandatului
de ocrotire în viitor
(1) Pentru ca mandatul de ocrotire în viitor să înceapă să producă efecte, mandatarul îl va prezenta autorităţii tutelare împreună cu raportul de expertiză extrajudiciară psihiatrică, efectuată în scopul instituirii unei măsuri de ocrotire, eliberat în ultimele 0 luni. Autoritatea tutelară va contrasemna, va ştampila şi va aplica data contrasemnării pe originalul mandatului, după care îl va returna mandatarului. Data contrasemnării de către autoritatea tutelară se consideră data la care mandatul de ocrotire în viitor a început să producă efecte juridice.
(2) Mandatarul este obligat să informeze mandantul despre faptul că mandatul de ocrotire în viitor a început să producă efecte.
(3) Faptul că mandatul de ocrotire în viitor a început să producă efecte nu afectează capacitatea de exerciţiu a mandantului.
(4) Dispoziţiile privind mandatul de ocrotire în viitor se aplică şi în cazul în care un mandat este formulat astfel încît acesta produce efecte înainte de data indicată la alin. (1) şi se prevede expres că el va continua să producă efecte juridice chiar şi în cazul în care mandantul, în urma unei boli mintale sau deficienţe fizice, mintale sau psihologice, nu își va putea, în mod deplin, conştientiza acţiunile ori exprima voinţa.
Articolul 08 08 . Transmiterea executării mandatului
către un terţ
(1) Mandatarul îşi exercită mandatul personal. Acesta poate acorda împuterniciri speciale unui sau mai multor terţi pentru anumite acte juridice.
(2) Mandatarul răspunde pentru faptele terţului în condiţiile art. 0036 alin. (3)–(5).
Articolul 08 09 . Încetarea și suspendarea mandatului
de ocrotire în viitor care a început să
producă efecte
(1) Mandatul de ocrotire în viitor care a început să producă efecte încetează în cazul:
a) decesului persoanei ocrotite sau al instituirii unei măsuri de ocrotire judiciare în privinţa acesteia, dacă hotărîrea instanţei de judecată nu prevede altfel;
b) decesului mandatarului persoană fizică sau al instituirii unei măsuri de ocrotire judiciare în privinţa acesteia;
c) intentării procedurii de insolvabilitate față de mandatarul persoană juridică sau al lichidării acesteia;
d) pierderii de către mandatar a calităţii de ocrotitor autorizat;
e) revocării mandatului de ocrotire în viitor prin hotărîre judecătorească.
(2) La cererea oricărei persoane interesate, instanța de judecată poate hotărî revocarea mandatului de ocrotire în viitor în cazurile în care:
a) persoana ocrotită își poate conştientiza acţiunile ori exprima voinţa, astfel încît nu mai este necesară menţinerea măsurii de ocrotire;
b) dispoziţiile legale privind reprezentarea între soţi şi privind regimul bunurilor soţilor sînt suficiente pentru a ocroti interesele mandantului;
c) mandatarul exercită mandatul de ocrotire în viitor într-un mod care lezează interesele sau bunăstarea mandantului. În acest caz, instanţa de judecată poate revoca împuternicirile mandatarului total sau parţial.
(3) Instanţa de judecată poate suspenda efectele mandatului de ocrotire în viitor pe durata instituirii ocrotirii provizorii.
(4) În cazul prevăzut la alin. (2) lit. c), instanţa de judecată va institui o măsură de ocrotire judiciară în temeiul şi modul stabilite de lege.
(5) Hotărîrea judecătorească prin care se suspendă sau se revocă mandatul de ocrotire în viitor se comunică mandantului şi mandatarului, precum şi autorităţii tutelare. Dacă mandatul de ocrotire în viitor a fost înregistrat în modul prevăzut la art. 08 0 alin. (5), hotărîrea privind suspendarea sau revocarea se va expedia pentru a se face înregistrarea sau radierea necesară.
Articolul 08 00 . Intervenţia instanţei de judecată în modul
de exercitare a mandatului de ocrotire în
viitor
(1) Orice persoană interesată poate cere instanţei de judecată să anuleze contrasemnarea mandatului de ocrotire în viitor, efectuată conform art. 08 07 alin. (1), dacă nu au fost întrunite condiţiile legale, precum și să interpreteze conținutul acestuia sau să determine condiţiile și modul de executare a mandatului de ocrotire în viitor.
(2) Înainte de a examina cererea privind anularea mandatului de ocrotire în viitor, instanţa de judecată va audia mandatarul şi, după necesitate, mandantul, precum şi va acorda preferință dorinţelor şi interesului prioritar ale mandantului şi bunăstării sale.
Articolul 08 01 . Acordarea împuternicirilor suplimentare
de către instanţa de judecată
(1) Dacă, din cauza limitei împuternicirilor acordate, mandatul de ocrotire în viitor nu permite ocrotirea suficientă a intereselor personale sau patrimoniale ale persoanei ocrotite, la cererea mandatarului instanţa de judecată poate, prin hotărîre judecătorească, să îi acorde împuternicirile suplimentare necesare. Dacă se constată prezenţa unui conflict de interese între mandant şi mandatar, în temeiul cererii respective instanţa de judecată poate, prin hotărîre judecătorească, să împuternicească un mandatar special pentru îndeplinirea unor acte juridice care depăşesc limitele mandatului existent.
(2) Mandatarul împuternicit prin mandatul de ocrotire în viitor şi mandatarul special împuternicit de către instanţa de judecată sînt independenţi şi nu poartă răspundere unul faţă de celălalt, fiind obligaţi să se informeze reciproc despre deciziile luate.
Articolul 08 02 . Obligaţia mandatarului privind inventarierea
patrimoniului mandantului şi întocmirea dării
de seamă
Mandatarului care are împuterniciri de administrare a patrimoniului mandantului îi revin obligaţiile prevăzute la art. 08 03 şi 08 07 –48 01 .
§ 0. Mandatul autentic
Articolul 08 03 . Întocmirea, modificarea şi revocarea
mandatului autentic
(1) Dacă mandatul de ocrotire în viitor a fost acordat prin act juridic unilateral încheiat în formă autentică, mandatarul îl poate accepta prin contrasemnare.
(2) Pînă la momentul în care mandatul începe să producă efecte juridice, mandantul îl poate modifica, în aceeaşi formă, sau îl poate revoca prin notificarea mandatarului şi notarului privind revocarea, iar mandatarul poate să renunţe la mandat prin notificarea mandantului şi notarului. Pentru terți, revocarea mandatului respectiv produce efecte din momentul îndeplinirii formalităților de publicitate.
Articolul 08 04 . Formalităţile de publicitate
Mandatul de ocrotire în viitor acordat printr-un act juridic încheiat în formă autentică se supune aceloraşi formalităţi de publicitate ca şi procurile autentice.
Articolul 08 05 . Împuternicirile acordate de mandatul
autentic
(1) Prin derogare de la dispoziţiile art. 0032, mandatul de ocrotire în viitor formulat în termeni generali împuterniceşte mandatarul la încheierea tuturor actelor juridice prevăzute la art. 08 04 –48 05 .
(2) Mandatarul poate încheia un act juridic de dispoziţie cu titlu gratuit doar cu autorizarea autorităţii tutelare.
§ 0. Mandatul în formă scrisă
Articolul 08 06 . Întocmirea, modificarea şi revocarea
mandatului în formă scrisă
(1) Mandatul de ocrotire în viitor acordat prin act juridic încheiat în formă scrisă trebuie datat şi semnat personal de către mandant.
(2) Mandatarul acceptă mandatul prin contrasemnarea acestuia.
(3) Pînă la momentul în care mandatul începe să producă efecte, mandantul îl poate modifica sau revoca în aceeaşi formă, iar mandatarul poate renunţa la mandat prin notificarea mandantului.
Articolul 08 07 . Limitele împuternicirilor acordate
de mandatul în formă scrisă
(1) În partea ce ţine de administrarea patrimoniului, mandatul de ocrotire în viitor acordat prin act juridic încheiat în formă scrisă se limitează la actele juridice prevăzute la art. 08 04 .
(2) Dacă în interesul mandantului sau pentru bunăstarea acestuia este necesară încheierea unui act juridic prevăzut la art. 08 05 ori a unui act juridic pentru care mandatarul nu este împuternicit prin mandatul de ocrotire în viitor, mandatarul poate cere instanţei de judecată să autorizeze încheierea de către mandatar a actului juridic respectiv, conform art. 08 01 .
(3) Orice clauză din mandatul în formă scrisă care contravine dispoziţiilor alin. (1) şi (2) este nulă.
Subsecţiunea a 0-a
Dispoziţii comune privind măsurile
de ocrotire judiciare
Articolul 08 08 . Caracterul subsidiar al măsurilor
de ocrotire judiciare
(1) Măsura de ocrotire judiciară poate fi instituită de către instanţa de judecată doar în cazul în care aceasta este necesară şi dacă persoana nu este ocrotită suficient prin aplicarea dispoziţiilor legale privind obligaţia de întreţinere a soţului şi a rudelor, privind regimul bunurilor comune ale soţilor, privind asistenţa la luarea deciziei sau prin mandatul de ocrotire în viitor a persoanei respective.
(2) Măsura de ocrotire judiciară trebuie să fie individualizată şi proporţională gradului în care, în urma unei boli mintale sau deficienţe fizice, mintale sau psihologice, persoana nu își poate conştientiza acţiunile ori exprima voinţa.
Articolul 08 09 . Persoanele în privinţa cărora poate
fi instituită măsura de ocrotire judiciară
(1) Măsura de ocrotire judiciară poate fi instituită în privinţa unei persoane cu capacitate deplină de exerciţiu.
(2) Cererea privind instituirea măsurii de ocrotire judiciare poate fi depusă şi în privinţa unui minor care nu are capacitate deplină de exerciţiu, dar care a împlinit vîrsta de 07 ani. În acest caz, măsura de ocrotire judiciară se va considera instituită doar din data la care persoana devine majoră.
Articolul 08 00 . Cererea de instituire a măsurii de ocrotire
judiciare
(1) Cererea de instituire a măsurii de ocrotire judiciare poate fi depusă de către:
a) persoana fizică în privinţa căreia se cere instituirea măsurii de ocrotire judiciare;
b) soţul persoanei indicate la lit. a);
c) persoana cu care persoana indicată la lit. a) locuieşte împreună de mai mult de 0 ani;
d) ruda sau afinul persoanei indicate la lit. a);
e) mandatarul împuternicit printr-un mandat de ocrotire în viitor, indiferent dacă mandatul produce sau a încetat să producă efecte;
f) autoritatea tutelară.
(2) Autoritatea tutelară poate depune cererea prevăzută la alin. (1) doar dacă persoanele indicate la alin. (1) lit. a)–e) au omis să o depună în termen de 0 luni de la data sesizării acestora de către autoritatea tutelară.
Articolul 08 01 . Revocarea măsurii de ocrotire judiciare
(1) La cererea persoanei ocrotite sau a persoanelor indicate la art. 08 00 alin. (1), instanţa de judecată poate dispune revocarea măsurii de ocrotire judiciare dacă necesitatea acesteia a dispărut.
(2) Orice persoană poate sesiza autoritatea tutelară privind dispariţia necesităţii măsurii de ocrotire judiciare. În acest caz, autoritatea tutelară este obligată, fără întîrzieri nejustificate, să examineze sesizarea şi, după caz, să ceară revocarea măsurii conform alin. (1).
Articolul 08 02 . Publicitatea instituirii, modificării şi revocării
măsurii de ocrotire judiciare
(1) Instituirea măsurii de ocrotire judiciare, condiţiile acesteia, modificarea (inclusiv desemnarea altui ocrotitor provizoriu, curator sau tutore) şi revocarea acesteia devin opozabile terţilor doar după înregistrarea acestor date în modul prevăzut de Guvern.
(2) În scopul efectuării înregistrării indicate la alin. (1), instanța de judecată va transmite autorității competente, în termen de 0 zile de la data rămînerii definitive a hotărîrii prin care se instituie, se modifică sau se revocă măsura de ocrotire judiciară, o copie de pe dispozitivul hotărîrii respective.
(3) Dispozițiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător deciziei consiliului de familie prin care se desemnează ori se revocă tutorele, precum şi deciziei consiliului de familie sau, după caz, a autorităţii tutelare prin care, în temeiul art. 08 02 , se limitează împuternicirile tutorelui. Autoritatea tutelară este obligată să transmită autorităţii competente o copie de pe această decizie în scopul efectuării înregistrării respective, cu excepţia cazului contestării deciziei în instanţa de judecată.
(4) Persoana are dreptul de a obţine extrase privind măsurile de ocrotire judiciare referitoare la propria persoană, la copiii săi minori, precum și la persoana asupra căreia exercită ocrotirea provizorie, curatela sau tutela. În alte cazuri, extrase privind măsurile de ocrotire judiciare se eliberează, în modul prevăzut de Guvern, dacă solicitantul are un interes legitim.
[Prevederile art. 08 02 intră în vigoare după crearea condiţiilor necesare, dar nu mai tîrziu de 0 ani de la data publicării prezentei legi]
Subsecţiunea a 0-a
Ocrotirea provizorie
Articolul 08 03 . Instituirea ocrotirii provizorii
(1) Instanţa de judecată poate institui, prin hotărîre judecătorească, ocrotirea provizorie în privinţa persoanei care, în temeiul art. 08 0 alin. (1), are nevoie de ocrotire temporară sau de reprezentare pentru îndeplinirea doar a anumitor acte juridice.
(2) Prin derogare de la alin. (1), ocrotirea provizorie poate fi instituită de către instanţa de judecată prin încheiere, pentru perioada desfăşurării procedurii de instituire a curatelei sau a tutelei.
(3) În caz de urgenţă, instanţa de judecată poate institui ocrotirea provizorie cu amînarea audierii persoanei. Instanţa de judecată va audia persoana în cel mai scurt termen. În cazul în care prezența persoanei nu este posibilă din motive obiective, instanța de judecată urmează să asigure audierea acesteia la locul aflării ei, constatînd, după caz, imposibilitatea comunicării cu aceasta.
Articolul 08 04 . Efectele juridice ale ocrotirii provizorii
asupra capacității de exercițiu
(1) Persoana în privința căreia este instituită ocrotirea provizorie îşi păstrează capacitatea deplină de exerciţiu.
(2) Persoana în privința căreia este instituită ocrotirea provizorie nu poate să încheie de sine stătător acte juridice pentru care instanţa de judecată a desemnat un ocrotitor provizoriu conform art. 08 06 .
Articolul 08 05 . Ocrotirea patrimoniului
(1) Contractul prin care persoana ocrotită a însărcinat o altă persoană cu administrarea bunurilor continuă să producă efecte pe durata ocrotirii provizorii, cu excepţia cazurilor în care instanţa de judecată l-a revocat sau suspendat, cu audierea sau citarea administratorului.
(2) În absenţa unui mandat, se aplică regulile privind gestiunea de afaceri.
(3) Persoanele care sînt în drept să ceară instituirea curatelei sau tutelei sînt obligate să îndeplinească actele de conservare, necesare pentru păstrarea patrimoniului persoanei ocrotite, din momentul în care au luat cunoștință atît despre urgenţa acestor acte, cît şi despre instituirea ocrotirii provizorii. Dispoziţiile respective se aplică persoanei sau instituţiei de tratament ori instituţiei sociale la care este stabilită persoana în privinţa căreia este instituită ocrotirea provizorie.
Articolul 08 06 . Desemnarea ocrotitorului provizoriu
(1) Dacă este necesară o ocrotire care depăşeşte condiţiile prevăzute la art. 08 05 , orice persoană interesată poate cere instanţei de judecată să desemneze un ocrotitor provizoriu, în condiţiile şi conform modalităţilor prevăzute la art. 08 02 –48 07 , în scopul încheierii unui sau mai multor acte juridice, inclusiv de dispoziţie, necesare pentru administrarea patrimoniului persoanei ocrotite.
(2) Ocrotitorul provizoriu poate fi împuternicit de către instanţa de judecată să încheie actele juridice şi să săvîrşească alte acţiuni prevăzute la art. 08 04 .
(3) Ocrotitorul provizoriu este obligat să depună dare de seamă în privinţa activităţii sale persoanei ocrotite şi autorităţii tutelare în condiţiile prevăzute la art. 08 07 –48 01 .
(4) Ocrotitorul provizoriu poate fi împuternicit de către instanţa de judecată cu ocrotirea persoanei conform art. 08 01 –48 07 .
Articolul 08 07 . Termenul şi încetarea ocrotirii provizorii
(1) Ocrotirea provizorie poate fi instituită pentru un termen nu mai mare de un an şi poate fi reînnoită o singură dată în condiţiile prevăzute la art. 08 00 alin. (4).
(2) Dacă nu s-a dispus revocarea în sensul art. 08 01 , ocrotirea provizorie încetează:
a) prin expirarea termenului pentru care a fost instituită;
b) după îndeplinirea actelor juridice pentru care a fost instituită;
c) din momentul la care se consideră instituită curatela sau tutela.
Subsecţiunea a 0-a
Măsurile de ocrotire judiciare
sub forma curatelei şi tutelei
§ 0. Dispoziţii generale
Articolul 08 08 . Cazurile cînd pot fi instituite măsurile
de ocrotire judiciare sub forma curatelei
și tutelei
(1) În privința persoanei care, fără a fi lipsită complet de discernămînt, are nevoie, în temeiul dispoziţiilor art. 08 0 alin. (1), să fie asistată în mod continuu poate fi instituită măsura de ocrotire judiciară sub forma curatelei.
(2) Curatela se instituie doar dacă prin ocrotirea provizorie nu se va putea asigura ocrotirea suficientă a persoanei.
(3) În privința persoanei care, în temeiul dispoziţiilor art. 08 0 alin. (1), trebuie să fie reprezentată în mod continuu poate fi instituită măsura de ocrotire judiciară sub forma tutelei.
(4) Tutela se instituie doar dacă nici prin ocrotirea provizorie şi nici prin curatelă nu se va putea asigura ocrotirea suficientă a persoanei.
Articolul 08 09 . Termenul măsurilor de ocrotire judiciare
sub forma curatelei și tutelei
(1) Instanţa de judecată stabileşte termenul pentru care se instituie măsura de ocrotire judiciară sub forma curatelei sau tutelei, care poate fi de maximum 0 ani.
(2) Prin derogare de la alin. (1), în cazul instituirii tutelei, instanța de judecată, în baza raportului de expertiză psihiatrică care confirmă că, avînd în vedere stadiul dezvoltării științei, nu există semne vădite că starea persoanei se va îmbunătăți, poate stabili, prin hotărîre motivată, un termen de pînă la 00 ani.
Articolul 08 00 . Reînnoirea măsurii de ocrotire judiciare
(1) Instanţa de judecată poate reînnoi măsura de ocrotire judiciară pentru un termen egal cu termenul iniţial.
(2) Prin derogare de la alin. (1), în cazul reînnoirii tutelei, instanţa de judecată, în baza raportului de expertiză psihiatrică prin care se confirmă că nu există semne vădite că starea persoanei se va îmbunătăţi, poate stabili, prin hotărîre motivată, un termen de pînă la 00 de ani.
(3) Instanţa de judecată, în orice moment, poate revoca sau modifica măsura de ocrotire judiciară, precum și înlocui cu o altă măsură de ocrotire judiciară, după audierea persoanei însărcinate cu ocrotirea.
(4) Instanţa de judecată pronunţă hotărîrea la cererea uneia dintre persoanele indicate la art. 08 00 alin. (1) după examinarea unui certificat medical eliberat de către un medic psihiatru. Instanţa de judecată poate dispune, prin încheiere, efectuarea unei expertize judiciare psihiatrice.
Articolul 08 01 . Încetarea măsurilor de ocrotire judiciare
sub forma curatelei și tutelei
(1) Măsurile de ocrotire judiciare sub forma curatelei și tutelei încetează la expirarea termenului pentru care au fost instituite, dacă nu s-a dispus reînnoirea acestora, la rămînerea definitivă a hotărîrii judecătoreşti privind revocarea măsurii respective și în cazul decesului persoanei ocrotite.
(2) Instanţa de judecată poate dispune încetarea măsurii de ocrotire judiciare dacă persoana ocrotită domiciliază în afara teritoriului Republicii Moldova, iar acest fapt face imposibilă supravegherea şi controlul exercitării măsurii respective.
§ 0. Persoanele însărcinate cu ocrotirea
Articolul 08 02 . Incompatibilități la exercitarea măsurilor
de ocrotire judiciare sub forma curatelei
și a tutelei
(1) Sarcina curatelei şi tutelei poate fi îndeplinită doar de persoana care nu se află în una din incompatibilităţile prevăzute la art. 08 alin. (4).
(2) Lucrătorii medicali şi farmaciştii, precum şi asistenţii medicali care se află în relaţii de muncă cu instituţia în care este internată persoana asupra căreia se instituie tutela sau curatela ori care prestează servicii acestei persoane, inclusiv la domiciliu, nu pot exercita sarcini de curatelă sau tutelă în privinţa pacienţilor săi.
Articolul 08 03 . Desemnarea curatorului și tutorelui
(1) Curatorul și tutorele sînt desemnați de către instanţa de judecată. În cazul în care a fost instituit consiliul de familie, tutorele este desemnat de către acesta conform art. 08 00 alin. (7).
(2) Avînd în vedere situaţia persoanei ocrotite, aptitudinile celor interesaţi, precum şi componenţa şi valoarea patrimoniului supus administrării, instanţa de judecată poate desemna mai mulţi curatori sau mai mulţi tutori pentru exercitarea comună a măsurii de ocrotire.
(3) Fără încuviinţarea celorlalţi curatori sau tutori, curatorul și, respectiv, tutorele poate încheia doar actele juridice prevăzute la art. 08 04 .
(4) Instanţa de judecată poate diviza măsura de ocrotire între un curator (sau tutore) însărcinat cu ocrotirea persoanei şi un curator (sau tutore) însărcinat cu administrarea patrimoniului, precum și poate încredinţa administrarea anumitor bunuri unui curator supleant (sau tutore supleant).
(5) Dacă instanţa de judecată nu a stabilit altfel, persoanele desemnate în aplicarea alin. (2)–(4) sînt independente şi nu poartă răspundere una faţă de alta, fiind obligate să se informeze reciproc despre deciziile luate.
Articolul 08 04 . Desemnarea în absenţa instrucţiunilor
în vederea ocrotirii
(1) În absenţa instrucţiunilor în vederea ocrotirii, indicate la art. 08 0 , instanţa de judecată desemnează în calitate de curator sau tutore soţul persoanei ocrotite ori pe cel cu care persoana ocrotită a locuit cel puţin 0 ani, cu excepţia cazului în care convieţuirea lor a încetat sau dacă un alt motiv întemeiat împiedică desemnarea acestuia.
(2) Dacă desemnarea curatorului sau tutorelui conform alin. (1) este imposibilă, instanţa de judecată desemnează în calitate de curator sau tutore părintele, ruda sau o altă persoană care locuieşte cu persoana ocrotită ori care menţine legături puternice şi stabile cu aceasta, cu excepţia cazului în care un motiv întemeiat împiedică desemnarea persoanei respective.
(3) La desemnarea curatorului și a tutorelui, instanţa de judecată va lua în considerare dorințele și sentimentele exprimate de persoana ocrotită, relaţiile sale obişnuite, interesul manifestat de candidaţi şi eventualele recomandări ale părinţilor şi rudelor, precum şi ale persoanelor din anturajul persoanei ocrotite.
Articolul 08 05 . Desemnarea ocrotitorului autorizat
(1) Dacă niciun membru al familiei şi nicio persoană apropiată nu îşi poate asuma exercitarea măsurii de ocrotire sub forma curatelei sau a tutelei, instanţa de judecată va desemna un ocrotitor autorizat.
(2) Ocrotitorul autorizat nu poate refuza încheierea actelor juridice urgente pe care le impune interesul persoanei ocrotite sau bunăstarea acesteia, în special a actelor juridice de conservare.
(3) Dacă este în interesul persoanei stabilite ori îngrijite într-o instituţie de tratament sau instituţie socială, instanţa de judecată poate desemna în calitate de curator sau tutore o persoană ori un serviciu din cadrul instituţiei respective, în cazul în care instituţia este ocrotitor autorizat.
Articolul 08 06 . Exercitarea personală a curatelei
și a tutelei
(1) Curatela şi tutela sînt sarcini personale.
(2) Curatorul şi tutorele, păstrînd răspunderea, pot beneficia de asistenţa terţilor.
Articolul 08 07 . Renunțarea la calitatea de curator
și de tutore
Curatorul și tutorele nu pot renunța la calitatea lor dacă aceasta este deținută de mai puţin de 0 ani, cu excepţia cazului cînd există motive întemeiate (dificultatea exercitării măsurii de ocrotire din cauza bolii sau stării de neputinţă a curatorului sau tutorelui, schimbării domiciliului în altă ţară, dezacordul cu dorinţele şi sentimentele persoanei ocrotite etc.). Soţul şi copiii persoanei ocrotite, precum şi ocrotitorul autorizat pot renunţa la calitatea de curator și tutore doar din motiv întemeiat.
Articolul 08 08 . Curatorul supleant şi tutorele supleant
(1) Instanţa de judecată poate, dacă consideră necesar şi sub rezerva împuternicirilor consiliului de familie, dacă acesta există, să desemneze un curator supleant sau, după caz, un tutore supleant.
(2) Dacă curatorul sau tutorele este părinte sau rudă a persoanei ocrotite pe o linie colaterală, curatorul supleant sau, după caz, tutorele supleant se desemnează, după posibilitate, din cealaltă linie colaterală.
(3) Dacă niciun membru al familiei şi nicio persoană apropriată nu poate fi curator supleant sau tutore supleant, instanţa de judecată poate desemna un ocrotitor autorizat.
(4) Curatorul supleant sau, după caz, tutorele supleant supraveghează actele juridice încheiate de curator sau, după caz, de tutore în vederea exercitării măsurii de ocrotire şi informează fără întîrziere autoritatea tutelară dacă se constată încălcări în exercitarea acesteia. În caz contrar, el va fi obligat să repare prejudiciul cauzat persoanei ocrotite.
(5) Curatorul supleant sau, după caz, tutorele supleant asistă sau, după caz, reprezintă persoana ocrotită dacă interesele ei contravin intereselor curatorului sau, după caz, tutorelui ori dacă curatorul sau tutorele nu pot să o asiste sau să o reprezinte din cauza limitei împuternicirilor lor.
(6) Calitatea de curator supleant și de tutore supleant încetează în momentul încetării calităţii de curator și, respectiv, de tutore. Curatorul supleant și tutorele supleant sînt obligaţi să ceară substituirea curatorului sau, după caz, a tutorelui în caz de încetare a calităţii acestuia. În caz contrar, el va fi obligat să repare prejudiciul cauzat persoanei ocrotite.
Articolul 08 09 . Curatorul special şi tutorele special
(1) Dacă nu a fost desemnat curatorul supleant sau, după caz, tutorele supleant, curatorul și tutorele ale căror interese contravin intereselor persoanei ocrotite, datorită încheierii unui act juridic sau unui șir de acte juridice, precum și curatorul și tutorele care nu pot să asiste sau să reprezinte persoana ocrotită din cauza limitei împuternicirilor lor trebuie să solicite consiliului de familie sau, în absenţa acestuia, autorităţii tutelare desemnarea unui curator special ori, după, caz, a unui tutore special.
(2) Desemnarea curatorului special și a tutorelui special poate fi efectuată și la cererea oricărei persoane interesate ori din oficiu.
(3) În cazurile prevăzute la art. 08 0 din Codul de procedură civilă, curatorul special sau tutorele special se desemnează de către instanţa de judecată care examinează pricina la care participă persoana ocrotită.
Articolul 08 00 . Consiliul de familie al persoanei ocrotite
(1) La instituirea măsurii de ocrotire judiciare sub forma tutelei, instanţa de judecată poate institui consiliul de familie dacă necesitatea de ocrotire a persoanei sau componența și valoarea patrimoniului justifică aceasta şi dacă componenţa familiei şi a anturajului persoanei ocrotite permit acest lucru.
(2) Membrii consiliului de familie sînt desemnaţi de instanţa de judecată pentru durata tutelei.
(3) Consiliul de familie este compus din cel puţin 0 membri cu drept de vot. Tutorele este membru din oficiu al consiliului de familie, fără drept de vot.
(4) Pot fi membri ai consiliului de familie părinţii şi alte rude ale persoanei ocrotite, precum şi alte persoane care manifestă interes pentru persoana ocrotită şi pentru bunăstarea acesteia.
(5) Instanţa de judecată va asigura, în măsura posibilităților, reprezentarea în consiliu a ambelor linii colaterale de rudenie.
(6) Instanţa de judecată desemnează membrii consiliului de familie în baza dorinţelor şi sentimentelor exprimate de persoana ocrotită, a relaţiilor sale obişnuite, a interesului pe care îl manifestă candidaţii şi a eventualelor recomandări ale părinţilor şi rudelor, precum şi ale anturajului său.
(7) Consiliul de familie desemnează şi revocă tutorele, tutorele supleant şi, după caz, tutorele special conform art. 08 03 –48 09 .
(8) În cazul absenţei consiliului de familie, atribuţiile legale ale acestuia sînt exercitate de către autoritatea tutelară. Pentru perioada în care nu există un consiliu de familie, tutorele, tutorele supleant sau, după caz, tutorele special sînt desemnați şi revocați de către instanţa de judecată.
§ 0. Ocrotirea intereselor personale
nepatrimoniale
Articolul 08 01 . Obligaţia de informare despre situaţia
personală
Tutorele și curatorul sînt obligați să ofere persoanei ocrotite, fără a prejudicia interesele acesteia, informaţiile, pe care terţii sînt obligaţi să i le ofere, privind situaţia sa personală, privind actele şi deciziile care o vizează, gradul de urgenţă și efectele acestora, precum şi consecinţele neîndeplinirii actului sau neluării deciziei dacă persoana ocrotită le refuză.
Articolul 08 02 . Actele strict personale
(1) Dacă legea nu prevede altfel, actele care implică consimţămîntul strict personal al persoanei ocrotite nu pot fi încheiate de către persoana însărcinată cu ocrotirea şi nici nu necesită încuviinţarea acesteia.
(2) Se consideră acte strict personale declaraţia de naştere a copilului, recunoaşterea acesteia, actele de ocrotire părintească a copilului, declaraţia de alegere sau schimbare a numelui copilului şi consimţămîntul pentru adopţia persoanei ocrotite ori a copilului persoanei respective.
Articolul 08 03 . Asistenţa și reprezentarea în alte
acte personale
(1) În afară de cazurile prevăzute la art. 08 02 , persoana ocrotită ia de sine stătător decizii privitoare la interesele sale personale nepatrimoniale în măsura în care starea sa permite acest lucru.
(2) Dacă starea persoanei ocrotite nu îi permite să ia de sine stătător o decizie, consiliul de familie sau, în absenţa acestuia, autoritatea tutelară poate să prevadă că aceasta va beneficia de asistenţa persoanei însărcinate cu ocrotirea fie în toate actele privitoare la persoana sa, fie doar în anumite acte indicate expres. Dacă această asistenţă nu este suficientă, instanţa de judecată poate, suplimentar, să împuternicească tutorele cu reprezentarea persoanei ocrotite în actele respective.
(3) Persoana însărcinată cu ocrotirea poate întreprinde în privinţa persoanei ocrotite măsuri de protecţie, necesare evitării pericolului generat de comportamentul persoanei ocrotite. Persoana însărcinată cu ocrotirea va informa neîntîrziat consiliul de familie despre aceasta sau, în absenţa consiliului, autoritatea tutelară.
(4) În caz de urgenţă, persoana însărcinată cu ocrotirea nu poate, fără autorizarea consiliului de familie sau, în absenţa acestuia, a autorităţii tutelare, lua o decizie care are ca efect atingerea gravă a integrităţii corporale a persoanei ocrotite ori a intimităţii vieţii private a acesteia.
Articolul 08 04 . Soluţionarea conflictului de interese
(1) Aplicarea dispoziţiilor art. 08 01 –48 05 nu poate avea drept efect derogarea de la dispoziţiile legii speciale care impun intervenţia unui reprezentant legal.
(2) Dacă exercitarea măsurii de ocrotire a fost încredinţată unei persoane ori unei instituţii de tratament sau sociale în condiţiile art. 08 05 alin. (3) şi dacă acea persoană ori instituţie trebuie să realizeze un act pentru care se cere autorizarea autorităţii tutelare sau a consiliului de familie, conform art. 08 03 alin. (3) şi (4), sau trebuie să îndeplinească în beneficiul persoanei ocrotite o diligenţă ori un act pentru care legea specială cere intervenţia autorităţii tutelare, aceasta din urmă poate decide, dacă consideră că există un conflict de interese, să încredinţeze realizarea actului respectiv curatorului supleant sau tutorelui supleant, dacă a fost desemnat, iar în absenţa acestuia, unui curator special sau unui tutore special.
Articolul 08 05 . Libertatea de alegere a reşedinţei
şi libertatea de comunicare
(1) Persoana ocrotită are dreptul de a alege liber reşedinţa sa.
(2) Persoana ocrotită are dreptul de a comunică cu terţii, fie că sînt părinţii sau alte persoane. Persoana ocrotită are dreptul de a fi vizitată şi, după caz, de a fi găzduită de către aceştia.
(3) În cazul în care persoana însărcinată cu ocrotirea impune restricții în exercitarea drepturilor stabilite la alin. (1) și (2), decide consiliul de familie sau, în absenţa acestuia, autoritatea tutelară.
Articolul 08 06 . Autorizarea căsătoriei
(1) Căsătoria persoanei în privinţa căreia s-a instituit curatela este permisă la propria dorinţă dacă instanţa de judecată nu a dispus, în hotărîrea de instituire a curatelei, că aceasta este permisă doar cu încuviințarea curatorului sau, în caz de refuz al curatorului, cu autorizarea autorităţii tutelare.
(2) Căsătoria persoanei în privinţa căreia s-a instituit tutela este permisă doar cu autorizarea consiliului de familie sau, în absenţa acestuia, a autorităţii tutelare, după audierea viitorilor soţi şi, după caz, a părinţilor.
Articolul 08 07 . Darea de seamă asupra ocrotirii intereselor
personale nepatrimoniale
La momentul instituirii măsurilor de ocrotire judiciare sub forma curatelei și tutelei sau ulterior, consiliul de familie ori, în absenţa acestuia, autoritatea tutelară stabileşte condiţiile în care curatorul sau, după caz, tutorele depune darea de seamă privind ocrotirea intereselor personale nepatrimoniale ale persoanei ocrotite.
§ 0. Actele juridice încheiate pe durata curatelei
Articolul 08 08 . Asistenţa curatorului
(1) Persoana supusă măsurii de ocrotire judiciare sub forma curatelei nu poate, fără asistenţa curatorului şi autorizarea autorităţii tutelare, să încheie niciun act juridic prevăzut la art. 08 05 .
(2) La încheierea unui act juridic în formă scrisă sau în formă autentică, asistenţa curatorului constă în aplicarea semnăturii lîngă semnătura persoanei ocrotite.
(3) Curatorul este obligat să explice persoanei ocrotite conţinutul actului juridic şi efectele acestuia, de asemenea este obligat să dea dovadă de diligenţa pe care o manifestă în propriile activităţi.
(4) Sub sancţiunea nulităţii absolute, orice înştiinţare aferentă actelor prevăzute la art. 08 05 transmisă persoanei ocrotite trebuie transmisă şi curatorului.
(5) Nu se poate autoriza, iar curatorul nu este în drept să încuviinţeze încheierea de către persoana ocrotită a actelor juridice prevăzute la art. 08 06 alin. (1) lit. a) și b), cu excepţiile prevăzute la art. 08 06 alin. (2).
Articolul 08 09 . Împuternicirile de reprezentare
ale curatorului
(1) Curatorul, în exercitarea atribuţiilor de ocrotire a persoanei ocrotite, nu poate substitui persoana ocrotită pentru a acționa din numele acesteia.
(2) Dacă constată că persoana supusă măsurii de ocrotire judiciare sub forma curatelei îşi compromite grav interesele, curatorul poate cere instanţei de judecată să fie împuternicit cu încheierea unui anume act juridic sau să ceară instituirea tutelei.
(3) Dacă curatorul refuză să ofere asistenţă la încheierea unui act juridic pentru care se cere asistenţa sa, persoana ocrotită poate cere autorizarea autorităţii tutelare pentru a încheia actul juridic respectiv de sine stătător.
Articolul 08 00 . Liberalităţile persoanei supuse măsurii
de ocrotire judiciare sub forma curatelei
(1) Persoana ocrotită poate să întocmească testament de sine stătător.
(2) Persoana ocrotită poate face donaţii doar cu asistenţa curatorului.
(3) Se consideră că curatorul are interes care contravine intereselor persoanei ocrotite dacă el este donatar.
Articolul 08 01 . Determinarea conţinutului capacităţii
de exerciţiu
La instituirea măsurii de ocrotire judiciare sub forma curatelei, prin derogare de la dispoziţiile art. 08 08 și în scopul respectării dispozițiilor art. 08 08 alin. (2), instanţa de judecată va enumera categoriile de acte juridice pe care persoana ocrotită are capacitatea de a le încheia de sine stătător ori va enumera categoriile de acte juridice pentru care este necesară asistenţa sau reprezentarea curatorului.
Articolul 08 02 . Curatela restrînsă
(1) În orice moment, instanţa de judecată poate dispune instituirea curatelei restrînse.
(2) În cazul curatelei restrînse, curatorul doar percepe veniturile persoanei ocrotite pe un cont deschis pe numele acesteia.
(3) Curatorul asigură de sine stătător plata datoriilor persoanei ocrotite faţă de terţi şi depune excedentul pe contul lăsat la dispoziţia persoanei ocrotite sau îl transmite în numerar.
(4) Fără a aduce atingere dispoziţiilor art. 08 05 , autoritatea tutelară poate autoriza încheierea de către curator a contractului de închiriere a spaţiului locativ sau a unui alt contract care asigură o locuinţă persoanei ocrotite.
(5) Curatela restrînsă este supusă dispoziţiilor art. 08 03 şi 08 07 –48 01 , care se aplică în mod corespunzător.
§ 0. Actele juridice încheiate pe durata tutelei
Articolul 08 03 . Împuternicirile de reprezentare
ale tutorelui
(1) Cu excepţia cazurilor în care legea sau uzanţele împuternicesc persoana supusă măsurii de ocrotire judiciare sub forma tutelei să acţioneze de sine stătător și doar în cazul în care persoana ocrotită este lipsită în totalitate de discernămînt, tutorele o reprezintă în toate actele juridice.
(2) În cazul în care persoana nu este lipsită în totalitate de discernămînt, în scopul respectării dispozițiilor art. 08 08 alin. (2), instanţa de judecată, în hotărîrea judecătorească privind instituirea tutelei, va enumera actele juridice pe care persoana ocrotită are capacitatea să le încheie de sine stătător sau cu asistenţa tutorelui, fără a fi necesare alte autorizări.
Articolul 08 04 . Administrarea patrimoniului persoanei
supuse măsurii de ocrotire judiciare sub
forma tutelei
Sub rezerva dispozițiilor art. 08 03 alin. (2), persoana supusă măsurii de ocrotire judiciare sub forma tutelei este reprezentată în actele juridice necesare administrării patrimoniului său conform art. 08 07 –48 01 .
Articolul 08 05 . Reprezentarea în procedurile judiciare
(1) Tutorele poate reprezenta persoana ocrotită în vederea apărării drepturilor personale nepatrimoniale ale acesteia doar după autorizarea consiliului de familie sau, în absenţa consiliului, a autorității tutelare ori dacă reprezentarea i-a fost prescrisă de către una dintre acestea.
(2) Consiliul de familie sau, în absenţa acestuia, autoritatea tutelară poate prescrie tutorelui renunţarea la acţiune sau încheierea unui contract de tranzacţie.
Articolul 08 06 . Testamentul persoanei supuse măsurii
de ocrotire judiciare sub forma tutelei
(1) Persoana ocrotită poate să întocmească sau să modifice de sine stătător un testament după instituirea tutelei doar cu autorizarea consiliului de familie sau, în absenţa acestuia, a autorităţii tutelare. În acest caz, tutorele nu poate asista şi reprezenta persoana ocrotită.
(2) Persoana ocrotită poate revoca de sine stătător testamentul întocmit anterior sau după instituirea tutelei.
Subsecţiunea a 0-a
Administrarea patrimoniului persoanei supuse
măsurii de ocrotire judiciare sub forma tutelei
§ 0. Dispoziţii generale
Articolul 08 07 . Principiile administrării
(1) Tutorele reprezintă persoana ocrotită în actele necesare administrării patrimoniului acesteia.
(2) În procesul administrării, tutorele este obligat să îngrijească în mod prudent, diligent şi să acţioneze exclusiv în interesul şi întru bunăstarea persoanei ocrotite.
Articolul 08 08 . Rolul tutorelui supleant
Tutorele supleant supraveghează derularea operaţiunilor pe care tutorele este obligat să le realizeze, precum și modul de investire sau reinvestire a capitalului conform prescripţiilor consiliului de familie sau, în absenţa acestuia, a autorităţii tutelare.
Articolul 08 09 . Intervenţia terţilor
(1) Terţii pot să informeze autoritatea tutelară despre acţiunile sau omisiunile tutorelui care sînt de natură să lezeze interesul sau bunăstarea persoanei ocrotite.
(2) Dacă la desemnarea tutorelui, terţii cunosc despre unele acţiuni sau omisiuni ale acestuia care compromit vădit interesul sau bunăstarea persoanei ocrotite, ei sînt obligaţi să informeze autoritatea tutelară despre aceasta.
§ 0. Competenţa consiliului de familie
și a autorităţii tutelare
Articolul 08 00 . Bugetul anual şi contractarea
profesioniştilor
(1) Tutorele aprobă bugetul necesar pentru exercitarea tutelei în funcţie de importanţa bunurilor persoanei ocrotite, aprobă operaţiunile necesare pentru administrarea acestor bunuri şi sumele anuale necesare pentru întreţinerea persoanei ocrotite şi pentru rambursarea cheltuielilor de administrare a bunurilor.
(2) Tutorele informează consiliul de familie sau, în absenţa acestuia, autoritatea tutelară despre aprobarea bugetului. În caz de dificultate, bugetul este aprobat de către consiliul de familie sau, în absenţa acestuia, de către autoritatea tutelară.
(3) Consiliul de familie sau, în absenţa acestuia, autoritatea tutelară poate împuternici tutorele să includă la cheltuieli de administrare remuneraţia administratorilor contractaţi sub propria lui răspundere.
(4) Consiliul de familie sau, în absenţa acestuia, autoritatea tutelară poate împuternici tutorele să încheie un contract de administrare a valorilor mobiliare şi a instrumentelor financiare care aparţin persoanei ocrotite. Acesta va alege terţul contractant luînd în considerare experienţa profesională şi solvabilitatea acestuia.
(5) Contractul prevăzut la alin. (4) poate fi rezolvit în numele persoanei ocrotite în orice moment. Orice clauză contrară prezentului articol este nulă.
Articolul 08 01 . Efectuarea investiţiilor
(1) Consiliul de familie sau, în absenţa acestuia, autoritatea tutelară determină suma pe care tutorele este obligat s-o investească în capitalul (bani, valori mobiliare sau alte instrumente financiare, părţi sociale, creanţe etc.) persoanei ocrotite.
(2) Consiliul de familie sau, în absenţa acestuia, autoritatea tutelară prescrie toate măsurile pe care le consideră utile la investirea sau reinvestirea capitalului fie în avans, fie pentru fiecare operaţiune.
(3) Investirea sau reinvestirea se realizează de către tutore în termenul şi în modul prescrise. Dacă omite termenul prescris, tutorele va datora persoanei ocrotite dobînzi de întîrziere.
(4) Consiliul de familie sau, în absenţa acestuia, autoritatea tutelară poate prescrie ca o anumită sumă de bani să fie depusă pe un cont special al persoanei ocrotite, de pe care tutorele va putea efectua extrageri doar cu autorizarea acestora.
Articolul 08 02 . Limitarea împuternicirilor tutorelui
(1) Consiliul de familie sau, în absenţa acestuia, autoritatea tutelară poate stabili categoria de acte juridice pe care tutorele nu le poate încheia fără autorizarea acestora.
(2) În cazul în care consiliul de familie refuză să ofere tutorelui autorizarea necesară, acesta o poate solicita de la autoritatea tutelară dacă se constată că încheierea actului juridic este în interesul persoanei ocrotite sau pentru bunăstarea acesteia.
§ 0. Împuternicirile tutorelui
Articolul 08 03 . Întocmirea inventarului
(1) În termen de 0 luni de la instituirea tutelei, tutorele iniţiază, în prezenţa tutorelui supleant, dacă acesta a fost desemnat, inventarierea bunurilor persoanei ocrotite şi transmite autorităţii tutelare actul inventarierii. Tutorele este obligat să asigure actualizarea inventarului.
(2) Pentru întocmirea inventarului, tutorele este în drept să obţină toate informațiile şi documentele necesare de la orice persoană publică sau privată, fără a-i putea fi opus secretul profesional, secretul bancar sau caracterul personal al datelor.
(3) Dacă inventarul nu a fost întocmit sau se confirmă că acesta este incomplet ori inexact, persoana ocrotită, iar după decesul acesteia – succesorul, poate face dovada valorii şi componenţei bunurilor prin orice mijloace de probă.
Articolul 08 04 . Actele juridice care nu sînt supuse
autorizării
(1) Tutorele poate încheia doar actele juridice de conservare şi, sub rezerva dispoziţiilor art. 08 03 alin. (2), actele de administrare necesare administrării patrimoniului persoanei ocrotite.
(2) Tutorele acţionează de sine stătător în instanţa de judecată pentru a apăra drepturile patrimoniale ale persoanei ocrotite.
(3) Prin derogare de la dispoziţiile legale, contractul de locaţiune încheiat de către tutore în calitate de locator nu acordă persoanei ocrotite în calitatea sa de locatar, față de care a încetat tutela, niciun drept de preemţiune la expirarea contractului de locaţiune. Aceste dispoziţii nu se aplică contractului de locaţiune încheiat înainte de instituirea tutelei şi prelungit de către tutore.
Articolul 08 05 . Actele juridice supuse autorizării
(1) Următoarele acte juridice, încheiate în numele persoanei ocrotite, nu produc efecte juridice decît după autorizare din partea consiliului de familie sau, în absenţa acestuia, a autorităţii tutelare:
a) contractul de vînzare-cumpărare şi alte acte juridice de dispoziţie;
b) contractul de locaţiune şi alte acte juridice de administrare a bunurilor persoanei ocrotite al căror termen depăşeşte termenul măsurii de ocrotire;
с) contractul de tranzacţie;
d) contractul de partaj al bunurilor comune;
e) actul de acceptare sau renunţare la moştenire;
f) contractul de primire a unui împrumut;
g) contractul dintre tutore sau persoanele afiliate acestuia şi persoana ocrotită, cu excepţia actelor cu titlu gratuit, încheiate în folosul persoanei ocrotite. La încheierea acestui act juridic, tutorele se consideră că are un interes care contravine interesului persoanei ocrotite.
(2) Decizia de autorizare trebuie să determine condiţiile esenţiale ale actului juridic şi, după caz, preţul sau altă contraprestaţie. Autorizarea nu este necesară în caz de vînzare silită ori în cazul exercitării dreptului de gaj sau ipotecă.
(3) Autorizarea unui act juridic de dispoziţie privitor la un drept real al persoanei ocrotite asupra unui bun imobil sau a unei cote în capitalul unei persoane juridice de drept privat se poate acorda doar după evaluarea valorii de piaţă a acestora.
(4) Este posibilă dispunerea de dreptul real prevăzut la alin. (3) contra unui preţ sau altei contraprestaţii mai mici decît valoarea sa de piaţă doar din motive întemeiate, bazate exclusiv pe interesul persoanei ocrotite, care va fi argumentat în decizia de autorizare.
(5) Persoana care încheie actul juridic în numele persoanei ocrotite este obligată, fără întîrziere, să depună la autoritatea tutelară o copie de pe actul juridic autorizat conform dispoziţiilor prezentului articol, precum şi copiile de pe elementele de probă care demonstrează executarea obligaţiilor apărute din actul juridic respectiv.
Articolul 08 06 . Actele juridice interzise
(1) Nu pot fi autorizate, iar tutorele nu este în drept să încheie:
a) acte privind înstrăinarea gratuită a bunurilor sau a drepturilor persoanei ocrotite, inclusiv privind remiterea datoriei, renunţarea gratuită la un drept dobîndit, eliberarea unei garanţii reale sau personale constituite în folosul persoanei ocrotite, fără ca obligaţia garantată să fi fost stinsă integral, precum şi acte privind constituirea unei garanţii reale sau personale pentru a garanta obligaţiile unui terţ;
b) acte privind dobîndirea de la un terţ a unui drept sau a unei creanţe pe care acesta o are faţă de persoana ocrotită;
c) acte privind exercitarea activității de întreprinzător sau profesionale în numele persoanei ocrotite.
(2) Excepţie de la prevederile alin. (1) lit. a) fac donaţiile neînsemnate pentru îndeplinirea unor obligaţii morale.
§ 0. Pregătirea, verificarea şi aprobarea
dării de seamă
Articolul 08 07 . Darea de seamă anuală
(1) Tutorele întocmeşte anual o dare de seamă privind administrarea patrimoniului, la care se anexează documentele primare.
(2) La întocmirea dării de seamă, tutorele va solicita instituţiilor la care sînt deschise conturi în numele persoanei ocrotite descifrarea operaţiunilor pentru anul de referinţă, fără a i se putea opune secretul profesional, secretul bancar sau caracterul personal al datelor.
(3) Tutorele este obligat să asigure confidenţialitatea dării de seamă. Copiile de pe darea de seamă şi de pe documentele primare se remit de către tutore persoanei ocrotite, dacă aceasta are cel puţin 06 ani, precum şi tutorelui supleant, dacă a fost desemnat, şi, dacă tutorele consideră necesar, altor persoane însărcinate cu ocrotirea.
(4) După audierea persoanei ocrotite şi obţinerea consimţămîntului ei, dacă aceasta a împlinit vîrsta de 06 ani şi dacă starea ei permite, autoritatea tutelară poate să autorizeze remiterea copiilor de pe darea de seamă şi de pe documentele primare sau o parte din acestea soţului, părintelui sau unei alte persoane apropiate dacă aceştia au un interes legitim.
Articolul 08 08 . Verificarea dării de seamă
(1) Tutorele depune anual darea de seamă privind administrarea patrimoniului, împreună cu documentele primare, în vederea verificării acestora de către autoritatea tutelară.
(2) Dacă a fost desemnat un tutore supleant, el va verifica darea de seamă înainte de transmiterea acesteia împreună cu observaţiile sale.
(3) Pentru verificarea dării de seamă, autoritatea tutelară este în drept să obțină datele prevăzute la art. 08 07 alin. (2).
(4) Autoritatea tutelară poate dispune verificarea dării de seamă de către tutorele supleant, dacă acesta a fost desemnat.
(5) Dacă a fost instituit consiliul de familie, autoritatea tutelară poate dispune verificarea şi aprobarea darii de seamă de către acesta.
Articolul 08 09 . Scutirea de obligaţia întocmirii dării
de seamă
Dacă tutela nu a fost încredinţată unui ocrotitor autorizat, autoritatea tutelară poate, prin derogare de la dispoziţiile art. 08 07 şi 08 08 şi avînd în vedere valoarea neînsemnată a patrimoniului persoanei ocrotite, să scutească tutorele de obligația întocmirii dării de seamă.
Articolul 08 00 . Auditarea dării de seamă
În cazul în care componenţa și valoarea patrimoniului persoanei ocrotite justifică și permit efectuarea verificării şi aprobării dării de seamă de către un expert sau auditor, autoritatea tutelară poate dispune acest lucru pe cheltuiala persoanei ocrotite și luînd în considerare interesul patrimonial al persoanei ocrotite.
Articolul 08 01 . Darea de seamă la încetarea
calităţii de tutore
(1) La încetarea calității de tutore, tutorele este obligat să întocmească o dare de seamă a operaţiunilor intervenite de la întocmirea ultimei dări de seamă anuale şi să o supună verificării şi aprobării conform art. 08 08 şi 08 00 .
(2) În termen de 0 luni de la încetarea calităţii de tutore, tutorele sau succesorii lui sînt obligaţi să remită copiile de pe dările de seamă pentru ultimii 0 ani şi de pe darea de seamă indicată la alin. (1) persoanei însărcinate cu administrarea bunurilor persoanei ocrotite sau succesorilor acesteia și, după caz, persoanei care a dobîndit capacitate deplină de exerciţiu, dacă nu le-a primit.
(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) nu se aplică în cazul prevăzut la art. 08 05 .
(4) Tutorele este obligat să remită persoanelor indicate la alin. (2) documentele primare necesare continuării administrării bunurilor persoanei ocrotite sau să asigure devoluţiunea patrimoniului succesoral, precum şi actul inventarierii iniţiale şi actualizările întocmite.

[Secțiunea 0 introdusă prin LP66 din 03.04.17, MO171-180/02.06.17 art.297 ]
Secţiunea a 0-a
Dispoziţii comune privind tutela și curatela
minorilor şi măsurile de ocrotire

§ 0. Autoritatea tutelară
Articolul 08 02 . Autoritatea tutelară şi competenţa
în domeniul măsurilor de ocrotire
(1) Autorităţi tutelare sînt autorităţile administraţiei publice locale.
(2) Autoritatea tutelară de la domiciliul sau reşedinţa persoanei fizice minore ori a persoanei supuse unei măsuri de ocrotire (denumită în sensul prezentei secțiuni – persoană ocrotită ) supraveghează activitatea tutorelui, curatorului sau altei persoane însărcinate cu ocrotirea.
(3) Autoritatea tutelară:
a) exercită atribuţiile prevăzute expres de lege în domeniul măsurilor de ocrotire;
b) îndeplinește alte atribuţii de supraveghere a exercitării măsurii de ocrotire, cu excepţia celor date prin lege în competenţa instanţei de judecată şi consiliului de familie;
c) ţine dosarul personal al persoanei ocrotite, îl transmite instanţei de judecată şi asigură restituirea lui după finalizarea procesului.
Articolul 08 03 . Procedura aplicabilă autorităţii tutelare
La luarea deciziei cu privire la tutela și curatela minorului, precum și la măsurile de ocrotire, autoritatea tutelara va respecta dispozițiile prezentei secţiuni.
Articolul 08 04 . Audierea persoanei ocrotite
(1) Autoritatea tutelară trebuie să audieze persoana ocrotită care a împlinit vîrsta de 00 ani. Aceasta poate fi însoţită de o altă persoană pe care a ales-o, care nu va avea calitatea de reprezentant al său.
(2) Audierea persoanei ocrotite se poate desfăşura la sediul autorităţii tutelare, la domiciliul sau reşedinţa persoanei, în instituţia de tratament sau instituţia socială, precum şi în orice alt loc corespunzător.
(3) Audierea are loc în şedinţă închisă, la care pot participa persoanele enumerate la art. 08 00 alin. (1). Persoana poate solicita să fie audiată în regim individual şi închis, fiind însoţită, la dorinţă, de o persoana de încredere. Dacă autoritatea tutelară consideră necesar, persoana ocrotită poate fi audiată în prezenţa celorlalţi participanţi.
(4) Dacă consideră oportun, autoritatea tutelară poate efectua audierea persoanei în prezenţa medicului care o tratează sau în prezenţa altei persoane pertinente.
(5) Autoritatea tutelară va depune toate eforturile posibile pentru a constata dorinţele şi sentimentele persoanei ocrotite privind decizia care urmează a fi luată, folosind metodele de comunicare care corespund stării sau situaţiei persoanei audiate.
Articolul 08 05 . Audierea persoanei ocrotite
la locul aflării
În cazul în care prezența persoanei nu este posibilă din motive obiective, autoritatea tutelară asigură audierea acesteia la locul aflării ei, constatînd prin actul său, după caz, imposibilitatea comunicării cu aceasta.
Articolul 08 06 . Dezbaterea în contradictoriu
a chestiunii
La cererea oricărei persoane interesate sau din oficiu, autoritatea tutelară poate dispune ca soluţionarea unei chestiuni să se desfăşoare în contradictoriu.
Articolul 08 07 . Dreptul la asistenţă juridică
(1) În cadrul oricărei proceduri desfăşurate de autoritatea tutelară, minorul care a împlinit vîrsta de 00 ani și persoana supusă unei măsuri de ocrotire îşi pot alege un avocat sau pot solicita desemnarea unui avocat care acordă asistenţă juridică garantată de stat, indiferent de opinia sau opoziţia persoanei însărcinate cu ocrotirea.
(2) Dreptul de a fi asistat de un avocat ales sau de un avocat care acordă asistenţă juridică garantată de stat va fi adus la cunoştinţa persoanei ocrotite în textul citaţiei şi la prima prezentare a acesteia.
(3) Dacă, pe durata desfăşurării procedurii de către autoritatea tutelară, persoana ocrotită nu este asistată de avocat, la cererea acesteia, în cazul în care a împlinit vîrsta de 00 ani, autoritatea tutelară solicită coordonatorului oficiului teritorial al Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat desemnarea unui avocat, care va dispune de împuternicirile unui reprezentant legal în procedura respectivă.
(4) Asistenţa juridică prevăzută la alin. (3) se acordă gratuit.
Articolul 08 08 . Audierea altor persoane
La cererea participanţilor sau din oficiu, autoritatea tutelară audiază persoanele indicate la art. 08 00 alin. (1).
Articolul 08 09 . Efectuarea constatărilor
La cererea participanţilor sau din oficiu, autoritatea tutelară poate dispune efectuarea unei anchete sociale sau efectuarea unor constatări, evaluări sau expertize.
Articolul 08 00 . Consultarea dosarului personal
(1) Pot lua cunoştinţă cu materialele dosarului personal şi efectua extrase şi copii de pe acestea persoana ocrotită sau persoana însărcinată cu ocrotirea, precum şi avocaţii acestora.
(2) În cazul în care cererea de consultare a dosarului este depusă de către persoana ocrotită, autoritatea tutelară poate, prin decizie motivată, comunicată persoanei ocrotite, să excludă unul sau mai multe acte din dosar dacă acestea ar putea cauza un prejudiciu moral grav.
(3) Avocatul persoanei ocrotite poate să facă extrase şi copii de pe materialele dosarului. Avocatului i se interzice să transmită copiile astfel obţinute către persoana ocrotită sau terţi.
(4) Copiile de pe deciziile consiliului de familie, de pe deciziile autorităţii tutelare şi de pe hotărîrile judecătoreşti, aferente tutelei și curatelei minorilor și măsurilor de ocrotire, se păstrează în dosarul personal şi se pot elibera doar participanţilor şi persoanelor care au participat la luarea deciziilor ori au fost vizate în decizii sau hotărîri.
(5) Terţii care justifică un interes legitim pot obţine copii de pe dispozitivul deciziilor şi hotărîrilor menţionate la alin. (4) cu autorizarea autorităţii tutelare.
Articolul 08 01 . Decizia autorităţii tutelare
(1) Autoritatea tutelară soluţionează cererile care îi sînt adresate în termen de 00 de zile de la data depunerii dacă acestea nu necesită obținerea unor informaţii suplimentare, prezentarea de probe suplimentare sau orice altă cercetare, cu excepţia cazurilor în care autoritatea tutelară dispune efectuarea unei dezbateri în contradictoriu conform art. 0886. Autoritatea tutelară va avertiza petiţionarul despre aceasta şi îl va informa despre data la care se va lua decizia.
(2) Deciziile autorităţii tutelare în chestiunile privind tutela și curatela minorilor și măsurile de ocrotire trebuie să fie motivate şi adoptate într-un termen care nu va depăşi 0 luni din data depunerii cererii respective. Dispozitivul deciziei se comunică persoanei ocrotite, persoanei însărcinate cu ocrotirea şi, după caz, membrilor consiliului de familie în termen de 0 luni din data luării acesteia.
§ 0. Consiliul de familie
Articolul 08 02 . Convocarea consiliului de familie
(1) Şedinţa consiliului de familie se convoacă de către autoritatea tutelară la cererea:
a) a 0 membri din consiliu;
b) tutorelui sau tutorelui supleant;
c) minorului pus sub curatelă sau tutelă care a împlinit vîrsta de 00 ani;
d) persoanei supuse unei măsuri de ocrotire.
(2) Înştiinţarea despre şedinţă se expediază membrilor consiliului cu cel puţin 00 zile înainte de data desfăşurării şedinţei.
(3) Membrii consiliului de familie sînt obligaţi să se prezinte personal la şedinţă. Membrului care, fără motiv întemeiat, nu se prezintă la şedinţă i se poate revoca calitatea respectivă.
(4) Prin hotărîrea judecătorească în baza căreia se desemnează membrii consiliului de familie sau printr-o hotărîre ulterioară, la cererea unui membru sau din oficiu, instanţa de judecată poate stabili faptul că consiliul adoptă decizii fără participarea autorităţii tutelare.
Articolul 08 03 . Şedinţa consiliului de familie
Şedinţa consiliului de familie este deliberativă şi în cadrul acesteia pot fi adoptate decizii dacă la ea participă majoritatea membrilor consiliului cu drept de vot. În cazul în care nu există cvorum, autoritatea tutelară poate convoca o şedinţă repetată sau, în caz de urgenţă, poate lua o decizie de sine stătător.
Articolul 08 04 . Adoptarea deciziei consiliului de familie
fără convocarea în şedinţă (prin corespondență)
(1) Dacă autoritatea tutelară consideră că consiliul de familie se poate pronunţa pe o problemă fără a se convoca în şedinţă, aceasta va comunica fiecărui membru textul deciziei, anexînd explicaţiile necesare.
(2) Membrului care, fără motiv întemeiat, nu îşi exprimă votul i se poate revoca calitatea respectivă.
Articolul 08 05 . Adoptarea deciziei de către consiliul
de familie
(1) Decizia consiliului de familie se adoptă cu votul majorităţii membrilor cu drept de vot.
(2) Fiecare membru al consiliului de familie, cu excepția tutorelui și, după caz, a curatorului, are dreptul la un vot, care nu este transmisibil.
(3) Membrul consiliului de familie este obligat să declare dacă are un interes direct sau indirect în privinţa chestiunii supuse dezbaterii (conflictul de interese) şi să se abţină de la vot. Prezența membrului aflat în conflict de interese se ia în calcul la determinarea cvorumului pentru adoptarea deciziei, dar votul acestuia nu se ia în considerare la adoptarea deciziei vizate de conflictul de interese. Dispoziţiile legale privind conflictul de interese în cazul reprezentării la încheierea actelor juridice se aplică în mod corespunzător.
Articolul 08 06 . Secretul şedinţelor consiliului
de familie
(1) Şedinţele consiliului de familie sînt închise.
(2) Membrii consiliului de familie sînt obligaţi să păstreze confidenţialitatea datelor în relaţiile cu terţii.
(3) Persoana ocrotită poate asista la şedinţa consiliului doar cu titlu consultativ, cu excepţia cazului cînd autoritatea tutelară consideră că aceasta ar contraveni interesului persoanei ocrotite.
(4) Deciziile consiliului de familie trebuie să fie motivate. Dacă decizia nu este adoptată în unanimitate, opinia fiecărui membru se va anexa la decizie.
Articolul 08 07 . Întocmirea deciziei consiliului
de familie
(1) Fiecare membru prezent la şedinţa consiliului de familie trebuie să semneze decizia adoptată în cadrul şedinţei.
(2) În decurs de 00 zile din data adoptării deciziei, președintele ales al şedinţei consiliului de familie depune decizia adoptată la autoritatea tutelară.
Articolul 08 08 . Opoziţia autorităţii tutelare
(1) Dacă autoritatea tutelară constată că decizia consiliului de familie contravine intereselor persoanei ocrotite sau dorinţelor şi sentimentelor acesteia, trebuie să facă opoziţie la decizia consiliului de familie în termen de 05 zile de la data recepționării conform art. 08 07 alin. (2), prin luarea unei decizii privind opoziția în acest sens, care nu se supune contestării.
(2) Prin cerere motivată, persoana ocrotită sau persoana însărcinată cu ocrotirea poate să facă opoziţie la decizia consiliului de familie în termen de 05 zile de la recepţionarea acesteia de către autoritatea tutelară conform art. 08 07 alin. (2).
(3) În cazul existenţei unei opoziţii conform alin. (1) sau (2), autoritatea tutelară, în termen de 00 zile din data depunerii cererii respective, va convoca consiliul de familie şi va organiza desfăşurarea unei noi ședințe, pe care o va prezida, fără a avea drept de vot, pentru a se delibera din nou asupra chestiunii faţă de care s-a făcut opoziţia.
(4) Decizia consiliului de familie produce efecte juridice după expirarea termenului de 05 zile de la recepţionarea acesteia de către autoritatea tutelară conform art. 08 07 alin. (2) dacă pe parcursul termenului dat nu s-a făcut opoziţie.
§ 0. Contestarea deciziilor autorităţii tutelare
și ale consiliului de familie
Articolul 08 09 . Contestarea în instanţa de judecată
(1) Deciziile autorităţii tutelare, precum şi deciziile consiliului de familie, adoptate conform art. 08 08 alin. (3), pot fi contestate în instanţa de judecată în termen de 00 de zile de la data adoptării acestora, cu excepţia cazului cînd contestarea se depune de către persoana ocrotită, persoana însărcinată cu ocrotirea şi autoritatea tutelară, în acest caz, termenul de contestare curgînd din data comunicării dispozitivului deciziei. În cazul contestării deciziei autorităţii tutelare, depunerea unei cereri prealabile nu este necesară.
(2) Decizia contestată se anulează de către instanţa de judecată, în tot sau în parte, în cazul în care:
a) este ilegală în fond ca fiind emisă contrar prevederilor legii;
b) este ilegală ca fiind emisă cu încălcarea competenţei;
c) este ilegală ca fiind emisă cu încălcarea esenţială a procedurii stabilite.
(3) La cererea persoanei care depune contestaţia sau din oficiu, instanţa de judecată, pe lîngă anularea deciziei contestate, dispune fie obligarea emitentului să adopte o nouă decizie, fie pronunţarea unei hotărîri judecătoreşti prin care va soluţiona fondul chestiunii vizate de decizia contestată.
Articolul 08 000 . Persoanele care au dreptul de a depune
contestaţie
(1) Contestaţia poate fi depusă de către persoanele enumerate la art. 08 00 alin. (1), precum şi de către persoanele însărcinate cu ocrotirea, chiar dacă acestea nu au participat la procedura desfăşurată de autoritatea tutelară sau la şedinţa consiliului de familie.
(2) Citaţia despre judecarea contestaţiei se va expedia tuturor persoanelor care au dreptul de a depune contestaţie şi care vor avea dreptul să participe la examinarea acesteia.
(3) Instanţa de judecată care soluţionează contestaţia decide din oficiu asupra suspendării sau nesuspendării deciziei contestate, ţinînd cont de interesele persoanei ocrotite.
[Secțiunea 0 introdusă prin LP66 din 03.04.17, MO171-180/02.06.17 art.297 ]
Secţiunea a 0-a
Declararea persoanei dispărute fără veste
sau decedate
[Secțiunea 0 denumirea introdusă prin LP66 din 03.04.17, MO171-180/02.06.17 art.297 ]
Articolul 09. Declararea persoanei dispărută fără veste
(1) Persoana fizică poate fi declarată dispărută fără veste dacă lipseşte de la domiciliu şi a trecut cel puţin un an din ziua primirii ultimelor ştiri despre locul aflării ei. Dispariţia se declară de instanţa de judecată la cererea persoanei interesate.
(2) În cazul imposibilităţii de a se determina ziua primirii ultimelor informaţii despre dispărut, termenul pentru declararea dispariţiei fără veste va începe să curgă din prima zi a lunii următoare celei în care au fost primite ultimele informaţii despre dispărut, iar în cazul imposibilităţii de a determina această lună, de la întîi ianuarie al următorului an.
Articolul 00. Protecţia bunurilor celui dispărut fără veste
(1) Dacă este necesară administrarea permanentă a patrimoniului persoanei declarate dispărută fără veste, instanţa de judecată numeşte un administrator, cu care autoritatea tutelară încheie un contract de administrare fiduciară. La cererea persoanei interesate, instanţa de judecată poate numi un administrator şi înainte de expirarea unui an din ziua primirii ultimilor ştiri despre locul aflării persoanei dispărute.
(2) Declararea dispariţiei persoanei nu atrage modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor acesteia.
Articolul 01. Efectele apariţiei persoanei declarate dispărută
fără veste
(1) Dacă persoana declarată dispărută fără veste apare sau dacă sînt ştiri despre locul aflării ei, instanţa de judecată, la cererea persoanei interesate, anulează hotărîrea de declarare a dispariţiei şi desfiinţează, după caz, administrarea fiduciară a patrimoniului acesteia.
(2) Cel declarat dispărut poate cere administratorului fiduciar repararea prejudiciului cauzat prin administrarea necorespunzătoare a patrimoniului său.
Articolul 02. Declararea persoanei decedată
(1) Persoana poate fi declarată decedată prin hotărîre a instanţei de judecată dacă timp de 0 ani la domiciliul său lipsesc ştiri despre locul unde se află sau după 0 luni dacă a dispărut în împrejurări ce prezentau o primejdie de moarte sau care dau temei a presupune că a decedat în urma unui anumit accident.
(2) Un militar sau o altă persoană dispărută fără veste în legătură cu acţiuni militare poate fi declarată decedată numai după expirarea a 0 ani de la încetarea acţiunilor militare.
(3) Ziua morţii persoanei declarate decedată se consideră ziua la care hotărîrea judecătorească privind declararea decesului ei a rămas definitivă. Dacă o persoană dispărută în împrejurări care prezentau o primejdie de moarte sau care dau temei de a presupune că a decedat în urma unui accident este declarată decedată, instanţa de judecată poate să declare ca dată a decesului ziua morţii ei prezumate.
(4) Declararea decesului produce aceleaşi efecte juridice ca şi decesul fizic constatat.
Articolul 03. Efectele apariţiei persoanei declarate decedată
(1) În cazul apariţiei sau descoperirii locului de aflare a persoanei declarate decedată, instanţa de judecată anulează hotărîrea privind declararea decesului ei.
(2) Independent de momentul apariţiei sale, persoana declarată decedată poate cere de la oricare altă persoană să-i restituie bunurile care s-au păstrat şi care au trecut cu titlu gratuit la aceasta după declararea decesului său.
(3) Dobînditorul cu titlu oneros nu este obligat să restituie bunurile dacă nu se dovedeşte că la data dobîndirii lor ştia că cel declarat decedat este în viaţă. Dacă bunurile nu s-au păstrat, dobînditorul de rea-credinţă este obligat să restituie valoarea lor.
(4) Dacă bunurile persoanei declarate decedată au trecut pe baza dreptului de succesiune la stat şi au fost vîndute, după anularea hotărîrii de declarare a decesului persoanei i se restituie suma realizată din vînzarea bunurilor.
Articolul 04. Înregistrarea de stat a actelor de stare civilă
(1) Înregistrării de stat sînt supuse următoarele acte de stare civilă:
a) naşterea;
b) adopţia;
c) stabilirea paternităţii;
d) încheierea căsătoriei;
e) desfacerea căsătoriei;
f) schimbarea numelui;
g) decesul.
(2) Înregistrarea actelor de stare civilă se efectuează de către organele de înregistrare a actelor de stare civilă prin înscrierea datelor în registrele actelor de stare civilă şi eliberarea de certificate în baza acestor înscrieri.
(3) Organele care efectuează înregistrarea actelor de stare civilă, procedura de înregistrare a acestor acte, procedura de rectificare şi modificare a lor, restabilirea şi anularea înscrierilor actelor de stare civilă, forma registrelor actelor de stare civilă şi a certificatelor, precum şi modalitatea şi termenele de păstrare a registrelor actelor de stare civilă, se stabilesc prin lege.
Capitolul II
PERSOANA JURIDICĂ
S e c ţ i u n e a 0
DISPOZIŢII GENERALE
Articolul 05. Noţiunea de persoană juridică
(1) Persoană juridică este organizaţia care are un patrimoniu distinct şi răspunde pentru obligaţiile sale cu acest patrimoniu, poate să dobîndească şi să exercite în nume propriu drepturi patrimoniale şi personale nepatrimoniale, să-şi asume obligaţii, poate fi reclamant şi pîrît în instanţă de judecată.
(2) Persoana juridică poate fi organizată în mod corporativ sau în baza calităţii de membru, poate fi dependentă sau independentă de un anumit număr de membri, poate avea scop lucrativ sau nelucrativ.
(3) În funcţie de participare la constituirea patrimoniului persoanei juridice, fondatorii (membrii) au sau nu au drepturi de creanţă faţă de ea. Persoane juridice în a căror privinţă fondatorii (membrii) au drepturi de creanţă sînt societăţile comerciale şi cooperativele. Persoane juridice în a căror privinţă fondatorii (membrii) nu au drepturi de creanţă sînt organizaţiile necomerciale.
Articolul 06. Regimul juridic aplicabil persoanelor juridice
străine
Persoanele juridice străine sînt asimilate, în condiţiile legii, cu persoanele juridice ale Republicii Moldova.
Articolul 07. Tipurile de persoane juridice
Persoanele juridice sînt de drept public sau de drept privat care, în raporturile civile, sînt situate pe poziţii de egalitate.
Articolul 08. Persoanele juridice de drept public
(1) Statul şi unităţile administrativ-teritoriale participă la raporturile juridice civile pe poziţii de egalitate cu celelalte subiecte de drept. Atribuţiile statului şi ale unităţilor administrativ-teritoriale se exercită în asemenea raporturi de organele acestora, în conformitate cu competenţa lor.
(2) Organele împuternicite să exercite o parte din funcţiile (atribuţiile) Guvernului posedă personalitate juridică doar dacă aceasta decurge din prevederile legii sau, în cazurile expres prevăzute de lege, din actele autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale.
(3) Prin derogare de la prevederile alin.(2), persoanele juridice de drept public se pot înfiinţa şi altfel, în cazuri expres prevăzute de lege.
(4) Următoarele articole ale acestui capitol nu se aplică persoanelor juridice de drept public, cu excepţia cazurilor prevăzute expres.
Articolul 09. Persoane juridice de drept privat
(1) Persoanele juridice de drept privat se pot constitui liber doar în una din formele prevăzute de lege.
(2) Persoanele juridice de drept privat pot avea scop lucrativ (comercial) şi scop nelucrativ (necomercial).
Articolul 00. Capacitatea de folosinţă a persoanei juridice
(1) Capacitatea de folosinţă a persoanei juridice se dobîndeşte la data înregistrării de stat şi încetează la data radierii ei din registrul de stat.
(2) Persoana juridică cu scop lucrativ poate desfăşura orice activitate neinterzisă de lege, chiar dacă nu este prevăzută în actul de constituire.
(3) Persoana juridică cu scop nelucrativ poate desfăşura numai activitatea prevăzută de lege şi de actul de constituire.
(4) Persoanele juridice de drept public participă la circuitul civil în măsura în care aceasta este necesar atingerii scopurilor sale. Ele sînt asimilate persoanelor juridice de drept privat în măsura în care participă la circuitul civil.
(5) Persoana juridică poate practica anumite tipuri de activităţi, a căror listă este stabilită de lege, doar în baza unui permis special (licenţă). Dreptul persoanei juridice de a practica activitatea pentru care este necesară licenţă apare în momentul obţinerii ei sau în momentul indicat în ea şi încetează o dată cu expirarea licenţei dacă legea nu prevede altfel.
(6) Persoana juridică poate fi limitată în drepturi doar în cazurile şi în modul prevăzut de lege.
Articolul 01. Capacitatea de exerciţiu a persoanei juridice
(1) Persoana juridică îşi exercită, de la data constituirii, drepturile şi îşi execută obligaţiile prin administrator.
(2) Au calitatea de administrator persoanele fizice care, prin lege sau prin actul de constituire, sînt desemnate să acţioneze, în raporturile cu terţii, individual sau colectiv, în numele şi pe seama persoanei juridice.
(3) Raporturile dintre persoana juridică şi cei care alcătuiesc organele sale executive sînt supuse prin analogie regulilor mandatului dacă legea sau actul de constituire nu prevede altfel.
(4) În cazul în care organul executiv nu este desemnat, participanţii sau creditorii persoanei juridice pot cere instanţei de judecată desemnarea acestuia. Organul executiv desemnat de instanţa de judecată este revocat de aceasta în cazul în care organul competent al persoanei juridice decide desemnarea organului executiv.
Articolul 02. Actele de constituire ale persoanei juridice
(1) Persoana juridică activează în baza contractului de constituire sau în baza contractului de constituire şi a statutului, sau doar în baza statutului. Persoanele juridice de drept public, iar în cazurile prevăzute de lege, şi persoanele juridice de drept privat cu scop nelucrativ activează în baza normelor generale cu privire la organizaţiile de tipul respectiv.
(2) Contractul de constituire a persoanei juridice se încheie, iar statutul se aprobă de către fondatorii (membrii) ei. Persoana juridică constituită de către un singur fondator activează în baza statutului aprobat de acesta.
(3) Actele de constituire ale persoanei juridice trebuie să conţină denumirea şi sediul ei, modul de administrare a activităţii şi alte date prevăzute de lege pentru persoanele juridice de tipul respectiv. În actele de constituire ale persoanei juridice cu scop nelucrativ se stabileşte obiectul şi scopurile activităţii ei.
Articolul 03. Î nregistrarea de stat a persoanei juridice
(1) Persoana juridică se consideră constituită în momentul înregistrării ei de stat.
(2) Persoana juridică de drept public se consideră constituită în momentul intrării în vigoare a actului normativ prin care se aprobă regulamentul ori statutul ei sau în momentul indicat în act.
(3) Persoana juridică este pasibilă de înregistrare de stat în modul prevăzut de lege. Datele înregistrării de stat se înscriu în registrul de stat, fiind accesibile oricărei persoane.
(4) Încălcarea modului, prevăzut de lege, de constituire a persoanei juridice sau faptul că actul de constituire nu este în conformitate cu legea atrage refuzul înregistrării de stat a persoanei juridice. Nu se admite refuzul înregistrării din motivul inoportunităţii constituirii persoanei juridice.
(5) Persoana juridică este supusă reînregistrării de stat doar în cazurile prevăzute de lege.
Articolul 04.
Publicitatea registrelor de stat ale
persoanelor juridice
(1) Pînă în momentul în care faptul nu a fost înscris în registrul de stat al persoanelor juridice şi nu a fost făcut public, persoana în al cărei interes faptul trebuia înregistrat nu poate să-l opună terţilor, cu excepţia cazului cînd demonstrează că terţul cunoştea faptul.
(2) Dacă faptul este înregistrat şi făcut public, terţul trebuie să-l recunoască în raport cu sine. Această prevedere nu este valabilă pentru actele juridice săvîrşite în decursul a 05 zile de după momentul cînd faptul a fost făcut public în măsura în care terţul demonstrează că nu a ştiut şi nici nu trebuia să ştie despre acest fapt.
(3) În cazul în care faptul care trebuia înregistrat a fost făcut public în mod greşit, terţul poate opune faptul făcut public persoanei în al cărei interes trebuia înregistrat, cu excepţia cazului cînd terţul ştia sau trebuia să ştie despre neveridicitate.
Articolul 05.
Durata persoanei juridice
(1) Persoana juridică este perpetuă dacă legea sau actele de constituire nu prevăd altfel.
(2) La expirarea termenului stabilit pentru existenţa persoanei juridice, aceasta se dizolvă dacă pînă la acel moment actele de constituire nu se modifică.
Articolul 06.
Denumirea persoanei juridice
(1) Persoana juridică participă la raporturile juridice numai sub denumire proprie, stabilită prin actele de constituire şi înregistrată în modul corespunzător.
(2) Denumirea persoanei juridice trebuie să includă, în limba de stat, forma juridică de organizare.
(3) Persoana juridică nu poate fi înregistrată dacă denumirea ei coincide cu denumirea unei alte persoane juridice înregistrate deja.
(4) Se interzice utilizarea în denumirea persoanei juridice a sintagmelor ce contravin prevederilor legale sau normelor morale, precum şi a numelor proprii, dacă acestea nu coincid cu numele participanţilor la constituirea organizaţiei şi dacă nu există în acest sens acordul persoanei respective sau al moştenitorilor ei cu privire la folosirea numelui.
(5) Persoana juridică nu poate folosi în denumirea sa cuvinte sau abrevieri care ar induce în eroare cu privire la forma sa.
(6) Persoana juridică a cărei denumire este înregistrată are dreptul să o utilizeze. Cel care foloseşte denumirea unei alte persoane juridice este obligat, la cererea ei, să înceteze utilizarea denumirii şi să îi repare prejudiciul.
(7) Persoana juridică este obligată să publice un aviz în “Monitorul Oficial al Republicii Moldova” despre modificarea denumirii, sub sancţiunea plăţii de daune-interese.
(8) În actul emis de persoana juridică trebuie să se menţioneze denumirea, numărul înregistrării de stat, codul fiscal şi sediul, sub sancţiunea plăţii de daune-interese.
Articolul 07.
Sediul persoanei juridice
(1) Persoana juridică are un sediu, indicat în actele de constituire.
(2) Stabilirea şi schimbarea sediului sînt opozabile terţilor din momentul înregistrării de stat.
(3) Adresa poştală a persoanei juridice este cea de la sediu. Persoana juridică poate avea şi alte adrese pentru corespondenţă.
(4) Toate documentele şi scrisorile intrate la sediu se consideră recepţionate de către persoana juridică.
(5) Persoana juridică este obligată să publice un aviz în “Monitorul Oficial al Republicii Moldova” despre modificarea sediului sub sancţiunea plăţii de daune-interese.
Articolul 08. Răspunderea persoanei juridice
(1) Persoana juridică răspunde pentru obligaţiile sale cu tot patrimoniul ce îi aparţine.
(2) Fondatorul (membrul) persoanei juridice nu răspunde pentru obligaţiile persoanei juridice, iar persoana juridică nu răspunde pentru obligaţiile fondatorului (membrului), cu excepţiile stabilite de lege sau de actul de constituire.
Articolul 09.
Reorganizarea persoanei juridice
(1) Persoana juridică se reorganizează prin fuziune (contopire şi absorbţie), dezmembrare (divizare şi separare) sau transformare.
(2) Hotărîrea de reorganizare se ia de fiecare persoană juridică în parte, în condiţiile stabilite pentru modificarea actelor de constituire.
(3) În cazurile prevăzute de lege, reorganizarea persoanei juridice prin divizare sau separare se efectuează în baza unei hotărîri judecătoreşti.
(4) Dacă prin fuziune sau dezmembrare se înfiinţează o nouă persoană juridică, aceasta se constituie în condiţiile prevăzute de lege pentru forma persoanei juridice respective.
(5) Reorganizarea produce efecte faţă de terţi numai după data înregistrării de stat a noilor persoane juridice, cu excepţia reorganizării prin absorbţie, care produce efecte la data înregistrării modificărilor în actele de constituire ale persoanei juridice absorbante.
Articolul 00.
Succesiunea de drept în cazul reorganizării
persoanelor juridice
(1) În cazul contopirii persoanelor juridice, drepturile şi obligaţiile fiecăreia din ele trec la noua persoană juridică, în conformitate cu actul de transmitere.
(2) În cazul absorbţiei unei persoane juridice de către alta, drepturile şi obligaţiile persoanei juridice absorbite trec la persoana juridică absorbantă în conformitate cu actul de transmitere.
(3) În cazul divizării persoanei juridice, drepturile şi obligaţiile ei trec la noile persoane juridice în conformitate cu bilanţul de repartiţie.
(4) În cazul separării, o parte din drepturile şi obligaţiile persoanei juridice reorganizate trece, la fiecare din persoanele juridice participante la reorganizare (existente sau care iau fiinţă), în corespundere cu bilanţul de repartiţie.
(5) În cazul reorganizării persoanei juridice prin transformare, drepturile şi obligaţiile persoanei juridice reorganizate trec la noua persoană juridică în conformitate cu actul de transmitere.
Articolul 01.
Actul de transmitere şi bilanţul de repartiţie
(1) Actul de transmitere şi bilanţul de repartiţie trebuie să conţină dispoziţii cu privire la succesiunea întregului patrimoniu al persoanei juridice reorganizate, în privinţa tuturor drepturilor şi obligaţiilor faţă de toţi debitorii şi creditorii acesteia, inclusiv obligaţiile contestate de părţi.
(2) Actul de transmitere şi bilanţul de repartiţie se confirmă de fondatorii (membrii) persoanei juridice sau de organul persoanei juridice împuternicit cu astfel de atribuţii prin lege sau act de constituire, care au decis reorganizarea persoanei juridice, şi se prezintă, împreună cu actele de constituire ale persoanelor juridice create, pentru înregistrarea lor de stat sau pentru introducerea modificărilor în actele de constituire ale persoanelor juridice existente.
Articolul 02.
Garantarea drepturilor creditorilor persoanei
juridice în cazul reorganizării ei
(1) În termen de 05 zile de la adoptarea hotărîrii de reorganizare, organul executiv al persoanei juridice participante la reorganizare este obligat să informeze în scris toţi creditorii cunoscuţi şi să publice în „Monitorul Oficial al Republicii Moldova” şi, în mod gratuit, pe pagina web oficială a organului înregistrării de stat un aviz privind reorganizarea.
[ Art.72 al.(1) modificat prin LP90 din 09.05.14, MO169-173/27.06.14 art.379 ]
(2) Creditorii pot, în termen de o lună de la publicarea avizului, să ceară persoanei juridice care se reorganizează garanţii în măsura în care nu pot cere satisfacerea creanţelor. Dreptul la garanţii aparţine creditorilor doar dacă vor dovedi că prin reorganizare se va periclita satisfacerea creanţelor lor.
[ Art.72 al.(2) modificat prin LP90 din 09.05.14, MO169-173/27.06.14 art.379 ]
(3) Creditorii sînt în drept să informeze organul înregistrării de stat cu privire la creanţele faţă de debitorul care se reorganizează.
(4) Persoanele juridice participante la reorganizare răspund solidar pentru obligaţiile apărute pînă la reorganizarea acestora dacă din actul de transmitere şi din bilanţul de repartiţie nu este posibilă determinarea succesorului.
(5) Membrii organului executiv al persoanei juridice participante la reorganizare răspund solidar, pe parcursul a 0 ani de la data reorganizării, pentru prejudiciul cauzat prin reorganizare participanţilor sau creditorilor persoanelor juridice reorganizate.
Articolul 03.
Fuziunea persoanelor juridice
(1) Fuziunea se realizează prin contopire sau absorbţie.
(2) Contopirea are ca efect încetarea existenţei persoanelor juridice participante la contopire şi trecerea integrală a drepturilor şi obligaţiilor acestora la persoana juridică ce se înfiinţează.
(3) Absorbţia are ca efect încetarea existenţei persoanelor juridice absorbite şi trecerea integrală a drepturilor şi obligaţiilor acestora la persoana juridică absorbantă.
(4) În cazurile stabilite de lege, fuziunea poate fi condiţionată de permisiunea organului de stat competent.
Articolul 04.
Proiectul contractului de fuziune
(1) În scopul fuziunii, organul împuternicit al persoanei juridice elaborează proiectul contractului de fuziune.
(2) În proiectul contractului de fuziune trebuie să se indice:
a) forma (felul) fuziunii;
b) denumirea şi sediul fiecărei persoane juridice participante la fuziune;
c) fundamentarea şi condiţiile fuziunii;
d) patrimoniul care se transmite persoanei juridice beneficiare;
e) raportul valoric al participaţiunilor;
f) data actului de transmitere, care este aceeaşi pentru toate persoanele juridice implicate în fuziune.
(3) Dacă persoanele juridice fuzionează prin contopire, în proiectul contractului de fuziune trebuie să se indice şi denumirea, sediul şi organul executiv al persoanei juridice ce se constituie. La proiectul contractului de fuziune se anexează proiectul actului de constituire al persoanei juridice care se constituie.
(4) Proiectul contractului de fuziune se întocmeşte în scris.
(5) Dacă contractul de fuziune aprobat este afectat de o condiţie, acesta se desfiinţează cu efect retroactiv în cazul în care condiţia nu s-a realizat timp de un an de la data aprobării. Contractul poate prevedea un termen mai scurt sau un termen de prevenire.
Articolul 05.
Hotărîrea de fuziune
(1) Contractul de fuziune produce efecte numai dacă este aprobat de adunarea generală a membrilor fiecărei persoane juridice participante la fuziune.
(2) Hotărîrea de fuziune se adoptă cu 0/3 din numărul total de voturi ale participanţilor dacă o majoritate mai mare nu este prevăzută de actul de constituire.
Articolul 06.
Cererea de înregistrare a fuziunii
(1) După expirarea a 0 luni de la publicarea avizului privind fuziunea, organul executiv al persoanei juridice absorbite sau al persoanei juridice participante la contopire depune, la organul care a efectuat înregistrarea ei de stat, o cerere prin care solicită înregistrarea fuziunii. La cerere se anexează:
[ Art.76 al.(1) modificat prin LP90 din 09.05.14, MO169-173/27.06.14 art.379 ]
a) copia autentificată de pe contractul de fuziune;
b) hotărîrea de fuziune a fiecărei persoane juridice participante;
c) dovada oferirii garanţiilor acceptate de creditori sau a plăţii datoriilor;
d) autorizaţia de fuziune, după caz.
(2) După expirarea termenului prevăzut la alin.(1), organul executiv al persoanei juridice absorbante sau al persoanelor juridice care se contopesc depune o cerere de înregistrare la organul de stat unde este înregistrată persoana juridică absorbantă sau unde urmează a fi înregistrată noua persoană juridică. La cerere se anexează actele indicate la alin.(1). Persoana juridică ce se constituie anexează, de asemenea, actele necesare înregistrării persoanei juridice de tipul respectiv.
Articolul 07.
Înregistrarea fuziunii
(1) Înregistrarea fuziunii se face la organul care a efectuat înregistrarea de stat a persoanei juridice absorbante sau care urmează să înregistreze noua persoană juridică.
(2) Organul care a efectuat înregistrarea de stat a persoanei juridice absorbante sau a noii persoane juridice informează despre înregistrarea fuziunii organul unde este înregistrată persoana juridică absorbită sau persoanele juridice contopite.
(3) Organul care a efectuat înregistrarea de stat a persoanei juridice absorbite sau a persoanelor juridice contopite înscrie în registrul de stat data la care s-a produs absorbţia sau contopirea şi expediază spre păstrare organului care a înregistrat fuziunea toate actele persoanelor juridice dizolvate.
(4) După înregistrarea efectuată conform alin.(1), persoanele juridice absorbite sau cele contopite se consideră dizolvate şi se radiază din registrul de stat.
Articolul 08.
Efectele fuziunii
(1) De la data înregistrării fuziunii, patrimoniul persoanei juridice absorbite sau al persoanelor juridice care se contopesc trece la persoana juridică absorbantă sau la noua persoană juridică.
(2) După înregistrarea fuziunii, persoana juridică absorbantă sau noua persoană juridică include în bilanţul său activele şi pasivele persoanei juridice absorbite sau ale persoanelor juridice contopite, iar bunurile sînt înregistrate ca bunuri ale persoanei juridice absorbante sau ale noii persoane juridice.
Articolul 09.
Dezmembrarea persoanei juridice
(1) Dezmembrarea persoanei juridice se face prin divizare sau separare.
(2) Divizarea persoanei juridice are ca efect încetarea existenţei acesteia şi trecerea drepturilor şi obligaţiilor ei la două sau mai multe persoane juridice, care iau fiinţă.
(3) Separarea are ca efect desprinderea unei părţi din patrimoniul persoanei juridice, care nu îşi încetează existenţa, şi transmiterea ei către una sau mai multe persoane juridice existente sau care iau fiinţă.
Articolul 00.
Proiectul dezmembrării
(1) Proiectul dezmembrării persoanei juridice este elaborat de organul executiv.
(2) În proiectul dezmembrării trebuie să se indice:
a) forma (felul) dezmembrării;
b) denumirea şi sediul persoanei juridice care se dezmembrează;
c) denumirea şi sediul fiecărei persoane juridice care se constituie în urma dezmembrării sau cărora li se dă o parte din patrimoniu;
d) partea de patrimoniu care se transmite;
e) numărul de participanţi care trec la persoana juridică ce se constituie;
f) raportul valoric al participaţiunilor;
g) modul şi termenul de predare a participaţiunilor persoanelor juridice cu scop lucrativ care se dezmembrează şi de primire a participaţiunilor de către persoanele juridice cu scop lucrativ care se constituie sau care există, data la care aceste participaţiuni dau dreptul la dividende;
h) data întocmirii bilanţului de repartiţie;
i) consecinţele dezmembrării pentru salariaţi.
(2) Proiectul dezmembrării se întocmeşte în scris.
(3) La proiectul dezmembrării se anexează proiectul actului de constituire al noii persoane juridice, după caz.
Articolul 01.
Aprobarea proiectului dezmembrării
(1) Proiectul dezmembrării se aprobă de adunarea generală a participanţilor cu 0/3 din numărul total de voturi dacă actul de constituire nu prevede o majoritate mai mare.
(2) Adunarea generală a participanţilor, cu majoritatea indicată la alin.(1), aprobă actul de constituire al noii persoane juridice şi desemnează organul ei executiv.
Articolul 02.
Cererea de înregistrare a dezmembrării
(1) Organul executiv al persoanei juridice care se dezmembrează depune, după expirarea a 0 luni de la publicarea avizului privind dezmembrarea, o cerere de înregistrare a dezmembrării la organul care a efectuat înregistrarea ei de stat şi o alta la organul care va efectua înregistrarea de stat a persoanei juridice care se constituie sau unde este înregistrată persoana juridică la care trece o parte din patrimoniu. La cerere se anexează proiectul dezmembrării, semnat de reprezentanţii persoanelor juridice participante, şi dovada oferirii garanţiilor, acceptate de creditori, sau a plăţii datoriilor.
[ Art.82 al.(1) modificat prin LP90 din 09.05.14, MO169-173/27.06.14 art.379 ]
(2) La cererea depusă organului care va efectua înregistrarea de stat a persoanei juridice care se constituie se anexează, de asemenea, actele necesare înregistrării persoanei juridice de tipul respectiv.
Articolul 03.
Î
nregistrarea dezmembrării
(1) Înregistrarea dezmembrării se face la organul care a efectuat înregistrarea de stat a persoanei juridice dezmembrate. Înregistrarea dezmembrării se face numai după înregistrarea noilor persoane juridice sau a modificării actului de constituire al persoanei juridice la care trece o parte din patrimoniu.
(2) Organul care urmează să efectueze înregistrarea de stat a noii persoane juridice sau care a înregistrat persoana juridică ce primeşte o parte din patrimoniu informează organul unde este înregistrată persoana juridică dezmembrată despre înregistrarea noii persoane juridice sau despre modificarea actului de constituire al persoanei juridice care primeşte o parte din patrimoniu.
(3) Organul care a efectuat înregistrarea de stat a persoanei juridice dezmembrate înregistrează dezmembrarea şi, după caz, radiază persoana juridică ce s-a divizat şi informează despre aceasta organul unde este înregistrată noua persoană juridică sau organul unde este înregistrată persoana juridică ce primeşte o parte din patrimoniu. Acestea din urmă înscriu data la care s-a produs dezmembrarea.
(4) Dezmembrarea produce efecte din momentul înregistrării ei de stat la organul unde este înregistrată persoana juridică dezmembrată.
(5) După înregistrarea efectuată conform alin. (1), persoana juridică divizată se consideră dizolvată şi se radiază din registrul de stat.
Articolul 04.
Efectele dezmembrării
(1) De la data înregistrării dezmembrării, patrimoniul persoanei juridice dezmembrate sau o parte din el trece la persoanele juridice constituite sau existente.
(2) Noua persoană juridică sau cea existentă primeşte prin act de transmitere şi include în bilanţul său patrimoniul primit şi, după caz, înregistrează bunurile supuse înregistrării.
Articolul 05.
Transformarea persoanei juridice
(1) Transformarea persoanei juridice are ca efect schimbarea formei sale juridice de organizare prin modificarea actelor de constituire în condiţiile legii.
(2) Transformarea persoanei juridice trebuie să întrunească şi condiţiile prevăzute de lege pentru forma juridică de organizare în care se transformă.
Articolul 06.
Dizolvarea persoanei juridice
(1) Persoana juridică se dizolvă în temeiul:
a) expirării termenului stabilit pentru durata ei;
b) atingerii scopului pentru care a fost constituită sau imposibilităţii atingerii lui;
c) hotărîrii organului ei competent;
d) hotărîrii judecătoreşti în cazurile prevăzute la art.87;
e) insolvabilităţii sau încetării procesului de insolvabilitate în legătură cu insuficienţa masei debitoare;
f) faptului că persoana juridică cu scop nelucrativ sau cooperativa nu mai are nici un participant;
g) altor cauze prevăzute de lege sau de actul de constituire.
(2) Dizolvarea persoanei juridice are ca efect deschiderea procedurii lichidării, cu excepţia cazurilor de fuziune şi dezmembrare ce au ca efect dizolvarea, fără lichidare, a persoanei juridice care îşi încetează existenţa şi transmiterea universală a patrimoniului ei, în starea în care se găsea la data fuziunii sau a dezmembrării, către persoanele juridice beneficiare.
(3) Persoana juridică continuă să existe şi după dizolvare în măsura în care este necesar pentru lichidarea patrimoniului.
(4) Din momentul dizolvării, administratorul nu mai poate întreprinde noi operaţiuni, în caz contrar fiind responsabil, personal şi solidar, pentru operaţiunile pe care le-a întreprins. Această prevedere se aplică din ziua expirării termenului stabilit pentru durata societăţii ori de la data la care asupra dizolvării a hotărît adunarea generală a participanţilor sau instanţa de judecată.
(5) Organul competent al persoanei juridice poate reveni asupra hotărîrii de lichidare sau reorganizare dacă patrimoniul nu este repartizat între membrii acesteia sau nu este transmis unor alte persoane.
(6) La data dizolvării persoanei juridice, administratorul acesteia devine lichidator dacă organul competent sau instanţa de judecată nu desemnează o altă persoană în calitate de lichidator.
Articolul 07.
Dizolvarea persoanei juridice de către instanţa
de judecată
(1) Instanţa de judecată dizolvă persoana juridică dacă:
a) constituirea ei este viciată;
b) actul de constituire nu corespunde prevederilor legii;
c) nu se încadrează în prevederile legale referitoare la forma ei juridică de organizare;
d) activitatea ei contravine ordinii publice;
d 0 ) nu a depus, în decurs de 02 luni de la expirarea termenelor stabilite de lege, dări de seamă contabile, fiscale şi statistice;
[ Art.87 al.(1) , lit.d 0 ) introdusă prin LP90 din 09.05.14, MO169-173/27.06.14 art.379 ]
d 0 ) capitalul social al ei este sub mărimea minimă obligatorie mai mult de 0 luni;
[ Art.87 al.(1) , lit.d 0 ) introdusă prin LP90 din 09.05.14, MO169-173/27.06.14 art.379 ]
e) există alte situaţii prevăzute de lege.
(2) Instanţa de judecată nu dizolvă persoana juridică dacă, în termenul pe care îl acordă, persoana va corespunde prevederilor legii.
(3) Instanţa de judecată poate dizolva persoana juridică dacă aceasta contravine interdicţiilor stabilite de prezentul cod pentru forma ei juridică de organizare sau dacă activitatea ei contravine grav actului de constituire.
(4) Dizolvarea persoanei juridice se pronunţă la cererea participantului (asociatului, acţionarului, membrului), a procurorului, a organului fiscal sau a organului care a efectuat înregistrarea de stat a persoanei juridice.
[ Art.87 al.(4) în redacția LP90 din 09.05.14, MO169-173/27.06.14 art.379 ]
Articolul 08.
Administrarea fiduciară
(1) Instanţa de judecată care examinează cererea privind dizolvarea persoanei juridice poate pune bunurile acesteia, la cerere, sub administrare fiduciară. În încheiere se specifică data instituirii administrării fiduciare. Instanţa desemnează unul sau mai mulţi administratori fiduciari şi determină limitele împuternicirilor şi remuneraţia lor.
(2) Dacă instanţa de judecată nu dispune altfel, organele persoanei juridice nu pot emite decizii fără acordul prealabil al administratorului fiduciar, iar persoanele cu drept de reprezentare a persoanei juridice nu pot încheia acte juridice fără participarea acestuia.
(3) Instanţa de judecată poate modifica sau anula în orice moment încheierea sa de instituire a administrării fiduciare. Aceasta încetează în momentul în care hotărîrea judecătorească cu privire la dizolvare rămîne definitivă.
(4) Administratorul fiduciar notifică organul care a efectuat înregistrarea de stat a persoanei juridice despre încheierea judecătorească şi comunică despre sine informaţiile care se cer de la un administrator.
(5) Actul juridic încheiat de persoana juridică pînă la înregistrarea administrării fiduciare, fără a ţine cont de limitarea impusă prin administrare fiduciară, este valabil dacă cealaltă parte nu ştia şi nici nu trebuia să ştie despre instituirea administrării fiduciare.
Articolul 09.
Înregistrarea dizolvării
(1) În cazul în care persoana juridică se dizolvă în unul din temeiurile prevăzute la art.86 alin.(1) lit.a)-c), f) şi g), organul ei executiv depune o cerere de dizolvare la organul care a efectuat înregistrarea de stat a persoanei juridice respective. În cazul în care persoana juridică se dizolvă prin hotărîre a adunării generale a participanţilor, această hotărîre trebuie anexată la cerere.
(2) În cazul dizolvării prin hotărîre judecătorească, instanţa transmite o copie de pe hotărîrea irevocabilă organului care a efectuat înregistrarea de stat a persoanei juridice ce se dizolvă.
(3) Cererea de dizolvare depusă de organul executiv al persoanei juridice şi hotărîrea judecătorească sînt temeiuri pentru înregistrarea dizolvării.
(4) De la data înregistrării dizolvării, în documentele şi informaţiile care emană de la persoana juridică, la denumire trebuie adăugată sintagma “în lichidare”. În caz contrar, lichidatorul persoanei juridice răspunde personal pentru prejudiciul cauzat terţilor.
Articolul 00.
Lichidatorul persoanei juridice
(1) Poate fi lichidator orice persoană fizică majoră cu capacitate deplină de exerciţiu care are cetăţenia Republicii Moldova şi domiciliază pe teritoriul ei. Prin lege, pot fi stabilite condiţii suplimentare pentru persoana lichidatorului.
(2) Lichidatorul notifică despre desemnarea sa organul care a efectuat înregistrarea de stat a persoanei juridice şi comunică despre sine informaţiile care se cer de la un administrator. Lichidatorul anexează hotărîrea de desemnare în calitate de lichidator.
(3) În registrul de stat se înscriu numele, domiciliul, numărul actului de identitate, numărul de identificare de stat personal (IDNP) şi semnătura lichidatorului, iar în cazul desemnării în calitate de lichidator a unei alte persoane decît administratorul, organul înregistrării de stat înscrie în registrul de stat menţiunea privind încetarea activităţii administratorului.
[ Art.90 al.(3) în redacția LP90 din 09.05.14, MO169-173/27.06.14 art.379 ]
(4) Lichidatorul are aceleaşi împuterniciri, obligaţii şi responsabilităţi ca şi administratorul în măsura în care acestea sînt compatibile cu activitatea de lichidator.
(5) În cazul desemnării mai multor lichidatori, aceştia reprezintă persoana juridică în comun dacă actul de constituire sau hotărîrea prin care sînt desemnaţi nu prevede altfel.
(6) Îndată după preluarea funcţiei, lichidatorul împreună cu administratorul face şi semnează inventarul şi bilanţul în care constată situaţia exactă a activului şi pasivului.
(7) Lichidatorul execută şi finalizează operaţiunile curente, evaluează, valorifică şi înstrăinează activele societăţii dizolvate sub orice formă prevăzută de lege, reprezintă societatea dizolvată în instanţele de judecată, încasează creanţele, inclusiv cele legate de insolvabilitatea debitorilor, încheie tranzacţii, concediază şi angajează lucrătorii persoanei juridice, contractează, după necesitate, specialişti şi experţi, încheie acte juridice, îndeplineşte orice alte acţiuni în măsura în care sînt necesare pentru lichidare.
[ Art.90 al.(7) în redacția LP90 din 09.05.14, MO169-173/27.06.14 art.379 ]
(8) În cazul desemnării lichidatorului, administratorul este obligat să-i transmită, iar lichidatorul este obligat să primească bunurile, registrele şi actele persoanei juridice şi să întreprindă acţiuni de păstrare a lor. Lichidatorul este obligat, de asemenea, să ţină un registru cu toate operaţiunile lichidării în ordinea cronologică a efectuării lor.
[ Art.90 al.(8) în redacția LP90 din 09.05.14, MO169-173/27.06.14 art.379 ]
(9) Lichidatorul poate fi revocat oricînd de organul sau de instanţa de judecată care l-a desemnat. Prin aceeaşi hotărîre se desemnează un alt lichidator. Lichidatorul revocat prezintă lichidatorului succesor un raport cu privire la activitatea pe care a desfăşurat-o. Dacă succesorul este desemnat de instanţa de judecată, raportul se prezintă acesteia.
(10) Remunerarea lichidatorului este stabilită de organul sau de instanţa de judecată care l-a desemnat, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.
Articolul 01.
Informarea creditorilor
După înregistrarea desemnării sale, lichidatorul publică în “Monitorul Oficial al Republicii Moldova” şi, în mod gratuit, pe pagina web oficială a organului înregistrării de stat un aviz despre lichidarea persoanei juridice şi, în termen de 05 zile, îl informează pe fiecare creditor cunoscut despre lichidare şi despre termenul de înaintare a creanţelor.
[ Art.91 modificat prin LP90 din 09.05.14, MO169-173/27.06.14 art.379 ]
Articolul 02. Termenul de înaintare şi modul
de admitere a creanţelor
[ Art.92 titlul în redacția LP90 din 09.05.14, MO169-173/27.06.14 art.379 ]
(1) Termenul de înaintare a creanţelor este de 0 luni de la data publicării avizului prevăzut la art. 01. Prin hotărîrea de lichidare se poate prevedea un termen mai lung, dar care nu va depăşi 0 luni.
[ Art.92 al.(1) în redacția LP90 din 09.05.14, MO169-173/27.06.14 art.379 ]
(1 0 ) Cererile de admitere a creanţelor împreună cu documentele justificative privind creanţele şi cu actele de constituire de garanţii se depun direct la lichidator, la adresa indicată de acesta.
[ Art.92 al.(1 0 )introdus prin LP90 din 09.05.14, MO169-173/27.06.14 art.379 ]
(1 0 ) Creanţele creditorilor înaintate după expirarea termenului stabilit pentru înaintarea lor se execută din contul bunurilor persoanei juridice ce au rămas după executarea creanţelor validate înaintate în termenul stabilit.
[ Art.92 al.(1 0 )introdus prin LP90 din 09.05.14, MO169-173/27.06.14 art.379 ]
(2) În cazul în care lichidatorul respinge creanţa, creditorul are dreptul, sub sancţiunea decăderii, ca, în termen de 00 de zile de la data cînd a fost informat despre respingerea creanţei, să înainteze o acţiune în instanţă de judecată.
Articolul 03. Bilanţul de lichidare
(1) În termen de 05 zile de la data expirării termenului de înaintare a creanţelor, lichidatorul este obligat să întocmească bilanţul provizoriu de lichidare, care să reflecte valoarea de bilanţ şi valoarea de piaţă a activelor inventariate, inclusiv creanţele înaintate şi validate de lichidator, precum şi cele nerecunoscute de lichidator şi/sau care se află pe rol în instanţa de judecată.
(2) Evaluarea activelor incluse în bilanţul provizoriu de lichidare se efectuează de către lichidator la preţurile medii de piaţă din localitatea amplasării lor. Dacă evaluarea activelor este dificilă ori participantul (asociatul, acţionarul, membrul) sau creditorul nu este de acord cu valoarea bunului determinată de lichidator, acesta din urmă antrenează în evaluare un evaluator în domeniu. În cazul în care în urma evaluării se stabileşte că solicitarea persoanei care a contestat valoarea determinată de lichidator a fost întemeiată, cheltuielile de evaluare sînt suportate de lichidator. Dacă pînă la data aprobării bilanţului provizoriu de lichidare nicio parte nu contestă valoarea de piaţă stabilită de lichidator, evaluarea se prezumă a fi corectă şi definitivă.
(3) Bilanţul provizoriu de lichidare reflectă creanţele înaintate într-un tabel în care se specifică temeiul, valoarea şi rangul creanţelor, se precizează dacă acestea sînt chirografare, garantate, sub condiţie sau nescadente şi se arată numele/denumirea creditorului, suma solicitată de creditor şi suma acceptată de lichidator, precum şi creanţele litigioase.
(4) Bilanţul provizoriu de lichidare se prezintă, în termen de cel mult 00 zile de la data întocmirii, participanţilor (asociaţilor, acţionarilor, membrilor) şi creditorilor cunoscuţi şi se aprobă în termen de 00 de zile de către organul sau instanţa care a desemnat lichidatorul.
(5) Dacă din bilanţul provizoriu de lichidare rezultă un excedent al pasivelor faţă de active, lichidatorul depune cerere introductivă privind intentarea procesului de insolvabilitate. Intentarea procesului de insolvabilitate faţă de persoana juridică constituie temei pentru încetarea procedurii de lichidare a acesteia. Lichidatorul poate continua procedura de lichidare fără a intenta procesul de insolvabilitate, cu acordul tuturor creditorilor validaţi, cu condiţia că pe rolul instanţelor de judecată nu există cereri privind contestarea refuzului de validare a creanţelor sau termenul de contestare nu a expirat, precum şi în cazul în care nu există creditori.
(6) Lichidatorul, după executarea tuturor creanţelor creditorilor, întocmeşte bilanţul definitiv de lichidare şi, odată cu proiectul planului de repartizare a activelor, îl prezintă spre aprobare organului sau instanţei de judecată care l-a desemnat.
[ Art.93 în redacția LP90 din 09.05.14, MO169-173/27.06.14 art.379 ]
Articolul 04. Protecţia drepturilor debitorilor
Hotărîrea de reorganizare sau lichidare în afara procedurii insolvabilităţii nu are ca efect scadenţa creanţelor neajunse la scadenţă.
Articolul 04 0 . Lichidarea patrimoniului societăţii
dizolvate
(1) Lichidarea patrimoniului presupune înstrăinarea de către lichidator a bunurilor societăţii dizolvate, în condiţii cît mai avantajoase şi în timpul cel mai potrivit, şi începe după aprobarea bilanţului provizoriu de lichidare.
(2) Prin derogare de la prevederile alin. (1), lichidatorul poate efectua, pînă la aprobarea bilanţului provizoriu de lichidare, lichidarea tuturor activelor patrimoniale care prezintă riscuri iminente de afectare substanţială a sănătăţii publice şi/sau individuale ori a mediului înconjurător şi/sau care riscă să piardă din valoare (să se deprecieze). Lichidatorul poate efectua lichidarea activelor patrimoniale pînă la aprobarea bilanţului provizoriu de lichidare şi pentru a se evita deteriorarea lor, dispariţia din mediul fizic şi/sau virtual, expirarea termenelor de valabilitate a activelor, expirarea avizelor de specialitate (certificate, avize, autorizaţii etc.) la acestea, pentru a se evita alterarea calităţii şi/sau reducerea atractivităţii pe piaţă ori ieşirea de pe piaţă a activelor. În aceste cazuri, lichidatorul coordonează în prealabil acţiunile sale cu organul sau instanţa de judecată care l-a desemnat.
(3) Lichidarea bunurilor şi/sau drepturilor patrimoniale din patrimoniul societăţii dizolvate, grevate de privilegii, ipoteci, garanţii reale mobiliare, gajuri, drepturi de retenţie, de orice alte sarcini ori măsuri asigurătorii, se va efectua doar după ce lichidatorul a notificat în prealabil creditorii care au constituit privilegiile, ipotecile, garanţiile reale mobiliare, gajurile, drepturile de retenţie şi sarcinile de orice alt fel asupra bunurilor şi/sau drepturilor supuse lichidării.
(4) Lichidarea bunurilor şi/sau drepturilor patrimoniale din patrimoniul societăţii dizolvate, care nu sînt grevate, se face fără notificarea prealabilă a creditorilor, iar sumele obţinute din înstrăinarea acestora se depun în contul de lichidare al societăţii dizolvate.
(5) Lichidatorul trebuie să înceapă şi să încheie procedura de lichidare a bunurilor într-un interval de timp rezonabil, în funcţie de tipul bunului şi de regulile comerciale practicate pe piaţă, care asigură vînzarea la cel mai bun preţ.
[ Art.94 0 introdus prin LP90 din 09.05.14, MO169-173/27.06.14 art.379 ]
Articolul 05. Executarea creanţelor creditorilor
(1) Lichidatorul nu poate repartiza participanţilor (asociaţilor, acţionarilor, membrilor) activele ce li se cuvin în urma lichidării persoanei juridice înainte de a achita creanţele creditorilor.
(2) Participanţii (asociaţii, acţionarii, membrii) pot cere, chiar şi în procesul lichidării, ca sumele datorate creditorilor validaţi şi creditorilor care nu s-au prezentat pentru a primi executarea să fie stinse prin consemnare şi ca activele să fie repartizate proporţional participaţiunii lor la capitalul social dacă, în afară de suma necesară pentru îndeplinirea tuturor obligaţiilor persoanei juridice, scadente sau care vor ajunge la scadenţă, mai rămîn disponibile cel puţin 00% din suma încasată în procesul de lichidare.
(3) Pe perioada lichidării este interzisă executarea silită pentru creditori în mod individual. Executarea creanţelor creditorilor validaţi din contul activelor persoanei juridice ce se lichidează se efectuează doar de către lichidator în următoarea ordine:
a) creanţele din dăunarea sănătăţii sau din cauzarea morţii, pe calea capitalizării plăţilor respective pe unitate de timp;
b) creanţele salariale faţă de angajaţi şi remuneraţia datorată conform drepturilor de autor;
c) creanţele pentru creditele acordate de Ministerul Finanţelor (suma principală, dobînda, comisionul de angajament, fondul de risc), pentru creditele interne şi externe acordate cu garanţie de stat, pentru impozite şi alte obligaţii de plată la bugetul public naţional;
d) alte creanţe ale creditorilor.
(4) Achitarea cheltuielilor ce ţin de procedura de lichidare şi care rezultă din acţiunile de administrare, valorificare şi distribuire a activelor, precum şi din remunerarea lichidatorului, se efectuează concomitent cu achitarea creanţelor creditorilor în ordinea expusă la alin. (3), pentru aceasta fiind repartizate cel mult 00% din suma încasată în procesul de lichidare.
(5) Lichidatorul începe executarea creanţelor creditorilor din ziua aprobării bilanţului provizoriu de lichidare.
(6) Executarea creanţelor creditorilor din fiecare rînd se face proporţional cu suma creanţelor fiecărui creditor din rîndul respectiv. Executarea creanţelor din rîndul următor se face după executarea în totalitate a creanţelor creditorilor din rîndul precedent.
(7) După achitarea cheltuielilor prevăzute la alin. (4), creanţele garantate prin gaj, ipotecă şi/sau prin alte garanţii reale constituite asupra activelor vîndute se plătesc din suma obţinută, în ordine prioritară, înainte de satisfacerea celorlalte creanţe.
(8) Creanţele neexecutate din cauza insuficienţei de bunuri ale persoanei juridice ce se lichidează se consideră stinse. Această normă nu se aplică în cazul în care faţă de persoana juridică a fost intentat procesul de insolvabilitate.
[ Art.95 în redacția LP90 din 09.05.14, MO169-173/27.06.14 art.379 ]
Articolul 06. Repartizarea activelor persoanelor juridice cu
scop lucrativ
(1) Activele persoanei juridice cu scop lucrativ dizolvate care au rămas după satisfacerea pretenţiilor creditorilor sînt transmise de lichidator participanţilor proporţional participaţiunii lor la capitalul social.
(2) Lichidatorul efectuează calculele şi întocmeşte raportul privind lichidarea, care reflectă mărimea şi componenţa activelor rămase. Dacă 0 sau mai mulţi participanţi au dreptul la activele persoanei juridice, lichidatorul întocmeşte un proiect de repartizare a activelor, în care stabileşte principiile de repartizare.
(3) Lichidatorul persoanei juridice dizolvate, cu consimţămîntul participanţilor, poate să nu înstrăineze bunurile ei dacă nu este necesar pentru satisfacerea creanţelor creditorilor.
(4) Proiectul de împărţire a activelor, calculele şi raportul privind lichidarea se prezintă spre aprobare organului sau instanţei de judecată care a desemnat lichidatorul. Organul sau instanţa care a desemnat lichidatorul poate introduce modificări în proiectul de împărţire, luînd în considerare voinţa participanţilor.
Articolul 07.
Repartizarea activelor persoanelor juridice cu
scop nelucrativ
(1) Activele care au rămas după satisfacerea creanţelor creditorilor persoanei juridice cu scop nelucrativ se repartizează între persoanele care, conform actului de constituire sau, în cazul prevăzut de actul de constituire, conform hotărîrii adunării generale, au dreptul la ele.
(2) Dacă persoana juridică cu scop nelucrativ este constituită pentru satisfacerea exclusivă a intereselor participanţilor săi şi actul constitutiv sau hotărîrea adunării generale nu prevăd persoanele care au dreptul la activele persoanei juridice cu scop nelucrativ dizolvate, toate persoanele care la momentul dizolvării au calitatea de participant la ea beneficiază de dreptul la patrimoniul rămas. Între aceste persoane activele se repartizează proporţional.
(3) Dacă nu pot fi repartizate conform alin.(1) şi (2), activele trec la stat, care le utilizează la realizarea scopurilor statutare ale persoanei juridice cu scop nelucrativ lichidate.
Articolul 08. Termenul de repartizare a activelor
După expirarea termenului de 00 de zile de la data aprobării bilanţului definitiv de lichidare şi a planului repartizării activelor, iar în cazul contestării acestor documente, de la data respingerii cererii de contestare printr-o hotărîre judecătorească irevocabilă, activele persoanei juridice dizolvate pot fi repartizate persoanelor îndreptăţite.
[ Art.98 în redacția LP90 din 09.05.14, MO169-173/27.06.14 art.379 ]
Articolul 09. Radierea persoanei juridice din registru
(1) După repartizarea activelor nete, lichidatorul trebuie să depună la organul înregistrării de stat cererea de radiere a persoanei juridice din registru.
(2) Radierea se efectuează în modul şi în termenele prevăzute de lege.
[Art.99 al.(2) în redacţia LP280-XVI din 04.12.2007, MO94-96/30.05.08 art.349]
Articolul 000.
Redeschiderea procedurii de lichidare
(1) Dacă, după radierea persoanei juridice, mai apare un creditor sau un îndreptăţit să obţină soldul ori dacă se atestă existenţa unor active, instanţa de judecată poate, la cererea oricărei persoane interesate, să redeschidă procedura lichidării şi, dacă este necesar, să desemneze un lichidator. În acest caz, persoana juridică este considerată ca fiind existentă, dar în exclusivitate în scopul desfăşurării lichidării redeschise. Lichidatorul este împuternicit să ceară persoanelor îndreptăţite restituirea a ceea ce au primit peste partea din active la care aveau dreptul.
(2) Pentru perioada în care persoana juridică nu a existat, se suspendă cursul prescripţiei extinctive a dreptului de acţiune a persoanei juridice sau faţă de persoana juridică respectivă.
Articolul 001.
Insolvabilitatea persoanei juridice
(1) Prin hotărîre judecătorească, persoana juridică poate fi declarată insolvabilă dacă ea nu-şi poate onora obligaţiile de plată faţă de creditori. Temeiurile şi modul de declarare de către instanţa de judecată a persoanei juridice drept insolvabile se stabilesc prin lege.
(2) Banca poate fi declarată insolvabilă prin hotărîre a Băncii Naţionale a Moldovei. Temeiurile şi modul de declarare de către Banca Naţională a băncii drept insolvabilă se stabilesc prin lege.
[Art.101 al.(2) introdus prin LP33 din 06.05.12, MO99-102/25.05.12 art.330; alineatul unic devine al.(1)]
Articolul 002. Filialele persoanei juridice
(1) Persoana juridică poate institui filiale în Republica Moldova şi în străinătate dacă legea sau actul de constituire nu prevede altfel.
(2) Filiala nu este persoană juridică.
Articolul 003.
Reprezentanţa
(1) Reprezentanţa este o subdiviziune separată a persoanei juridice situată în afara sediului acesteia, care o reprezintă şi îi apără interesele.
(2) Reprezentanţa nu este persoană juridică.
Articolul 004.
Dispoziţii generale cu privire la uniunea
persoanelor juridice
(1) În scopul coordonării activităţii lor, al reprezentării şi apărării intereselor comune, persoanele juridice pot crea uniuni. Dacă, prin hotărîre a participanţilor, se preconizează ca uniunea să practice activitate de întreprinzător, aceasta se reorganizează în societate comercială sau în cooperativă în modul prevăzut de prezentul cod.
(2) Asociaţii uniunii îşi păstrează independenţa şi personalitatea juridică.
(3) Patrimoniul transmis uniunii de către fondatori (asociaţi) este proprietate a acesteia. Uniunea utilizează acest patrimoniu în scopurile determinate în actul său de constituire.
(4) Uniunea nu răspunde pentru obligaţiile asociaţilor săi. Aceştia poartă răspundere subsidiară pentru obligaţiile uniunii în mărimea şi în modul prevăzut în actul de constituire.
(5) Particularităţile statutului juridic al uniunii persoanelor juridice se stabilesc de prezentul cod şi de legislaţia cu privire la organizaţiile necomerciale.
Articolul 005.
Publicaţiile persoanei juridice
În cazul în care legea sau actele de constituire prevăd publicarea informaţiei persoanei juridice, informaţia se publică în “Monitorul Oficial al Republicii Moldova”. Actele de constituire pot prevedea publicarea informaţiei despre persoana juridică şi în alte mijloace de informare în masă.
S e c ţ i u n e a a 0-a
SOCIETĂŢILE COMERCIALE
§ 0. Dispoziţii comune
Articolul 006.
Dispoziţii generale cu privire la societăţile
comerciale
(1) Societate comercială este organizaţia comercială cu capital social constituit din participaţiuni ale fondatorilor (membrilor). Patrimoniul creat din aportul fondatorilor (membrilor) şi cel dobîndit de societatea comercială în proces de activitate aparţine acesteia cu drept de proprietate. În cazurile prevăzute de prezentul cod, societatea comercială poate fi fondată de o singură persoană.
(2) Societatea comercială poate fi constituită doar sub formă de societate în nume colectiv, de societate în comandită, de societate cu răspundere limitată şi de societate pe acţiuni.
(3) Societatea comercială poate fi fondator (membru) al unei alte societăţi comerciale, cu excepţia cazurilor prevăzute de prezentul cod şi de alte legi.
(4) În calitate de aport la patrimoniul societăţii comerciale pot servi mijloacele băneşti, valorile mobiliare, alte bunuri sau drepturi patrimoniale. Evaluarea în bani a aportului membrului la societatea comercială se efectuează prin acordul fondatorilor (membrilor) societăţii şi este susceptibilă unui control independent exercitat de experţi (audit).
Articolul 007.
Constituirea societăţii comerciale
(1) Societatea comercială se constituie prin act de constituire autentificat notarial.
(2) Fiecare fondator al societăţii comerciale trebuie să contribuie, în mărimea stabilită de actul de constituire, la formarea capitalului social.
Articolul 008.
Actul de constituire al societăţii comerciale
(1) În actul de constituire al societăţii comerciale trebuie să se indice:
a) numele, locul şi data naşterii, domiciliul, cetăţenia şi datele din actul de identitate al fondatorului persoană fizică; denumirea, sediul, naţionalitatea, numărul de înregistrare al fondatorului persoană juridică;
b) denumirea societăţii;
c) obiectul de activitate;
d) participaţiunile asociaţilor, modul şi termenul lor de vărsare;
e) valoarea bunurilor constituite ca participaţiune în natură şi modul de evaluare, dacă au fost făcute asemenea aporturi;
f) sediul;
g) structura, atribuţiile, modul de constituire şi de funcţionare a organelor societăţii;
h) modul de reprezentare;
i) filialele şi reprezentanţele societăţii;
j) alte date, stabilite de lege pentru tipul respectiv de societate.
(2) Actul de constituire al societăţii comerciale poate deroga de la prevederile prezentei secţiuni doar în cazurile prevăzute expres.
(3) Actul de constituire al societăţii comerciale poate prevedea şi alte clauze ce nu contravin legii.
(4) Actul de constituire al societăţii comerciale se întocmeşte în limba de stat şi se semnează de către toţi asociaţii fondatori.
Articolul 009.
Înregistrarea de stat a societăţii comerciale
(1) Societatea comercială trebuie înregistrată, în modul şi termenul stabilit de lege, la organul înregistrării de stat în a cărui rază teritorială se află sediul său.
(2) Dacă înregistrarea societăţii comerciale nu a avut loc în termen de 0 luni de la data autentificării actului de constituire, membrii ei au dreptul să fie degrevaţi de obligaţiile ce rezultă din subscripţiile lor, dacă actul de constituire nu prevede altfel.
[Art.109 al.(2) modificat prin LP280-XVI din 04.12.2007, MO94-96/30.05.08 art. 049]
Articolul 010.
Nulitatea societăţii comerciale
(1) Societatea comercială poate fi declarată nulă prin hotărîre judecătorească.
(2) Hotărîrea privind nulitatea societăţii comerciale poate fi pronunţată numai atunci cînd:
a) actul de constituire lipseşte sau nu este autentificat notarial;
b) obiectul societăţii este ilicit sau contrar ordinii publice;
c) actul de constituire nu prevede denumirea societăţii, participaţiunile asociaţilor, mărimea capitalului social subscris sau scopul societăţii;
d) dispoziţiile legale privind capitalul social minim nu au fost respectate;
e) toţi fondatorii au fost incapabili la data constituirii societăţii.
(3) Dispozitivul hotărîrii de declarare a nulităţii societăţii comerciale se inserează în publicaţiile societăţii în termen de 05 zile de la data rămînerii definitive a hotărîrii.
Articolul 011.
Efectele declarării nulităţii societăţii comerciale
(1) Pe data la care hotărîrea judecătorească de declarare a nulităţii societăţii comerciale rămîne definitivă, aceasta se dizolvă şi intră în lichidare. Prin hotărîre judecătorească de declarare a nulităţii se desemnează lichidatorul societăţii.
(2) Nulitatea societăţii comerciale nu afectează actele juridice încheiate în numele ei, excepţie constituind cazul prevăzut la alin.(3).
(3) Dacă societatea comercială declarată nulă este insolvabilă, lichidarea ei se efectuează conform legislaţiei cu privire la insolvabilitate.
(4) Asociaţii cărora le este imputabilă nulitatea societăţii comerciale răspund nelimitat şi solidar faţă de ceilalţi asociaţi şi faţă de terţi pentru prejudiciul cauzat prin nulitatea societăţii.
Articolul 012.
Formarea capitalului social al societăţii
comerciale
(1) Capitalul social determină valoarea minimă a activelor pe care trebuie să le deţină societatea comercială.
(2) Capitalul social al societăţii comerciale se formează din aporturile fondatorilor, exprimate în lei.
(3) Capitalul social se vărsă integral în cel mult 0 luni de la data înregistrării societăţii comerciale.
[Art.112 al.(4) abrogat prin LP53 din 03.04.14, MO99-102/25.04.14 art.253]
Articolul 013.
Aportul la capitalul social al societăţii
comerciale
(1) Aportul la capitalul social al societăţii comerciale este considerat a fi în bani dacă actul de constituire nu prevede altfel.
(2) Prestaţiile în muncă şi serviciile depuse la înfiinţarea societăţii comerciale şi pe parcursul existenţei ei nu pot constitui aport la formarea sau majorarea capitalului social.
[Art.113 al.(3) abrogat prin LP53 din 03.04.14, MO99-102/25.04.14 art.253]
[Art.113 al.(3) modificat prin LP33 din 06.05.12, MO99-102/25.05.12 art.330]
(4) Pentru aportul la capitalul social al societăţii comerciale nu se calculează dobînzi, cu excepţiile stabilite de lege.
(5) În cazul în care asociatul nu a vărsat în termen aportul, oricare asociat are dreptul să-i ceară în scris aceasta, stabilindu-i un termen suplimentar de cel puţin o lună şi avertizîndu-l că e posibilă excluderea lui din societate.
(6) Dacă nu varsă aportul în termenul suplimentar, asociatul pierde dreptul asupra părţii sociale şi asupra fracţiunii vărsate, fapt despre care trebuie notificat.
Articolul 014.
Aportul în natură la capitalul social al
societăţii comerciale
(1) Aportul în natură la capitalul social al societăţii comerciale are ca obiect orice bunuri aflate în circuit civil.
(2) Bunurile se consideră a fi transmise cu titlu de proprietate dacă actul de constituire nu prevede altfel.
(3) Nu se pot constitui aporturi la formarea sau la majorarea capitalului social al societăţii de capital creanţele şi drepturile nepatrimoniale.
(4) Asociaţii în societatea în nume colectiv şi asociaţii comanditaţi se pot obliga la prestaţii în muncă şi la servicii cu titlu de aport social, care însă nu constituie aport la formarea sau la majorarea capitalului social. În schimbul acestui aport, asociaţii au dreptul să participe, potrivit actului de constituire, la împărţirea beneficiilor şi a activului societăţii, rămînînd totodată obligaţi să participe la pierderi.
(5) Aportul în natură trebuie vărsat în termenul stabilit de actul de constituire, dar nu mai tîrziu de termenul indicat la art.112 alin.(3). În cazul majorării capitalului social, aportul se varsă în termenul stabilit de adunarea generală, dar nu mai tîrziu de 00 de zile de la adoptarea hotărîrii de majorare a capitalului social.
(6) Valoarea aportului în natură la capitalul social al societăţii comerciale se aprobă de adunarea generală.
(7) Aportul în creanţe se consideră vărsat numai după ce societatea comercială a obţinut plata sumei de bani care face obiectul creanţei.
Articolul 015.
Drepturile membrului societăţii comerciale
(1) Membrul societăţii comerciale are dreptul:
a) să participe la conducerea şi la activitatea societăţii în condiţiile stabilite de lege şi de actul de constituire;
b) să cunoască informaţia despre activitatea societăţii şi să ia cunoştinţă de cărţile contabile şi de altă documentaţie în modul prevăzut de lege şi de actul de constituire;
c) să participe la repartizarea profitului societăţii, proporţional participaţiunii la capitalul social;
d) să primească, în caz de lichidare a societăţii, o parte din valoarea activelor ei rămase după satisfacerea creanţelor creditorilor, proporţional participaţiunii la capitalul social;
e) să întreprindă alte acţiuni prevăzute de lege sau de actul de constituire.
(2) Actul de constituire poate prevedea şi o altă modalitate de repartizare a profitului societăţii sau a activelor decît cea indicată la alin.(1), dar nimeni nu poate avea dreptul la întregul profit realizat de societate şi nici nu poate fi absolvit de pierderile suferite de ea.
(3) Dacă organele de conducere refuză să o facă, membrul societăţii comerciale este în drept să ceară, în numele acesteia, celorlalţi membri repararea prejudiciului pe care l-au cauzat.
Articolul 016.
Obligaţiile membrului societăţii comerciale
(1) Membrul societăţii comerciale este obligat:
a) să transmită participaţiunea la capitalul social în ordinea, mărimea, modul şi termenele prevăzute în actul de constituire;
b) să nu divulge informaţia confidenţială despre activitatea societăţii;
c) să comunice imediat societăţii faptul schimbării domiciliului sau a sediului, a numelui sau a denumirii, altă informaţie necesară exercitării drepturilor şi îndeplinirii obligaţiilor societăţii şi ale membrului ei;
d) să îndeplinească alte obligaţii prevăzute de lege sau de actul de constituire.
(2) Fără acordul societăţii de persoane, membrul nu are dreptul să practice activităţi similare celei pe care o practică societatea. Acordul membrilor se prezumă, pînă la proba contrară, pentru activităţile despre care membrii erau informaţi la data acceptării în calitate de membru.
(3) În cazul în care membrul încalcă prevederile alin.(2), societatea poate cere repararea prejudiciului sau cesiunea drepturilor şi obligaţiilor sau a beneficiului care rezultă din actele încheiate. Cererea privind repararea prejudiciului sau cesiunea drepturilor şi obligaţiilor sau a beneficiului se prescrie în termen de 0 luni de la data la care membrii au aflat sau trebuiau să afle despre încheierea actului, dar nu mai tîrziu de un an de la data încheierii actului juridic.
Articolul 017.
Societăţile comerciale afiliate
Se consideră societăţi comerciale afiliate societăţile care, în raporturile dintre ele, sînt:
a) întreprinderi în posesiune majoritară şi întreprinderi cu participaţiune majoritară;
b) întreprinderi dependente şi dominante;
c) întreprinderi ale concernului;
d) întreprinderi cu participaţiune reciprocă.
Articolul 018.
Întreprinderea în posesiune majoritară şi
întreprinderea cu participaţiune majoritară
(1) Dacă majoritatea participaţiunilor în capitalul social al unei întreprinderi independente din punct de vedere juridic sau majoritatea voturilor în ea aparţin unei alte întreprinderi, prima este o întreprindere în posesiune majoritară, iar cea de-a doua este o întreprindere cu participaţiune majoritară.
(2) Întreprinderea în posesiune majoritară nu este în drept să deţină direct sau indirect participaţiuni în capitalul social sau voturi în întreprinderea cu participaţiune majoritară.
(3) Întreprinderea cu participaţiune majoritară răspunde subsidiar pentru obligaţiile întreprinderii în posesiune majoritară dacă ultima a devenit insolvabilă în urma executării dispoziţiilor date de întreprinderea cu participaţiune majoritară.
Articolul 019.
Întreprinderea dependentă şi întreprinderea
dominantă
(1) Întreprindere dependentă este întreprinderea asupra căreia o altă întreprindere (întreprinderea dominantă) poate exercita în mod direct sau indirect o influenţă dominantă.
(2) Se prezumă că o întreprindere în posesiune majoritară este dependentă de întreprinderea cu participaţiune majoritară în ea.
Articolul 020.
Concernul şi întreprinderea concernului
(1) Dacă mai multe întreprinderi, fără ca să depindă una de alta, sînt reunite sub o conducere unică, atunci ele formează un concern. Fiecare este întreprindere a concernului.
(2) Se consideră că formează un concern întreprinderile între care există un contract prin care o întreprindere subordonează administrarea sa unei alte întreprinderi sau se obligă să verse întregul venit unei alte întreprinderi ori întreprinderile dintre care una este integrată (încorporată) alteia.
(3) Se prezumă că întreprinderea dominantă formează cu întreprinderea dependentă un concern.
§ 0. Societatea în nume colectiv
Articolul 021. Dispoziţii generale cu privire la societatea
în nume colectiv
(1) Societate în nume colectiv este societatea comercială ai cărei membri practică, în conformitate cu actul de constituire, activitate de întreprinzător în numele societăţii şi răspund solidar şi nelimitat pentru obligaţiile acesteia. Clauza prin care se limitează răspunderea nu este opozabilă terţilor.
(2) Numărul asociaţilor nu poate fi mai mic de 0 şi nici mai mare de 00 de persoane fizice sau juridice. O persoană fizică sau juridică poate fi asociatul numai al unei societăţi în nume colectiv.
(3) Denumirea societăţii în nume colectiv trebuie să includă sintagma în limba de stat “societate în nume colectiv” sau abrevierea “S.N.C.”, numele sau denumirea asociaţilor. Dacă nu sînt incluse numele sau denumirea tuturor asociaţilor, în denumirea societăţii trebuie să se includă numele sau denumirea a cel puţin unuia dintre asociaţi şi sintagma în limba de stat “şi compania” sau abrevierea “şi Co”.
Articolul 022. Actul de constituire al societăţii în nume
colectiv
(1) În afară de cele menţionate la art.108 alin.(1), în actul de constituire al societăţii în nume colectiv trebuie să se indice:
a) cuantumul şi conţinutul capitalului social al societăţii şi modul depunerii aporturilor;
b) mărimea şi modalitatea de modificare a participaţiunilor fiecărui participant la capitalul social;
c) răspunderea membrilor pentru încălcarea obligaţiilor de depunere a aporturilor;
d) procedura de adoptare a hotărîrilor de către asociaţi;
e) procedura de admitere a noilor asociaţi;
f) temeiurile şi procedura de retragere şi excludere a asociatului din societate.
(2) Actul de constituire poate fi modificat numai prin votul unanim al tuturor asociaţilor.
Articolul 023. Conducerea societăţii în nume colectiv
(1) Conducerea societăţii în nume colectiv se exercită prin acordul tuturor membrilor. În actul de constituire al societăţii pot fi prevăzute cazurile în care hotărîrea se adoptă cu majoritatea voturilor membrilor.
(2) Fiecare membru al societăţii în nume colectiv are un singur vot dacă actul de constituire nu prevede altfel.
Articolul 024. Administrarea societăţii în nume colectiv
(1) Fiecare membru al societăţii în nume colectiv are dreptul de a acţiona în numele societăţii dacă actul de constituire nu prevede că toţi membrii administrează societatea în comun sau că administrarea este delegată unor anumiţi membri sau unor terţi.
(2) Împuternicirile administratorului se limitează la domeniul de activitate al societăţii. Pentru săvîrşirea de acte ce depăşesc aceste limite este necesar acordul tuturor asociaţilor.
(3) În cazul administrării în comun, deciziile trebuie luate în unanimitate. Dacă administrarea societăţii se deleagă unei sau mai multor persoane, ceilalţi membri, pentru a încheia acte juridice în numele societăţii, trebuie să aibă procură de la prima (primele). În raporturile cu terţii, societatea nu are dreptul să invoce clauzele actului de constituire prin care se limitează împuternicirile membrilor societăţii, cu excepţia cazurilor în care societatea va demonstra că terţul, în momentul încheierii actului juridic, cunoştea sau trebuia să cunoască faptul că membrul nu este împuternicit să acţioneze în numele societăţii.
(4) Fiecare membru al societăţii în nume colectiv, indiferent de faptul este sau nu împuternicit să administreze societatea, are dreptul să ia cunoştinţă, personal sau asistat de un expert, de toată documentaţia privind administrarea. Clauza prin care se exclude sau se limitează acest drept este nulă.
Articolul 025. Reprezentarea societăţii în nume colectiv
(1) Dreptul şi obligaţia de a reprezenta societatea în nume colectiv îl au toţi membrii ei.
(2) Actul de constituire poate stipula dreptul unuia sau mai multor membri de a reprezenta societatea. În acest caz, ceilalţi membri nu au dreptul să o reprezinte.
(3) În cazul în care dreptul de reprezentare aparţine mai multor membri, fiecare are dreptul să acţioneze de sine stătător dacă actul de constituire nu prevede că ei trebuie să acţioneze în comun.
(4) În cazul desemnării administratorilor dintre terţi, dreptul de a reprezenta societatea în nume colectiv poate fi stipulat în actul de constituire.
(5) Persoanele care au dreptul de a reprezenta societatea în nume colectiv sînt obligate să notifice despre desemnarea lor organul de stat unde este înregistrată.
(6) Prevederile actului de constituire care limitează dreptul asociaţilor de a reprezenta societatea în nume colectiv nu sînt opozabile terţilor de bună-credinţă. Buna-credinţă se prezumă.
Articolul 026. Lipsirea şi renunţarea la dreptul de
administrare şi de reprezentare a societăţii
în nume colectiv
(1) Dacă există motive întemeiate, la cererea oricărui membru, instanţa de judecată poate priva persoana de dreptul de a administra şi a reprezenta societatea în nume colectiv. Motive întemeiate sînt, printre altele, încălcarea gravă a obligaţiilor şi imposibilitatea exercitării atribuţiilor.
(2) Printr-o declaraţie adresată persoanelor cu drept de administrare şi reprezentare, fiecare membru poate renunţa în orice moment la dreptul de a administra şi a reprezenta societatea.
Articolul 027. Repartizarea veniturilor şi pierderilor societăţii
în nume colectiv
(1) Veniturile şi pierderile societăţii în nume colectiv se repartizează între membrii ei proporţional participaţiunilor la capitalul social, dacă actul de constituire sau acordul membrilor nu prevede altfel. Acordul cu privire la înlăturarea membrului societăţii de la participarea la veniturile sau pierderile societăţii este nul.
(2) Asociatul care a acţionat în interesul societăţii în nume colectiv fără împuternicire are dreptul, dacă societatea nu a acceptat actele juridice încheiate de el, să-i ceară compensarea cheltuielilor suportate, în limita beneficiului sau a economiilor obţinute de societate ca rezultat al acţiunilor lui.
(3) Dacă, drept urmare a pierderilor suportate, activele nete ale societăţii în nume colectiv vor deveni mai mici decît capitalul ei social, venitul obţinut de societate nu va fi repartizat între membrii ei pînă cînd valoarea activelor nete nu va depăşi cuantumul capitalului social.
Articolul 028. Răspunderea membrilor societăţii în nume
colectiv pentru obligaţiile ei
(1) Membrii societăţii în nume colectiv poartă răspundere subsidiară solidară cu tot patrimoniul lor pentru obligaţiile societăţii.
(2) Membrul societăţii în nume colectiv care nu este fondatorul ei poartă răspundere în egală măsură cu alţi membri pentru obligaţiile apărute pînă la încadrarea lui în societate.
(3) Membrul care a ieşit din societatea în nume colectiv poartă răspundere, pentru obligaţiile apărute pînă la ieşirea lui din societate, în egală măsură cu membrii rămaşi, în termen de 0 ani din ziua aprobării dării de seamă despre activitatea societăţii pentru anul în care a ieşit din societate.
(4) Asociatul faţă de care este introdusă o acţiune pentru obligaţiile societăţii în nume colectiv poate opune numai excepţiile la care societatea sau asociatul personal are dreptul.
(5) Acordul membrilor societăţii în nume colectiv asupra limitării sau înlăturării răspunderii prevăzute de prezentul articol este nul.
Articolul 029. Modificarea componenţei membrilor societăţii
în nume colectiv
(1) În caz de retragere a unui membru al societăţii în nume colectiv, de deces, declarare a dispariţiei fără veste sau a incapacităţii unui membru persoană fizică, de insolvabilitate, deschidere a procedurii de reorganizare în temeiul unei hotărîri judecătoreşti, de lichidare a membrului persoană juridică al societăţii sau de urmărire de către un creditor a participaţiunii membrului în capitalul social, societatea poate să-şi continue activitatea dacă este prevăzut de actul de constituire al societăţii sau dacă hotărîrea privind continuarea activităţii se adoptă în unanimitate de către membrii rămaşi.
(2) Membrul societăţii în nume colectiv poate fi exclus din societate dacă ceilalţi membri cer, din motive întemeiate prin unanimitate de voturi, instanţei de judecată excluderea lui.
(3) Dacă membrul societăţii în nume colectiv a ieşit din ea, participaţiunile la capitalul social ale membrilor rămaşi se majorează corespunzător, dacă prin actul de constituire sau prin acordul membrilor nu este prevăzut altfel.
(4) Membrul societăţii în nume colectiv poate transmite, cu acordul celorlalţi membri, participaţiunea sa la capitalul social sau o parte din ea unui alt membru sau unui terţ. O dată cu participaţiunea trec, integral sau proporţional părţii transmise, drepturile membrului care a transmis participaţiunea.
Articolul 030. Retragerea membrului din societatea în nume
colectiv
(1) Membrul societăţii în nume colectiv are dreptul să se retragă din ea cu condiţia informării celorlalţi membri cu cel puţin 0 luni pînă la data retragerii.
(2) Acordul dintre membrii societăţii în nume colectiv asupra renunţării la dreptul de retragere din societate este nul.
Articolul 031. Efectele retragerii membrului din societatea
în nume colectiv
(1) Membrului care s-a retras din societatea în nume colectiv i se achită valoarea părţii din patrimoniu proporţional participaţiunii lui în capitalul social dacă actul de constituire nu prevede altfel.
(2) Prin înţelegere dintre membrul care se retrage din societatea în nume colectiv şi membrii rămaşi, achitarea valorii patrimoniului poate fi înlocuită cu transmiterea lui în natură.
(3) Partea din patrimoniul societăţii în nume colectiv sau valoarea acestei părţi, ce i se cuvine membrului care se retrage, se determină conform bilanţului întocmit la momentul retragerii.
Articolul 032. Decesul sau reorganizarea membrului societăţii
în nume colectiv
(1) Succesorii membrului societăţii în nume colectiv decedat sau reorganizat pot deveni, dacă actul de constituire nu interzice, asociaţi cu acordul tuturor membrilor. Actul de constituire poate prevedea o majoritate de voturi pentru adoptarea deciziei de acceptare a succesorului în calitate de asociat.
(2) Dacă membrii societăţii în nume colectiv nu acceptă succesorii în calitate de asociaţi, societatea este obligată să le plătească partea din activele nete, determinată la data decesului sau reorganizării, proporţională părţii din capitalul social deţinute de asociatul decedat sau reorganizat.
(3) Succesorul membrului societăţii în nume colectiv poartă răspundere, în limitele patrimoniului care a trecut la el, de obligaţiile pentru care, în conformitate cu art.128 alin.(2) şi (3), purta răspundere membrul decedat sau reorganizat.
Articolul 033. Urmărirea participaţiunii membrului din
capitalul social al societăţii în nume colectiv
(1) Urmărirea participaţiunii din capitalul social al membrului societăţii în nume colectiv pentru datoriile lui nelegate de participarea la societate (datorii personale) se permite doar în cazul insuficienţei unui alt patrimoniu al acestuia pentru onorarea datoriilor. Creditorii unui astfel de membru sînt în drept să ceară societăţii separarea unei părţi din patrimoniul ei proporţional participaţiunii debitorului la capitalul social pentru urmărirea acestei părţi. Partea din patrimoniul societăţii susceptibilă separării sau valoarea ei se determină conform unui bilanţ întocmit la momentul înaintării pretenţiilor creditorilor cu privire la separare.
(2) Urmărirea patrimoniului proporţional participaţiunii membrului la capitalul social condiţionează excluderea membrului din societatea în nume colectiv şi atrage efectele prevăzute la art.128 alin.(2) şi (3).
Articolul 034. Dizolvarea societăţii în nume colectiv
(1) În afară de cazurile prevăzute la art.86 alin.(1), societatea în nume colectiv se dizolvă dacă în ea rămîne un singur membru.
(2) Ultimul membru rămas al societăţii în nume colectiv are dreptul ca, în termen de 0 luni, să reorganizeze societatea, în modul prevăzut de prezentul cod.
Articolul 035. Reorganizarea societăţii în nume colectiv
(1) În cazul reorganizării societăţii în nume colectiv în societate pe acţiuni, în societate cu răspundere limitată sau în cooperativă, asociaţii continuă, în termen de 0 ani, să răspundă solidar şi nelimitat pentru obligaţiile născute pînă la reorganizare.
(2) Asociatul nu este absolvit de răspundere nici în cazul în care, pînă la expirarea termenului de 0 ani, înstrăinează dreptul de participaţiune la capitalul social.
§ 0. Societatea în comandită
Articolul 036. Dispoziţii generale cu privire la societatea
în comandită
(1) Societate în comandită este societatea comercială în care, de rînd cu membrii care practică în numele societăţii activitate de întreprinzător şi poartă răspundere solidară nelimitată pentru obligaţiile acesteia (comanditaţi), există unul sau mai mulţi membri-finanţatori (comanditari) care nu participă la activitatea de întreprinzător a societăţii şi suportă în limita aportului depus riscul pierderilor ce rezultă din activitatea societăţii.
(2) Persoana poate fi comanditat doar într-o singură societate în comandită. Membrul societăţii în nume colectiv nu poate fi comanditat în societatea în comandită. Comanditatul din societatea în comandită nu poate fi membru al societăţii în nume colectiv.
(3) Denumirea societăţii în comandită trebuie să includă sintagma în limba de stat “societate în comandită” sau abrevierea “S.C.”, numele sau denumirea comanditaţilor. Dacă nu sînt incluse numele sau denumirea tuturor comanditaţilor, în denumirea societăţii trebuie să se includă numele sau denumirea a cel puţin unuia dintre comanditaţi şi sintagma în limba de stat “şi compania” sau abrevierea “şi Co”. Dacă în denumirea societăţii este inclus numele sau denumirea comanditarului, acesta poartă răspundere solidară nelimitată.
(4) Dispoziţiile cu privire la societatea în nume colectiv sînt aplicabile societăţii în comandită în măsura în care prezentul cod nu conţine norme exprese cu privire la societatea în comandită.
Articolul 037. Actul de constituire al societăţii în comandită
În afară de cele menţionate la art.108 alin.(1), în actul de constituire al societăţii în comandită trebuie să se indice:
a) cuantumul şi conţinutul capitalului social al societăţii şi modul depunerii aporturilor;
b) mărimea şi modalitatea de modificare a participaţiunilor fiecărui comanditat în capitalul social;
c) răspunderea comanditaţilor pentru încălcarea obligaţiilor de depunere a aportului;
d) volumul comun al aporturilor depuse de comanditaţi;
e) procedura de adoptare a hotărîrilor de către asociaţi;
f) procedura de admitere a noilor asociaţi;
g) temeiurile şi procedura de retragere şi excludere a asociatului din societate.
Articolul 038. Conducerea administrativă şi reprezentarea
societăţii în comandită
(1) Conducerea societăţii în comandită se exercită de către comanditaţi. Modul de conducere, de administrare şi de reprezentare a societăţii de către comanditaţi este stabilit de aceştia în conformitate cu prevederile prezentului cod referitoare la societatea în nume colectiv.
(2) Comanditarii nu au dreptul să participe la conducerea şi administrarea societăţii în comandită, să o reprezinte fără procură, să conteste acţiunile comanditaţilor în legătură cu administrarea sau cu reprezentarea societăţii exercitate în limitele activităţii ei obişnuite. În cazul în care acţiunile depăşesc limitele activităţii obişnuite, este necesar acordul tuturor asociaţilor.
Articolul 039. Drepturile şi obligaţiile comanditarului
(1) Comanditarul are dreptul:
a) să primească partea ce i se cuvine din veniturile societăţii proporţional participaţiunii sale la capitalul social, în modul prevăzut de actul de constituire;
b) să ia cunoştinţă de dările de seamă şi de bilanţurile anuale şi să le verifice cu datele din registre şi din alte documente justificative;
c) să se retragă din societate la sfîrşitul anului financiar şi să primească o parte din activele ei proporţional participaţiunii sale la capitalul social, în modul stabilit de actul de constituire;
d) să transmită participaţiunea sa la capitalul social sau o parte din ea unui alt comanditar ori, dacă este stipulat de actul de constituire, unui terţ.
(2) Regulile privind interdicţia concurenţei, prevăzute la art.116 alin.(2), nu se aplică comanditarului dacă actul de constituire nu prevede altfel.
(3) Aportul integral la capitalul social se confirmă prin certificatul de participare eliberat de societatea în comandită.
[Art.139 al.(3) în redacția LP53 din 03.04.14, MO99-102/25.04.14 art.253]
(4) Actul de constituire al societăţii în comandită poate prevedea şi alte drepturi şi obligaţii ale comanditarului.
Articolul 040. Răspunderea în cazul acceptării calităţii de
comanditar
Persoana care devine comanditar al unei societăţi existente poartă riscul pierderilor în limita participaţiunii sale şi pentru obligaţiile născute pînă la momentul dobîndirii calităţii de asociat. Clauza contrară este inopozabilă terţilor.
Articolul 041. Reducerea participaţiunii comanditarului
(1) Reducerea participaţiunii unui comanditar nu este opozabilă terţilor pînă la înscrierea reducerii în registrul de stat.
(2) Reducerea participaţiunii nu este opozabilă creditorilor ale căror creanţe s-au născut pînă la momentul înregistrării reducerii.
Articolul 042. Înstrăinarea participaţiunii comanditarului
(1) Participaţiunea comanditarului poate fi înstrăinată unor terţi şi poate trece succesorilor fără acordul asociaţilor dacă actul de constituire nu prevede altfel.
(2) Comanditarii au dreptul de preemţiune în cazul înstrăinării participaţiunii de către alt comanditar. Regulile privind înstrăinarea participaţiunii în societatea cu răspundere limitată se aplică în modul corespunzător.
(3) Prin înstrăinarea integrală a participaţiunii încetează calitatea de comanditar.
Articolul 043. Dizolvarea societăţii în comandită
(1) În afară de cazurile prevăzute la art.86 alin.(1), societatea în comandită se dizolvă dacă nu mai are nici un comanditat sau nici un comanditar şi dacă, în decursul a 0 luni de la retragerea ultimului comanditar sau ultimului comanditat, nu s-a reorganizat sau nu a acceptat un alt comanditat sau comanditar.
(2) În cazul dizolvării societăţii în comandită, inclusiv ca urmare a insolvabilităţii, comanditarii au dreptul preferenţial faţă de comanditaţi la recuperarea aporturilor din patrimoniul societăţii rămas după satisfacerea tuturor pretenţiilor creditorilor.
Articolul 044. Reorganizarea societăţii în comandită
(1) În cazul reorganizării societăţii în comandită în societate pe acţiuni, în societate cu răspundere limitată sau în cooperativă, comanditaţii continuă, în termen de 0 ani, să răspundă solidar şi nelimitat pentru obligaţiile născute pînă la reorganizare.
(2) Comanditatul nu este absolvit de răspundere nici în cazul în care înstrăinează, pînă la expirarea termenului de 0 ani, dreptul la participaţiune la capitalul social.
§ 0. Societatea cu răspundere limitată
Articolul 045. Dispoziţii generale cu privire la societatea
cu răspundere limitată
(1) Societate cu răspundere limitată este societatea comercială al cărei capital social este divizat în părţi sociale conform actului de constituire şi ale cărei obligaţii sînt garantate cu patrimoniul societăţii.
(2) Societatea cu răspundere limitată poate fi constituită de una sau de mai multe persoane.
(3) Membrii societăţii cu răspundere limitată nu poartă răspundere pentru obligaţiile acesteia. Ei suportă riscul pierderilor, ce rezultă din activitatea societăţii, în limitele participaţiunii lor la capitalul social.
(4) Asociatul care nu a vărsat în termenul stabilit aportul subscris răspunde subsidiar pentru obligaţiile societăţii, în limita părţii nevărsate.
(5) Societatea cu răspundere limitată are denumire deplină şi poate avea denumire abreviată. Denumirea deplină şi cea abreviată trebuie să includă sintagma în limba de stat “societate cu răspundere limitată” sau abrevierea “S.R.L.”
Articolul 046. Actul de constituire al societăţii cu răspundere
limitată
În afară de cele menţionate la art.108 alin.(1), în actul de constituire al societăţii cu răspundere limitată trebuie să se indice:
a) cuantumul capitalului social;
b) valoarea nominală a participaţiunilor.
Articolul 047. Capitalul social al societăţii cu răspundere
limitată
(1) Mărimea capitalului social al societăţii cu răspundere limitată se stabileşte de către fondatori în statut.
[Art.147 al.(1) în redacția LP53 din 03.04.14, MO99-102/25.04.14 art.253]
(2) Capitalul social al societăţii cu răspundere limitată este divizat în părţi sociale.
Articolul 048. Capitalul de rezervă al societăţii cu răspundere
limitată
(1) Societatea cu răspundere limitată este obligată să formeze un capital de rezervă de cel puţin 00% din cuantumul capitalului social.
(2) Capitalul de rezervă al societăţii cu răspundere limitată poate fi folosit doar la acoperirea pierderilor sau la majorarea capitalului ei social.
(3) Capitalul de rezervă al societăţii cu răspundere limitată se formează prin vărsăminte anuale din beneficiul ei, în proporţie de cel puţin 0% din beneficiul net, pînă la atingerea mărimii stabilite de actul de constituire.
(4) Dacă valoarea activelor nete ale societăţii cu răspundere limitată se reduce sub nivelul capitalului social şi al capitalului de rezervă, vărsămintele în capitalul de rezervă reîncep.
Articolul 049. Partea socială a asociatului societăţii cu
răspundere limitată
(1) Partea socială a asociatului societăţii cu răspundere limitată reprezintă o fracţiune din capitalul ei social, stabilită în funcţie de mărimea aportului la acest capital.
(2) Asociatul deţine o singură parte socială. Părţile sociale pot avea mărimi diferite şi sînt indivizibile dacă actul de constituire nu prevede altfel.
(3) În cazul în care un asociat dobîndeşte o altă parte socială sau o fracţiune din partea socială a unui alt asociat, partea socială a primului se majorează proporţional valorii părţii sociale dobîndite.
(4) Actul de constituire al societăţii cu răspundere limitată poate restrînge mărimea maximă a părţii sociale a asociaţilor. Limitarea nu se poate stabili doar faţă de un asociat anume.
(5) Dacă actul de constituire nu prevede altfel, asociaţii pot schimba coraportul între părţile sociale.
(6) Societatea cu răspundere limitată eliberează asociatului care a vărsat aportul integral un certificat prin care se atestă deţinerea părţii sociale şi mărimea ei.
(7) Contribuţiile suplimentare la capitalul social se efectuează în conformitate cu prevederile statutului, proporţional aporturilor fiecărui asociat. Actul de constituire poate limita obligaţia de a vărsa contribuţii suplimentare la o anumită sumă stabilită proporţional aporturilor.
Articolul 050. Partea socială a soţilor în societatea cu
răspundere limitată
(1) Asupra părţii sociale a soţilor în societatea cu răspundere limitată dobîndite în timpul căsătoriei se aplică regimul juridic al proprietăţii comune în devălmăşie.
(2) Soţul asociatului nu poate cere divizarea părţii sociale şi nici primirea sa în societate dacă actul de constituire nu prevede altfel.
Articolul 051. Dobîndirea de părţi sociale proprii de către
societatea cu răspundere limitată
(1) Societatea cu răspundere limitată poate dobîndi, dacă au fost achitate integral, părţi sociale proprii doar:
a) în baza hotărîrii adunării generale a asociaţilor, adoptate la cererea asociatului care şi-a propus spre vînzare partea socială sau o parte din ea;
b) de la succesorii asociatului decedat;
c) în cazul executării silite a creanţelor creditorului asociatului;
d) în cazul excluderii asociatului.
(2) Partea socială poate fi dobîndită de societatea cu răspundere limitată doar din contul activelor care depăşesc mărimea capitalului social şi a altor fonduri pe care societatea este obligată să le constituie şi din care nu se permite să se facă plăţi asociaţilor.
(3) Societatea cu răspundere limitată care a dobîndit o parte socială în capitalul său social nu este în drept să obţină pentru această parte socială o parte din profitul repartizat şi nici să participe la vot în cadrul adunării asociaţilor.
(4) Societatea cu răspundere limitată este obligată să micşoreze capitalul social proporţional valorii părţii sociale dobîndite în cazul în care partea socială nu este înstrăinată în termen de 0 luni din momentul dobîndirii.
Articolul 052. Înstrăinarea părţii sociale în societatea
cu răspundere limitată
(1) Partea socială sau o fracţiune a părţii sociale poate fi înstrăinată liber soţului, rudelor şi afinilor în linie dreaptă fără limită şi în linie colaterală pînă la gradul doi inclusiv, celorlalţi asociaţi şi societăţii dacă actul de constituire nu prevede altfel.
(2) Asociatul nu poate înstrăina partea socială pînă la vărsarea integrală a aportului subscris, cu excepţia cazului de succesiune.
(3) În cazul înstrăinării părţii sociale unor alte persoane decît cele menţionate la alin.(1), asociaţii au dreptul de preemţiune. Înstrăinarea se face în acest caz în condiţiile alin.(4)–(9).
(4) Asociatul care intenţionează să înstrăineze parţial sau integral partea socială transmite o ofertă scrisă administratorului societăţii. Acesta aduce oferta la cunoştinţa tuturor asociaţilor în termen de 05 zile de la data transmiterii.
(5) Asociaţii trebuie să-şi formuleze în scris acceptarea şi să o transmită administratorului în termen de 05 zile de la data primirii ofertei. Asociatul indică mărimea fracţiunii din partea socială, pe care intenţionează să o dobîndească.
(6) Dacă există mai mulţi solicitanţi, fiecare dobîndeşte o fracţiune a părţii sociale în mărimea solicitată. În cazul dezacordului dintre ei, partea socială este distribuită proporţional părţii sociale deţinute de fiecare.
(7) Dacă, în termen de 00 de zile de la data transmiterii ofertei, asociaţii sau societatea nu a procurat partea socială, aceasta poate fi înstrăinată unui terţ la un preţ care să nu fie mai mic decît cel indicat în ofertă.
(8) În cazul vînzării părţii sociale sau a unei fracţiuni din ea cu încălcarea dreptului de preemţiune, fiecare asociat poate, în decursul a 0 luni de la data încheierii actului juridic, să ceară pe cale judiciară ca drepturile şi obligaţiile cumpărătorului să treacă la el.
(9) Actul juridic de înstrăinare a părţii sociale se autentifică notarial.
(10) Orice clauză contrară prevederilor alin.(2)–(9) este nulă.
Articolul 053. Urmărirea părţii sociale de către creditorii
asociatului
(1) Creditorii asociatului pot urmări partea socială numai în temeiul unui titlu executoriu dacă creanţele nu pot fi satisfăcute din contul altor bunuri ale asociatului.
(2) Dreptul creditorilor asupra părţii sociale se exercită cu respectarea dispoziţiilor art.152.
Articolul 054. Excluderea asociatului societăţii cu răspundere
limitată
(1) Adunarea generală a asociaţilor, administratorul, unul sau mai mulţi asociaţi pot cere excluderea din societatea cu răspundere limitată a asociatului:
a) care a fost pus în întîrziere şi nu a vărsat integral aportul subscris în perioada suplimentară;
b) care, fiind administrator, comite fraudă în dauna societăţii, foloseşte bunurile societăţii în scop personal sau al unor terţi.
(2) Excluderea asociatului se face numai prin hotărîre judecătorească.
(3) Asociatului exclus i se restituie, în termen de 0 luni, aportul vărsat, fără dobîndă, dar numai după repararea prejudiciului cauzat. Obligaţia de reparare a prejudiciului subzistă în partea neacoperită prin aportul vărsat.
Articolul 055. Conducerea, administrarea şi reprezentarea
societăţii cu răspundere limitată
Normele cu privire la conducerea, administrarea şi reprezentarea societăţii cu răspundere limitată sînt stabilite prin lege şi statutul său.
§ 0. Societatea pe acţiuni
Articolul 056. Dispoziţii generale cu privire la societatea pe
acţiuni
(1) Societate pe acţiuni este societatea comercială al cărei capital social este divizat în acţiuni şi ale cărei obligaţii sînt garantate cu patrimoniul societăţii.
(2) Societatea pe acţiuni poate fi constituită de una sau de mai multe persoane.
(3) Acţionarii nu răspund pentru obligaţiile societăţii. Ei suportă, în limitele participaţiunii lor la capitalul social, riscul pierderilor ce rezultă din activitatea societăţii.
(4) Acţionarul care nu a vărsat în termen aportul subscris răspunde subsidiar pentru obligaţiile societăţii, în limita părţii nevărsate.
(5) Societatea pe acţiuni are denumire deplină şi poate avea denumire prescurtată. în denumirea deplină şi prescurtată trebuie să se includă sintagma în limba de stat “societate pe acţiuni” sau abrevierea “S.A.”.
Articolul 057. Actul de constituire al societăţii pe acţiuni
În afară de cele menţionate la art.108 alin.(1), în actul de constituire al societăţii pe acţiuni trebuie să se indice:
a) numele sau denumirea fondatorilor;
b) cuantumul capitalului social;
c) numărul, tipul şi valoarea nominală a acţiunilor; clasele de acţiuni şi numărul de acţiuni de fiecare clasă;
d) mărimea aportului şi numărul de acţiuni atribuit fiecărui fondator;
[Art.157 lit.e) exclusă prin LP250-XVI din 02.11.07, MO37-39/22.02.08 art.102]
f) modul de ţinere a registrelor societăţii;
[Art.157 lit.f) abrogată prin LP58 din 06.04.17, MO119-126/14.04.17 art.197; în vigoare 00.03.18]
g) ordinea de încheiere a contractelor cu conflict de interese.
Articolul 058. Capitalul social al societăţii pe acţiuni
(1) Mărimea minimă a capitalului social al societăţii pe acţiuni este stabilită prin lege.
(2) Capitalul social al societăţii pe acţiuni se formează prin plasarea acţiunilor între acţionari şi reprezintă valoarea aporturilor
în mijloace băneşti şi în natură vărsate proporţional numărului şi valorii acţiunilor subscrise.
[Art.158 al.(2) modificat prin LP33 din 06.05.12, MO99-102/25.05.12 art.330]
(3) Acţiunile emise la constituirea societăţii pe acţiuni se plasează integral între fondatori.
(4) Fondatorii sînt obligaţi să plătească acţiunile subscrise pînă la înregistrarea societăţii pe acţiuni dacă aportul este
în mijloace băneşti sau în termen de 00 de zile de la înregistrarea de stat dacă aportul este în natură.
[Art.158 al.(4) modificat prin LP33 din 06.05.12, MO99-102/25.05.12 art.330]
(5) În cazul în care valoarea activelor nete ale societăţii pe acţiuni, la expirarea a 0 ani financiari consecutivi, s-a redus sub minimul stabilit de lege, iar adunarea generală a acţionarilor nu a luat nici o hotărîre conform legii, societatea se dizolvă.
[Art.158 al.(5) în redacţia LP250-XVI din 02.11.07, MO37-39/22.02.08 art.102]
Articolul 059. Plasarea emisiunii suplimentare de acţiuni
(1) Emisiunea suplimentară de acţiuni poate fi publică sau închisă.
[Art.159 al.(1) în redacţia LP250-XVI din 02.11.07, MO37-39/22.02.08 art.102]
(2) Condiţiile emisiunii suplimentare de acţiuni sînt stabilite prin lege şi sînt aceleaşi pentru toţi subscriitorii.
Articolul 060. Capitalul de rezervă al societăţii pe acţiuni
(1) Societatea pe acţiuni este obligată să constituie un capital de rezervă de cel puţin 00% din mărimea capitalului social.
(2) Capitalul de rezervă poate fi folosit doar la acoperirea pierderilor societăţii pe acţiuni şi/sau la majorarea capitalului social al acesteia.
[Art.160 al.(2) în redacţia LP250-XVI din 02.11.07, MO37-39/22.02.08 art.102]
(3) Capitalul de rezervă se formează prin vărsăminte anuale din beneficiul societăţii pe acţiuni, în proporţie de cel puţin 0% din beneficiul net, pînă la atingerea mărimii stabilite de actul de constituire.
[Art.160 al.(4) exclus prin LP250-XVI din 02.11.07, MO37-39/22.02.08 art.102]
Articolul 061. Acţiunile
(1) Acţiuni sînt părţile în care este divizat capitalul social al societăţii pe acţiuni în conformitate cu actul de constituire.
(2) Acţiunea atestă dreptul acţionarului de a participa la conducerea societăţii, de a primi dividende şi o parte din valoarea bunurilor societăţii în cazul lichidării acesteia, precum şi alte drepturi prevăzute de lege sau de actul de constituire al societăţii.
[Art.161 al.(2) modificat prin LP250-XVI din 02.11.07, MO37-39/22.02.08 art.102]
(3) Societăţile pe acţiuni sînt în drept să emită acţiuni nominative. Clasele acţiunilor sînt determinate prin actul de constituire. Acţiunile nominative pot fi emise în formă materială, pe suport de hîrtie, sau în formă dematerializată, prin înscriere în cont.
(3) Societăţile pe acţiuni sînt în drept să emită acţiuni nominative. Clasele acţiunilor sînt determinate prin actul de constituire. Acţiunile nominative pot fi emise în formă dematerializată, prin înscriere în cont.
[Art.161 al.(3) modificat prin LP58 din 06.04.17, MO119-126/14.04.17 art.197; în vigoare 00.03.18]
[Art.161 al.(3) în redacţia LP250-XVI din 02.11.07, MO37-39/22.02.08 art.102]
(4) Acţiunile nu pot fi emise pentru o sumă mai mică decît valoarea lor nominală.
(5) Nu pot fi emise acţiuni noi pînă cînd nu sînt plătite cele din emisiunea precedentă.
(6) Acţiunile se emit cu valoare totală nu mai mică decît mărimea capitalului social.
(7) Acţiunea este indivizibilă. Dacă o acţiune este deţinută de mai multe persoane, acestea sînt considerate un singur acţionar şi îşi exercită drepturile prin reprezentant.
(8) Tipurile acţiunilor, regimul juridic şi modul lor de circulaţie sînt reglementate de lege.
Articolul 062. Dobîndirea de acţiuni proprii
(acţiunile de tezaur)
(1) Acţiunea de tezaur este acţiunea dobîndită de societatea pe acţiuni emitentă de la acţionarul său.
(2) Societatea pe acţiuni nu poate dobîndi acţiuni proprii, nici direct, nici prin persoane care acţionează în nume propriu, dar pe seama acestei societăţi, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege şi , cu respectarea dispoziţiilor prezentului articol.
[Art.162 al.(2) modificat prin LP250-XVI din 02.11.07, MO37-39/22.02.08 art.102]
(3) Valoarea acţiunilor proprii dobîndite de societatea pe acţiuni nu poate depăşi 00% din capitalul social subscris.
[Art.162 al.(3) modificat prin LP250-XVI din 02.11.07, MO37-39/22.02.08 art.102]
(4) Se pot dobîndi numai acţiuni achitate integral şi numai în cazul în care capitalul social subscris este vărsat integral.
[Art.162 al.(4) modificat prin LP250-XVI din 02.11.07, MO37-39/22.02.08 art.102]
(5) Acţiunea proprie poate fi dobîndită de societatea pe acţiuni doar din contul activelor nete care depăşesc mărimea capitalului social şi a altor fonduri pe care societatea este obligată să le constituie şi din care nu se permite să se plătească drepturile acţionarilor.
[Art.162 al.(5) modificat prin LP250-XVI din 02.11.07, MO37-39/22.02.08 art.102]
[Art.162 al.(6) exclus prin LP250-XVI din 02.11.07, MO37-39/22.02.08 art.102]
(7) Restricţiile prevăzute la alin.(2) - (5) nu se aplică atunci cînd dobîndirea de către societate a unui număr determinat de acţiuni proprii, eliberate integral, se face în una din următoarele situaţii:
a) cu scopul de a reduce capitalul social, prin anularea unui număr de acţiuni proprii de o valoare corespunzătoare reducerii;
b) pentru cedarea către personalul şi acţionarii societăţii a unui număr de acţiuni proprii, în limitele şi în condiţiile aprobate de adunarea generală a acţionarilor;
c) prin efectul succesiunii universale sau al fuziunii ori al unei hotărîri judecătoreşti pronunţate într-o procedură de urmărire silită împotriva unui debitor al societăţii;
d) cu titlu gratuit;
e) în scopul regularizării cursului acţiunilor proprii pe piaţa bursieră , în cazul în care acesta scade mai jos decît valoarea de piaţă a acţiunilor , numai cu avizul Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare .
[ Art.162 al.(7), lit.e) modificată prin LP130-XVI din 07.06.07, MO94-97/06.07.07 art.418 ]
f) pentru răscumpărarea acţiunilor la cererea acţionarilor, în cazurile prevăzute de lege.
[Art.162 al.(7) modificat prin LP250-XVI din 02.11.07, MO37-39/22.02.08 art.102]
(8) Acţiunea de tezaur nu dă societăţii dreptul la vot în cadrul adunării generale a acţionarilor, dreptul la dividend şi nici dreptul la o parte din patrimoniu în cazul lichidării societăţii.
Articolul 063. Obligaţiunile
(1) Societatea pe acţiuni poate emite obligaţiuni nominative.
[Art.163 al.(1) în redacţia LP250-XVI din 02.11.07, MO37-39/22.02.08 art.102]
(2) Valoarea nominală a tuturor obligaţiunilor plasate de societate nu trebuie să depăşească mărimea capitalului social.
(3) Obligaţiunea acordă deţinătorului său dreptul la dobînda promisă de emitent, iar la sfîrşitul perioadei pentru care este emisă şi dreptul la valoarea nominală a acesteia. Obligaţiunile pot fi convertite în acţiuni.
(4) Obligaţiunea nu poate fi emisă pentru o perioadă mai mică de un an.
(5) Obligaţiunile se emit numai prin ofertă publică şi se achită numai
cu mijloace băneşti . Achitarea în rate a obligaţiunii nu se admite.
[Art.163 al.(5) modificat prin LP33 din 06.05.12, MO99-102/25.05.12 art.330]
(6) Obligaţiunile nu pot fi plasate în scopul constituirii, întregirii sau majorării capitalului social.
(7) Tipul obligaţiunilor, regimul juridic şi modul lor de circulaţie sînt reglementate de lege.
Articolul 064. Registrul acţionarilor şi registrul deţinătorilor
de obligaţiuni
(1) Societatea emitentă de acţiuni şi obligaţiuni nominative ţine registrul deţinătorilor de acţiuni şi registrul deţinătorilor de obligaţiuni.
(2) Dacă societatea are mai mult de 00 deţinători de acţiuni sau obligaţiuni, registrele sînt ţinute de un registrator independent.
(3) Registrul acţionarilor şi registrul deţinătorilor de obligaţiuni trebuie să conţină:
a) denumirea, sediul şi
numărul de identificare de stat (IDNO) al societăţii emitente , numărul de înregistrare al fiecărei emisiuni acordat de Comisia Naţională a Pieţei Financiare ;
[ Art.164 al.(3), lit.a) modificată LP90 din 09.05.14, MO169-173/27.06.14 art.379 ]
[ Art.164 al.(3), lit.a) modificată prin LP130-XVI din 07.06.07, MO94-97/06.07.07 art.418 ]
b) numele, alte date din actul de identitate, domiciliul acţionarului sau al deţinătorului de obligaţiuni persoană fizică; denumirea,
numărul de identificare de stat (IDNO) şi sediul acţionarului sau deţinătorului de obligaţiuni persoană juridică ori deţinătorului nominal de acţiuni sau obligaţiuni ;
[ Art.164 al.(3), lit.b) modificată prin LP90 din 09.05.14, MO169-173/27.06.14 art.379 ]
c) numărul de acţiuni sau obligaţiuni, tipul, clasa şi valoarea nominală a acţiunilor sau obligaţiunilor deţinute de fiecare acţionar sau deţinător de obligaţiuni ;
d) data la care fiecare acţionar sau deţinător de obligaţiuni a dobîndit sau a înstrăinat acţiuni sau obligaţiuni.
[Art.164 al.(3) modificat prin LP250-XVI din 02.11.07, MO37-39/22.02.08 art.102]
(4) Registrul trebuie să aibă o rubrică specială în care se menţionează sechestrul, gajul sau o altă grevare a acţiunilor sau obligaţiunilor fiecărui acţionar sau deţinător de obligaţiuni.
[Art.164 abrogat prin LP58 din 06.04.17, MO119-126/14.04.17 art.197; în vigoare 00.03.18]
[ Art.164 modificat prin LP90 din 09.05.14, MO169-173/27.06.14 art.379 ]
[ Art.164 modificată prin LP130-XVI din 07.06.07, MO94-97/06.07.07 art.418 ]
[Art.164 modificat prin LP250-XVI din 02.11.07, MO37-39/22.02.08 art.102]
Articolul 065. Certificatul de acţiuni sau obligaţiuni
(1) Societatea pe acţiuni este obligată să elibereze certificate de acţiuni sau de obligaţiuni deţinătorilor de acţiuni sau de obligaţiuni materializate .
(2) Certificatul confirmă că persoana căreia îi este eliberat deţine un anumit număr de acţiuni sau de obligaţiuni ale societăţii emitente.
[Art.165 abrogat prin LP58 din 06.04.17, MO119-126/14.04.17 art.197; în vigoare 00.03.18]
[Art.165 modificat prin LP250-XVI din 02.11.07, MO37-39/22.02.08 art.102]
Articolul 066. Dreptul de înstrăinare a acţiunii şi obligaţia
de răscumpărare
(1) Acţionarul este în drept să înstrăineze liber, în condiţiile legii, acţiunile deţinute.
(2) Societatea este obligată să răscumpere acţiunile plasate de ea în cazul:
a) împlinirii termenului de răscumpărare stabilit la emiterea acţiunilor;
b) introducerii în actul de constituire a unor clauze care limitează drepturile acţionarului;
c) încheierii unor tranzacţii de proporţii în modul stabilit de lege;
[Art.166 al.(2), lit.c) în redacţia LP250-XVI din 02.11.07, MO37-39/22.02.08 art.102]
d) reorganizării societăţii dacă răscumpărarea acţiunilor se impune.
e) altor situaţii prevăzute de lege.
[Art.166 al.(2), lit.e) introdusă prin LP250-XVI din 02.11.07, MO37-39/22.02.08 art.102]
(3) Acţionarul are dreptul să ceară răscumpărarea acţiunilor în cazurile stabilite de lege.
[Art.166 al.(3) în redacţia LP250-XVI din 02.11.07, MO37-39/22.02.08 art.102]
(4) Acţionarul nu are dreptul să ceară răscumpărarea acţiunilor în cazul cînd s-a adoptat o hotărîre de dizolvare a societăţii.
[Art.166 al.(4) în redacţia LP250-XVI din 02.11.07, MO37-39/22.02.08 art.102]
(5) Hotărîrea de răscumpărare a acţiunilor se adoptă de către adunarea generală a acţionarilor dacă actul de constituire nu atribuie această funcţie consiliului societăţii.
(6) Acţiunile se răscumpără la preţul de piaţă dacă legea nu prevede altfel.
[Art.166 al.(6) modificat prin LP250-XVI din 02.11.07, MO37-39/22.02.08 art.102]
Articolul 067. Drepturile suplimentare ale acţionarilor
care deţin 0% din acţiuni
Acţionarii care deţin 0% şi mai mult din acţiunile cu drept de vot au dreptul:
a) să facă propuneri pentru ordinea de zi a adunării generale a acţionarilor;
b) să propună candidaţi în consiliul societăţii şi pentru funcţia de cenzor;
c) să ceară convocarea şedinţei extraordinare a consiliului societăţii;
d) să exercite alte drepturi prevăzute de lege.
[Art.167 lit.d) în redacţia LP250-XVI din 02.11.07, MO37-39/22.02.08 art.102]
Articolul 068. Drepturile suplimentare ale acţionarilor
care deţin 00% din acţiuni
Acţionarii care deţin 00% şi mai mult din acţiunile cu drept de vot au dreptul:
a) să ceară efectuarea unor controale extraordinare asupra societăţii;
b) să ceară determinarea costului plasării acţiunilor din emisiunea suplimentară dacă cererea este bazată pe concluzia unui auditor;
c) să ceară, în numele societăţii, repararea prejudiciului cauzat acesteia de membrii organelor ei.
Articolul 069. Conducerea, administrarea şi reprezentarea
societăţii pe acţiuni
Normele cu privire la conducere, administrare şi reprezentare a societăţii pe acţiuni sînt stabilite prin lege şi actul de constituire.
Articolul 070. Asigurarea accesului acţionarilor la informaţiile
societăţii pe acţiuni
(1) Societatea pe acţiuni este obligată să publice, cu cel puţin 00 zile înainte de ţinerea adunării generale anuale a acţionarilor, în publicaţiile sale bilanţul contabil anual, bilanţul profitului şi pierderilor, valoarea contabilă a acţiunilor şi a obligaţiunilor, alte date, conform legii.
(2) Societatea pe acţiuni este obligată să pună la dispoziţia acţionarilor, în condiţiile legii şi ale actului de constituire, informaţii despre conducerea, administrarea şi reprezentarea societăţii, despre situaţia financiară şi altele, inclusiv actul de constituire, certificatul de înregistrare a societăţii şi a acţiunilor, regulamentele societăţii, procesele-verbale ale adunărilor generale, ale consiliului, lista membrilor consiliului, a administratorilor, contractele cu registratorul, cu auditorul, dările de seamă contabile şi fiscale, rapoartele cenzorului.
(2) Societatea pe acţiuni este obligată să pună la dispoziţia acţionarilor, în condiţiile legii şi ale actului de constituire, informaţii despre conducerea, administrarea şi reprezentarea societăţii, despre situaţia financiară şi altele, inclusiv actul de constituire, certificatul de înregistrare a societăţii şi a acţiunilor, regulamentele societăţii, procesele-verbale ale adunărilor generale, ale consiliului, lista membrilor consiliului, a administratorilor, contractele cu auditorul, dările de seamă contabile şi fiscale, rapoartele cenzorului.
[Art.170 al.(2) modificat prin LP58 din 06.04.17, MO119-126/14.04.17 art.197; în vigoare 00.03.18]
(3) La cererea acţionarilor, societatea este obligată să elibereze, pe cheltuiala solicitanţilor, copii şi extrase de pe documentele indicate la alin.(2).
S e c ţ i u n e a a 0-a
COOPERATIVELE
Articolul 071. Dispoziţii generale cu privire la cooperative
(1) Cooperativă este asociaţia benevolă de persoane fizice şi juridice, organizată pe principii corporative în scopul favorizării şi garantării, prin acţiunile comune ale membrilor săi, a intereselor lor economice şi a altor interese legale.
(2) Cooperativa nu poate avea mai puţin de 0 membri. Calitatea de membru de cooperativă o poate avea persoana fizică de la vîrsta de 06 ani şi persoana juridică.
(3) Membrul cooperativei suportă riscul ce rezultă din activitatea acesteia în limita participaţiunii deţinute în patrimoniul ei, inclusiv partea nevărsată.
(4) Denumirea cooperativei trebuie să conţină cuvîntul “cooperativă” şi să indice în limba de stat scopul principal al activităţii sale.
(5) Particularităţile şi statutul juridic al diferitelor tipuri de cooperative, precum şi drepturile şi obligaţiile membrilor lor se stabilesc de prezentul cod şi de alte legi.
Articolul 072. Statutul cooperativei
(1) În statutul cooperativei trebuie să se indice:
a) denumirea;
b) obiectul de activitate şi scopul;
c) sediul;
d) aporturile membrilor în capitalul social, modul şi termenul de vărsare a acestora;
e) prestaţia în bani sau în alte bunuri la care pot fi obligaţi membrii, precum şi natura şi valoarea acestor prestaţii;
f) structura, atribuţiile, modul de constituire şi de funcţionare a organelor de conducere ale cooperativei; g) modul de reprezentare;
h) regulile de convocare a adunării generale a membrilor;
i) filialele şi reprezentanţele societăţii;
j) alte date stabilite de lege.
(2) Nu sînt valabile, decît în cazul includerii în statut, dispoziţiile cu privire la:
a) aporturile în natură, obiectul acestora şi preţul pentru care sînt acceptate, precum şi membrul care le face;
b) răspunderea individuală a membrilor;
c) derogările de la lege privind intrarea în cooperativă, retragerea şi excluderea membrului;
d) întinderea şi restricţiile dreptului de vot al membrului;
e) calculul şi destinaţia excedentului activ al exerciţiului financiar şi în cazul lichidării;
f) cota în a cărei limită unii membri pot participa la capitalul social.
(3) Statutul poate prevedea şi alte clauze ce nu contravin legii.
(4) Statutul se întocmeşte în limba de stat şi se semnează de către toţi membrii fondatori.
Articolul 073. Înregistrarea cooperativei
Înregistrarea de stat a cooperativelor se efectuează în modul stabilit pentru societăţile comerciale.
Articolul 074. Capitalul social al cooperativei
(1) Cooperativa are un capital social variabil. El reprezintă suma tuturor participaţiunilor membrilor cooperativei în conformitate cu statutul ei.
(2) Pînă la înregistrarea cooperativei, membrul este obligat să depună integral participaţiunea sa dacă legea sau statutul cooperativei nu prevede altfel.
(3) Membrii cooperativei sînt obligaţi ca, în termen de 0 luni după aprobarea bilanţului contabil anual, să recupereze, prin contribuţii suplimentare, pierderile cooperativei. În cazul neîndeplinirii acestei obligaţii, cooperativa poate fi desfiinţată prin hotărîre judecătorească, la cererea creditorilor. Membrii cooperativei poartă răspundere subsidiară solidară pentru obligaţiile ei în limitele părţii netransmise a contribuţiei suplimentare a fiecărui membru.
(4) Patrimoniul rămas după lichidarea cooperativei se repartizează între membrii acesteia în conformitate cu statutul ei.
Articolul 075. Conducerea cooperativei
(1) Organul suprem de conducere al cooperativei este adunarea generală a membrilor ei. În cooperativa cu peste 00 de membri poate fi creat un consiliu de observatori, care va exercita controlul asupra activităţii organelor ei executive. Membrii consiliului de observatori nu au dreptul să activeze în numele cooperativei.
(2) Organele executive ale cooperativei – consiliul de administraţie şi preşedintele cooperativei – exercită administrarea curentă şi se subordonează consiliului de observatori şi adunării generale.
(3) Preşedinte al cooperativei, membri ai consiliului de observatori şi ai consiliului de administraţie pot fi doar membrii cooperativei. Aceeaşi persoană nu poate fi concomitent membru al consiliului de observatori şi al consiliului de administraţie sau preşedinte al cooperativei.
(4) Competenţa organelor de conducere ale cooperativei şi modul de emitere a deciziilor se stabilesc de lege şi de statutul cooperativei.
(5) De competenţa exclusivă a adunării generale ţin:
a) modificarea statutului;
b) formarea consiliului de observatori şi ridicarea împuternicirilor membrilor lui, atribuirea şi ridicarea împuternicirilor organelor executive ale cooperativei, dacă acest drept nu este atribuit prin statut consiliului de observatori;
c) aprobarea dărilor de seamă anuale şi a bilanţului contabil anual, repartizarea pierderilor;
d) deciderea asupra reorganizării şi lichidării cooperativei.
(6) Prin legislaţia cu privire la cooperative şi prin statutul cooperativei, competenţei exclusive a adunării generale pot fi atribuite şi alte chestiuni. Problemele a căror soluţionare intră în competenţa exclusivă a adunării generale sau a consiliului de observatori nu pot fi date în competenţa organelor executive ale cooperativei.
(7) Membrul cooperativei are dreptul la un singur vot în adunarea generală.
Articolul 076. Dobîndirea calităţii de membru
(1) Cooperativa poate primi oricînd noi membri.
(2) Statutul cooperativei poate stabili unele condiţii particulare la admiterea a noi membri.
Articolul 077. Încetarea calităţii de membru al cooperativei
şi restituirea participaţiunii
(1) Calitatea de membru al cooperativei încetează prin retragere, excludere, deces sau lichidare.
(2) Membrul are dreptul să se retragă din cooperativă pînă la adoptarea deciziei de dizolvare.
(3) Membrului care se retrage din cooperativă i se compensează valoarea participaţiunii sau i se transmite patrimoniu corespunzător participaţiunii sale. Calculele se efectuează conform bilanţului de la data retragerii, iar dacă retragerea are loc pe parcursul exerciţiului financiar, restituirea se face conform ultimului bilanţ.
(4) Membrul cooperativei poate, dacă statutul nu prevede altfel, să înstrăineze oricînd participaţiunea sa către un alt membru sau un terţ care urmează să devină membru, retrăgîndu-se astfel din cooperativă fără a cere partea sa din patrimoniu.
(5) Membrul cooperativei poate fi exclus prin hotărîre a adunării generale în cazul neexecutării sau al executării neconforme a obligaţiilor atribuite prin statutul cooperativei, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege sau de statutul cooperativei. Membrul exclus din cooperativă are dreptul la restituirea participaţiunii în conformitate cu alin.(3).
(6) Participaţiunea se transmite prin succesiune dacă statutul cooperativei nu prevede altfel. În cazul în care nu pot deveni membri ai cooperativei, succesorilor li se achită valoarea participaţiunii.
(7) Urmărirea participaţiunii pentru datorii personale se permite doar în cazul insuficienţei unui alt patrimoniu al membrului cooperativei pentru achitarea lor în modul prevăzut de lege sau de statutul cooperativei.
Articolul 078. Reorganizarea şi lichidarea cooperativei
Cooperativa se reorganizează şi lichidează în modul stabilit pentru societatea comercială.
S e c ţ i u n e a a 0-a
ÎNTREPRINDERILE DE STAT ŞI ÎNTREPRINDERILE
MUNICIPALE

Articolul 079. Întreprinderile de stat şi întreprinderile
municipale
(1) Întreprinderile de stat se fondează şi se dotează de către Guvern sau de alte organe abilitate prin lege.
(2) Întreprinderile municipale se fondează şi se dotează de către autorităţile administraţiei publice locale.
(3) Întreprinderile de stat şi întreprinderile municipale sînt persoane juridice şi răspund pentru obligaţii cu tot patrimoniul lor.
(4) Statul şi unităţile administrativ-teritoriale nu poartă răspundere pentru obligaţiile întreprinderilor de stat şi ale întreprinderilor municipale. Aceste întreprinderi nu poartă răspundere pentru obligaţiile statului şi ale unităţilor administrativ-teritoriale.
(5) Particularităţile fondării, funcţionării şi încetării activităţii întreprinderilor de stat şi întreprinderilor municipale se reglementează de prezentul cod, de legislaţia cu privire la întreprinderile de stat şi la întreprinderile municipale, cu privire la administraţia publică locală, de alte acte normative, precum şi de statutele-model ale acestor întreprinderi.
S e c ţ i u n e a a 0-a
ORGANIZAŢIILE NECOMERCIALE
Articolul 080. Dispoziţii generale cu privire la organizaţiile
necomerciale
(1) Organizaţie necomercială este persoana juridică al cărei scop este altul decît obţinerea de venit.
(2) Organizaţii necomerciale sînt:
a) asociaţia;
b) fundaţia;
c) instituţia.
Articolul 081. Asociaţia
(1) Asociaţie este organizaţia necomercială constituită benevol de persoane fizice şi juridice asociate, în modul prevăzut de lege, prin comunitate de interese, care nu contravin ordinii publice şi bunelor moravuri, pentru satisfacerea unor necesităţi nemateriale.
(2) Asociaţia poate avea forma de asociaţie obştească, asociaţie religioasă, partid sau de altă organizaţie social-politică, de sindicat, uniune de persoane juridice, de patronat, alte forme în condiţiile legii.
(3) În asociaţie, calitatea de membru se consemnează.
(4) Patrimoniul transmis asociaţiei de către fondatori (asociaţi) este proprietatea ei. Asociaţia utilizează acest patrimoniu în scopurile stabilite în statut.
(5) Membrii nu-şi păstrează drepturile asupra patrimoniului transmis asociaţiei în proprietate, nici asupra cotizaţiilor de membru. Ei nu răspund pentru obligaţiile asociaţiei, iar aceasta nu răspunde pentru obligaţiile membrilor săi.
(6) Particularităţile constituirii, ale activităţii, statutul juridic al diferitelor tipuri de asociaţii se stabilesc prin lege.
Articolul 082. Fundaţia
(1) Fundaţie este organizaţia necomercială, fără membri, înfiinţată de una sau mai multe persoane fizice şi juridice, dotată cu patrimoniu distinct şi separat de cel al fondatorilor, destinat atingerii scopurilor necomerciale prevăzute în actul de constituire.
(2) Fundaţia poate fi constituită şi prin testament.
Articolul 083. Instituţia
(1) Instituţie este organizaţia necomercială constituită de fondator (fondatori) pentru exercitarea unor funcţii de administrare, sociale, culturale, de învăţămînt şi altor funcţii cu caracter necomercial, finanţată parţial sau integral de acesta (aceştia).
(2) Patrimoniul se consideră transmis de fondator instituţiei cu drept de proprietate dacă actul de constituire nu prevede altfel.
(3) Pot avea calitate de fondator persoanele fizice şi cele juridice, inclusiv persoanele juridice de drept public.
(4) Fondatorul răspunde pentru obligaţiile instituţiei în măsura în care patrimoniul acesteia nu este suficient pentru stingerea lor.
(5) Instituţia poate fi publică sau privată.
Articolul 084. Instituţia publică
(1) Instituţia publică se constituie în baza unui act emis de autoritatea publică şi este finanţată, integral sau parţial, de la bugetul acesteia din urmă.
(2) Instituţia publică nu are dreptul să instituie alte persoane juridice, cu excepţia uniunilor de persoane juridice şi a instituţiilor create de către instituţiile de învăţămînt superior de stat cu autonomie universitară cu acordul fondatorului.
[Art.184 al.(2) în redacţia LP155 din 08.06.13, MO173-176/09.08.13 art.582 ]
Articolul 085. Instituţia privată
(1) Instituţia privată se constituie în baza hotărîrii persoanei fizice sau juridice de drept privat, care o dotează potrivit scopului preconizat.
(2) Hotărîrea de constituire a instituţiei private se autentifică notarial.
Articolul 086. Statutul organizaţiei necomerciale
(1) Organizaţia necomercială acţionează în bază de statut dacă legea nu prevede altfel.
(2) Statutul trebuie să fie semnat de toţi fondatorii dacă legea nu prevede altfel.
(3) În statutul organizaţiei necomerciale trebuie să se indice:
a) denumirea;
b) scopul şi obiectul de activitate;
c) sediul;
d) numele, domiciliul, data naşterii, cetăţenia şi alte date din actele de identitate ale fondatorilor;
e) condiţiile şi modul de admitere în organizaţia necomercială, modul de retragere şi de excludere a membrilor (pentru asociaţii);
f) modul de formare a patrimoniului, contribuţiile fondatorilor şi cotizaţiile periodice ale membrilor;
g) modul de desemnare şi de revocare a membrilor organelor;
h) modul de constituire şi de lichidare a filialelor;
i) modul şi condiţiile de reorganizare;
j) modul de lichidare a organizaţiei;
k) alte date stabilite de lege pentru tipul respectiv de organizaţie necomercială.
(4) Statutul poate prevedea şi alte clauze care nu contravin legii.
Articolul 087. Genurile de activitate ale organizaţiilor
necomerciale
(1) Organizaţiile necomerciale sînt în drept să desfăşoare orice gen de activitate neinterzis de lege, care ţine de realizarea scopurilor prevăzute de statut.
(2) Activitatea care, conform legii, este supusă licenţierii va fi practicată de organizaţiile necomerciale doar după obţinerea licenţei.
Articolul 088. Activitatea economică a organizaţiei necomerciale
(1) Organizaţia necomercială este în drept să desfăşoare activitatea economică ce rezultă nemijlocit din scopul prevăzut în statut.
(2) Pentru practicarea activităţii economice care nu rezultă nemijlocit din scopul prevăzut în statut, organizaţiile necomerciale pot fonda societăţi comerciale şi cooperative.
(3) Dreptul unor anumite categorii de organizaţii necomerciale de a fonda societăţi comerciale şi cooperative poate fi limitat prin lege.
Articolul 089. Conducerea, administrarea şi reprezentarea
organizaţiei necomerciale
Normele de conducere, administrare şi reprezentare a organizaţiei necomerciale sînt stabilite prin lege şi statutul ei.
Articolul 090. Conflictul de interese
(1) Organizaţia necomercială trebuie să evite, în activitatea sa, conflictele de interese, iar în cazul apariţiei, le va soluţiona în conformitate cu art.191.
(2) Se consideră că există conflict de interese în cazul încheierii unui act juridic referitor la patrimoniul organizaţiei necomerciale între aceasta şi persoana interesată.
(3) În sensul prezentului articol, sînt consideraţi persoane interesate: conducătorul organizaţiei, membrii organelor ei de conducere şi control, angajaţii, precum şi orice altă persoană care, datorită relaţiilor specifice cu organizaţia necomercială, poate condiţiona luarea de decizii privind încheierea de acte juridice în numele organizaţiei cu sine sau cu persoane cu care se află în raporturi de rudenie de pînă la gradul trei inclusiv, în relaţii de muncă, sau cu persoane al căror creditor este.
Articolul 091. Soluţionarea conflictului de interese
(1) Actele juridice cu conflict de interese trebuie să fie aprobate în prealabil de organul suprem al organizaţiei necomerciale dacă prin statut nu s-a stabilit competenţa unui alt organ colegial.
(2) Persoana interesată este obligată să repare prejudiciul adus organizaţiei necomerciale prin încheierea unui act juridic cu conflict de interese dacă acesta nu a fost aprobat de organul competent.
(3) Pe lîngă reparaţia prejudiciului, persoana interesată trebuie să restituie organizaţiei necomerciale tot venitul obţinut ca urmare a încheierii actului juridic cu conflict de interese. Dacă prejudiciul a fost cauzat prin acţiunea mai multor persoane interesate, ele vor purta răspundere solidară faţă de organizaţia necomercială.
Capitolul III
PARTICIPAREA REPUBLICII MOLDOVA ŞI A
UNITĂŢILOR ADMINISTRATIV-
TERITORIALE
LA RAPORTURILE
REGLEMENTATE DE
LEGISLAŢIA CIVILĂ

Articolul 092. Republica Moldova şi unităţile ei administrativ-
teritoriale ca subiecte de drept civil
(1) Republica Moldova şi unităţile ei administrativ-teritoriale participă la raporturile reglementate de legislaţia civilă pe principiul egalităţii participanţilor la aceste raporturi – persoane fizice şi juridice.
(2) Subiectelor menţionate la alin.(1) se aplică normele care reglementează participarea persoanelor juridice la raporturile reglementate de legislaţia civilă dacă din lege sau din specificul acestor subiecte nu reiese altfel.
Articolul 093. Modalitatea de participare a Republicii
Moldova şi a unităţilor ei administrativ-
teritoriale la raporturile reglementate de
legislaţia civilă
(1) Autorităţile administraţiei publice centrale pot să dobîndească şi să exercite drepturi şi obligaţii patrimoniale şi personale nepatrimoniale în numele Republicii Moldova, precum şi să o reprezinte în instanţă de judecată, în limitele competenţei.
(2) Autorităţile administraţiei publice locale pot să dobîndească şi să exercite drepturi şi obligaţii patrimoniale şi personale nepatrimoniale în numele unităţilor administrativ-teritoriale în limitele competenţei.
(3) În cazul şi în modul prevăzut de lege, de decretele Preşedintelui Republicii Moldova, de hotărîrile şi ordonanţele Guvernului şi de actele autorităţilor administraţiei publice locale, în numele lor pot acţiona, prin autorizare specială, persoane fizice şi juridice. Regulile mandatului se aplică în măsura în care nu contravin esenţei raportului juridic sau nu este stipulat expres altfel.
Articolul 094. Răspunderea civilă a Republicii Moldova şi a
unităţilor ei administrativ-teritoriale
(1) Republica Moldova şi unităţile ei administrativ-teritoriale răspund pentru obligaţii cu toate bunurile ce le aparţin cu drept de proprietate privată.
(2) Republica Moldova nu poartă răspundere pentru obligaţiile unităţilor administrativ-teritoriale.
(3) Unităţile administrativ-teritoriale nu poartă răspundere pentru obligaţiile Republicii Moldova.
(4) Dispoziţiile alin.(2) şi (3) nu se răsfrîng asupra cazurilor în care Republica Moldova a acordat garanţii pentru obligaţiile unităţilor administrativ-teritoriale sau acestea au acordat garanţii pentru obligaţiile Republicii Moldova.
(5) Particularităţile răspunderii civile a Republicii Moldova şi a unităţilor administrativ-teritoriale în raporturi cu persoane fizice şi juridice străine sau cu alte state sînt stabilite prin lege.
T i t l u l III
ACTUL JURIDIC ŞI REPREZENTAREA
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE CU PRIVIRE
LA ACTUL JURIDIC
Articolul 095. Noţiunea actului juridic
Act juridic civil este manifestarea de către persoane fizice şi juridice a voinţei îndreptate spre naşterea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor civile.
Articolul 096. Actul juridic unilateral, bilateral şi multilateral
(1) Actul juridic unilateral este manifestarea de voinţă a unei singure părţi. Actul juridic unilateral poate da naştere la obligaţii pentru terţi numai în cazurile prevăzute de lege.
(2) Actului juridic unilateral se aplică în modul corespunzător dispoziţiile privind obligaţiile şi contractele dacă aceasta nu contravine legii sau caracterului unilateral al actului juridic.
(3) Actul juridic bilateral este manifestarea de voinţă concordantă a două părţi.
(4) Actul juridic multilateral este manifestarea de voinţă a trei sau a mai multe părţi.
Articolul 097. Actul juridic cu titlu gratuit şi actul juridic
cu titlu oneros
(1) Act juridic cu titlu gratuit este actul prin care se procură unei părţi un folos patrimonial fără a se urmări obţinerea în schimb a unui alt folos patrimonial.
(2) Act juridic cu titlu oneros este actul prin care se procură unei părţi un folos patrimonial pentru obţinerea în schimb a unui alt folos patrimonial.
Articolul 098. Actele juridice de conservare, de administrare
şi de dispoziţie
(1) Act juridic de conservare este actul prin care se urmăreşte preîntîmpinarea pierderii unui drept subiectiv civil.
(2) Act juridic de administrare este actul prin care se urmăreşte o obişnuită punere în valoare a unui bun sau patrimoniu.
(3) Act juridic de dispoziţie este actul care are ca rezultat ieşirea din patrimoniu a unui drept sau grevarea cu sarcini reale a unui bun.
Capitolul II
CONDIŢIILE DE VALABILITATE
ALE ACTULUI JURIDIC
Articolul 099. Consimţămîntul
(1) Consimţămînt este manifestarea, exteriorizată, de voinţă a persoanei de a încheia un act juridic.
(2) Consimţămîntul este valabil dacă provine de la o persoană cu discernămînt, este exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice şi nu este viciat.
Articolul 000. Momentul de producere a efectelor
consimţămîntului
(1) Manifestarea de voinţă care trebuie recepţionată de cealaltă parte produce efecte în momentul în care parvine acesteia, indiferent de faptul dacă a luat sau nu cunoştinţă de conţinutul ei.
(2) Manifestarea de voinţă nu produce efecte în cazul în care celeilalte părţi i-a parvenit anterior sau îi parvine în acelaşi timp o declaraţie de retractare.
(3) Valabilitatea manifestării de voinţă nu este afectată de decesul persoanei care şi-a exprimat voinţa, sau de lipsirea ei de capacitate de exerciţiu, dacă aceste evenimente au avut loc după exprimarea voinţei.
Articolul 001. Imposibilitatea determinării esenţei
consimţămîntului
Actul juridic se consideră neîncheiat în cazul în care esenţa consimţămîntului nu poate fi determinată cu certitudine nici din exprimarea exteriorizată şi nici din alte circumstanţe ale încheierii sale.
Articolul 002. Acordul terţului la încheierea şi executarea
actului juridic
(1) Dacă efectul unui act juridic care trebuie îndeplinit faţă de altcineva depinde de acordul unui terţ, acordul sau dezacordul poate fi exprimat atît faţă de o parte, cît şi de cealaltă.
(2) Acordul nu necesită formele stabilite pentru actul juridic.
Articolul 003. Acordul prealabil pentru încheierea actului
juridic
Acordul prealabil este revocabil pînă la încheierea actului juridic în măsura în care nu reiese altfel din raportul juridic în a cărui bază a fost dat acordul prealabil. Revocarea poate fi exprimată atît faţă de o parte, cît şi de cealaltă.
Articolul 004. Acordul ulterior pentru încheierea actului
juridic
(1) Acordul ulterior (confirmarea), în lipsa unor dispoziţii contrare, are efect retroactiv din momentul încheierii actului juridic.
(2) Prin retroactivitate nu se desfiinţează actele de dispoziţie pe care cel care a dat confirmarea le-a făcut anterior confirmării sau care au avut loc în cursul executării silite, al îndeplinirii măsurii sechestrului ori au fost luate de administratorul insolvabilităţii.
Articolul 005. Efectele actului de dispoziţie al celui
neîndreptăţit
(1) Un act de dispoziţie încheiat cu privire la un lucru de o persoană neîndreptăţită produce efecte dacă este încheiat cu încuviinţarea celui îndreptăţit.
(2) Actul de dispoziţie al celui neîndreptăţit produce efecte dacă cel îndreptăţit îl confirmă sau dacă cel care încheie actul dobîndeşte ulterior bunul sau îl moşteneşte de la cel îndreptăţit şi răspunde nelimitat pentru obligaţiile succesorale. În cazul dobîndirii sau moştenirii, dacă au fost încheiate succesiv mai multe acte de dispoziţie incompatibile între ele, produce efecte doar actul care a fost încheiat primul.
Articolul 006. Obiectul actului juridic
(1) Obiect al actului juridic este obligaţia persoanei care a încheiat actul juridic.
(2) Obiectul actului juridic trebuie să fie licit, să se afle în circuit civil şi să fie determinat sau determinabil cel puţin în specia sa.
(3) Pot constitui obiect al actului juridic şi bunurile viitoare.
Articolul 007. Cauza actului juridic
(1) Actul juridic civil încheiat fără cauză ori fondat pe o cauză falsă sau ilicită nu poate avea nici un efect.
(2) Cauza actului juridic se prezumă pînă la proba contrară.
(3) Este ilicită cauza care contravine legii, ordinii publice sau bunelor moravuri.
Articolul 008. Forma actului juridic
(1) Actul juridic poate fi încheiat verbal, în scris sau în formă autentică.
(2) Forma este o condiţie de valabilitate a actului juridic numai în cazurile expres prevăzute de lege.
(3) Actul juridic care poate fi încheiat verbal se consideră încheiat şi în cazul în care comportamentul persoanei arată vădit voinţa de a-l încheia.
(4) Tăcerea se consideră exprimare a voinţei de a încheia actul juridic în cazurile prevăzute de lege sau de acordul părţilor.
(5) Orice modificare adusă unui act juridic trebuie să îmbrace forma stabilită pentru acel act.
(6) Promisiunea de a încheia un act juridic nu trebuie să îmbrace forma cerută pentru acel act.
Articolul 009. Forma verbală a actului juridic
(1) Actul juridic pentru care legea sau acordul părţilor nu stabileşte formă scrisă sau autentică poate fi încheiat verbal.
(2) Actul juridic care se execută chiar la încheierea lui poate fi încheiat verbal. Excepţie fac actele juridice pentru care se cere formă autentică sau actele juridice pentru care forma scrisă este cerută pentru valabilitate.
Articolul 010. Forma scrisă a actului juridic
(1) Trebuie să fie încheiate în scris actele juridice dintre persoanele juridice, dintre persoanele juridice şi persoanele fizice şi dintre persoanele fizice dacă valoarea obiectului actului juridic depăşeşte 0000 de lei, iar în cazurile prevăzute de lege, indiferent de valoarea obiectului.
(2) În cazul în care, conform legii sau învoielii între părţi, actul juridic trebuie încheiat în scris, el poate fi încheiat atît prin întocmirea unui singur înscris, semnat de părţi, cît şi printr-un schimb de scrisori, telegrame, telefonograme, altele asemenea, semnate de partea care le-a expediat.
(3) Utilizarea mijloacelor tehnice la semnarea actului juridic este permisă în cazul şi în modul stabilit de lege ori prin acordul părţilor.
(4) Dacă, din cauza unei deficienţe fizice, boli sau din alte cauze, persoana nu poate semna cu propria mînă actul juridic, atunci, în baza împuternicirii date de ea, actul juridic poate fi semnat de o altă persoană. Semnătura terţului trebuie să fie certificată de notar sau de o altă persoană împuternicită prin lege, arătîndu-se cauza în a cărei virtute cel care a încheiat actul juridic nu a putut semna cu propria mînă.
Articolul 011. Efectele nerespectării formei scrise a
actului juridic
(1) Nerespectarea formei scrise a actului juridic face să decadă părţile din dreptul de a cere, în caz de litigiu, proba cu martori pentru dovedirea actului juridic.
(2) Nerespectarea formei scrise a actului juridic atrage nulitatea lui numai în cazul în care acest efect este expres prevăzut de lege sau prin acordul părţilor.
Articolul 012. Forma autentică a actului juridic
Forma autentică a actului juridic este obligatorie:
a) dacă actul juridic are ca obiect înstrăinarea bunurilor imobile, cu excepţia cazurilor prevăzute expres de lege;
b) în cazurile prevăzute prin acordul părţilor, chiar dacă legea nu cere formă autentică;
c) în alte cazuri stabilite de lege.
[Art.212 în redacţia LP116 din 03.05.13, MO146-151/12.07.13 art.456]
Articolul 013. Efectele nerespectării formei autentice
(1) Nerespectarea formei autentice atrage nulitatea actului juridic.
(2) Dacă una dintre părţi a executat total sau parţial actul juridic pentru care se cere formă autentică, iar cealaltă parte se eschivează de la autentificarea lui notarială, instanţa de judecată are dreptul, la cererea părţii care a executat total sau parţial actul juridic, să îl declare valabil dacă el nu conţine elemente care contravin legii. În cazul acesta, nu se cere autentificarea notarială ulterioară a actului juridic.
(3) Partea care s-a eschivat neîntemeiat de la autentificarea notarială a actului juridic este obligată să repare celeilalte părţi prejudiciul cauzat prin întîrzierea autentificării.
Articolul 014. Înregistrarea actului juridic
(1) Actul juridic ce are ca obiect bunuri imobile urmează să fie înregistrat în modul stabilit prin lege.
(2) Poate fi stabilită prin lege condiţia înregistrării unor alte acte juridice.
Articolul 015. Efectele eschivării de la înregistrarea
actului juridic
(1) Dacă actul juridic ce urma să fie înregistrat este încheiat în forma cerută de lege, însă partea obligată se eschivează de la înregistrarea acestuia sau dacă a expirat termenul stabilit de lege pentru înregistrare, instanţa de judecată, la cererea părţii interesate, este în drept să dispună prin hotărîre înregistrarea actului juridic. În cazul acesta, actul juridic se înregistrează în baza hotărîrii instanţei de judecată.
(2) Partea care s-a eschivat neîntemeiat de la înregistrarea actului juridic este obligată să repare celeilalte părţi prejudiciul cauzat prin întîrzierea înregistrării actului juridic.
Capitolul III
NULITATEA ACTULUI JURIDIC
Articolul 016. Actele juridice nule şi anulabile
(1) Actul juridic este nul în temeiurile prevăzute de prezentul cod (nulitate absolută).
(2) Actul juridic poate fi declarat nul, în temeiurile prevăzute de prezentul cod, de către instanţa de judecată sau prin acordul părţilor (nulitate relativă).
Articolul 017. Nulitatea absolută a actului juridic
(1) Nulitatea absolută a actului juridic poate fi invocată de orice persoană care are un interes născut şi actual. Instanţa de judecată o invocă din oficiu.
(2) Nulitatea absolută nu poate fi înlăturată prin confirmarea de către părţi a actului lovit de nulitate.
(3) Acţiunea în constatare a nulităţii absolute este imprescriptibilă.
Articolul 018. Nulitatea relativă a actului juridic
(1) Nulitatea relativă a actului juridic poate fi invocată doar de persoana în al cărei interes este stabilită sau de succesorii ei, de reprezentantul legal sau de creditorii chirografari ai părţii ocrotite pe calea acţiunii oblice. Instanţa de judecată nu poate să o invoce din oficiu.
(2) Nulitatea relativă poate fi acoperită prin voinţa expresă sau tacită a persoanei în al cărei interes este stabilită nulitatea. Voinţa de a confirma actul juridic lovit de nulitate trebuie să fie certă şi evidentă.
(3) Pentru confirmarea actului juridic lovit de nulitate relativă, voinţa nu trebuie să fie exprimată în forma cerută pentru încheierea actului juridic respectiv.
(4) Dacă fiecare parte poate invoca nulitatea actului juridic sau dacă mai multe persoane pot cere declararea nulităţii, confirmarea actului juridic de către o persoană nu le împiedică pe celelalte să invoce nulitatea.
Articolul 019. Efectele nulităţii actului juridic
(1) Actul juridic nul încetează cu efect retroactiv din momentul încheierii. Dacă din conţinutul său rezultă că poate înceta numai pentru viitor, actul juridic nu va produce efecte pentru viitor.
(2) Fiecare parte trebuie să restituie tot ceea ce a primit în baza actului juridic nul, iar în cazul imposibilităţii de restituire, este obligată să plătească contravaloarea prestaţiei.
(3) Partea şi terţii de bună-credinţă au dreptul la repararea prejudiciului cauzat prin actul juridic nul.
Articolul 020. Nulitatea actului juridic ce contravine legii,
ordinii publice sau bunelor moravuri
(1) Actul juridic sau clauza care contravin normelor imperative sînt nule dacă legea nu prevede altfel.
(2) Actul juridic sau clauza care contravin ordinii publice sau bunelor moravuri sînt nule.
(3) Nulitatea clauzei nu atrage nulitatea întregului act juridic dacă se poate presupune că acesta ar fi fost încheiat şi în lipsa clauzei declarate nulă.
Articolul 021. Nulitatea actului juridic fictiv sau simulat
(1) Actul juridic încheiat fără intenţia de a produce efecte juridice (actul juridic fictiv) este nul.
(2) Actul juridic încheiat cu intenţia de a ascunde un alt act juridic (actul juridic simulat) este nul. Referitor la actul juridic avut în vedere de părţi se aplică regulile respective.
(3) În cazul trecerii bunului dobîndit în baza unui act juridic fictiv la un terţ de bună-credinţă, se consideră că trecerea a avut loc în baza unui temei juridic valabil.
Articolul 022. Nulitatea actului juridic încheiat
de o persoană în privinţa căreia
este instituită o măsură de ocrotire
judiciară
(1) Actul juridic încheiat de o persoană în privinţa căreia este instituită o măsură de ocrotire judiciară (ocrotire provizorie, curatelă, tutelă) poate fi declarat nul de instanţa de judecată dacă, conform legii sau hotărîrii judecătoreşti, actul juridic putea fi încheiat valabil în numele persoanei doar prin intermediul ocrotitorului provizoriu, curatorului sau tutorelui său.
(2) Persoana cu capacitate deplină de exerciţiu este obligată să repare prejudiciul cauzat celeilalte părţi prin încheierea actului juridic declarat nul dacă se demonstrează că a ştiut sau trebuia să ştie că în privința celeilalte părți este instituită o măsură de ocrotire judiciară.
[Art.222 în redacția LP66 din 03.04.17, MO171-180/02.06.17 art.297 ]
Articolul 023. Nulitatea actului juridic încheiat
de un minor care nu a împlinit vîrsta
de 04 ani
(1) Actele juridice încheiate de un minor care nu a împlinit vîrsta de 0 ani sînt nule.
(2) Actele juridice încheiate de un minor în vîrstă de la 0 la 04 ani, cu excepţia celor prevăzute la art. 02 alin. (2), sînt nule.
(3) Persoana cu capacitate deplină de exerciţiu este obligată să repare prejudiciul cauzat minorului dacă nu demonstrează că nu a ştiut şi nu trebuia să ştie că cealaltă parte nu are capacitate deplină de exerciţiu în vederea încheierii actului juridic.
[Art.223 în redacția LP66 din 03.04.17, MO171-180/02.06.17 art.297 ]
Articolul 024. Nulitatea actului juridic încheiat
de o persoană fără discernămînt
(1) Dacă legea nu prevede altfel, actul juridic încheiat de o persoană într-un moment în care nu putea să conştientizeze pe deplin acţiunile sale ori să îşi exprime voinţa poate fi declarat nul de instanţa de judecată.
(2) Actul juridic nu este anulabil în temeiul dispoziţiilor alin. (1) dacă:
a) face parte din categoria actelor juridice prevăzute la art. 02 alin. (2);
b) a fost încheiat în numele persoanei de către reprezentantul său împuternicit;
c) a fost încheiat de către persoana ocrotită cu încuviinţarea ocrotitorului provizoriu, curatorului sau tutorelui ori a mandatarului împuternicit prin mandat de ocrotire în viitor sau, după caz, cu autorizarea consiliului de familie ori a instanţei de judecată în cazul în care, conform legii sau hotărîrii judecătoreşti, actul juridic putea fi încheiat valabil doar cu încuviinţarea sau autorizarea respectivă.
(3) Moştenitorul poate cere anularea actelor juridice în temeiul dispoziţiilor alin. (1) doar în următoarele cazuri:
a) dacă dovada diminuării sau lipsei discernămîntului rezultă din însuşi cuprinsul actului juridic;
b) dacă, înainte de încheierea actului juridic, a fost depusă cerere de instituire a ocrotirii provizorii, curatelei sau tutelei ori a început să producă efecte un mandat de ocrotire în viitor în numele persoanei ocrotite.
(4) În cazul în care moştenitorul, în temeiul dispoziţiilor alin. (1), cere anularea donaţiei sau testamentului, dispoziţiile alin. (3) nu se aplică.
(5) Termenul de prescripţie extinctivă în cazul acţiunii în anulare înaintate de moştenitor curge din momentul deschiderii moştenirii, cu excepţia cazului cînd acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască despre încheierea actului juridic înainte de acea dată.
[Art.224 în redacția LP66 din 03.04.17, MO171-180/02.06.17 art.297 ]
Articolul 025. Menținerea actelor juridice încheiate
de persoanele fără capacitate deplină
de exerciţiu sau fără discernămînt
(1) Instanţa de judecată poate menţine actele juridice anulabile în temeiul art. 022 sau art. 024 dacă pîrîtul oferă o reducere corespunzătoare a creanţei sale sau o despăgubire a prejudiciului suferit de persoana protejată prin anulare.
(2) La aplicarea dispoziţiilor alin. (1), instanţa de judecată va lua în considerare dacă actul juridic era util sau prejudiciabil pentru persoana protejată prin anulare, componenţa și valoarea patrimoniului acesteia, precum şi buna sau reaua-credinţă a celeilalte părţi la actul juridic.
[Art.225 în redacția LP66 din 03.04.17, MO171-180/02.06.17 art.297 ]
Articolul 026. Nulitatea actului juridic încheiat cu încălcarea
limitei împuternicirilor
În cazul în care atribuţiile persoanei privind încheierea actului juridic sînt limitate prin contract, iar împuternicirile organului persoanei juridice – prin actul de constituire, în comparaţie cu cele stipulate prin mandat, lege sau cu cele deduse din circumstanţele în care se încheie actul juridic, acesta, încheiat fără respectarea limitelor impuse, poate fi declarat nul numai în cazul în care se demonstrează că cealaltă parte a ştiut sau trebuia să ştie despre limitări.
Articolul 027. Nulitatea actului juridic afectat de eroare
(1) Actul juridic încheiat în baza unei erori considerabile poate fi declarat nul de instanţa de judecată.
(2) Eroarea este considerabilă dacă la încheiere a existat o falsă reprezentare referitor la:
a) natura actului juridic;
b) calităţile substanţiale ale obiectului actului juridic;
c) părţile actului juridic (partenerul sau beneficiarul), în cazul în care identitatea acestora este motivul determinant al încheierii actului juridic.
(3) Eroarea asupra motivului este considerabilă doar în cazul în care motivul este inclus în obiectul actului juridic.
(4) Eroarea imputabilă celui al cărui consimţămînt este viciat nu poate servi temei pentru anularea actului juridic.
(5) Persoana în al cărei interes a fost declarată nulitatea este obligată să repare celeilalte părţi prejudiciul cauzat, dar nu mai mult decît beneficiul pe care aceasta l-ar fi obţinut dacă actul juridic nu ar fi fost declarat nul. Prejudiciul nu se repară în cazul în care se demonstrează că cel îndreptăţit la despăgubire ştia sau trebuia să ştie despre eroare.
(6) Actul juridic încheiat sub influenţa erorii nu poate fi contestat dacă cealaltă parte este de acord să-l execute în conformitate cu dorinţa părţii care intenţionează să conteste actul.
Articolul 028. Nulitatea actului juridic încheiat prin dol
(1) Actul juridic a cărui încheiere a fost determinată de comportamentul dolosiv sau viclean al uneia din părţi poate fi declarat nul de instanţa de judecată chiar şi în cazul în care autorul dolului estima că actul juridic este avantajos pentru cealaltă parte.
(2) Dacă una dintre părţi trece sub tăcere anumite împrejurări la a căror dezvăluire cealaltă parte nu ar mai fi încheiat actul juridic, anularea actului juridic poate fi cerută numai în cazul în care, în baza principiului bunei-credinţe, se putea aştepta ca cealaltă parte să dezvăluie aceste împrejurări.
(3) În cazul în care dolul este comis de un terţ, actul juridic poate fi anulat numai dacă se demonstrează că cealaltă parte a ştiut sau trebuia să ştie despre dol.
Articolul 029. Nulitatea actului juridic încheiat prin violenţă
(1) Actul juridic încheiat în urma constrîngerii prin violenţă fizică sau psihică poate fi declarat nul de instanţa de judecată chiar şi în cazurile cînd violenţa a fost exercitată de un terţ.
(2) Violenţa este temei de anulare a actului juridic numai în cazul în care se demonstrează că este de natură să determine o persoană să creadă că ea, soţul, o rudă sau o altă persoană apropiată ori patrimoniul lor sînt expuşi unui pericol iminent.
(3) În sensul prezentului articol, nu există violenţă atunci cînd autorul ei nu a utilizat vreun mijloc ilicit.
Articolul 030. Nulitatea actului juridic încheiat prin leziune
(1) Actul juridic pe care o persoană l-a încheiat din cauza unui concurs de împrejurări grele de care a profitat cealaltă parte, în condiţii extrem de nefavorabile, poate fi declarat nul de instanţa de judecată.
(2) Instanţa de judecată poate menţine actul juridic dacă pîrîtul oferă o reducere a creanţei sale sau o despăgubire pecuniară echitabilă.
Articolul 031. Nulitatea actului juridic încheiat în urma
înţelegerii dolosive dintre reprezentantul unei
părţi şi cealaltă parte
(1) Actul juridic încheiat în urma înţelegerii dolosive dintre reprezentantul unei părţi şi cealaltă parte poate fi declarat nul de instanţa de judecată.
(2) Cererea de anulare, în cazul prevăzut la alin.(1), poate fi depusă în termen de un an de la data la care cel interesat a aflat sau trebuia să afle despre încheierea actului juridic.
Articolul 032. Nulitatea actului juridic încheiat cu încălcarea
interdicţiei de a dispune de un bun
Actul juridic prin care s-a dispus de un bun referitor la care, prin lege sau de instanţa de judecată, sau de un alt organ abilitat, este instituită, în favoarea unor persoane, o interdicţie cu privire la dispoziţie poate fi declarat nul de instanţa de judecată la cererea persoanelor în favoarea cărora este instituită interdicţia.
Articolul 033. Termenul înaintării acţiunii privind anularea
actului juridic
(1) Persoana îndreptăţită are dreptul să ceară anularea actului juridic pentru temeiurile stipulate la art.227, 028 şi 030 în termen de 0 luni de la data cînd a aflat sau trebuia să afle despre temeiul anulării.
(2) În temeiul stipulat la art.229, cererea de anulare poate fi depusă în termen de 0 luni de la data cînd a încetat violenţa.
Capitolul IV
ACTELE JURIDICE ÎNCHEIATE
SUB CONDIŢIE
Articolul 034. Actul juridic încheiat sub condiţie
Actul juridic se consideră încheiat sub condiţie cînd apariţia şi încetarea drepturilor subiective civile şi a obligaţiilor corelative depind de un eveniment viitor şi nesigur ca realizare.
Articolul 035. Condiţia nulă
(1) Este nulă condiţia care contravine legii, ordinii publice şi bunelor moravuri sau condiţia a cărei îndeplinire este imposibilă. Actul juridic încheiat sub astfel de condiţie este nul în întregime.
(2) Condiţia a cărei survenire sau nesurvenire depinde de voinţa părţilor actului juridic este nulă. Actul juridic încheiat sub o astfel de condiţie este nul.
Articolul 036. Condiţia pozitivă
(1) Dacă actul juridic este încheiat sub condiţia survenirii unui eveniment oarecare într-un termen determinat, condiţia se consideră nerealizată dacă acest termen a expirat şi evenimentul nu a survenit.
(2) Dacă termenul nu este determinat, condiţia poate fi îndeplinită oricînd. Condiţia poate fi recunoscută nerealizată atunci cînd este evident că survenirea ulterioară a evenimentului este imposibilă.
Articolul 037. Condiţia negativă
(1) În cazul în care actul juridic este încheiat sub condiţia nesurvenirii unui eveniment anumit într-un termen determinat, condiţia se consideră realizată chiar şi pînă la expirarea acestui termen dacă este evident că survenirea ulterioară a evenimentului este imposibilă.
(2) Dacă termenul nu este determinat, condiţia se consideră realizată doar atunci cînd va fi evident că evenimentul nu va surveni.
Articolul 038. Inadmisibilitatea influenţei asupra realizării
condiţiei
(1) Persoana care a încheiat un act juridic sub condiţie determinată nu are dreptul, pînă la realizarea condiţiei, să efectueze acţiuni capabile să împiedice executarea obligaţiilor sale.
(2) Dacă condiţia se realizează, iar persoana a întreprins deja acţiunile menţionate la alin.(1), ea este obligată să repare celeilalte părţi prejudiciul cauzat astfel.
Articolul 039. Actul juridic încheiat sub condiţie suspensivă
Actul juridic se consideră încheiat sub condiţie suspensivă dacă apariţia drepturilor subiective civile şi a obligaţiilor corelative prevăzute de el depinde de un eveniment viitor şi incert sau de un eveniment survenit, însă deocamdată necunoscut părţilor.
Articolul 040. Actul juridic încheiat sub condiţie rezolutorie
Actul juridic se consideră încheiat sub condiţie rezolutorie dacă realizarea condiţiei atrage desfiinţarea actului juridic şi restabilirea situaţiei existente pînă la încheierea lui.
Articolul 041. Buna-credinţă la survenirea condiţiei
(1) Dacă survenirea condiţiei a fost reţinută cu rea-credinţă de partea pentru care survenirea condiţiei este dezavantajoasă, condiţia se consideră survenită.
(2) Dacă la survenirea condiţiei a contribuit cu rea-credinţă partea pentru care survenirea condiţiei este avantajoasă, condiţia nu se consideră survenită.
Capitolul V
REPREZENTAREA ŞI PROCURA
Articolul 042. Reprezentarea
(1) Un act juridic poate fi încheiat personal sau prin reprezentant. Împuternicirile reprezentantului rezultă din lege, din act juridic sau din împrejurările în care acţionează.
(2) Actul juridic încheiat de o persoană (reprezentant) în numele unei alte persoane (reprezentat) în limitele împuternicirilor dă naştere, modifică sau stinge drepturile şi obligaţiile civile ale reprezentatului.
(3) Dacă actul juridic este încheiat în numele unei alte persoane, părţii cu care a contractat reprezentantul nu i se poate opune o lipsă a împuternicirilor dacă reprezentatul a creat astfel de împrejurări în virtutea cărora această parte presupunea cu bună-credinţă existenţa unor asemenea împuterniciri.
(4) Dacă la încheierea unui act juridic reprezentantul nu prezintă împuternicirile sale, actul produce efecte nemijlocit pentru persoana reprezentată doar în cazul în care cealaltă parte trebuia, pornind de la împrejurările în care s-a încheiat actul, să presupună existenţa reprezentării. Aceeaşi regulă se aplică şi atunci cînd pentru cealaltă parte persoana contractantului nu are importanţă.
(5) Este interzisă încheierea prin reprezentant a actului juridic care, după natura lui, urmează a fi încheiat nemijlocit de persoana contractantă sau a cărui încheiere prin reprezentant este interzisă expres de lege.
Articolul 043. Reprezentantul limitat în capacitatea de exerciţiu
Actul juridic încheiat de reprezentant este valabil şi în cazul în care reprezentantul este limitat în capacitatea de exerciţiu.
Articolul 044. Substituirea reprezentantului
(1) Reprezentantul trebuie să încheie personal actele juridice pentru care este împuternicit. El poate să transmită împuternicirile unui terţ numai în cazul în care este împuternicit de reprezentat sau în cazul în care aceasta o cer interesele reprezentatului.
(2) Reprezentantul care a transmis unui terţ împuternicirile este obligat să aducă faptul cît mai curînd la cunoştinţa reprezentatului, precum şi informaţia necesară despre substituitor. În cazul în care nu îndeplineşte această obligaţie, reprezentantul poartă răspundere pentru acţiunile substituitorului ca pentru acţiuni proprii.
Articolul 045. Viciile de consimţămînt, obligaţia cunoaşterii
(1) La declararea nulităţii pentru viciu de consimţămînt a actului juridic încheiat de reprezentant, se are în vedere doar consimţămîntul acestuia.
(2) Dacă reprezentantul împuternicit prin procură a acţionat în conformitate cu anumite indicaţii ale reprezentatului, ultimul nu are dreptul să invoce necunoaşterea de către reprezentant a unor circumstanţe pe care reprezentatul le cunoştea sau trebuia să le cunoască.
Articolul 046. Împuterniciri de reprezentare
(1) Acordarea împuternicirilor se efectuează prin exprimarea voinţei faţă de persoana care se împuterniceşte sau faţă de terţ în a cărui privinţă va avea loc reprezentarea.
(2) Declaraţia de acordare a împuternicirilor nu trebuie efectuată în forma cerută pentru actul juridic care urmează să fie încheiat în baza împuternicirilor. Această dispoziţie nu se aplică dacă astfel rolul protector al cerinţelor de formă este anihilat.
Articolul 047. Durata împuternicirilor
(1) Dacă sînt acordate printr-o declaraţie adresată unui terţ, împuternicirile rămîn valabile pentru acesta pînă la anularea lor de către persoana care le-a acordat.
(2) În cazul în care o persoană, prin comunicare specială adresată unui terţ sau prin comunicare publică, a anunţat că împuterniceşte o altă persoană cu dreptul de a o reprezenta, ultima are dreptul de reprezentare în primul caz faţă de terţul indicat, iar în al doilea caz faţă de orice altă persoană. Împuternicirile de reprezentare se păstrează pînă la anulare în ordinea în care sînt acordate.
Articolul 048. Modificarea sau retragerea împuternicirilor
Despre modificarea sau retragerea împuternicirilor terţii trebuie anunţaţi prin mijloace adecvate. În cazul nerespectării acestei cerinţe, modificarea sau retragerea împuternicirilor nu poate fi opusă terţilor, cu excepţia cazurilor în care se va dovedi că aceştia ştiau sau trebuiau să ştie despre modificarea sau retragerea împuternicirilor în momentul încheierii actului juridic.
Articolul 049. Încheierea actului juridic fără împuterniciri
de reprezentare
(1) Dacă o persoană încheie un act juridic în numele unei alte persoane fără a avea împuterniciri pentru reprezentare sau cu depăşirea împuternicirilor, actul juridic produce efecte pentru reprezentat numai în cazul în care acesta îl confirmă ulterior. În acest caz, actul juridic poate fi confirmat atît expres, cît şi prin acţiuni concludente.
(2) Dacă cealaltă parte se adresează reprezentatului cu o cerere despre confirmarea actului, confirmarea poate fi făcută numai printr-o declaraţie expresă adresată nemijlocit acestei părţi. Dacă declaraţia despre confirmare nu este trimisă celeilalte părţi în termen de 0 săptămîni de la data primirii cererii, se consideră că reprezentatul a refuzat să confirme actul juridic.
(3) Pînă la confirmare, partea care a încheiat actul juridic cu reprezentantul lipsit de împuterniciri, în cazul în care nu a ştiut despre lipsa împuternicirilor, poate renunţa la actul juridic printr-o declaraţie adresată reprezentatului sau reprezentantului.
Articolul 050. Răspunderea reprezentantului care a acţionat
fără împuterniciri
(1) Persoana care a încheiat un act juridic în calitate de reprezentant, în cazul în care nu poate demonstra că a avut împuterniciri, este obligată, la alegerea celeilalte părţi, să execute actul juridic sau să repare prejudiciul cauzat dacă reprezentatul refuză să confirme actul juridic.
(2) Dacă reprezentantul nu ştia despre lipsa împuternicirilor, el este obligat numai la repararea prejudiciului care se datorează faptului că cealaltă parte era convinsă că împuternicirile există şi numai în măsura în care valabilitatea actului juridic prezenta interes pentru cealaltă parte.
(3) Reprezentantul care a acţionat fără împuterniciri este exonerat de răspundere dacă cealaltă parte ştia sau trebuia să ştie despre lipsa împuternicirilor. Reprezentantul nu poartă răspundere nici în cazurile cînd era limitat în capacitatea de exerciţiu, cu excepţia cazurilor cînd a acţionat cu încuviinţarea curatorului.
Articolul 051. Actul juridic încheiat cu sine (contrapartida)
Reprezentantul nu are dreptul, în măsura în care nu îi este permis în mod expres, să încheie acte juridice în numele reprezentatului cu sine însuşi, nici în nume propriu, nici în calitate de reprezentant al unui terţ, cu excepţia cazului în care actul juridic constă exclusiv în executarea unei obligaţii.
Articolul 052. Procura
(1) Procură este înscrisul întocmit pentru atestarea împuternicirilor conferite de reprezentat unui sau mai multor reprezentanţi.
(2) Procura eliberată pentru încheierea de acte juridice în formă autentică trebuie să fie autentificată notarial.
(3) Procurile autentificate, conform legii, de autorităţile administraţiei publice locale sînt echivalate cu procurile autentificate notarial.
(4) Sînt echivalate cu procurile autentificate notarial procurile eliberate de:
a) persoane care se află la tratament staţionar în spitale, sanatorii şi în alte instituţii medicale militare, în cazul în care sînt autentificate de şefii acestor instituţii, de adjuncţii în probleme medicale sau de medicul-şef, sau de medicul de gardă;
b) militari, iar în punctele de dislocare a unităţilor militare, instituţiilor sau instituţiilor de învăţămînt militar unde nu există birouri notariale sau alte organe care îndeplinesc acte notariale, de salariaţi şi de membri ai familiilor lor şi ale militarilor, autentificate de comandantul (şeful) unităţii sau al instituţiei respective;
c) persoane care ispăşesc pedeapsă în locuri de privaţiune de libertate, autentificate de şeful instituţiei respective;
d) persoane majore care se află în instituţii de protecţie socială a populaţiei, autentificate de administraţia instituţiei respective sau de conducătorul organului de protecţie socială respectiv.
(5) Procurile eliberate pentru primirea salariului sau a altor drepturi la locul de muncă, a pensiilor, indemnizaţiilor, burselor, a corespondenţei, inclusiv a coletelor şi mandatelor băneşti, pot fi autentificate de administraţia de la locul de muncă sau de studii al persoanei care eliberează procura, de organizaţia de exploatare a locuinţelor de la domiciliul persoanei care eliberează procura sau de administraţia instituţiei medicale în care este internată persoana care eliberează procura.
Articolul 053. Procura de substituire
(1) Persoana căreia îi este eliberată procura poate elibera o procură de substituire numai dacă acest drept este stipulat expres în procură sau dacă este în interesul reprezentantului.
(2) În toate cazurile, procura de substituire trebuie autentificată notarial.
Articolul 054. Termenul procurii
(1) Procura se eliberează pe un termen de cel mult 0 ani. Dacă termenul nu este indicat în procură, ea este valabilă timp de un an de la data întocmirii.
(2) Este nulă procura în care nu este indicată data întocmirii.
(3) Procura eliberată pentru încheierea unor acte juridice în afara Republicii Moldova şi autentificată notarial este valabilă pînă la anularea ei de către persoana care a eliberat-o.
Articolul 055. Încetarea valabilităţii procurii
(1) Valabilitatea procurii încetează în cazul:
a) expirării termenului;
b) anulării de către persoana care a eliberat-o;
c) renunţării persoanei căreia îi este eliberată;
d) dizolvării persoanei juridice care a eliberat procura;
e) dizolvării persoanei juridice căreia îi este eliberată procura;
f) decesului persoanei fizice care a eliberat procura, declarării ei drept incapabilă, limitată în capacitatea de exerciţiu ori dispărută fără de veste;
g) decesului persoanei fizice căreia îi este eliberată procura, declarării ei incapabilă, limitată în capacitatea de exerciţiu sau dispărută fără de veste.
(2) Persoana care a eliberat procura o poate anula în orice moment, iar persoana căreia îi este eliberată procura poate renunţa la ea în orice moment. Orice clauză contrară este nulă.
(3) O dată cu încetarea valabilităţii procurii, încetează valabilitatea procurii de substituire.
Articolul 056. Informarea despre anularea şi încetarea
valabilităţii procurii
Persoana care a eliberat procura este obligată să informeze despre anularea şi încetarea valabilităţii procurii pe cel căruia i-a eliberat procura şi pe terţii cunoscuţi de el cu care reprezentantul urma să contracteze. Aceeaşi obligaţie o au succesorii celui care a eliberat procura în cazurile stipulate la art.255 alin.(1) lit.d) şi f).
Articolul 057. Efectele încetării valabilităţii procurii
(1) Actele juridice încheiate de reprezentant pînă la momentul cînd acesta a aflat sau trebuia să afle despre încetarea valabilităţii procurii rămîn valabile pentru reprezentant şi pentru succesorii lui, cu excepţia cazului în care aceştia demonstrează că cealaltă parte a ştiut sau trebuia să ştie că procura a încetat.
(2) La încetarea valabilităţii procurii, persoana căreia îi este eliberată procura sau succesorii ei sînt obligaţi să restituie imediat procura.
Articolul 058. Reprezentarea comercială
(1) Reprezentantul comercial este persoana care reprezintă de sine stătător şi permanent interesele întreprinzătorului la încheierea actelor juridice în vederea gestionării afacerii.
(2) Reprezentarea comercială concomitentă a diferiţilor participanţi la încheierea actului juridic se admite doar dacă există un acord expres între părţi în acest sens şi în alte cazuri prevăzute de lege, reprezentantul comercial fiind ţinut să execute atribuţiile cu diligenţa unui bun proprietar.
(3) Reprezentantul comercial este în drept să ceară plata remuneraţiei convenite, precum şi compensarea cheltuielilor de executare a procurii în părţi egale de la persoanele reprezentate concomitent în condiţiile alin.(2), dacă prin contract nu s-a prevăzut altfel.
(4) Reprezentarea comercială se efectuează în bază de contract, încheiat în scris, cu indicarea împuternicirilor reprezentantului, iar în cazul lipsei acestor împuterniciri, şi în bază de procură.
(5) Reprezentantul comercial este obligat să nu divulge informaţiile confidenţiale ce i-au devenit cunoscute în urma reprezentării, chiar şi după încetarea procurii comerciale.
(6) Specificul reprezentării comerciale în anumite domenii ale activităţii de întreprinzător se stabileşte prin lege.
T i t l u l IV
TERMENELE
Capitolul I
CALCULAREA TERMENULUI
Articolul 059. Instituirea termenului
(1) Termenul se instituie prin lege, hotărîre judecătorească sau prin acordul părţilor.
(2) Indiferent de temeiul apariţiei, termenul se calculează după regulile stipulate în prezentul titlu.
Articolul 060. Modul de stabilire a termenului
Termenul se instituie prin indicare a unei date calendaristice, a unei perioade sau prin referire la un eveniment viitor şi sigur că se va produce.
Articolul 061. Începutul curgerii termenului
(1) Dacă începutul curgerii termenului este determinat de un eveniment sau moment în timp care va surveni pe parcursul zilei, atunci ziua survenirii evenimentului sau momentului nu se ia în considerare la calcularea termenului.
(2) Dacă începutul curgerii termenului se determină prin începutul unei zile, această zi se include în termen. Regula se extinde şi asupra zilei de naştere la calcularea vîrstei.
Articolul 062. Diferitele modalităţi ale termenului
(1) Prin jumătate de an ori semestru se înţeleg 0 luni, prin trimestru – 0 luni, prin jumătate de lună – 05 zile, prin decadă – 00 zile.
(2) Dacă termenul este stipulat printr-o perioadă şi o fracţiune din această perioadă, fracţiunea se calculează la urmă.
(3) În cazul în care este indicat începutul, mijlocul sau sfîrşitul lunii, se are în vedere data de întîi, de cincisprezece sau, respectiv, ultima zi a lunii.
Articolul 063. Calcularea termenelor de un an şi de o lună
Dacă termenele de un an şi de o lună se calculează fără a se ţine cont de curgerea lui neîntreruptă, se consideră că luna are 00 de zile şi anul – 065 de zile.
Articolul 064. Expirarea termenului
(1) Termenul stabilit în ani expiră în luna şi ziua respectivă a ultimului an al termenului.
(2) Termenul stabilit în luni expiră pe data respectivă a ultimei luni a termenului. Dacă ultima lună nu are data respectivă, termenul expiră în ultima zi a lunii.
(3) Termenul stabilit în săptămîni expiră în ziua respectivă a ultimei săptămîni.
(4) Termenul expiră la ora 04 a ultimei zile a termenului. Dacă acţiunea trebuie săvîrşită la o organizaţie, termenul expiră la ora cînd această organizaţie, în conformitate cu normele stabilite, încheie programul de lucru.
(5) În cazul în care este mai scurt de o zi, termenul expiră la expirarea unităţii de timp respective. Dispoziţia a doua din alin.(4) se aplică în modul corespunzător.
(6) Documentele depuse la oficiile poştale sau telegrafice pînă la ora 04 a ultimei zile a termenului se consideră depuse în termen. Echivalează cu depunerea la poştă transmiterea textului documentului prin teletip, fax şi prin alte mijloace de comunicaţie.
Articolul 065 . Expirarea termenului într-o zi de odihnă
Dacă ultima zi a termenului este o zi de duminică, de sîmbătă sau o zi care, în conformitate cu legea în vigoare, la locul executării obligaţiei este zi de odihnă, termenul expiră în următoarea zi lucrătoare.
Articolul 066. Prelungirea termenului
În cazul prelungirii, termenul nou se calculează din momentul expirării termenului precedent.
Capitolul II
PRESCRIPŢIA EXTINCTIVĂ
Articolul 067. Termenul general de prescripţie extinctivă
(1) Termenul general în interiorul căruia persoana poate să-şi apere, pe calea intentării unei acţiuni în instanţă de judecată, dreptul încălcat este de 0 ani.
(2) Acţiunile privind apărarea drepturilor personale nepatrimoniale se prescriu numai în cazurile expres prevăzute de lege.
Articolul 068. Termenele speciale de prescripţie extinctivă
Se prescriu în termen de 0 luni acţiunile privind:
a) încasarea penalităţii;
b) viciile ascunse ale bunului vîndut;
c) viciile lucrărilor executate în baza contractului de deservire curentă a persoanelor;
d) litigiile ce izvorăsc din contractul de transport.
e) repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzelor sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrilor judecătoreşti.
[Art.268 lit.e) introdusă prin LP88 din 01.04.11, MO107-109/01.07.11 art.284 ]
Articolul 069. Prescripţia în cazul viciilor construcţiei
(1) În contractul pentru executarea de lucrări, dreptul ce se naşte din viciul construcţiei se prescrie în termen de 0 ani.
(2) În contractul de vînzare-cumpărare, dreptul ce se naşte din viciul construcţiei nu se prescrie înainte de trecerea a 0 ani de la executarea lucrării de construcţie.
(3) Pentru viciile materiilor prime sau ale materiilor livrate, destinate realizării unei construcţii, care au cauzat viciul acesteia, dreptul se prescrie în termen de 0 ani.
Articolul 070. Interzicerea modificării termenului de prescripţie
extinctivă sau a modului de calculare
Actul juridic privind modificarea termenului de prescripţie extinctivă sau a modului de calculare ori privind renunţarea la dreptul de a invoca prescripţia este nul.
Articolul 071. Aplicarea prescripţiei extinctive
Acţiunea privind apărarea dreptului încălcat se respinge în temeiul expirării termenului de prescripţie extinctivă numai la cererea persoanei în a cărei favoare a curs prescripţia, depusă pînă la încheierea dezbaterilor în fond. În apel sau în recurs, prescripţia poate fi opusă de îndreptăţit numai în cazul în care instanţa se pronunţă asupra fondului.
Articolul 072. Începutul curgerii termenului de prescripţie
extinctivă
(1) Termenul de prescripţie extinctivă începe să curgă de la data naşterii dreptului la acţiune. Dreptul la acţiune se naşte la data cînd persoana a aflat sau trebuia să afle despre încălcarea dreptului.
(2) Dacă legea prevede altfel, prescripţia începe să curgă de la data cînd obligaţia devine exigibilă, iar în cazul obligaţiei de a nu face, de la data încălcării acesteia. În cazul în care dreptul subiectiv este afectat de un termen suspensiv sau de o condiţie suspensivă, termenul de prescripţie extinctivă începe să curgă de la data împlinirii termenului ori a realizării condiţiei.
(3) În raporturile juridice în care nu este stipulat termenul executării obligaţiei sau în care executarea poate fi cerută oricînd, termenul de prescripţie extinctivă începe să curgă de la data cînd debitorul trebuie să execute obligaţia.
(4) În acţiunile privind răspunderea delictuală, termenul de prescripţie extinctivă începe să curgă de la data cînd păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba şi pe cel care răspunde de ea.
(5) Termenul de prescripţie extinctivă în cazul acţiunii în anulare a unui act juridic pentru violenţă începe să curgă de la data la care a încetat violenţa. În celelalte cazuri de anulare, termenul de prescripţie extinctivă începe să curgă de la data la care cel îndreptăţit, reprezentantul său legal sau persoana chemată de lege să-i încuviinţeze actele a cunoscut temeiul anulării.
(6) În cazul obligaţiilor regresive, termenul de prescripţie extinctivă începe să curgă de la data cînd trebuia executată obligaţia principală.
(7) Prescripţia dreptului la acţiune pentru viciile ascunse începe să curgă:
a) în cazul unui bun înstrăinat sau al unei lucrări executate alta decît o construcţie, de la împlinirea unui an de la data preluării (predării) bunului sau lucrării, afară numai dacă viciul a fost descoperit mai înainte, cînd prescripţia va începe să curgă de la data descoperirii;
b) în cazul unei construcţii, de la împlinirea a 0 ani de la data preluării (predării) construcţiei, afară numai dacă viciul a fost descoperit mai înainte, cînd prescripţia va începe să curgă de la data descoperirii.
(8) Pentru executarea unor lucrări curente, termenele prevăzute la alin.(7) sînt de o lună în cazul prevăzut la lit.a) şi, respectiv, de 0 luni în cazul prevăzut la lit.b).
(9) Cînd este vorba de prestaţii succesive, prescripţia dreptului la acţiune începe să curgă de la data la care fiecare prestaţie devine exigibilă, iar dacă prestaţiile alcătuiesc un tot unitar, de la data ultimei prestaţii neexecutate.
Articolul 073. Efectul asupra prescripţiei extinctive al cesiunii
creanţei sau al preluării datoriei
Cesiunea creanţei sau preluarea datoriei nu afectează cursul prescripţiei extinctive.
Articolul 074 . Suspendarea curgerii termenului de prescripţie
extinctivă
(1) Curgerea termenului de prescripţie extinctivă se suspendă dacă:
a) înaintarea acţiunii este imposibilă din motive de forţă majoră;
b) executarea obligaţiilor este amînată (moratoriu);
c) creditorul sau debitorul face parte din rîndul forţelor armate puse pe picior de război;
d) creditorul este incapabil sau este limitat în capacitatea de exerciţiu şi nu are un reprezentant legal, cu excepţia cazurilor în care creditorul are capacitate de exerciţiu procesuală;
e) este suspendat actul normativ care reglementează raportul juridic litigios;
f) activitatea autorităţilor judecătoreşti de a căror competenţă ţine soluţionarea litigiului dintre părţi este suspendată;
g) se desfăşoară un proces de mediere în condiţiile Legii cu privire la mediere.
[Art.274 al.(1), lit.g) introdusă prin LP211 din 09.07.16, MO338-341/30.09.16 art.698 ]
(2) Cursul prescripţiei extinctive se suspendă doar dacă temeiurile de suspendare au apărut sau au continuat în ultimele 0 luni ale termenului de prescripţie extinctivă, iar dacă acest termen este de 0 luni sau mai scurt, înăuntrul lui.
(3) Curgerea termenului de prescripţie extinctivă continuă de la data încetării împrejurărilor care servesc drept temei pentru suspendarea cursului prescripţiei extinctive şi termenul scurs în perioada în care cursul prescripţiei extinctive este suspendat nu se include în termenul de prescripţie extinctivă. Termenul rămas se prelungeşte pînă la 0 luni, iar dacă termenul de prescripţie extinctivă este mai scurt de 0 luni, pînă la durata lui.
Articolul 075. Suspendarea cursului prescripţiei extinctive
în cazul raporturilor familiale
Cursul prescripţiei extinctive se suspendă:
a) pentru cererile dintre soţi - pe durata căsătoriei;
b) pentru cererile dintre părinţi şi copii – pînă la atingerea majoratului de către copii;
c) pentru cererile dintre tutori sau curatori şi persoanele aflate sub tutela sau curatela lor – pe durata tutelei sau curatelei.
Articolul 076. Suspendarea prescripţiei în cazul administrării
bunurilor unei alte persoane
Prescripţia nu începe să curgă iar cea începută se suspendă între persoana care, în temeiul legii, al unei hotărîri judecătoreşti sau al unui act juridic, administrează bunurile unei alte persoane şi cel ale căror bunuri sînt astfel administrate, cît timp administrarea nu a încetat şi socotelile nu au fost date şi aprobate.
Articolul 077. Întreruperea cursului prescripţiei extinctive
(1) Cursul prescripţiei extinctive se întrerupe:
a) în cazul intentării unei acţiuni în modul stabilit;
b) în cazul în care debitorul săvîrşeşte acţiuni din care rezultă că recunoaşte datoria.
(2) După întreruperea cursului prescripţiei extinctive, începe să curgă un nou termen. Timpul scurs pînă la întreruperea cursului prescripţiei extinctive nu se include în noul termen de prescripţie extinctivă.
Articolul 078. Cursul prescripţiei în cazul scoaterii cererii
de pe rol
Dacă instanţa judecătorească a scos cererea de pe rol, cursul prescripţiei extinctive care a început pînă la intentarea acţiunii continuă fără întrerupere.
Articolul 079. Repunerea în termenul de prescripţie extinctivă
(1) În cazuri excepţionale, dacă instanţa de judecată constată că termenul de prescripţie extinctivă nu este respectat datorită unor împrejurări legate de persoana reclamantului, dreptul încălcat al persoanei este apărat.
(2) Repunerea în termen nu poate fi dispusă decît dacă partea şi-a exercitat dreptul la acţiune înainte de împlinirea unui termen de 00 de zile, calculat din ziua în care a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care justifică depăşirea termenului de prescripţie.
Articolul 080. Pretenţiile imprescriptibile extinctiv
Sînt imprescriptibile extinctiv pretenţiile:
a) privind apărarea drepturilor personale nepatrimoniale dacă legea nu prevede altfel;
b) deponenţilor faţă de instituţiile financiare privind restituirea depunerilor;
c) cu privire la repararea prejudiciului cauzat vieţii sau sănătăţii persoanei. În acest caz, se repară prejudiciul pentru o perioadă anterioară intentării acţiunii, dar nu mai mare de 0 ani.
Articolul 081. Executarea obligaţiilor după expirarea termenului
de prescripţie extinctivă
(1) După expirarea termenului de prescripţie extinctivă, debitorul poate refuza executarea obligaţiei.
(2) Executarea benevolă a obligaţiei după expirarea termenului de prescripţie extinctivă nu constituie un act lipsit de temei juridic.
(3) Persoana care a executat obligaţia după expirarea termenului de prescripţie extinctivă nu are dreptul să ceară restituirea celor executate, chiar dacă, la data executării, nu cunoştea faptul expirării termenului de prescripţie extinctivă. Aceeaşi prevedere se aplică şi pentru recunoaşterea datoriilor conform contractului, precum şi pentru garanţiile asigurătorii date de debitor.
Articolul 082. Efectele prescripţiei în cazul drepturilor garantate
(1) Prescrierea unui drept garantat prin gaj nu împiedică pe cel îndreptăţit să ceară satisfacerea din bunul grevat.
(2) În cazul în care pentru garantare a fost transferat un drept, restituirea nu poate fi cerută din cauză că dreptul se prescrie. În cazul proprietăţii, restituirea lucrului poate fi cerută dacă dreptul garantat s-a prescris.
(3) Alin.(1) şi (2) nu se aplică la prescrierea drepturilor la dobînzi şi la alte prestaţii succesive periodice.
Articolul 083. Prescripţia prestaţiilor suplimentare
O dată cu dreptul principal, se prescrie şi dreptul la prestaţiile suplimentare legate de dreptul principal, chiar şi atunci cînd termenul de prescripţie special pentru acest drept nu a început să curgă.
Cartea a doua
DREPTURILE REALE
T i t l u l I
PATRIMONIUL
Articolul 084. Noţiunea de patrimoniu
(1) Patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale (care pot fi evaluate în bani), privite ca o sumă de valori active şi pasive strîns legate între ele, aparţinînd unor persoane fizice şi juridice determinate.
(2) Toate bunurile persoanei fizice sau juridice fac parte componentă a patrimoniului ei.
Articolul 085. Bunurile
(1) Bunuri sînt toate lucrurile susceptibile apropierii individuale sau colective şi drepturile patrimoniale.
(2) Lucruri sînt obiectele corporale în raport cu care pot exista drepturi şi obligaţii civile.
Articolul 086. Circuitul civil al bunurilor
Bunurile pot circula liber, cu excepţia cazurilor cînd circulaţia lor este limitată sau interzisă prin lege.
Articolul 087. Animalele
(1) Animalele nu sînt lucruri. Ele sînt ocrotite prin legi speciale.
(2) În privinţa animalelor se aplică dispoziţiile referitoare la lucruri, cu excepţia cazurilor stabilite de lege.
Articolul 088. Bunurile imobile şi mobile
(1) Bunul poate fi imobil sau mobil.
(2) La categoria de bunuri imobile se raportă terenurile, porţiunile de subsol, obiectele acvatice separate, plantaţiile prinse de rădăcini, clădirile, construcţiile şi orice alte lucrări legate solid de pămînt, precum şi tot ceea ce, în mod natural sau artificial, este încorporat durabil în acestea, adică bunurile a căror deplasare nu este posibilă fără a se cauza prejudicii considerabile destinaţiei lor.
(3) Rămîn bunuri imobile materialele separate în mod provizoriu de un teren, pentru a fi reîntrebuinţate, atît timp cît sînt păstrate în aceeaşi formă, precum şi părţile integrante ale unui bun imobil care sînt detaşate provizoriu de acesta dacă sînt destinate reamplasării. Materialele aduse pentru a fi întrebuinţate în locul celor vechi devin bunuri imobile.
(4) Prin lege, la categoria de bunuri imobile pot fi raportate şi alte bunuri.
(5) Bunurile care nu sînt raportate la categoria de bunuri imobile, inclusiv banii şi
valorile mobiliare , sînt considerate bunuri mobile.
Articolul 089. Prevederile aplicabile drepturilor reale
Prevederile referitoare la bunurile imobile şi mobile se aplică în modul corespunzător şi drepturilor reale asupra acestor bunuri.
Articolul 090. Înregistrarea drepturilor asupra bunurilor
imobile
(1) Dreptul de proprietate şi alte drepturi reale asupra bunurilor imobile, grevările acestor drepturi, apariţia, modificarea şi încetarea lor sînt supuse înregistrării de stat.
(2) Înregistrarea de stat a drepturilor asupra bunurilor imobile este publică. Organul care efectuează înregistrarea de stat este obligat să elibereze oricărei persoane informaţii despre toate drepturile şi grevările înregistrate asupra oricărui imobil.
(3) Organul care efectuează înregistrarea de stat este obligat să elibereze, la cererea persoanei al cărei drept este înregistrat, un document ce ar confirma înregistrarea sau să aplice parafa pe documentul prezentat spre înregistrare.
Articolul 091. Bunurile divizibile şi indivizibile
(1) Este divizibil bunul care poate fi împărţit în natură fără a i se schimba destinaţia economică.
(2) Este indivizibil bunul ale cărui părţi, în urma divizării, pierd calităţile şi destinaţia lui.
(3) Prin act juridic, un bun divizibil prin natura sa poate fi considerat indivizibil.
Articolul 092. Bunul principal şi bunul accesoriu
(1) Bunul destinat în mod permanent întrebuinţării economice unui alt bun (principal) şi legat de acesta prin destinaţie comună este un bun accesoriu atît timp cît satisface această întrebuinţare. Toate celelalte bunuri sînt principale.
(2) Destinaţia comună poate fi stabilită numai de proprietarul ambelor bunuri dacă în contract nu este prevăzut altfel.
(3) Bunul accesoriu urmează situaţia juridică a bunului principal dacă părţile nu convin altfel.
(4) Încetarea calităţii de bun accesoriu nu este opozabilă unui terţ care a dobîndit anterior drepturi privitoare la bunul principal.
(5) Separarea temporară a unui bun accesoriu de bunul principal nu-i înlătură această calitate.
(6) Drepturile unui terţ privitoare la un bun nu pot fi încălcate prin transformarea acestuia în bun accesoriu.
Articolul 093. Bunurile fungibile şi bunurile nefungibile
(1) Sînt fungibile bunurile care, în executarea unei obligaţii, pot fi înlocuite cu altele fără a afecta valabilitatea plăţii. Toate celelalte bunuri sînt nefungibile.
(2) Prin act juridic, un bun fungibil poate fi considerat nefungibil, iar un bun nefungibil poate fi considerat fungibil.
Articolul 094. Bunul determinat individual şi bunul determinat
generic
(1) Se consideră determinat individual bunul care, potrivit naturii sale, se individualizează prin semne, însuşiri caracteristice doar lui.
(2) Bunul determinat generic se consideră bunul care posedă semnele caracteristice tuturor bunurilor de acelaşi gen şi care se individualizează prin numărare, măsurare, cîntărire. Bunul determinat generic este fungibil.
(3) Prin act juridic, bunurile determinate individual pot fi considerate determinate generic, iar bunurile determinate generic pot fi considerate determinate individual.
Articolul 095. Bunurile consumptibile şi bunurile neconsumptibile
(1) Sînt consumptibile bunurile a căror întrebuinţare obişnuită implică înstrăinarea sau consumarea substanţei lor. Toate celelalte bunuri sînt neconsumptibile.
(2) Prin act juridic, un bun consumptibil poate fi considerat neconsumptibil.
Articolul 096. Bunurile domeniului public şi bunurile domeniului
privat
(1) Bunurile care aparţin statului sau unităţilor administrativ-teritoriale fac parte din domeniul privat dacă, prin lege sau în modul stabilit de lege, nu sînt trecute în domeniul public.
(2) Din domeniul public al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale fac parte bunurile determinate de lege, precum şi bunurile care, prin natura lor, sînt de uz sau de interes public. Interesul public implică afectarea bunului la un serviciu public sau la orice activitate care satisface nevoile colectivităţii fără a presupune accesul nemijlocit al acesteia la utilizarea bunului conform destinaţiei menţionate.
(3) Bogăţiile de orice natură ale subsolului, spaţiul aerian, apele şi pădurile folosite în interes public, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, căile de comunicaţie, precum şi alte bunuri stabilite de lege, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.
(4) Bunurile domeniului public sînt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile. Dreptul de proprietate asupra acestor bunuri nu se stinge prin neuz şi nu poate fi dobîndit de terţi prin uzucapiune.
Articolul 097. Bunurile complexe
(1) Dacă mai multe bunuri formează un tot întreg care este destinat folosinţei comune atribuite de natura unificării, ele sînt considerate un singur bun (bun complex).
(2) Efectele actului juridic încheiat în legătură cu un bun complex se răsfrîng asupra tuturor părţilor componente ale bunului dacă actul respectiv sau legea nu prevede altfel.
Articolul 098. Universalitatea de bunuri
(1) Universalitatea de fapt este o pluralitate de bunuri corporale omogene considerate ca un tot întreg.
(2) Universalitatea de drept este o pluralitate de bunuri corporale şi incorporale de orice fel care, privite împreună, sînt considerate ca un tot întreg.
Articolul 099 . Fructul
(1) Fruct al lucrului este venitul, sporul şi productele pe care le dă acest lucru.
(2) Fruct al dreptului este venitul şi beneficiile dobîndite în urma folosirii acestui drept.
(3) Fruct al lucrului şi al dreptului se consideră, de asemenea, veniturile şi beneficiile pe care acest lucru sau drept le asigură prin intermediul raporturilor juridice.
(4) Împuternicirea asupra lucrului sau dreptului oferă posibilitatea reţinerii fructului acestui lucru sau drept în conformitate cu termenul şi volumul împuternicirii dacă legea sau contractul nu prevede altfel.
(5) În cazul în care este obligată să restituie fructele, persoana poate cere compensarea cheltuielilor suportate în legătură cu aceste fructe dacă respectivele cheltuieli sînt rezultatul unei gospodăriri judicioase şi nu depăşesc valoarea fructului.
Articolul 000. Dreptul accesoriu şi dreptul limitat
(1) Drept accesoriu este dreptul legat astfel de un alt drept încît fără acesta nu poate exista.
(2) Drept limitat este dreptul derivat de la un drept mai cuprinzător care este grevat cu acel drept.
Articolul 001. Rezultatele protejate ale activităţii intelectuale
(1) În cazul şi în modul stabilit de lege, se recunoaşte dreptul exclusiv al persoanei fizice şi juridice asupra rezultatelor activităţii intelectuale şi asupra atributelor de identificare a persoanelor juridice, de individualizare a producţiei, a lucrărilor executate sau serviciilor prestate (denumirea de firmă, emblema comercială, marca de deservire etc.).
(2) Rezultatele activităţii intelectuale şi atributele de identificare şi de individualizare, ce constituie obiecte ale dreptului exclusiv, pot fi utilizate de terţi doar cu consimţămîntul persoanei îndreptăţite.
Articolul 002. Banii
(1) Moneda naţională, leul, constituie un mijloc legal de plată, obligatoriu pentru recepţionare conform valorii nominale pe întreg teritoriul Republicii Moldova.
(2) Cazurile, condiţiile şi modul de efectuare pe teritoriul Republicii Moldova a plăţilor în valută străină se stabilesc prin lege.
T i t l u l II
POSESIUNEA
Articolul 003. Dobîndirea şi exercitarea posesiunii
(1) Posesiunea se dobîndeşte prin exercitarea voită a stăpînirii de fapt a bunului.
(2) Nu este posesor cel care, deşi exercită stăpînirea de fapt a bunului, o face în folosul unei alte persoane prin împuternicirile de posesor cu care este învestit de această persoană. Este posesor doar persoana care l-a învestit cu împuterniciri.
(3) Dacă posesorul a început să posede pentru o altă persoană, se prezumă că a conservat această calitate pînă la probă contrară.
(4) Dacă mai multe persoane posedă în comun un bun, ele sînt considerate coposesori.
(5) Dacă mai multe persoane posedă părţi ale unui bun, ele sînt considerate posesori ai părţilor separate.
(6) Persoanele fără capacitate de exerciţiu şi persoanele juridice exercită posesiunea prin reprezentantul lor legal.
Articolul 004. Posesiunea nemijlocită şi posesiunea
mijlocită
(1) Posesorul poate stăpîni bunul direct, prin putere proprie (posesiune nemijlocită), fie prin intermediul unei alte persoane (posesiune mijlocită).
(2) Dacă persoana posedă un bun în calitate de uzufructuar, creditor gajist, arendaş, chiriaş, depozitar sau în temeiul unui alt raport juridic similar în care este în drept sau obligată faţă de o altă persoană să posede temporar un anumit bun, atunci ultima de asemenea este posesor (posesor mijlocit).
Articolul 005. Prezumţia proprietăţii
(1) Posesorul este prezumat proprietar al bunului dacă nu este dovedit că a început a poseda pentru un altul. Această prezumţie nu operează în cazul în care dreptul de proprietate trebuie înscris în registrul public şi nici faţă de un fost posesor al cărui bun a fost furat, pierdut sau ieşit din posesiune în alt mod fără voia lui, cu excepţia banilor şi
valorilor mobiliare , la purtător.
(2) Se va considera că posesorul anterior a fost proprietar al bunului pe parcursul perioadei în care l-a posedat.
Articolul 006. Prezumţia de posesiune neîntreruptă
Dacă persoana a posedat bunul la începutul şi la sfîrşitul unei perioade, se prezumă că a posedat neîntrerupt pe parcursul întregii perioade.
Articolul 007. Posesiunea de bună-credinţă
(1) Este considerată posesor de bună-credinţă persoana care posedă legitim sau care se poate considera îndreptăţită să posede în urma unei examinări diligente, necesare în raporturile civile, a temeiurilor îndreptăţirii sale. Buna-credinţă este prezumată.
(2) Posesiunea de bună-credinţă încetează dacă proprietarul sau o altă persoană cu drept preferenţial înaintează posesorului pretenţii întemeiate.
Articolul 008. Revendicarea de către posesorul de bună-credinţă
a bunului aflat în posesiune nelegitimă
În cazul în care este deposedat, posesorul de bună-credinţă poate să ceară noului posesor, în decursul a 0 ani, restituirea bunului. Această regulă nu se aplică în cazul în care noul posesor are dreptul preferenţial de posesiune. Revendicarea posesiunii poate fi aplicată şi în raport cu persoana care are drept preferenţial de posesiune dacă ea a dobîndit bunul prin violenţă sau dol.
Articolul 009. Dreptul posesorului de bună-credinţă la posesiune
netulburată
În cazul în care nu a fost lipsit de bun, dar este tulburat în orice alt mod în exercitarea posesiunii, posesorul de bună-credinţă poate cere, ca un proprietar, încetarea tulburării, precum şi despăgubiri pentru prejudicierea posesiunii. Pot fi cerute despăgubiri şi în cazul în care nu se cere încetarea tulburării sau încetarea este imposibilă.
Articolul 010. Posesiunea legitimă
(1) Posesorului legitim nu i se poate înainta cerere de predare a bunului. În perioada de posesiune legitimă, fructul bunului se consideră proprietate a lui dacă în mod expres nu este stipulat altfel.
(2) Dispoziţia alin.(1) se referă şi la raporturile dintre posesorul nemijlocit şi cel mijlocit.
Articolul 011. Obligaţiile şi drepturile pe care le are posesorul
de bună-credinţă în legătură cu predarea
bunului
(1) Posesorul de bună-credinţă care nu are dreptul să posede bunul sau care a pierdut acest drept este obligat să-l predea persoanei îndreptăţite. În cazul în care persoana îndreptăţită nu-şi realizează dreptul, iar posesorul consideră pe bună dreptate că trebuie să păstreze posesiunea în continuare, fructul bunului şi drepturile aparţin posesorului.
(2) Posesorul de bună-credinţă poate cere titularului de drept compensarea îmbunătăţirilor, dacă acestea nu pot fi separate fără a se aduce prejudicii bunului, intervenţiilor, sarcinilor, impozitelor şi a altor cheltuieli suportate pe parcursul posesiunii de bună-credinţă a bunului, care nu se compensează prin folosirea bunului şi a fructelor obţinute, ţinîndu-se cont de fructele care nu au fost percepute din culpa lui. Această regulă se aplică şi cheltuielilor ce au avut ca urmare sporirea valorii bunului dacă sporul valorii încă mai exista la momentul predării bunului.
(3) Posesorul de bună-credinţă poate să nu predea bunul pînă cînd revendicările lui nu vor fi satisfăcute.
Articolul 012. Obligaţiile pe care le are posesorul de rea-
credinţă în legătură cu predarea bunului
(1) Posesorul de rea-credinţă trebuie să predea titularului de drept atît bunul, cît şi fructul bunului. El este obligat să compenseze contravaloarea fructelor pe care nu le-a obţinut din culpa sa. Aceste prevederi nu exclud alte pretenţii împotriva posesorului de rea-credinţă.
(2) Posesorul de rea-credinţă poate cere compensarea cheltuielilor aferente bunului doar în cazul în care acestea, la momentul predării, duc la îmbogăţirea titularului de drept.
Articolul 013. Transmiterea posesiunii în virtutea succesiunii
Posesiunea se transmite în virtutea succesiunii în forma în care se afla la persoana fizică sau juridică succedată.
Articolul 014. Stingerea posesiunii
(1) Posesiunea încetează dacă posesorul a renunţat definitiv şi expres la stăpînirea de fapt a bunului sau pierde în alt mod stăpînirea de fapt asupra lui.
(2) Imposibilitatea temporară de a exercita stăpînirea de fapt a bunului nu duce la încetarea posesiunii.
T i t l u l III
PROPRIETATEA
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE
Articolul 015. Conţinutul dreptului de proprietate
(1) Proprietarul are drept de posesiune, de folosinţă şi de dispoziţie asupra bunului.
(2) Dreptul de proprietate este perpetuu.
(3) Dreptul de proprietate poate fi limitat prin lege sau de drepturile unui terţ.
(4) Dreptul de folosinţă include şi libertatea persoanei de a nu folosi bunul. Poate fi instituită prin lege obligaţia de folosire dacă nefolosirea bunurilor ar contraveni intereselor publice. În acest caz, proprietarul poate fi obligat fie să folosească el însuşi bunul ori să-l dea în folosinţă unor terţi în schimbul unei contraprestaţii corespunzătoare.
(5) Particularităţile dreptului de folosinţă a terenurilor agricole se stabilesc prin lege.
(6) Proprietarul este obligat să îngrijească şi să întreţină bunul ce-i aparţine dacă legea sau contractul nu prevede altfel.
Articolul 016. Garantarea dreptului de proprietate
(1) Proprietatea este, în condiţiile legii, inviolabilă.
(2) Dreptul de proprietate este garantat. Nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică pentru o dreaptă şi prealabilă despăgubire. Exproprierea se efectuează în condiţiile legii.
(3) Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi solul oricărei proprietăţi imobiliare cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile ei.
(4) Despăgubirile prevăzute la alin.(2) şi (3) se determină de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţă, prin hotărîre judecătorească. În acest caz, decizia de retragere a bunurilor din proprietatea persoanei nu poate fi executată pînă la rămînerea definitivă a hotărîrii judecătoreşti.
(5) Nu pot fi confiscate bunurile dobîndite licit, cu excepţia celor destinate sau folosite pentru savîrşirea de contravenţii sau infracţiuni. Caracterul licit al dobîndirii bunurilor se prezumă.
Articolul 017. Întinderea dreptului de proprietate
Tot ceea ce produce bunul, precum şi tot ceea ce uneşte bunul ori se încorporează în el ca urmare a faptei proprietarului, a unei alte persoane ori a unui caz fortuit, revine proprietarului dacă legea nu prevede altfel.
Articolul 018. Riscul pieirii sau deteriorării fortuite
Riscul pieirii sau deteriorării fortuite a bunului îl suportă proprietarul dacă legea sau contractul nu prevede altfel.
Articolul 019. Drepturile dobîndite anterior transmiterii
proprietăţii
Schimbarea proprietarului nu afectează drepturile terţilor asupra bunului, dobîndite cu bună-credinţă anterior transmiterii dreptului de proprietate.
Capitolul II
DOBÎNDIREA ŞI ÎNCETAREA DREPTULUI
DE PROPRIETATE

S e c ţ i u n e a 0
DOBÎNDIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE
Articolul 020. Modurile de dobîndire a dreptului de
proprietate
(1) Dreptul de proprietate asupra unui bun nou, realizat de persoană pentru sine se dobîndeşte de către aceasta dacă legea sau contractul nu prevede altfel.
(2) Dreptul de proprietate se poate dobîndi, în condiţiile legii, prin ocupaţiune, act juridic, succesiune, accesiune, uzucapiune, precum şi prin hotărîre judecătorească atunci cînd aceasta este translativă de proprietate.
(3) În cazurile prevăzute de lege, proprietatea se poate dobîndi prin efectul unui act administrativ.
(4) Prin lege se pot reglementa şi alte moduri de dobîndire a dreptului de proprietate.
Articolul 021. Momentul dobîndirii dreptului de
proprietate
(1) Dreptul de proprietate este transmis dobînditorului în momentul predării bunului mobil dacă legea sau contractul nu prevede altfel.
(2) În cazul bunurilor imobile, dreptul de proprietate se dobîndeşte la data înscrierii în registrul bunurilor imobile, cu excepţiile prevăzute de lege.
Articolul 022. Predarea bunului
(1) Predare a bunului înseamnă remiterea bunului către dobînditor, precum şi către cărăuş sau oficiul poştal pentru a fi expediat, în cazul în care acesta este înstrăinat fără obligaţia de a fi transportat.
(2) Remiterea conosamentului sau a unui alt act care dă dreptul de dispoziţie asupra bunului este echivalată cu predarea bunului.
Articolul 023. Ocupaţiunea
(1) Posesorul unui bun mobil fără stăpîn devine proprietarul acestuia, prin ocupaţiune, de la data intrării în posesiune în condiţiile legii.
(2) Se consideră fără stăpîn bunurile mobile al căror proprietar a renunţat expres la dreptul de proprietate, bunurile abandonate, precum şi bunurile care, prin natura lor, nu au proprietar.
Articolul 024. Bunul găsit
(1) Bunul mobil pierdut continuă să aparţină proprietarului său.
(2) Cel care a găsit bunul este obligat să-l restituie proprietarului sau fostului posesor, ori, dacă acesta nu poate fi identificat, să-l predea autorităţilor administraţiei publice locale sau organului de poliţie din localitatea în care a fost găsit.
(3) Bunul găsit într-o încăpere publică sau mijloc de transport public se predă posesorului încăperii sau mijlocului de transport, care preia drepturile şi obligaţiile celui care l-a găsit, cu excepţia dreptului la recompensă.
(4) Cel care a găsit bunul poartă răspundere pentru pierderea sau deteriorarea acestuia doar în caz de intenţie sau de culpă gravă şi doar în limitele preţului lui.
(5) Organul abilitat căruia i s-a predat bunul găsit afişează la sediul său un anunţ despre bunul găsit, avînd obligaţia de a-l păstra timp de 0 luni, fiind aplicabile în acest sens dispoziţiile privitoare la depozitul necesar.
(6) Dacă, datorită împrejurărilor sau naturii bunului, păstrarea acestuia tinde să-i diminueze valoarea ori devine prea costisitoare, el este vîndut conform legii. În acest caz, drepturile şi obligaţiile aferente bunului se exercită în privinţa sumei încasate din vînzare.
Articolul 025. Dobîndirea dreptului de proprietate asupra
bunului găsit
(1) Dacă proprietarul sau o altă persoană îndreptăţită nu pretinde, în termen de 0 luni, transmiterea bunului găsit, acesta este remis, în baza unui proces-verbal, celui care l-a găsit. Procesul-verbal reprezintă pentru acesta din urmă titlu de proprietate, opozabil şi fostului proprietar.
(2) Dacă persoana care a găsit bunul renunţă la drepturile sale, acesta trece în proprietatea statului.
(3) Dacă, în conformitate cu prezentul articol, s-a dobîndit dreptul de proprietate asupra unui animal, fostul proprietar poate, în cazul în care se va constata existenţa unei afecţiuni în privinţa sa din partea animalului sau comportamentul crud al noului proprietar faţă de animal, să ceară restituirea acestuia.
Articolul 026. Obligaţia proprietarului bunului găsit de a
compensa cheltuielile şi de a plăti recompensă
(1) Proprietarul sau fostul posesor al bunului găsit este obligat să compenseze cheltuielile aferente păstrării lui. În cazul în care bunul găsit a fost vîndut, din suma încasată se reţin cheltuielile de păstrare şi comercializare.
(2) Proprietarul sau fostul posesor al bunului găsit este obligat să plătească celui care l-a găsit o recompensă în proporţie de cel mult 00% din preţul sau din valoarea actuală a bunului.
(3) Dacă bunul nu are valoare comercială sau dacă plata recompensei pentru el nu a putut fi stabilită pe cale amiabilă, cel care l-a găsit are dreptul la o sumă stabilită de instanţa de judecată.
(4) În cazul în care proprietarul a făcut ofertă publică de recompensă, cel care a găsit bunul are dreptul de a opta între suma la care s-a obligat proprietarul prin ofertă şi recompensa stabilită de lege ori de instanţa de judecată.
Articolul 027. Comoara
(1) Comoară este orice bun mobil ascuns sau îngropat, chiar involuntar, al cărui proprietar nu poate fi identificat sau a pierdut, în condiţiile legii, dreptul de proprietate.
(2) În cazul în care într-un bun imobil, se descoperă o comoară, ea aparţine pe jumătate proprietarului bunului imobil în care a fost descoperită şi pe jumătate descoperitorului dacă ei nu convin altfel. Acestuia din urmă nu i se cuvine însă nimic dacă a pătruns în bunul imobil ori a căutat în el fără consimţămîntul proprietarului sau al posesorului. Consimţămîntul proprietarului sau al posesorului se prezumă pînă la proba contrară.
(3) În cazul descoperirii unei comori constituite dintr-un bun (bunuri) recunoscut ca monument al istoriei sau culturii, acesta este transmis în proprietatea statului. Proprietarul bunului imobil în care a fost descoperită comoara, precum şi descoperitorul au dreptul de a primi o recompensă în proporţie de 00% din preţul comorii. Recompensa se împarte egal între proprietarul bunului imobil în care a fost descoperită comoara şi descoperitor dacă acordul dintre ei nu prevede altfel. Recompensa se plăteşte în întregime proprietarului dacă descoperitorul a pătruns în bunul imobil ori a căutat în el fără consimţămîntul proprietarului sau al posesorului.
(4) Dispoziţiile prezentului articol nu se aplică persoanelor care au efectuat, în interesul unor terţi, inclusiv în cadrul exercitării obligaţiilor de serviciu, cercetări arheologice, căutări în urma cărora a fost descoperită comoara.
Articolul 028. Accesiunea imobiliară naturală
(1) Adăugirile de teren la malurile apelor curgătoare revin proprietarului terenului riveran numai dacă ele se formează treptat (aluviuni). Terenurile ocupate treptat de albiile apelor curgătoare revin proprietarului acestor ape.
(2) Proprietarul terenului înconjurat de rîuri, heleştee, iazuri, canale sau de alte ape nu devine proprietar al terenurilor apărute prin scăderea temporară a apelor. Proprietarul acestor ape nu dobîndeşte nici un drept asupra terenului acoperit ca urmare a unor revărsări sporadice.
(3) Proprietarul terenului din care o apă curgătoare a smuls brusc o parte importantă, alipind-o la terenul altuia, nu pierde dreptul de proprietate asupra părţii desprinse dacă o revendică în termen de un an de la data cînd proprietarul terenului la care s-a alipit partea a intrat în posesiune.
(4) În cazul în care o apă curgătoare, formînd un braţ nou, înconjoară terenul unui proprietar riveran, acesta rămîne proprietarul insulei astfel create.
Articolul 029. Accesiunea imobiliară artificială
(1) Construcţiile şi lucrările subterane sau de la suprafaţa terenului sînt prezumate a fi făcute de proprietarul terenului pe cheltuiala sa şi îi aparţin acestuia pînă la proba contrară. Prin lucrări se înţeleg plantarea, precum şi amenajările aduse unui teren care nu se încorporează în mod durabil în acesta.
(2) Proprietarul de teren care a efectuat construcţii şi alte lucrări cu materiale străine este obligat să plătească valoarea materialelor. Dacă lucrările au fost efectuate cu rea-credinţă, proprietarul este obligat să repare şi prejudiciul cauzat.
(3) În cazul în care construcţiile sau lucrările sînt făcute de un terţ, proprietarul terenului are dreptul să le ţină pentru sine sau să oblige terţul să le ridice pe cheltuială proprie şi să repare daunele cauzate. Dacă păstrează construcţiile sau lucrările făcute de un terţ, proprietarul este obligat să plătească, la alegere, valoarea materialelor şi costul muncii ori o sumă de bani egală cu creşterea valorii terenului.
(4) În cazul în care construcţiile sau lucrările sînt făcute de un terţ de bună-credinţă, proprietarul de teren nu poate cere ridicarea lor şi este obligat să plătească, la alegere, valoarea materialelor şi costul muncii sau o sumă de bani echivalentă creşterii valorii terenului.
(5) În cazul în care construcţia este ridicată în parte pe terenul constructorului şi în parte pe un teren învecinat, proprietarul vecin poate dobîndi proprietatea asupra întregii construcţii, plătind constructorului o despăgubire, numai dacă cel puţin 0/2 din suprafaţa construită se află pe terenul său. În acest caz, el va dobîndi şi un drept de superficie asupra terenului aferent pe toată durata de existenţă a construcţiei. Despăgubirea trebuie să acopere valoarea materialelor şi costul muncii, precum şi contravaloarea folosinţei terenului aferent.
(6) Constructorul de rea-credinţă nu poate pretinde la o despăgubire mai mare de o treime din suma calculată conform alin.(5) dacă nu va dovedi că persoana îndreptăţită poartă ea însăşi o parte din vinovăţie.
Articolul 030. Accesiunea mobiliară
(1) În cazul în care se unesc două bunuri mobile avînd proprietari diferiţi, fiecare dintre aceştia poate pretinde separarea bunurilor dacă celălalt proprietar nu ar suferi astfel un prejudiciu.
(2) Dacă două bunuri care aparţin diferiţilor proprietari s-au unit încît nu se mai pot separa fără a fi deteriorate sau fără muncă sau cheltuieli excesive, noul bun aparţine proprietarului care a contribuit cel mai mult la constituirea bunului, prin muncă sau prin valoarea bunului iniţial, fiind obligat să plătească celuilalt proprietar preţul bunului unit cu bunul principal.
(3) În cazul în care bunul accesoriu este mai de preţ decît bunul principal şi s-a unit cu acesta fără ştirea proprietarului, ultimul poate cere despărţirea şi restituirea bunului accesoriu unit, chiar dacă din separare ar rezulta vătămarea bunului principal.
(4) Dacă contractul nu prevede altfel, dreptul de proprietate asupra bunului rezultat din prelucrarea materiei aparţine proprietarului ei, care este obligat să plătească valoarea manoperei. Se consideră de asemenea prelucrare scrierea, desenarea, pictarea, imprimarea, gravarea sau o altă transformare a suprafeţei.
(5) Persoana de bună-credinţă care a transformat prin manoperă materia ce nu îi aparţine dobîndeşte dreptul de proprietate asupra bunului rezultat dacă valoarea manoperei este superioară valorii materiei, plătind proprietarului preţul materiei.
(6) Cel care trebuie să restituie bunul rezultat din prelucrarea materiei este în drept să-l reţină pînă va primi de la proprietarul noului bun suma datorată.
(7) În cazul în care un bun s-a format prin amestecarea mai multor materii (confuziunea) ce aparţin diferiţilor proprietari şi nici una nu poate fi considerată ca materie principală, proprietarul care nu a ştiut despre confuziune poate cere separarea materiilor dacă este posibil. Dacă materiile amestecate nu pot fi separate fără pagubă, bunul format aparţine proprietarilor materiilor proporţional cantităţii, calităţii şi valorii materiei fiecăruia.
(8) În cazul în care materia unui proprietar de bună-credinţă depăşeşte cealaltă materie prin valoare şi cantitate, acesta poate cere bunul creat prin amestecare, plătind celuilalt proprietar preţul materiei sau înlocuirea materiei cu materie de aceeaşi natură, cantitate, greutate, mărime şi calitate sau plata contravalorii ei.
Articolul 031. Dreptul dobînditorului de bună-credinţă asupra
mobilelor
(1) Dobînditorul de bună-credinţă dobîndeşte dreptul de proprietate asupra bunului mobil şi în cazul în care cel care a dispus de bun nu era proprietarul lui. Nu există bună-credinţă cînd dobînditorul ştia sau trebuia să ştie că cel de la care a dobîndit bunul nu era proprietarul lui. Buna-credinţă trebuie să subziste pînă în momentul intrării în posesiune inclusiv.
(2) Dobînditorul de bună-credinţă nu dobîndeşte dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile în cazul în care bunul este furat, pierdut sau ieşit în alt mod din posesiunea proprietarului contrar voinţei lui sau dobînditorul l-a obţinut cu titlu gratuit. Această regulă nu se aplică în cazul dobîndirii banilor, a
valorilor mobiliare la purtător sau a bunurilor înstrăinate la licitaţie.
Articolul 032. Uzucapiunea imobiliară
(1) Dacă o persoană, fără să fi dobîndit dreptul de proprietate, a posedat cu bună-credinţă sub nume de proprietar un bun imobil pe parcursul a 05 ani, aceasta devine proprietarul bunului respectiv.
(2) Dacă un bun imobil şi drepturile asupra lui sînt supuse înregistrării de stat, dreptul de proprietate se dobîndeşte în temeiul alin.(1) din momentul înregistrării.
Articolul 033. Uzucapiunea mobilelor
Persoana care posedă cu bună-credinţă timp de 0 ani un bun mobil al altuia, comportîndu-se ca un proprietar, dobîndeşte dreptul de proprietate asupra acestui bun.
Articolul 034. Unirea posesiunilor
Pentru a invoca uzucapiunea, posesorul actual poate să unească propria posesiune cu cea a autorului său.
Articolul 035. Posesiunea necesară uzucapiunii
(1) Cu excepţia cazurilor expres prevăzute de lege, nu poate produce efecte juridice decît posesiunea utilă. Pînă la proba contrară, posesiunea este prezumată a fi utilă.
(2) Nu este utilă posesiunea discontinuă, tulburată, clandestină sau precară.
(3) Posesiunea este discontinuă atît timp cît posesorul o exercită cu intermitenţe anormale în raport cu natura bunului.
(4) Posesiunea este tulburată atîta timp cît este dobîndită sau conservată prin acte de violenţă, fizică sau morală, care nu sînt provocate de o altă persoană.
(5) Posesiunea este clandestină dacă se exercită astfel încît nu poate fi cunoscută.
(6) Posesiunea este precară cînd nu se exercită sub nume de proprietar.
(7) Discontinuitatea poate fi opusă posesorului de către orice persoană interesată.
(8) Numai persoana faţă de care posesiunea este tulburată sau clandestină poate invoca aceste vicii.
(9) Posesiunea viciată devine utilă îndată ce viciul încetează.
Articolul 036. Întreruperea termenului necesar pentru
invocarea uzucapiunii
(1) Cursul termenului necesar pentru invocarea uzucapiunii (prescripţia achizitivă) nu poate începe, iar dacă a început nu poate continua, în perioada în care este suspendată curgerea termenului de prescripţie extinctivă a acţiunii de revendicare.
(2) Cursul termenului necesar pentru invocarea uzucapiunii se întrerupe dacă a fost înaintată o acţiune de revendicare faţă de persoana care posedă sub nume de proprietar sau faţă de posesorul mijlocit. În acest caz, cursul prescripţiei se întrerupe numai faţă de persoana care a înaintat acţiunea.
(3) În cazul în care cursul prescripţiei extinctive a fost întrerupt, timpul scurs pînă la întrerupere nu se calculează. După întrerupere poate să înceapă un nou termen.
S e c ţ i u n e a a 0-a
ÎNCETAREA DREPTULUI DE PROPRIETATE
Articolul 037. Temeiurile încetării dreptului de proprietate
(1) Dreptul de proprietate încetează, în condiţiile legii, în urma consumării, pieirii fortuite sau distrugerii bunului, înstrăinării lui în temeiul unui act juridic, renunţării la dreptul de proprietate, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.
(2) Nimeni nu poate fi forţat să cedeze proprietatea sa, cu excepţia cazurilor cînd, conform legii, se efectuează:
a) urmărirea bunurilor în legătură cu obligaţiile proprietarului;
b) înstrăinarea bunurilor pe care, conform legii, persoana nu le poate avea în proprietate;
c) răscumpărarea animalelor domestice în cazul încălcării regulilor de comportare cu acestea;
d) privatizarea proprietăţii de stat;
e) exproprierea pentru cauză de utilitate publică;
f) rechiziţia;
g) confiscarea;
h) alte acţiuni prevăzute de lege.
Articolul 038. Renunţarea la dreptul de proprietate
(1) Proprietarul poate renunţa oricînd la dreptul de proprietate printr-o declaraţie în acest sens sau în alt mod care atestă cu certitudine că a renunţat la bun fără intenţia de a păstra dreptul de proprietate asupra lui.
(2) Obligaţiile proprietarului în legătură cu bunul la care a renunţat încetează atunci cînd un terţ dobîndeşte dreptul de proprietate asupra bunului.
(3) Renunţarea la dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile se face printr-o declaraţie autentificată notarial şi înscrisă în registrul bunurilor imobile.
Articolul 039. Urmărirea bunurilor în legătură cu obligaţiile
proprietarului
(1) Înstrăinarea bunurilor proprietarului prin aplicarea procedurii de urmărire a proprietăţii în legătură cu obligaţiile acestuia poate fi efectuată doar în temeiul unei hotărîri judecătoreşti dacă o altă modalitate nu este stabilită prin lege sau contract.
(2) Proprietarul pierde dreptul de proprietate asupra bunurilor urmărite în momentul dobîndirii dreptului de proprietate asupra acestora de către persoana îndreptăţită căreia îi sînt transmise bunurile.
Articolul 040. Înstrăinarea bunurilor pe care, conform legii,
persoana nu le poate avea în proprietate
(1) Dacă, în temeiurile prevăzute de lege, persoana a dobîndit dreptul de proprietate asupra unui bun care, conform legii, nu poate să-i aparţină cu drept de proprietate, proprietarul este obligat să înstrăineze bunul timp de un an din momentul dobîndirii dreptului de proprietate sau în alt termen stabilit de lege.
(2) Dacă proprietarul nu înstrăinează bunul în termenul stabilit la alin.(1), instanţa de judecată, la cererea autorităţii administraţiei publice locale, poate dispune, după caz, înstrăinarea bunului şi remiterea sumei obţinute către fostul proprietar, cu reţinerea cheltuielilor de înstrăinare, sau transmiterea bunului în proprietate statului şi despăgubirea proprietarului în cuantumul stabilit de instanţa de judecată.
(3) Prevederile alin.(1) şi (2) se aplică şi în cazurile în care persoana a dobîndit în proprietate, în temeiurile prevăzute de lege, un bun pentru care este nevoie de o autorizaţie specială şi i-a fost refuzată eliberarea unei atare autorizaţii.
Articolul 041. Răscumpărarea animalelor domestice în
cazul încălcării regulilor de comportare
cu ele
În cazul în care proprietarul de animale domestice se comportă cu ele încălcînd evident regulile stabilite prin lege sau prin normele de comportare umană cu animalele, orice persoană are dreptul să solicite predarea animalelor. Preţul se stabileşte prin acordul părţilor sau prin hotărîre judecătorească.
Articolul 042. Rechiziţia
(1) În caz de calamitate naturală, epidemie, epizootie sau în o altă situaţie excepţională, proprietarul poate fi deposedat de bun în temeiul unei decizii a autorităţii publice, în modul şi în condiţiile stabilite de lege.
(2) Persoana al cărei bun a fost rechiziţionat poate cere restituirea lui dacă, după încetarea situaţiei excepţionale, acesta s-a păstrat în natură.
(3) Preţul bunului sau preţul folosirii lui, în cazul în care s-a păstrat în natură şi a fost restituit proprietarului, se stabileşte prin acordul părţilor, iar în caz de divergenţă, prin hotărîre judecătorească.
Articolul 043. Confiscarea
(1) Confiscarea bunurilor se permite printr-o hotărîre judecătorească în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege.
(2) În cazurile prevăzute de lege, bunurile proprietarului pot fi confiscate printr-un act administrativ. Actul administrativ cu privire la confiscare poate fi atacat în instanţă de judecată.
Capitolul III
PROPRIETATEA COMUNĂ
S e c ţ i u n e a 0
DISPOZIŢII GENERALE
Articolul 044. Proprietatea comună. Temeiurile
apariţiei ei
(1) Proprietatea este comună în cazul în care asupra unui bun au drept de proprietate doi sau mai mulţi titulari.
(2) Proprietatea comună poate apărea în temeiul legii sau în baza unui act juridic.
Articolul 045. Formele proprietăţii comune
(1) Proprietatea comună poate fi caracterizată prin delimitarea cotei fiecărui proprietar (proprietate pe cote-părţi) sau prin nedelimitarea cotelor-părţi (proprietate în devălmăşie).
(2) Dacă bunul este comun, proprietatea pe cote-părţi se prezumă pînă la proba contrară.
(3) Coproprietarii devălmaşi pot atribui bunurilor comune regimul proprietăţii comune pe cote-părţi.
S e c ţ i u n e a a 0-a
PROPRIETATEA COMUNĂ PE COTE-PĂRŢI
Articolul 046. Cota-parte în proprietatea comună
pe cote-părţi
(1) Fiecare coproprietar este proprietarul exclusiv al unei cote-părţi ideale din bunul comun. Cotele-părţi sînt prezumate a fi egale pînă la probă contrară. Dacă bunul a fost dobîndit printr-un act juridic, nu se va putea face probă contrară decît prin înscrisuri.
(2) Coproprietarul care a făcut din contul său, cu acordul celorlalţi coproprietari, bunului comun îmbunătăţiri inseparabile are dreptul să ceară modificarea respectivă a cotelor-părţi sau compensarea cheltuielilor.
Articolul 047. Folosinţa bunului proprietate comună pe
cote-părţi
(1) Fiecare coproprietar are dreptul de a folosi bunul proprietate comună pe cote-părţi în măsura care nu schimbă destinaţia lui şi nu aduce atingere drepturilor celorlalţi coproprietari.
(2) Modul de folosire a bunului comun se stabileşte prin acordul coproprietarilor sau, în caz de divergenţe, prin hotărîre judecătorească în baza unei aprecieri echitabile a intereselor tuturor coproprietarilor.
(3) Coproprietarul este în drept să ceară în posesiune şi folosinţă o parte din bunul comun corespunzător cotei sale, iar în caz de imposibilitate, să ceară coproprietarilor care posedă şi folosesc bunul plata unei compensaţii echitabile.
(4) Coproprietarul care exercită în mod exclusiv folosinţa bunului comun fără acordul celorlalţi coproprietari poate fi obligat la plata unei despăgubiri.
Articolul 048. Fructele produse de bunul proprietate comună
pe cote-părţi
(1) Fructele produse de bunul proprietate comună pe cote-părţi se cuvin tuturor coproprietarilor proporţional cotei-părţi deţinute dacă aceştia nu au stabilit altfel.
(2) Coproprietarul care a suportat singur cheltuielile de producere sau de culegere a fructelor are dreptul la compensarea acestor cheltuieli de către coproprietari proporţional cotei lor părţi.
Articolul 049 . Beneficiile şi sarcinile proprietăţii comune
pe cote-părţi
Coproprietarii vor împărţi beneficiile şi vor suporta sarcinile proprietăţii comune pe cote-părţi proporţional cotei lor părţi.
Articolul 050. Actele de conservare a bunului proprietate
comună pe cote-părţi
Fiecare coproprietar poate să efectueze acte de conservare a bunurilor proprietate comună pe cote-părţi fără acordul celorlalţi coproprietari şi să le pretindă compensarea cheltuielilor proporţional cotei lor părţi.
Articolul 051. Actele de dispoziţie privind bunurile
proprietate comună pe cote-părţi
(1) În privinţa bunurilor proprietate comună pe cote-părţi nu se pot încheia acte de dispoziţie decît cu acordul tuturor coproprietarilor.
(2) Actele de dispoziţie încheiate în lipsa unanimităţii sînt lovite de nulitate relativă dacă se demonstrează că terţul este de rea-credinţă. În acest caz, prescripţia dreptului la acţiune începe să curgă de la data cînd coproprietarul care nu şi-a dat acordul a cunoscut sau trebuia să cunoască existenţa cauzei de nulitate.
(3) Coproprietarul poate să înstrăineze cota sa parte, respectînd dreptul de preemţiune al celorlalţi coproprietari.
Articolul 052. Dreptul de preemţiune
(1) În cazul vînzării unei cote-părţi din bunurile proprietate comună pe cote-părţi, cu excepţia vînzării la licitaţie, ceilalţi coproprietari au dreptul preferenţial de a cumpăra cota la preţul cu care se vinde şi în aceleaşi condiţii.
(2) Vînzătorul cotei-părţi este obligat să notifice ceilalţi coproprietari că intenţionează să-şi vîndă cota, indicînd preţul şi celelalte condiţii de vînzare. Dacă ceilalţi coproprietari renunţă să-şi exercite dreptul de preemţiune sau nu îl exercită în decursul unei luni din ziua notificării în cazul bunului imobil şi în decursul a 00 zile în cazul bunului mobil, vînzătorul are dreptul să vîndă oricărei persoane cota sa parte. Dacă mai mulţi coproprietari îşi manifestă intenţia de a dobîndi cota-parte, vînzătorul are dreptul să aleagă dintre aceştia cumpărătorul.
(3) Cînd cota-parte se vinde fără respectarea dreptului de preemţiune, oricare coproprietar poate intenta, în decursul a 0 luni, acţiune în instanţa de judecată pentru a i se atribui drepturi şi obligaţii de cumpărător.
(4) Cesiunea dreptului de preemţiune la cumpărarea unei cotei-părţi din proprietatea comună nu se admite.
Articolul 053. Urmărirea cotei-părţi din bunurile proprietate
comună pe cote-părţi
(1) Creditorii unui coproprietar pot urmări cota-parte ideală a acestuia din bunurile proprietate comună pe cote-părţi sau pot cere instanţei de judecată împărţirea bunului, caz în care urmărirea se face asupra părţii din bun sau, după caz, asupra sumei de bani cuvenite debitorului.
(2) În cazul vînzării silite a unei cote-părţi, executorul judecătoresc va notifica pe ceilalţi coproprietari cu cel puţin 00 zile înainte de data vînzării. La preţ egal, coproprietarii vor avea dreptul de preemţiune la adjudecarea cotei-părţi.
(3) Creditorii care au un drept de garanţie asupra bunului proprietate comună pe cote-părţi ori cei a căror creanţă s-a născut în legătură cu conservarea sau administrarea acestuia au dreptul să urmărească silit bunul comun ori sumele rezultate din împărţire.
(4) Actele de suspendare a împărţirii pot fi opuse creditorilor dacă sînt autentificate sau, după caz, sînt îndeplinite formalităţile de publicitate prevăzute de lege.
(5) Creditorii personali ai unui coproprietar pot, de asemenea, să intervină pe cheltuiala lor la împărţirea cerută de coproprietari ori de un alt creditor. Ei nu pot însă ataca o împărţire săvîrşită, decît în cazul cînd aceasta a avut loc în lipsa lor, fără a se ţine seama de opoziţia pe care au făcut-o şi în cazul cînd împărţirea este simulată ori se efectuează astfel încît creditorii nu pot face opoziţie.
(6) Dispoziţiile alin.(5) sînt aplicabile şi în cazul creditorilor care au drept de garanţie asupra bunului proprietate comună pe cote-părţi ori al celor a căror creanţă s-a născut în legătură cu conservarea sau administrarea bunului.
Articolul 054 . Excluderea coproprietarului
(1) Coproprietarii pot solicita instanţei de judecată excluderea coproprietarului care, prin fapta sa, prin fapta celor cărora le-a cedat folosinţa bunului ori a celor pentru care este ţinut să răspundă, încalcă în mod grav drepturile celorlalţi coproprietari.
(2) În cazul prevăzut la alin.(1), coproprietarul este obligat la înstrăinarea cotei sale. În caz de refuz, vînzarea ei silită se dispune prin hotărîre judecătorească.
Articolul 055. Proprietatea asupra părţilor comune din
clădirile cu multe etaje sau cu apartamente
(1) Dacă într-o clădire există spaţii cu destinaţie de locuinţă sau cu o altă destinaţie avînd proprietari diferiţi, fiecare dintre aceştia deţine drept de proprietate comună pe cote-părţi, forţată şi perpetuă, asupra părţilor din clădire, care, fiind destinate folosinţei spaţiilor, nu pot fi folosite decît în comun.
(2) Raporturile prevăzute la alin.(1) se reglementează prin lege.
Articolul 056. Proprietatea comună pe cote-părţi asupra
despărţiturilor comune
(1) Orice zid, şanţ sau altă despărţitură între două terenuri care se află în intravilan este prezumată a fi în proprietatea comună pe cote-părţi a vecinilor dacă nu rezultă contrariul din titlu, dintr-un semn de necomunitate conform regulamentelor de urbanism ori dacă proprietatea comună nu a devenit proprietate exclusivă prin uzucapiune.
(2) Cota-parte din drepturile asupra despărţiturilor comune se va considera un bun accesoriu. Înstrăinarea sau ipotecarea cotei-părţi nu se poate face decît o dată cu dreptul asupra terenului.
Articolul 057. Încetarea proprietăţii comune pe cote-părţi
prin împărţire
(1) Încetarea proprietăţii comune pe cote-părţi prin împărţire poate fi cerută oricînd dacă legea, contractul sau hotărîrea judecătorească nu prevede altfel.
(2) Împărţirea poate fi cerută chiar şi atunci cînd unul dintre coproprietari a folosit exclusiv bunul, afară de cazul cînd l-a uzucapat, în condiţiile legii.
(3) Împărţirea poate fi făcută prin înţelegere a părţilor sau prin hotărîre judecătorească.
Articolul 058. Inadmisibilitatea împărţirii
(1) Împărţirea este inadmisibilă în cazurile la care se referă art.355 şi 056, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.
(2) Împărţirea poate fi efectuată în cazul părţilor comune din clădirile cu mai multe etaje sau apartamente atunci cînd există acordul tuturor coproprietarilor ori cînd bunurile în cauză nu mai sînt destinate folosirii în comun.
Articolul 059. Amînarea împărţirii
(1) Contractele privind amînarea împărţirii nu pot fi încheiate pentru o perioadă mai mare de 0 ani. În cazul imobilelor, contractele trebuie încheiate în formă autentică şi înscrise în registrul bunurilor imobile.
(2) Pentru motive temeinice, instanţa de judecată poate dispune, la cererea oricărui coproprietar, împărţirea chiar înainte de perioada stabilită prin contract.
(3) Instanţa de judecată poate dispune amînarea împărţirii dacă aceasta s-ar impune în vederea protecţiei intereselor celorlalţi coproprietari. Instanţa poate dispune împărţirea dacă împrejurările avute în vedere la data pronunţării hotărîrii de amînare s-au modificat.
Articolul 060. Împărţirea în cazul în care coproprietarul
este lipsit de sau limitat în capacitatea de
exerciţiu
Dacă un coproprietar este lipsit de sau limitat în capacitatea de exerciţiu, împărţirea poate fi făcută prin înţelegerea părţilor numai cu încuviinţarea autorităţii tutelare, precum şi a ocrotitorului legal, după caz.
Articolul 061. Modul de împărţire a bunului proprietate
comună pe cote-părţi
(1) Împărţirea bunului proprietate comună pe cote-părţi se face în natură, proporţional cotei-părţi a fiecărui coproprietar.
(2) Dacă bunul proprietate comună pe cote-părţi este indivizibil ori nu este partajabil în natură, împărţirea se face prin:
a) atribuirea întregului bun, în schimbul unei sulte, în favoarea unui ori a mai multor coproprietari, la cererea lor;
b) vînzarea bunului în modul stabilit de coproprietari ori, în caz de neînţelegere, la licitaţie şi distribuirea preţului către coproprietari proporţional cotei-părţi a fiecăruia dintre ei.
(3) În cazul în care unui dintre coproprietari îi este atribuită o parte reală mai mare decît cota sa parte, celorlalţi coproprietari li se atribuie o sultă.
(4) Împărţirea se efectuează în modul stabilit de lege.
(5) Părţile reale stabilite de instanţă de judecată pot fi distribuite prin tragere la sorţi, după caz.
Articolul 062. Stingerea datoriilor în cazul împărţirii
(1) Oricare dintre coproprietari poate cere stingerea datoriilor, născute în legătură cu proprietatea comună pe cote-părţi, care sînt scadente ori devin scadente în cursul anului în care are loc împărţirea.
(2) Suma necesară stingerii obligaţiilor care decurg din alin.(1) va fi preluată, în lipsa unei stipulaţii contrare, din preţul vînzării bunului comun cu ocazia împărţirii şi va fi suportată de către coproprietari proporţional cotei-părţi a fiecăruia.
Articolul 063. Efectele împărţirii proprietăţii comune
(1) Fiecare coproprietar devine proprietarul exclusiv al bunului sau al sumei de bani atribuite numai de la data împărţirii, cu excepţia bunurilor imobile asupra cărora dreptul de proprietate apare la data înscrierii în registrul bunurilor imobile.
(2) Actele încheiate, în condiţiile legii, de un coproprietar asupra bunului proprietate comună pe cote-părţi rămîn valabile şi sînt opozabile celui care a dobîndit bunul în urma împărţirii.
(3) Garanţiile constituite de un coproprietar asupra cotei sale părţi se strămută de drept asupra bunului sau a sumei de bani atribuite prin împărţire.
(4) Împărţirea care a avut loc înaintea termenului stipulat în acordul coproprietarilor nu este opozabilă creditorului care deţine o ipotecă asupra unei cote-părţi dacă acesta nu a consimţit la împărţire sau dacă debitorul său nu conservă dreptul de proprietate a cel puţin asupra părţii respective din bun.
Articolul 064. Obligaţia de garanţie a coproprietarilor
(1) Coproprietarii îşi datorează, în limita cotelor-părţi, garanţie pentru evicţiune şi vicii ascunse, dispoziţiile privitoare la obligaţia de garanţie a vînzătorului aplicîndu-se în modul corespunzător.
(2) Fiecare din coproprietari este obligat să despăgubească pe coproprietarul prejudiciat prin efectul evicţiunii sau al viciului ascuns. Dacă unul dintre coproprietari este insolvabil, partea datorată de acesta se va suporta proporţional de ceilalţi coproprietari.
(3) Coproprietarii nu datorează garanţie dacă prejudiciul este urmarea faptei săvîrşite de un alt coproprietar sau dacă au fost scutiţi prin actul de împărţire.
Articolul 065. Nulitatea împărţirii
(1) Împărţirea poate fi desfiinţată pentru aceleaşi cauze ca şi actele juridice.
(2) Împărţirea făcută fără participarea tuturor coproprietarilor este lovită de nulitate absolută.
(3) Împărţirea este valabilă chiar dacă nu cuprinde toate bunurile proprietate comună pe cote-părţi. Pentru bunurile omise se poate face oricînd o împărţire suplimentară.
(4) Nu poate invoca nulitatea relativă a împărţirii coproprietarul care, cunoscînd cauza de nulitate, înstrăinează total sau parţial bunurile atribuite.
S e c ţ i u n e a a 0-a
PROPRIETATEA COMUNĂ ÎN DEVĂLMĂŞIE
Articolul 066. Dispoziţii generale cu privire la proprietatea
comună în devălmăşie
(1) În cazul în care dreptul de proprietate aparţine concomitent mai multor persoane fără ca vreuna dintre ele să fie titularul unei cote-părţi ideale din bunul comun, proprietatea este comună în devălmăşie.
(2) Proprietăţii comune în devălmăşie se aplică în modul corespunzător dispoziţiile cu privire la proprietatea comună pe cote-părţi dacă prezenta secţiune nu prevede altfel.
Articolul 067. Folosinţa bunului proprietate comună în
devălmăşie
Fiecare coproprietar devălmaş are dreptul de a folosi bunul comun potrivit destinaţiei acestuia, fără a limita dreptul celorlalţi coproprietari dacă în contract nu este prevăzut altfel.
Articolul 068. Actele de conservare şi administrare a
bunului proprietate comună în devălmăşie
Oricare dintre proprietarii devălmaşi este prezumat a avea consimţămîntul celorlalţi pentru efectuarea oricăror acte de conservare şi administrare a bunului proprietate comună în devălmăşie dacă legea sau contractul nu prevede altfel.
Articolul 069. Actele de dispoziţie asupra bunurilor
proprietate comună în devălmăşie
(1) Fiecare din coproprietarii devălmaşi poate dispune de bunul mobil proprietate comună în devălmăşie dacă acordul încheiat între ei nu prevede altfel.
(2) Pentru actele de dispoziţie asupra bunurilor imobile proprietate comună în devălmăşie este necesar acordul scris al tuturor coproprietarilor devălmaşi.
(3) Actul juridic de dispoziţie încheiat de unul dintre coproprietarii devălmaşi poate fi declarat nul dacă se face dovadă că cealaltă parte ştia sau trebuia să ştie despre acordul care limitează dreptul de dispoziţie, despre faptul că ceilalţi coproprietari devălmaşi sînt împotriva încheierii actului juridic sau că nu a fost cerut acordul la înstrăinarea imobilelor.
Articolul 070. Împărţirea bunului proprietate comună în
devălmăşie
Împărţirea bunului proprietate comună în devălmăşie între coproprietarii devălmaşi se va face proporţional aportului fiecăruia la dobîndirea bunului. Pînă la proba contrară, aportul coproprietarilor devălmaşi este prezumat a fi egal.
Articolul 071. Proprietatea comună în devălmăşie a soţilor
(1) Bunurile dobîndite de soţi în timpul căsătoriei sînt proprietatea lor comună în devălmăşie dacă, în conformitate cu legea sau contractul încheiat între ei, nu este stabilit un alt regim juridic pentru aceste bunuri.
(2) Orice bun dobîndit de soţi în timpul căsătoriei se prezumă proprietate comună în devălmăşie pînă la proba contrară.
Articolul 072. Proprietatea personală a fiecăruia dintre soţi
(1) Bunurile care au aparţinut soţilor înainte de încheierea căsătoriei, precum şi cele dobîndite de ei în timpul căsătoriei în baza unui contract de donaţie, prin moştenire sau în alt mod cu titlu gratuit, sînt proprietatea exclusivă a soţului căruia i-a aparţinut sau care le-a dobîndit.
(2) Bunurile de folosinţă individuală (îmbrăcăminte, încălţăminte şi altele asemenea), cu excepţia bijuteriilor şi a altor obiecte de lux, sînt bunuri personale ale soţului care le foloseşte, chiar dacă sînt dobîndite în timpul căsătoriei din contul mijloacelor comune ale soţilor.
(3) Bunurile fiecăruia dintre soţi pot fi declarate proprietate a lor comună în devălmăşie dacă se constată că în timpul căsătoriei s-au făcut din mijloacele lor comune investiţii care au sporit simţitor valoarea acestor bunuri.
Articolul 073. Determinarea părţilor din proprietatea comună
în devălmăşie a soţilor în caz de împărţire a
bunurilor
(1) În cazul împărţirii bunurilor proprietate comună în devălmăşie a soţilor, părţile lor se consideră egale.
(2) Bunurilor proprietate comună în devălmăşie a soţilor pot fi împărţite atît la divorţ, cît şi în timpul căsătoriei. Împărţirea bunurilor comune în timpul căsătoriei nu afectează regimul juridic al bunurilor care vor fi dobîndite în viitor.
Capitolul IV
APĂRAREA DREPTULUI DE PROPRIETATE
Articolul 074. Revendicarea de către proprietar
a bunurilor sale
(1) Proprietarul este în drept să-şi revendice bunurile aflate în posesiunea nelegitimă a altuia.
(2) Posesorul poate refuza să predea bunul dacă el sau posesorul mijlocit pentru care posedă are dreptul preferenţial de posesiune în raport cu proprietarul. Revendicarea bunului poate fi aplicată în raport cu cel care are un drept superior dacă acesta a obţinut bunul prin violenţă sau prin dol.
(3) De la momentul încetării bunei-credinţe, iar în cazul posesorului de rea-credinţă de la momentul dobîndirii posesiunii, posesorul răspunde faţă de proprietar pentru prejudiciul cauzat prin faptul că din vina lui bunul s-a deteriorat, a pierit sau nu poate fi restituit din alt motiv.
(4) În legătură cu revendicarea bunului proprietarului se vor aplica în modul corespunzător prevederile art.307, 010-312.
(5) Dacă a dobîndit posesiunea prin samavolnicie sau prin săvîrşirea unei infracţiuni, posesorul răspunde faţă de proprietar în conformitate cu normele privind răspunderea delictuală.
Articolul 075. Revendicarea de către proprietar a bunurilor
aflate în posesiunea unui dobînditor de
bună-credinţă
(1) Dacă un bun a fost dobîndit cu titlu oneros de la o persoană care nu a avut dreptul să-l înstrăineze, proprietarul poate să-l revendice de la dobînditorul de bună-credinţă numai în cazul în care bunul a fost pierdut de proprietar ori de persoana căreia bunul a fost transmis de proprietar în posesiune sau dacă i-a fost furat unuia ori altuia, sau a ieşit în alt mod din posesiunea acestora, fără voia lor.
(2) Dacă bunurile au fost dobîndite cu titlu gratuit de la o persoană care nu avea dreptul să le înstrăineze, proprietarul este în drept să-şi revendice bunurile în toate cazurile.
(3) Banii, titlurile de valoare la purtător şi bunurile dobîndite la licitaţie nu pot fi revendicate de la un dobînditor de bună-credinţă.
Articolul 076. Cererea privind înlăturarea încălcărilor care
nu sînt legate de privarea de posesiune
(1) Dacă dreptul proprietarului este încălcat în alt mod decît prin uzurpare sau privare ilicită de posesiune, proprietarul poate cere autorului încetarea încălcării. El poate cere, de asemenea, despăgubiri pentru prejudiciul cauzat. Pot fi solicitate despăgubiri şi în cazul în care nu se cere încetarea încălcării sau executarea acestei cerinţe este imposibilă.
(2) Dacă există temei de a presupune că se vor face încălcări ulterioare, proprietarul poate intenta o acţiune negatorie.
(3) Dispoziţiile alin.(1) şi (2) nu se aplică dacă proprietarul trebuie, în temeiul legii şi al drepturilor unor alte persoane, să admită influenţa asupra bunului.
Capitolul V
DREPTUL DE VECINĂTATE
Articolul 077. Obligaţia de respect reciproc
Proprietarii terenurilor vecine sau ai altor bunuri imobile învecinate, pe lîngă respectarea drepturilor şi obligaţiilor prevăzute de lege, trebuie să se respecte reciproc. Se consideră vecin orice teren sau alt bun imobil de unde se pot produce influenţe reciproce.
Articolul 078. Influenţa vecină admisibilă
(1) Proprietarul terenului sau al unui alt bun imobil nu poate interzice influenţa pe care o exercită asupra bunului său gazul, aburul, mirosul, funinginea, fumul, zgomotul, căldura, vibraţia sau o altă influenţă similară provenită din terenul vecin dacă nu împiedică proprietarul în folosirea bunului sau dacă încalcă nesemnificativ dreptul acestuia.
(2) Dispoziţiile alin.(1) se aplică şi în cazul în care influenţa este considerabilă, dar este produsă de folosirea obişnuită a unui alt teren şi nu poate fi înlăturată prin măsuri justificate economic. Dacă este obligat să suporte o asemenea influenţă şi dacă aceasta depăşeşte folosirea recunoscută obişnuită în localitatea respectivă şi limitele economice admisibile, proprietarul poate cere proprietarului de teren care cauzează influenţa o compensaţie corespunzătoare în formă bănească.
Articolul 079. Atentarea inadmisibilă
(1) Proprietarul poate cere interzicerea ridicării sau exploatării unor construcţii sau instalaţii despre care se poate afirma cu certitudine că prezenţa şi utilizarea lor atentează în mod inadmisibil asupra terenului său.
(2) Dacă construcţia sau instalaţia a fost ridicată respectîndu-se distanţa de la hotar stabilită de lege, demolarea sau interzicerea exploatării acestora poate fi cerută doar în cazul în care afectarea inadmisibilă s-a produs în mod evident.
Articolul 080. Cererea de înlăturare a pericolului de prăbuşire
Dacă există pericolul prăbuşirii construcţiei de pe terenul vecin peste terenul său, proprietarul poate cere vecinului să ia măsurile necesare pentru prevenirea acestui pericol.
Articolul 081. Folosirea apelor
(1) Cursurile de apă şi pînza freatică din mai multe terenuri nu pot fi deviate sau manipulate de proprietarul oricărui teren astfel încît cantitatea sau calitatea apei să fie modificată în dezavantajul proprietarului unui alt teren.
(2) Proprietarul terenului inferior nu poate împiedica în nici un fel curgerea firească a apelor provenite de pe terenul superior.
(3) Dacă curgerea apei de pe terenul superior cauzează prejudicii terenului inferior, proprietarul acestuia din urmă poate cere autorizarea instanţei de judecată de a face pe terenul său lucrările necesare schimbării direcţiei apelor, suportînd toate cheltuielile aferente. La rîndul său, proprietarul terenului superior este obligat să nu efectueze nici o lucrare de natură să agraveze situaţia terenului inferior.
Articolul 082. Regulile speciale de folosire a apei
(1) Proprietarul terenului inferior nu poate împiedica curgerea provocată de proprietarul terenului superior sau de alte persoane, aşa cum este cazul apelor care ţîşnesc pe acest din urmă teren, datorită unor lucrări subterane întreprinse de proprietarul terenului superior, cazul apelor provenite din secarea terenurilor mlăştinoase, al apelor folosite într-un scop casnic, agricol sau industrial, însă numai dacă această curgere precedă vărsarea într-un curs de apă sau într-un şanţ.
(2) În cazul prevăzut la alin.(1), proprietarul terenului superior este obligat să aleagă calea şi mijloacele de scurgere care ar aduce prejudicii minime terenului inferior, rămînînd obligat la plata unei despăgubiri juste şi prealabile către proprietarul acestuia din urmă.
(3) Prevederile alin.(1) şi (2) nu se aplică atunci cînd pe terenul inferior se află o construcţie, împreună cu grădina şi curtea aferentă, sau un cimitir.
Articolul 083. Captarea apei
Proprietarul care vrea să folosească pentru irigarea terenului său apele naturale şi artificiale de care poate dispune în mod efectiv are dreptul ca, pe cheltuiala sa exclusivă, să facă pe terenul riveran opus lucrări utile de captare a apei.
Articolul 084 . Surplusul de apă
(1) Proprietarul căruia îi prisoseşte apa pentru necesităţile curente este obligat ca, în schimbul unei juste şi prealabile despăgubiri, să ofere acest surplus proprietarului care nu poate procura apa necesară terenului său decît cu o cheltuială excesivă.
(2) Proprietarul nu poate fi scutit de obligaţia menţionată la alin.(1) pretinzînd că ar putea da surplusului de apă o altă destinaţie decît satisfacerea necesităţilor curente. El poate însă cere proprietarului aflat la nevoie despăgubiri suplimentare cu condiţia că va dovedi existenţa reală a destinaţiei pretinse.
Articolul 085. Conservarea drepturilor dobîndite ale
proprietarului terenului inferior
(1) Proprietarul poate acorda orice întrebuinţare izvorului de pe terenul său cu condiţia de a nu aduce atingere drepturilor dobîndite de proprietarul terenului inferior.
(2) Proprietarul terenului pe care se află izvorul nu poate să-i schimbe cursul dacă prin această schimbare ar lipsi locuitorii unei localităţi de apă pentru necesităţile curente.
Articolul 086. Picătura streşinii
Acoperişul trebuie să fie construit astfel încît apa, zăpada sau gheaţa să cadă exclusiv pe teritoriul proprietarului.
Articolul 087. Fructele căzute
Fructele căzute din pomi sau arbuşti pe terenul vecin se consideră fructe de pe acel teren.
Articolul 088. Rădăcinile şi ramurile de pe terenul vecin
(1) Proprietarul terenului poate să taie şi să-şi oprească rădăcinile de arbori şi de arbuşti care au pătruns la el de pe terenul vecin. Aceeaşi regulă se aplică şi ramurilor de arbori şi de arbuşti ce atîrnă de pe terenul vecin.
(2) Dreptul prevăzut la alin.(1) nu se acordă proprietarului în cazul în care rădăcinile şi ramurile nu împiedică folosirea terenului său.
Articolul 089. Distanţa pentru construcţii, lucrări şi plantaţii
(1) Orice construcţie, lucrare sau plantaţie se poate face de către proprietarul terenului numai cu respectarea unei distanţe minime faţă de linia de hotar, conform legii, regulamentului de urbanism sau, în lipsă, conform obiceiului locului, astfel încît să nu se aducă atingere drepturilor proprietarului vecin.
(2) Arborii, cu excepţia celor mai mici de doi metri, a plantaţiilor şi a gardurilor vii, trebuie sădiţi la distanţa stipulată de lege, de regulamentul de urbanism sau de obiceiul locului, dar care să nu fie mai mică de 0 metri de linia de hotar.
(3) În caz de nerespectare a distanţei prevăzute la alin.(1) şi (2), proprietarul vecin este îndreptăţit să ceară scoaterea ori tăierea la înălţimea cuvenită a arborilor, plantaţiilor ori gardurilor pe cheltuiala proprietarului terenului pe care acestea sînt ridicate.
Articolul 090. Depăşirea hotarului terenului învecinat în
cazul construcţiei
(1) Dacă proprietarul unui teren, cu ocazia ridicării unei construcţii, a construit dincolo de limita terenului său, fără a i se putea imputa premeditarea sau culpa gravă, vecinul trebuie să tolereze încălcarea hotarului dacă nu a obiectat pînă sau imediat după depăşirea limitei.
(2) Vecinul prejudiciat prin situaţia prevăzută la alin.(1) trebuie despăgubit cu o rentă în bani, plătită anual, cu anticipaţie.
(3) Cel îndreptăţit la rentă poate pretinde oricînd ca debitorul său să-i achite preţul porţiunii de teren pe care s-a construit în schimbul transmiterii proprietăţii asupra acesteia.
Articolul 091. Accesul pe terenul altuia
(1) Orice proprietar este obligat ca, după primirea unui aviz scris sau verbal, să permită vecinului accesul pe teritoriul său, după caz, pentru efectuarea şi întreţinerea unei construcţii, plantaţii şi efectuarea unor alte lucrări pe terenul vecin.
(2) Proprietarul care este obligat să permită accesul pe teritoriul său are dreptul la compensarea prejudiciului cauzat doar prin acest fapt şi la restabilirea terenului în starea anterioară.
(3) În cazul în care, datorită unei forţe naturale sau forţe majore, un bun a pătruns pe un teren străin sau a fost transportat acolo, proprietarul terenului trebuie să permită căutarea şi ridicarea bunului, dacă nu a purces el însuşi la căutare sau nu-l restituie. Bunul continuă să aparţină proprietarului său, cu excepţia cazului cînd acesta renunţă la el. Proprietarul terenului poate cere ridicarea bunului străin şi aducerea terenului în situaţia anterioară.
(4) Proprietarul terenului care efectuează şi întreţine construcţii, plantaţii sau execută alte lucrări pe teritoriul său nu are dreptul să pericliteze terenul vecin sau să compromită trăinicia construcţiilor, lucrărilor sau plantaţiilor situate pe acesta.
Articolul 092. Trecerea prin proprietatea străină
(1) Dacă terenul este lipsit de comunicaţie prin orice cale de acces de folosinţă comună, conducte de alimentare cu apă, conducte de energie electrică, gaze, telecomunicaţii şi altele asemenea, proprietarul poate cere vecinilor să-i permită utilizarea terenurilor lor pentru instalarea comunicaţiei necesare.
(2) Trecerea urmează a se face în condiţii de natură să aducă o minimă atingere exercitării dreptului de proprietate asupra terenului. Vecinului al cărui teren este folosit pentru acces trebuie să i se plătească o justă şi prealabilă despăgubire care, prin acordul părţilor, poate fi efectuată sub formă de plată unică.
(3) Despăgubirea datorată conform alin.(2) se dublează atunci cînd lipsa accesului este o urmare a faptei proprietarului care pretinde trecerea.
Articolul 093. Instalarea liniei de demarcare a hotarului
(1) Proprietarul de teren poate cere proprietarului de teren vecin să ia parte la instalarea unui hotar stabil de demarcare sau la restabilirea unui hotar deteriorat.
(2) Cheltuielile pentru demarcare se împart între vecini în mod egal dacă din raporturile existente între ei nu reiese altfel.
Articolul 094. Litigii privind hotarul
(1) Dacă în urma unei dispute este imposibilă determinarea hotarului adevărat, atunci pentru demarcare este decisivă posesiunea de fapt a vecinilor. Dacă posesiunea de fapt nu poate fi determinată, fiecărui teren îi este anexată o jumătate din porţiunea disputată.
(2) Dacă determinarea hotarului în conformitate cu prevederile alin.(1) duce la un rezultat ce contravine faptelor stabilite, în particular aduce atingere mărimii stabilite a terenului, hotarul se stabileşte, la cererea unei părţi, de către instanţa de judecată.
T i t l u l IV
ALTE DREPTURI REALE
Capitolul I
UZUFRUCTUL
Articolul 095. Noţiunea de uzufruct
(1) Uzufructul este dreptul unei persoane (uzufructuar) de a folosi pentru o perioadă determinată sau determinabilă bunul unei alte persoane (nudul proprietar) şi de a culege fructele bunului, întocmai ca proprietarul, însă cu îndatorirea de a-i conserva substanţa. Uzufructuarul are dreptul de a poseda bunul, nu şi de a-l înstrăina.
(2) Uzufructul poate fi limitat prin excluderea anumitor folosinţe.
(3) Uzufructul se poate constitui, conjugat sau succesiv, în favoarea unei sau mai multor persoane existente la data deschiderii uzufructului.
Articolul 096. Constituirea uzufructului
(1) Uzufructul se poate constitui, prin lege sau act juridic, dispoziţiile privind registrul bunurilor imobile fiind aplicabile pentru bunurile imobile. În cazurile prevăzute de lege, uzufructul poate fi constituit prin hotărîre judecătorească.
(2) La constituirea uzufructului se aplică aceleaşi reguli ca şi la înstrăinarea bunurilor care fac obiectul uzufructului.
(3) Obiect al uzufructului poate fi orice bun neconsumptibil care se află în circuit civil, mobil sau imobil, corporal sau incorporal, inclusiv un patrimoniu sau o parte din el.
(4) Uzufructul poartă asupra tuturor accesoriilor bunului dat în uzufruct, precum şi asupra a tot ce se uneşte sau se încorporează în acesta.
Articolul 097. Termenul uzufructului
(1) Uzufructul se instituie cel mult pînă la decesul persoanei fizice sau la lichidarea persoanei juridice dacă un termen mai scurt nu este stabilit prin lege sau prin act juridic.
(2) Uzufructul constituit în favoarea unei persoane juridice nu poate depăşi 00 de ani.
(3) Uzufructul încetează la decesul persoanei fizice sau la lichidarea persoanei juridice în al cărei folos a fost stabilit uzufructul.
(4) Orice act juridic prin care se constituie un uzufruct perpetuu şi transmisibil pentru cauză de moarte sau lichidare este lovit de nulitate absolută.
Articolul 098. Inalienabilitatea uzufructului
(1) Uzufructul nu poate trece de la uzufructuar la o altă persoană prin acte juridice sau prin succesiune.
(2) Uzufructuarul poate închiria sau arenda altuia, integral sau în parte, bunul mobil obiect al uzufructului dacă, la momentul constituirii uzufructului, nu a fost stabilit altfel.
(3) Dacă la momentul constituirii uzufructului imobilul nu era dat în chirie sau arendă, uzufructuarul nu are dreptul să-l dea în chirie sau arendă fără acordul nudului proprietar sau fără autorizaţia instanţei de judecată dacă acest drept nu i-a fost acordat expres la momentul constituirii uzufructului.
(4) La stingerea uzufructului, nudul proprietar este obligat să menţină contractele de locaţiune sau de arendă, încheiate în modul stabilit. El poate totuşi să refuze menţinerea în cazul în care:
a) termenul contractului de locaţie sau de arendă depăşeşte, fără consimţămîntul lui, termenul obişnuit în conformitate cu uzanţele locale;
b) spaţiul comercial a fost dat în chirie pe un termen mai mare de 0 ani;
c) întreprinderea agricolă a fost dată în arendă pe un termen mai mare de 02 ani;
d) un teren agricol a fost dat în arendă pe un termen mai mare de 0 ani;
e) contractul de locaţiune sau de arendă stipulează condiţii neobişnuite, excesive pentru nudul proprietar.
(5) Nudul proprietar pierde dreptul de a refuza menţinerea contractului cînd locatarul sau arendaşul i-a stabilit un termen rezonabil în care nudul proprietar trebuia să declare despre menţinerea sau refuzul de a menţine, iar el a omis să facă aceasta în termenul stabilit.
Articolul 099. Determinarea stării bunului
(1) Uzufructuarul preia bunurile în starea în care acestea se află.
(2) La stabilirea uzufructului asupra unei universalităţi de bunuri, uzufructuarul şi nudul proprietar sînt obligaţi să-şi acorde asistenţă reciprocă în vederea întocmirii inventarului.
(3) Inventarul trebuie să conţină menţiunea despre data întocmirii, să fie semnat de ambele părţi, iar la cererea unei din părţi semnătura trebuie autentificată.
(4) Fiecare parte are dreptul să ceară ca inventarul să fie întocmit de către organul competent.
(5) Partea care cere întocmirea inventarului în condiţiile alin.(4) sau autentificarea semnăturii suportă cheltuielile aferente.
Articolul 000. Preţul, sarcinile şi cheltuielile uzufructului
(1) Uzufructul este gratuit în cazul nestipulării exprese a caracterului oneros.
(2) Cheltuielile şi sarcinile proprietăţii revin nudului proprietar, cu excepţiile prevăzute de lege sau de contract.
(3) Uzufructuarul este ţinut pentru obligaţiile de plată (impozite, taxe) faţă de stat pentru obiectul uzufructului.
Articolul 001. Drepturile uzufructuarului asupra fructelor
(1) Uzufructuarul se bucură de toate fructele pe care le produce obiectul uzufructului dacă nu este stipulat altfel. Fructele obiectului uzufructului trec în proprietatea uzufructuarului la data culegerii lor.
(2) Fructele neculese în momentul deschiderii dreptului la uzufruct sînt ale uzufructuarului, iar cele neculese la sfîrşitul perioadei de uzufruct sînt ale nudului proprietar dacă actul prin care s-a instituit uzufructul nu prevede altfel. Veniturile se consideră percepute zi cu zi şi se cuvin uzufructuarului proporţional duratei uzufructului său. Aceste prevederi sînt aplicabile arenzii, chiriei imobilelor, dividendelor şi dobînzilor obţinute.
Articolul 002. Dreptul de a dispune de bunurile consumptibile
Dacă uzufructul cuprinde şi bunuri consumptibile, uzufructuarul are dreptul să dispună de ele, însă cu obligaţia de a restitui bunuri de aceeaşi calitate, cantitate şi valoare sau, dacă este imposibil, să restituie contravaloarea lor de la data stingerii uzufructului.
Articolul 003. Plata creanţelor scadente
(1) Dacă uzufructul se răsfrînge asupra unei creanţe care devine scadentă în timpul uzufructului, plata se face uzufructuarului, care eliberează chitanţă.
(2) La încheierea uzufructului, tot ceea ce a fost primit ca plată se transmite nudului proprietar.
Articolul 004. Dreptul de vot
(1) Dreptul de vot acordat de o acţiune sau de o altă valoare mobiliară, de o fracţiune din coproprietate sau de un alt bun aparţine uzufructuarului.
(2) Dreptul de vot aparţine nudului proprietar dacă are ca efect modificarea substanţei bunului principal, cum ar fi capitalul social ori bunul deţinut în coproprietate, schimbarea destinaţiei acestui bun sau lichidarea persoanei juridice.
Articolul 005. Drepturile creditorilor
(1) Creditorii uzufructuarului pot urmări drepturile acestuia sub rezerva drepturilor nudului proprietar.
(2) Creditorii nudului proprietar pot urmări drepturile acestuia sub rezerva drepturilor uzufructuarului.
Articolul 006. Dreptul uzufructuarului de a se folosi de arbori
(1) Uzufructuarul nu are dreptul să taie arborii care cresc pe terenul grevat cu uzufruct, cu excepţia reparării, întreţinerii sau exploatării terenului. El poate dispune de cei care au căzut ori s-au uscat natural.
(2) Uzufructuarul este obligat să înlocuiască, în conformitate cu uzanţele locale sau obişnuinţele nudului proprietar, arborii care au fost distruşi.
Articolul 007. Dreptul uzufructuarului asupra pădurilor
destinate tăierii
(1) Dacă uzufructul cuprinde păduri destinate de proprietarul lor unor tăieri periodice, uzufructuarul este dator să păstreze ordinea şi cantitatea tăierii, potrivit regulilor stabilite de lege, de nudul proprietar sau potrivit uzanţelor locale, fără ca uzufructuarul să poată pretinde vreo despăgubire pentru părţile lăsate netăiate în timpul uzufructului.
(2) Arborii care se scot din pepinieră fără degradarea acesteia nu fac parte din uzufruct decît cu obligaţia uzufructuarului de a se conforma dispoziţiilor legale şi uzanţelor locale în ceea ce priveşte înlocuirea lor.
(3) Uzufructuarul poate, conformîndu-se dispoziţiilor legale şi uzanţei obişnuite a nudului proprietar, să exploateze părţile de păduri înalte care au fost destinate tăierii regulate, fie că aceste tăieri se fac periodic pe o întindere determinată, fie că se fac numai pentru un număr de arbori aleşi pe toată suprafaţa terenului. În celelalte cazuri, uzufructuarul nu poate tăia arborii înalţi. Va putea însă întrebuinţa, la reparaţiile la care este obligat, arbori căzuţi accidental, chiar să taie arborii trebuincioşi, cu îndatorirea însă de a demonstra, în prezenţa proprietarului, această trebuinţă.
Articolul 008. Dreptul asupra carierelor
(1) În condiţiile legii, uzufructuarul se foloseşte întocmai ca nudul proprietar de carierele care se aflau în exploatare la constituirea dreptului de uzufruct.
(2) Uzufructuarul nu are nici un drept asupra carierelor nedeschise.
Articolul 009. Uzura obiectului uzufructului
Dacă uzufructul poartă asupra unor bunuri care, fără a fi consumptibile, se uzează, ca urmare a utilizării lor, uzufructuarul le va folosi ca un bun proprietar şi potrivit destinaţiei lor. El nu este obligat să le restituie decît în starea în care se află la data stingerii uzufructului.
Articolul 010. Obligaţia de informare
(1) Dacă bunul este deteriorat, distrus sau dacă sînt necesare lucrări de reparare, îmbunătăţire a lui ori măsuri de preîntîmpinare a unor pericole, uzufructuarul este obligat să-l informeze imediat pe nudul proprietar.
(2) Uzufructuarul este obligat să denunţe de îndată nudului proprietar orice uzurpare a terenului şi orice contestare a dreptului de proprietate, sub sancţiunea obligării la plata de daune-interese.
Articolul 011. Obligaţia de păstrare a destinaţiei bunului
Uzufructuarul este obligat în exercitarea dreptului său să respecte destinaţia dată bunului de nudul proprietar.
Articolul 012. Obligaţia efectuării reparaţiilor
(1) Uzufructuarul este obligat să efectueze reparaţiile de întreţinere a bunului.
(2) În cazul în care uzufructuarul face în legătură cu bunul cheltuieli pe care nu era obligat să le facă, obligaţia nudului proprietar de a le restitui se determină în funcţie de regulile privind gestiunea de afaceri.
(3) Reparaţiile capitale sînt în sarcina nudului proprietar, fără ca acesta să poată fi obligat să le facă.
(4) Reparaţiile mari sînt în sarcina uzufructuarului atunci cînd se datorează neefectuării reparaţiilor de întreţinere.
(5) Uzufructuarul este obligat să-l înştiinţeze pe nudul proprietar despre necesitatea reparaţiilor mari.
(6) Atunci cînd nudul proprietar nu efectuează la timp reparaţiile capitale, uzufructuarul le poate face pe cheltuiala sa, nudul proprietar fiind obligat să restituie contravaloarea acestora la stingerea uzufructului.
Articolul 013. Excluderea obligaţiei de reconstruire
Uzufructuarul şi nudul proprietar nu sînt obligaţi să reconstruiască ceea ce s-a distrus datorită vechimii ori unui caz fortuit.
Articolul 014. Plata primelor de asigurare
Dacă bunul este asigurat, pe durata uzufructului primele de asigurare sînt plătite de uzufructuar.
Articolul 015. Modificarea sau stingerea dreptului grevat
Dreptul grevat cu uzufruct poate fi modificat sau stins prin act juridic numai cu acordul uzufructuarului.
Articolul 016. Dreptul de dispoziţie şi de exercitare a
acţiunilor de apărare
Nudul proprietar este în drept să înstrăineze bunul, să-l greveze cu sarcini şi să exercite toate acţiunile de apărare a dreptului de proprietate.
Articolul 017. Obligaţia nudului proprietar de a garanta
drepturile uzufructuarului
Nudul proprietar este obligat să se abţină de la orice act juridic şi faptă prin care ar împiedica sau ar tulbura uzufructuarul în exerciţiul liber şi deplin al dreptului său, să garanteze uzufructuarul împotriva evicţiunii, să despăgubească uzufructuarul în cazul în care, prin fapta sa, a micşorat valoarea uzufructului.
Articolul 018. Plata datoriilor aferente patrimoniului grevat
cu uzufruct
(1) Dacă uzufructuarul universal ori cu titlu universal plăteşte datoriile aferente patrimoniului sau părţii de patrimoniu grevate cu uzufruct, nudul proprietar trebuie să restituie, la stingerea uzufructului, sumele avansate fără nici o dobîndă.
(2) În cazul în care uzufructuarul nu plăteşte datoriile prevăzute la alin.(1), nudul proprietar poate, la alegere, să le plătească sau să vîndă o parte suficientă din bunurile date în uzufruct. Dacă nudul proprietar plăteşte aceste datorii, uzufructuarul datorează dobînzi pe toata durata uzufructului.
(3) Dacă plata datoriilor nu se face în modul prevăzut la alin.(1) şi (2), creditorii pot urmări bunurile date în uzufruct.
Articolul 019. Descoperirea unei comori
Dreptul uzufructuarului nu se extinde asupra drepturilor nudului proprietar cu privire la comoara descoperită în bun.
Articolul 020. Stingerea uzufructului
(1) Uzufructul se stinge la expirarea termenului pentru care este constituit, prin întrunirea în aceeaşi persoană a calităţii de proprietar şi a celei de uzufructuar, prin renunţarea uzufructuarului la dreptul său, prin moartea sau, după caz, lichidarea uzufructuarului.
(2) Uzufructul încetează şi în cazul în care instanţa de judecată a pronunţat rezoluţiunea sau nulitatea actului juridic prin care cel care a instituit uzufructul a dobîndit titlul de proprietate.
Articolul 021. Stingerea uzufructului la cererea nudului
proprietar
Uzufructul poate înceta la cererea nudului proprietar atunci cînd uzufructuarul abuzează de folosinţa bunului, îi aduce stricăciuni ori îl lasă să degradeze.
Articolul 022. Stingerea uzufructului în cazul distrugerii
bunului
(1) Uzufructul se stinge în cazul în care bunul a fost distrus în întregime într-un caz fortuit. Dacă bunul este distrus în parte, uzufructul continuă asupra părţii rămase.
(2) Uzufructul va continua asupra indemnizaţiei de asigurare dacă aceasta nu este folosită pentru repararea bunului.
Articolul 023. Efectul stingerii uzufructului
(1) La stingerea uzufructului, uzufructuarul este obligat să restituie nudului proprietar, în starea corespunzătoare, bunurile pe care le deţine în virtutea dreptului său de uzufruct.
(2) În cazul pieirii sau al deteriorării bunului din culpa uzufructuarului, acesta este obligat să despăgubească proprietarul.
(3) În cazul imobilelor, stingerea uzufructului trebuie înscrisă în registru.
Capitolul II
DREPTUL DE UZ ŞI DREPTUL DE ABITAŢIE
Articolul 024. Dispoziţii generale cu privire la dreptul de
uz şi la dreptul de abitaţie
(1) Uz este dreptul real asupra bunului altuia, în virtutea căruia uzuarul poate folosi bunul şi culege fructele lui necesare pentru nevoile proprii şi ale familiei sale.
(2) Titularul dreptului de abitaţie are dreptul să locuiască în locuinţa unei alte persoane împreună cu soţul şi copiii săi chiar dacă nu a fost căsătorit sau nu avea copii la data la care s-a constituit abitaţia.
(3) Uzul şi abitaţia se constituie în temeiul unui act juridic ori al legii, dispoziţiile privind registrul bunurilor imobile fiind aplicabile pentru bunurile imobile.
(4) Actul prin care este instituit uzul poate limita sau extinde dreptul de uz. Uzuarul nu poate pretinde la mai multe fructe decît la cele care se cuvin pentru nevoile proprii şi ale familiei sale dacă actul nu prevede altfel.
Articolul 025. Exercitarea dreptului de uz şi a dreptului de
abitaţie
(1) Dreptul de uz şi de abitaţie nu poate fi cedat, iar bunul care face obiectul acestor drepturi nu poate fi închiriat sau arendat.
(2) Uzuarul şi titularul dreptului de abitaţie suportă cheltuielile de cultură sau de întreţinere proporţional părţii de care se foloseşte.
Articolul 026. Dreptul de folosire a facilităţilor comune
Uzuarul sau titularul dreptului de abitaţie al cărui drept poartă numai asupra unei părţi din bun are dreptul să folosească facilităţile destinate uzului comun.
Articolul 027. Aplicarea dispoziţiilor privitoare la uzufruct
Dispoziţiile privitoare la uzufruct se aplică în modul corespunzător uzului şi abitaţiei.
Capitolul III
SERVITUTEA
Articolul 028. Dispoziţii generale cu privire la servitute
(1) Servitute este sarcina care grevează un imobil (terenul aservit) pentru uzul sau utilitatea imobilului unui alt proprietar (terenul dominant). Utilitatea poate consta în sporirea confortului terenului dominant ori poate rezulta din destinaţia lui economică.
(2) Obligaţia de a face ceva poate fi conexată la o servitute şi impusă proprietarului terenului aservit. Această obligaţie este accesorie servituţii şi nu poate fi stipulată decît în favoarea sau pentru exploatarea imobilului.
Articolul 029. Condiţiile servituţii
(1) La realizarea servituţii, persoana împuternicită trebuie să respecte interesele proprietarului terenului aservit.
(2) Proprietarul terenului dominant poate fi obligat să plătească, la anumite perioade, o recompensă (despăgubire) proprietarului terenului aservit.
(3) Schimbarea proprietarului terenului dominant sau al terenului aservit, precum şi împărţirea terenurilor, nu afectează dreptul de servitute.
(4) Servitutea se poate constitui în vederea asigurării unei utilităţi viitoare a terenului dominant.
(5) Servitutea constituită asupra unei construcţii ce se va edifica ori asupra unui teren ce va fi dobîndit se naşte numai la data edificării ori dobîndirii.
(6) Un teren grevat cu uzufruct sau superficie poate fi grevat cu servitute numai cu acordul uzufructuarului sau al superficiarului.
Articolul 030. Clasificarea servituţilor
(1) Aparente sînt servituţile care se cunosc prin semne exterioare, iar neaparente – cele care nu se atestă prin astfel de semne.
(2) Continue sînt servituţile al căror exerciţiu este sau poate fi continuu fără a fi necesară fapta omului, iar necontinue – cele pentru a căror existenţă este necesară fapta omului.
(3) Pozitive sînt servituţile care îndreptăţesc pe proprietarul terenului dominant să facă în mod direct anumite acte de folosinţă pe terenul aservit, iar negative – cele care impun proprietarului terenului aservit anumite restricţii în exerciţiul dreptului său de proprietate.
Articolul 031. Constituirea servituţii
(1) Servitutea poate fi constituită prin destinaţia stabilită de proprietar, prin acte juridice ori prin uzucapiune.
(2) Actul juridic prin care se constituie servitutea se încheie în formă autentică.
(3) Servitutea constituită prin acte juridice este opozabilă după înscriere în registrul bunurilor imobile.
Articolul 032. Constituirea servituţii prin destinaţia stabilită
de proprietar
Servitutea prin destinaţia stabilită de proprietar este constatată printr-un înscris al proprietarului de teren care, în vederea unei eventuale parcelări, instituie imediat natura, scopul şi situaţia servituţii unei părţi din teren în favoarea altor părţi.
Articolul 033. Dobîndirea servituţilor prin uzucapiune
(1) Servituţile continue şi aparente, precum şi cele neaparente şi pozitive, se pot dobîndi prin uzucapiune, în condiţiile legii.
(2) Actele materiale corespunzătoare unor servituţi necontinue sînt prezumate a fi exercitate cu simpla îngăduinţă a proprietarului terenului aservit. Proprietarul terenului dominant va putea prescrie dovedind contrariul.
(3) Servituţile neaparente şi negative nu se pot dobîndi prin uzucapiune.
Articolul 034. Exercitarea servituţii
(1) Sarcina pe care o instituie servitutea asupra terenului aservit constă în obligaţia proprietarului de a permite efectuarea anumitor acţiuni pe terenul său, deasupra acestuia sau sub pămînt. Servitutea poate consta şi din obligaţia proprietarului de a se abţine de la anumite acţiuni în favoarea proprietarului terenului dominant.
(2) Servitutea se extinde asupra a tot ceea ce este necesar pentru exercitarea ei.
(3) Dacă servitutea s-a exercitat benevol şi fără obiecţii în termen de cel puţin 0 ani, atunci, în cazul apariţiei unor litigii între proprietari, această modalitate de exercitare poate servi ca temei determinant la soluţionarea litigiului.
(4) Proprietarul terenului aservit este obligat să se abţină de la orice act care limitează ori împiedică exerciţiul servituţii. Astfel, nu va putea schimba starea locurilor ori strămuta exercitarea servituţii în alt loc.
(5) Proprietarul terenului aservit poate indica, pentru exercitarea dreptului de servitute, o altă parte a terenului decît cea indicată la alin. (3), dar numai în cazul în care o astfel de transferare nu prejudiciază proprietarul terenului dominant. Cheltuielile aferente transferării sînt suportate de proprietarul terenului aservit.
(6) Dreptul de servitute al proprietarului terenului dominant trebuie să fie exercitat astfel încît să creeze cît mai puţine dificultăţi proprietarului terenului aservit.
Articolul 035. Abandonarea terenului aservit
În toate cazurile în care, conform contractului, cheltuielile lucrărilor de exercitare şi conservare a servituţilor revin proprietarului terenului aservit, acesta se va putea exonera de obligaţie abandonînd în folosul proprietarului terenului dominant partea din terenul aservit necesară exercitării servituţii.
Articolul 036. Drepturile proprietarului terenului
dominant
(1) Proprietarul terenului dominant este în drept să se folosească de servitute, să efectueze pe terenul aservit orice lucrare necesară exercitării dreptului de servitute, să conserve dreptul de servitute dacă contractul nu prevede altfel.
(2) În lipsa unei prevederi contrare, proprietarul terenului dominant poate lua toate măsurile şi poate face, pe cheltuiala sa, toate lucrările de exercitare şi conservare a servituţii. Cheltuielile de efectuare a acestor lucrări revin celor doi proprietari, proporţional avantajelor pe care le obţin, în măsura în care lucrările efectuate pentru exerciţiul servituţii sînt necesare şi de ele profită inclusiv terenul aservit.
(3) Proprietarul terenului dominant poate înlătura toate construcţiile şi plantaţiile pe care le-a amplasat pe terenul aservit, în cazul necesităţii de readucere a acestuia la stare normală pentru exploatare, şi trebuie să o facă la cererea proprietarului terenului aservit.
Articolul 037. Obligaţiile proprietarului terenului dominant
(1) Proprietarul terenului dominant este obligat să întreţină construcţiile şi plantaţiile amplasate pe terenul aservit în măsura în care asigură prin aceasta interesele terenului aservit.
(2) Proprietarul terenului dominant este obligat să repare daunele aduse proprietarului terenului aservit.
(3) Dacă dreptul de servitute este instituit în favoarea a doi sau mai mulţi proprietari de terenuri dominante, obligaţia de întreţinere a construcţiilor şi plantaţiilor amplasate pe terenul aservit şi de reparare a daunelor, cauzate proprietarului terenului aservit, aparţine proporţional beneficiului fiecărui proprietar de teren dominant dacă legea sau actul prin care s-a constituit servitutea nu prevede altfel.
Articolul 038. Drepturile asupra construcţiilor şi plantaţiilor
Proprietarul terenului aservit nu are nici un drept asupra construcţiilor şi plantaţiilor amplasate pe terenul său de proprietarul terenului dominant.
Articolul 039. Concurenţa mai multor drepturi
Daca servitutea unui teren concurează cu o altă servitute sau cu un alt drept real de folosire a imobilului, astfel încît aceste drepturi nu pot fi exercitate concomitent, total sau parţial, avînd acelaşi grad de prioritate, fiecare persoană îndreptăţită poate cere stabilirea unei ordini de exercitare care ar corespunde în mod echitabil binelui tuturor persoanelor interesate.
Articolul 040. Temeiurile de stingere a servituţii
Servitutea se stinge prin radierea ei din registrul bunurilor imobile în caz de:
a) consolidare, cînd ambele terenuri ajung să aibă acelaşi proprietar;
b) renunţare a proprietarului terenului dominant;
c) expirare a termenului;
d) răscumpărare;
e) imposibilitate de exercitare;
f) neuz pentru o perioadă de 00 ani;
g) dispariţie a oricărei utilităţi a lor;
h) expropriere a terenului aservit dacă servitutea este contrară utilităţii publice căreia îi va fi afectat bunul expropriat.
Articolul 041. Calcularea termenului de neuz
(1)Termenul prevăzut la art.440 lit.f) începe să curgă de la data ultimului act de exerciţiu al servituţilor necontinue ori de la data unui act contrar servituţilor continue.
(2) Exercitarea servituţii de către un coproprietar ori de către un uzufructuar face să se întrerupă termenul faţă de ceilalţi coproprietari ori faţă de nudul proprietar.
Articolul 042. Răscumpărarea servituţii de trecere
(1) Servitutea de trecere poate fi răscumpărată de proprietarul terenului aservit dacă există o disproporţie vădită între utilitatea pe care o procură terenului dominant şi inconvenientele sau deprecierea provocată terenului aservit.
(2) În caz de neînţelegere între părţi, instanţa de judecată poate suplini consimţămîntul proprietarului terenului dominant. La stabilirea preţului de răscumpărare, instanţa va ţine cont de vechimea servituţii şi de schimbarea valorii celor două terenuri.
Capitolul IV
SUPERFICIA
Articolul 043. Noţiunea de superficie
(1) Superficie este dreptul real imobiliar de a folosi terenul altuia în vederea edificării şi exploatării unei construcţii, deasupra şi sub acest teren, sau a exploatării unei construcţii existente. Acest drept este alienabil, se transmite prin succesiune şi poate fi obiect al unui contract de locaţiune.
(2) Dacă nu se prevede altfel, dreptul de superficie nu se poate exercita decît asupra suprafeţei construite sau asupra suprafeţei pe care urmează să se ridice construcţia, precum şi asupra suprafeţei neconstruite, necesare, potrivit naturii sau destinaţiei construcţiei, exploatării ei normale.
(3) Întinderea dreptului superficiarului de a folosi terenul grevat este stabilită prin contract sau lege. În lipsa unor prevederi contractuale, terenul este grevat cu servitutea necesară exercitării dreptului de superficie. Servitutea încetează la stingerea dreptului de superficie.
(4) Asupra dreptului de superficie se aplică în modul corespunzător regulile dreptului de proprietate asupra imobilelor dacă legea nu prevede altfel.
(5) Construcţia este o parte componentă esenţială a dreptului de superficie.
(6) Dreptul de superficie nu poate fi constituit sub condiţie rezolutorie.
(7) Dreptul de superficie nu poate fi limitat la o parte din construcţie.
Articolul 044. Constituirea dreptului de superficie
(1) Dreptul de superficie se naşte în temeiul unui act juridic sau al unei dispoziţii legale, fiind opozabil terţilor din momentul înscrierii în registrul bunurilor imobile.
(2) Dreptul de superficie se constituie pentru un termen de 09 de ani dacă nu a fost stabilit un alt termen.
(3) Dreptul de superficie nu poate fi limitat printr-o condiţie suspensivă.
Articolul 045. Dreptul de superficie în cazul demolării sau
pieirii construcţiei
Dreptul de superficie nu se stinge prin demolarea sau pieirea construcţiei.
Articolul 046. Rangul superficiei
Dreptul de superficie se înscrie în registrul bunurilor imobile numai cu rangul întîi. Rangul nu poate fi modificat.
Articolul 047. Exercitarea dreptului de superficie
Superficiarul poate dispune în mod liber de dreptul său. În cazul unei construcţii existente, superficia se poate înstrăina ori ipoteca numai o dată cu aceasta. În caz de înstrăinare a construcţiei de către superficiar, proprietarul terenului are dreptul de preemţiune.
Articolul 048. Obligaţia superficiarului de a plăti o redevenţă
(1) Dacă actul juridic nu prevede altfel, superficiarul datorează proprietarului terenului, sub formă de rate lunare, o sumă egală cu chiria stabilită pe piaţă, ţinînd seama de natura terenului, de zona în care se află el, de destinaţia construcţiei, precum şi de orice alte criterii de determinare a contravalorii folosinţei. Redevenţa se determină la data constituirii superficiei.
(2) Redevenţa poate fi ajustată la cererea uneia din părţi, în cazul în care condiţiile economice fac ca neajustarea să fie inechitabilă. Măsura ajustării se va aprecia ţinîndu-se seama de schimbarea condiţiilor economice şi de principiul echităţii.
(3) În cazul în care superficiarul nu plăteşte redevenţa timp de 0 ani, proprietarul terenului are dreptul să ceară vînzarea superficiei la licitaţie. Proprietarul terenului are dreptul de a participa la licitaţie.
(4) În cazul în care superficia aparţine mai multor persoane în relaţiile cu proprietarul, acestea răspund solidar pentru plata redevenţei.
Articolul 049. Stingerea dreptului de superficie
Dreptul de superficie se stinge:
a) la expirarea termenului;
b) prin consolidare, dacă terenul şi construcţia devin proprietatea aceleiaşi persoane;
c) în alte cazuri prevăzute de lege.
Articolul 050. Stingerea dreptului de superficie la cererea
proprietarului terenului
Dacă superficiarul nu a ridicat construcţia în termenul specificat în actul juridic privind instituirea superficiei sau dacă încalcă obligaţia privind conservarea construcţiei, proprietarul terenului are dreptul să ceară stingerea dreptului de superficie.
Articolul 051. Efectele stingerii dreptului de superficie
(1) La stingerea dreptului de superficie, construcţia aflată pe teren se transmite de drept proprietarului acestuia.
(2) Proprietarul terenului trebuie să plătească superficiarului o despăgubire corespunzătoare pentru construcţie. Despăgubirea nu este corespunzătoare dacă nu acoperă cel puţin două treimi din valoarea de piaţă a construcţiei.
(3) Proprietarul terenului se poate elibera de plata despăgubirii dacă prelungeşte dreptul superficiarului, înaintea expirării acestui drept, pe durata previzibilă de exploatare a construcţiei. În cazul în care refuză prelungirea, superficiarul pierde dreptul la despăgubire.
(4) Superficiarul nu are dreptul, la stingerea dreptului de superficie, să ridice construcţia sau părţi ale ei.
Articolul 052. Garanţia pentru despăgubire
(1) Superficiarul are dreptul de retenţie a construcţiei pînă la plata despăgubirii.
(2) Pretenţia în despăgubire este garantată cu teren în loc de superficie şi cu rangul acesteia.
(3) Dacă dreptul de superficie la stingerea acesteia mai este grevat cu o ipotecă, creditorii ipotecari au un drept de gaj asupra despăgubirii.
Articolul 053. Subrogarea în contractele în curs de
executare
La stingerea dreptului de superficie, proprietarul terenului se subrogă superficiarului în contractele de locaţiune şi arendă în curs de executare.
Capitolul V
GAJUL
S e c ţ i u n e a 0
DISPOZIŢII GENERALE
Articolul 054. Noţiunea de gaj
(1) Gajul este un drept real în al cărui temei creditorul (creditorul gajist) poate pretinde satisfacerea creanţelor sale cu preferinţă faţă de ceilalţi creditori, inclusiv statul, din valoarea bunurilor depuse în gaj în cazul în care debitorul (debitorul gajist) nu execută obligaţia garantată prin gaj.
(2) Gajul se află în legătură cu obligaţia garantată prin gaj, reprezintă un raport de drept accesoriu faţă de obligaţia principală şi este condiţionat în timp de durata acesteia dacă legea sau contractul de gaj nu prevede altfel.
Articolul 055. Tipurile de gaj
(1) Gajul este de două tipuri: gajul înregistrat (gajul fără deposedare) şi amanetul (gajul cu deposedare).
(2) În cazul gajului înregistrat, obiectul gajului rămîne în posesiunea debitorului gajist sau a unui terţ care acţionează în numele debitorului gajist. În cazul amanetării, obiectul gajului se transmite în posesiune creditorului gajist sau unui terţ care acţionează în numele creditorului gajist. Conform contractului dintre creditorul gajist şi debitorul gajist, obiectul gajului, sigilat de către creditorul gajist, poate fi lăsat la debitorul gajist.
(3) După natura raporturilor de drept, în categoria de gaj înregistrat intră:
a) ipoteca – gajul bunurilor imobile. Ipoteca trebuie înscrisă în Registrul bunurilor imobile;
[Art.455 al.(3), lit.a) în redacţia LP163-XVI din 09.07.08, MO140-142/01.08.08 art.574 ]
b) gajul de întreprinzător – gajul întreprinderii, care se extinde asupra întregului ei patrimoniu, inclusiv asupra fondurilor fixe şi circulante, asupra altor bunuri şi drepturi patrimoniale reflectate în bilanţul întreprinderii, dacă legea sau contractul nu prevede altfel;
[Art.455 al.(3), lit.b) modidficată prin LP163-XVI din 09.07.08, MO140-142/01.08.08 art.574 ]
c) gajul mărfurilor care se află în circulaţie sau în proces de prelucrare;
d) gajul bunurilor pe care debitorul gajist le va dobîndi în viitor.
Articolul 056. Creditorul gajist şi debitorul gajist
(1) Creditorul gajist este persoana obligaţiile faţă de care sînt garantate prin gaj.
(2) Debitor gajist este proprietarul sau un alt posesor şi uzufructuar legal al bunurilor depuse în gaj care are dreptul de a înstrăina aceste bunuri.
(3) Gajul poate fi constituit atît de debitorul obligaţiei garantate, cît şi de un terţ.
Articolul 057. Obiectul gajului
(1) Obiect al gajului (bun gajat) poate fi orice bun, inclusiv o universalitate de bunuri, titluri de valoare şi drepturi confirmate prin certificate de acţiuni.
(1 0 ) Tipul de mijloace băneşti care pot constitui obiect al gajului, precum şi particularităţile gajării mijloacelor băneşti se reglementează prin Legea cu privire la gaj.
[Art.457 al.(1 0 ) introdus prin LP33 din 06.05.12, MO99-102/25.05.12 art.330]
(2) Nu pot constitui obiect al gajului bunurile retrase din circuitul civil, bunurile inalienabile sau insesizabile.
(3) Prin contract poate fi prevăzută extinderea gajului asupra bunurilor care vor fi dobîndite în viitor.
(4) Bunurile care, conform legii, nu pot fi transmise separat nu pot fi grevate separat cu un gaj. Nu poate fi obiect al gajului o parte a bunului indivizibil.
(5) Bunurile care se află în proprietate comună pot fi depuse în gaj doar cu acordul tuturor coproprietarilor.
(6) Unul dintre coproprietari poate depune în gaj cota sa din bunurile proprietate comună pe cote-părţi fără acordul celorlalţi coproprietari dacă legea sau contractul nu prevede altfel. În cazul imobilelor, menţiunea cu privire la necesitatea unui asemenea acord urmează a fi înscrisă în registrul bunurilor imobile.
(7) Dreptul de gaj se extinde asupra accesoriilor bunului principal obiect al gajului dacă în contract nu este prevăzut altfel.
(8) Dreptul de gaj se extinde asupra fructelor bunurilor gajate doar în cazurile prevăzute de contract.
(9) Cel care are asupra bunului un drept afectat de modalităţi sau susceptibil de nulitate poate constitui doar un gaj afectat de aceleaşi modalităţi sau condiţii de nulitate.
Articolul 058. Amanetarea bunurilor la lombard
(1) Amanetarea bunurilor la lombard se realizează în conformitate cu legea.
(2) Pentru bunul preluat se emite chitanţă de amanetare, care confirmă încheierea contractului de amanet.
(3) Lombardul este obligat ca, în momentul transferării posesiunii, să asigure bunul amanetat pe propria cheltuială, în favoarea debitorului şi corespunzător valorii evaluate, care se determină în funcţie de preţurile de piaţă pentru categoriile şi calitatea obiectelor amanetate. Este nulă clauza care exclude obligaţia de asigurare.
(4) Lombardul nu are dreptul să folosească şi să dispună de bunurile amanetate şi răspunde pentru pierderea sau deteriorarea lor în măsura în care nu poate dovedi că pierderea sau deteriorarea este urmare a unei situaţii de forţă majoră.
(5) În cazul în care creditul garantat prin amanetarea bunurilor la lombard nu va fi restituit în termen, lombardul are dreptul, în baza unui act notarial cu caracter executoriu, să vîndă, după expirarea termenului de graţie de o lună, bunul amanetat conform regulilor de valorificare a patrimoniului amanetat. Creanţele lombardului faţă de debitor se sting şi atunci cînd cîştigul din vînzare nu acoperă datoria.
(6) Condiţiile contractului de amanetare la lombard prin care se limitează drepturile debitorului în raport cu cele conferite prin prezentul cod şi prin alte legi sînt nule. În locul unor astfel de condiţii se aplică dispoziţiile legale corespunzătoare.
Articolul 059. Particularităţile gajării mărfurilor care se află
în circulaţie şi în proces de prelucrare
(1) În cazul gajării mărfurilor care se află în circulaţie şi în proces de prelucrare, debitorul gajist este în drept să modifice componenţa şi forma naturală a obiectului gajului (stocurilor de mărfuri, materiei prime, materialelor, semifabricatelor, produselor finite etc.) cu condiţia ca valoarea lor totală să nu se reducă faţă de valoarea menţionată în contractul de gaj.
(2) Reducerea valorii mărfurilor gajate care se află în circulaţie şi în proces de prelucrare se admite proporţional cu partea executată a obligaţiei garantate prin gaj dacă în contract nu este prevăzut altfel.
(3) Mărfurile ce se află în circulaţie şi în proces de prelucrare înstrăinate de debitorul gajist încetează a fi obiect al gajului în momentul trecerii dreptului de proprietate asupra lor către persoana care le-a cumpărat, iar mărfurile cumpărate de debitorul gajist, menţionate în contractul de gaj, devin obiect al gajului în momentul în care debitorul gajist dobîndeşte dreptul de proprietate sau de gestiune asupra lor.
(4) Debitorul gajist al mărfurilor care se află în circulaţie şi în proces de prelucrare este obligat să înscrie în registrul gajului condiţiile gajării mărfurilor şi datele despre toate operaţiunile ce conduc la modificarea componenţei şi formei naturale a mărfurilor gajate.
Articolul 060. Particularităţile gajării titlurilor de valoare
(1) Titlurile de valoare pot fi gajate în temeiul contractului de gaj. Gajarea titlurilor de valoare prin andosament se efectuează în conformitate cu legea.
(2) Gajarea titlurilor de valoare care confirmă dreptul asupra unor anumite bunuri (titluri reprezentative ale bunurilor) înseamnă şi gajarea bunurilor respective.
(3) Acţiunile gajate nu dau creditorului gajist dreptul de a participa ca acţionar la adunările generale, dreptul de participare fiind rezervat acţionarului.
0) Certificatele cu privire la dobînzi, dividende şi la alte venituri obţinute în temeiul dreptului exprimat în titlul de valoare constituie obiectul gajului doar în cazul în care contractul nu prevede altfel.
Articolul 061. Creanţa garantată prin gaj
(1) Gajul poate garanta una sau mai multe creanţe legale, existente sau viitoare, pure şi simple sau afectate de modalităţi. Creanţa garantată prin gaj trebuie să fie determinată sau determinabilă.
(2) Gajul poate fi constituit şi astfel încît doar suma maximă pentru care bunul trebuie să garanteze să fie determinată prin înscriere în registru.
(3) Gajul este constituit valid numai dacă creanţa garantată este exprimată într-o sumă bănească.
(4) Dacă în contract nu se prevede altfel, gajul garantează creanţa în volumul existent la momentul satisfacerii, inclusiv capitalul, dobînzile, cheltuielile de urmărire şi cheltuielile de întreţinere a bunului gajat. Prin contract, părţile pot extinde garanţia şi asupra penalităţilor şi prejudiciului cauzat prin neexecutare.
(5) O creanţă poate fi garantată cu mai multe bunuri (gajul comun) şi de mai multe persoane.
(6) Cu acordul creditorului gajist şi al debitorului gajist, în locul creanţei pentru care este constituit gajul poate fi pusă o altă creanţă. Înlocuirea creanţei garantate nu trebuie să afecteze drepturile creditorilor gajişti cu grad de prioritate inferior. Cerinţele de formă şi de înregistrare se vor respecta în modul corespunzător.
Articolul 062. Gajul constituit pentru garantarea plăţii unei
sume de bani
(1) Gajul constituit pentru garantarea plăţii unei sume de bani este valabil chiar dacă, la momentul constituirii lui, debitorul gajist încă nu a primit sau a primit doar parţial prestaţia pentru care se obligă. Această regulă se aplică în special la acordarea unui credit sau la emiterea obligaţiilor sau altor titluri de împrumut.
(2) Dacă creditorul gajist refuză să predea sumele de bani pe care s-a obligat să le dea cu împrumut şi în a căror garantare deţine un gaj, el este obligat să reducă gajul (cu excepţia ipotecii) sau să-l radieze, sub sancţiunea reparării prejudiciului cauzat debitorului gajist
[Art.462 al.(2) în redacţia LP163-XVI din 09.07.08, MO140-142/01.08.08 art.574 ]
Articolul 063. Indivizibilitatea gajului
(1) Gajul este indivizibil şi subzistă integral asupra tuturor bunurilor grevate, asupra fiecăruia dintre ele şi asupra tuturor părţilor lor chiar şi în cazul în care bunul sau obligaţia sînt divizibile.
[Art.463 al.(2) exclus prin LP163-XVI din 09.07.08, MO140-142/01.08.08 art.574 ]
(3) Ipoteca se extinde asupra tuturor ameliorărilor bunului grevat dacă în contract nu este prevăzut altfel.
Articolul 064. Transformarea bunurilor
Gajul subzistă asupra bunului mobil nou care rezultă din transformarea unui bun gajat. Gajul se extinde asupra a ceea ce rezultă din confuziunea (amestecul) sau unirea mai multor bunuri mobile dintre care cel puţin unul a fost gajat.
Articolul 065. Despăgubirea de asigurare
Creditorul gajist are dreptul de a fi satisfăcut în mod prioritar din contul despăgubirii de asigurare pentru pieirea, pierderea sau deteriorarea bunului gajat, indiferent de faptul în a cui favoare a fost asigurat bunul gajat, dacă pieirea, pierderea sau deteriorarea nu se datorează culpei creditorului gajist sau dacă în contractul de gaj nu este prevăzut altfel.
S e c ţ i u n e a a 0-a
TEMEIUL APARIŢIEI GAJULUI.
REGISTRUL GAJULUI
Articolul 066. Constituirea gajului
(1) Gajul se constituie în virtutea legii sau a contractului.
(2) Gajul înregistrat apare în momentul înregistrării sale, conform normelor stabilite de prezentul cod.
(3) În caz de amanet, gajul apare în momentul transmiterii obiectului gajului dacă în contractul de gaj nu este prevăzut altfel.
Articolul 067. Creanţele din care se poate naşte gajul legal
Dacă legea nu prevede altfel, pot da naştere unui gaj legal creanţele:
a) statului, pentru sumele datorate conform legislaţiei fiscale;
[Art.467 lit.b) exclusă prin LP163-XVI din 09.07.08, MO140-142/01.08.08 art.574 ]
c) care rezultă dintr-o hotărîre judecătorească.
Articolul 068. Contractul de gaj
(1) Contractul de gaj, cu excepţia contractului de amanet, se încheie în scris. În cazul în care pentru transmiterea bunului se cere forma autentică, contractul de gaj se încheie în formă autentică.
(2) Contractul de ipotecă se încheie în formă autentică. Nerespectarea formei atrage nulitatea contractului.
(3) Orice modificare sau completare a contractului de gaj se efectuează în forma prevăzută pentru încheierea contractului.
(4) În contractul de gaj trebuie să se indice: numele sau denumirea părţilor, domiciliul sau sediul lor, acordul expres al debitorului gajist de a constitui gajul în favoarea creditorului gajist, tipul gajului, descrierea bunului gajat, estimarea bunului gajat şi locul aflării lui, esenţa, scadenţa creanţei garantate prin gaj şi valoarea maximă a acesteia fără dobînzi şi alte cheltuieli, permiterea sau interzicerea gajului ulterior, precum şi alte condiţii stabilite cu acordul părţilor. Conţinutul contractului de ipotecă este stabilit de legislaţia cu privire la ipotecă.
[Art.468 al.(4) modificat prin LP163-XVI din 09.07.08, MO140-142/01.08.08 art.574 ]
(5) Clauza privind gajul poate fi inclusă în contractul în a cărui bază apare obligaţia garantată prin gaj.
Articolul 069. Informarea creditorului cu privire la drepturile
terţilor
La încheierea contractului de gaj, debitorul gajist este obligat să notifice în scris creditorul gajist cu privire la drepturile terţilor asupra obiectului gajului cunoscute de el la momentul constituirii gajului. Neexecutarea acestei obligaţii acordă creditorului gajist dreptul de a cere executarea anticipată a obligaţiei garantate prin gaj sau modificarea condiţiilor contractului de gaj.
[Art.469 modificat prin LP163-XVI din 09.07.08, MO140-142/01.08.08 art.574 ]
Articolul 070. Înregistrarea gajului
(1) Gajul fără deposedare trebuie să fie înscris, în modul prevăzut de lege, într-un registru public.
(2) Gajul se înregistrează în modul următor:
a) ipoteca se înregistrează, conform legislaţiei privind cadastrul bunurilor imobile şi legislaţiei cu privire la ipotecă, la organul cadastral teritorial în a cărui rază teritorială este amplasat bunul imobil ipotecat;
[Art.470 al.(2), lit.a) în redacţia LP163-XVI din 09.07.08, MO140-142/01.08.08 art.574 ]
b) gajul de întreprinzător se înregistrează, în conformitate cu prezentul cod, la biroul notarial în a cărui rază teritorială se află întreprinderea;
[Art.470 al.(2), lit.b) modificată prin LP163-XVI din 09.07.08, MO140-142/01.08.08 art.574 ]
c) gajul valorilor mobiliare nominative se înscrie în registrul deţinătorilor de valori mobiliare nominative (în cazul în care evidenţa valorilor mobiliare se ţine în registru) şi/sau în documentele de evidenţă ale deţinătorului nominal (în cazul în care evidenţa valorilor mobiliare se ţine de către deţinătorul nominal);
[Art.470 al.(2), lit.c) în redacţia LP250-XVI din 02.11.07, MO37-39/22.02.08 art.102]
d) gajul titlurilor de valoare ale statului se înscrie în registrul deţinătorilor titlurilor de valoare ale statului;
e) gajul celorlalte bunuri mobile se înscrie în registrul gajului bunurilor mobile;
f) gajul drepturilor de proprietate intelectuală se înscrie în registrul proprietăţii intelectuale.
(3) Particularităţile înscrierii gajului în registrele menţionate la alin.(2) se reglementează de legislaţia privind funcţionarea registrelor respective.
Articolul 071. Efectele înregistrării
(1) Faptul că informaţia cu privire la gaj este înscrisă în registrul gajului constituie o prezumţie legală a veridicităţii ei.
(2) Înregistrarea gajului nu conferă validitate unui gaj lovit de nulitate.
(3) Din momentul înregistrării gajului nimeni nu poate invoca necunoaşterea informaţiei înscrise în registrul gajului.
(4) În raport cu terţii de bună-credinţă, debitorul gajist sau creditorul gajist nu poate invoca incorectitudinea informaţiei înscrise în registrul gajului.
Articolul 072. Înregistrarea executării obligaţiei garantate
prin gaj
Documentele care confirmă executarea totală sau parţială a obligaţiilor garantate prin gaj prezintă temei pentru înregistrarea modificării corespunzătoare a datelor din registrul gajului.
Articolul 073. Radierea din registrul gajului a informaţiei cu
privire la gaj
(1) În urma stingerii gajului, informaţia cu privire la gaj urmează a fi radiată din registrul gajului.
(2) Pot solicita radierea informaţiei cu privire la gaj:
a) creditorul gajist;
b) debitorul gajist, în baza unui demers semnat de ambele părţi, a declaraţiei scrise a creditorului cu privire la renunţarea la gaj sau a hotărîrii judecătoreşti;
c) terţul care a dobîndit obiectul gajului, în baza declaraţiei scrise a creditorului gajist cu privire la radierea gajului din registrul gajului, a certificatului eliberat de executorul judecătoresc prin care se confirmă că bunul a fost dobîndit în cadrul procedurii de executare silită, a certificatului eliberat de instanţa de judecată pentru confirmarea faptului că bunul a fost dobîndit în cadrul procesului de insolvabilitate, a hotărîrii judecătoreşti cu privire la expirarea gajului, chiar dacă nu a fost parte la proces.
(3) În cazul radierii gajului se aplică în modul corespunzător prevederile referitoare la procedura de înregistrare a lui. Creditorul gajist este obligat să asigure înregistrarea încetării gajului imediat după executarea obligaţiei garantate prin gaj.
Articolul 074. Caracterul public al informaţiei din registrul
gajului
(1) Orice persoană poate lua cunoştinţă de registrul gajului, poate obţine informaţie despre înregistrarea gajului şi extrase din registrul gajului în termen de 0 zile de la data solicitării.
(2) Debitorul gajist poate cere interzicerea accesului terţilor la informaţia din registrul gajului cu privire la gajul asupra bunurilor sale. În acest caz, se prezumă că întregul patrimoniu al debitorului gajist este grevat cu gaj.
Articolul 075. Contestarea acţiunilor sau inacţiunilor
registratorului gajului
Orice persoană are dreptul să atace în instanţă de judecată respingerea cererii de înregistrare a gajului, înregistrarea ilegală, eliberarea de informaţie eronată, prezentarea tardivă sau refuzul neîntemeiat de a i se prezenta informaţia necesară referitoare la înregistrarea gajului.
S e c ţ i u n e a a 0-a
DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE PĂRŢILOR
CONTRACTULUI DE GAJ

Articolul 076. Dispoziţii generale cu privire la drepturile
şi obligaţiile părţilor contractului de gaj
(1) Debitorul gajist şi creditorul gajist sînt liberi să stabilească, prin acord de voinţă, drepturile şi obligaţiile fiecăruia dintre ei dacă legea nu prevede altfel.
(2) Creditorul gajist poate desemna un gestionar al gajului. Gestionarul acţionează în numele creditorului gajist şi întreprinde orice acţiune în legătură cu obiectul gajului, în limitele drepturilor acestuia, cu excepţia dreptului de a transmite obligaţia garantată prin gaj. Debitorul gajist ori terţul la care se află bunul este obligat să urmeze indicaţiile gestionarului gajului.
(3) În caz de amanetare, o dată cu încetarea dreptului de gaj, creditorul gajist este obligat să restituie imediat debitorului gajist bunul gajat.
Articolul 077. Dreptul de folosinţă şi dispunere asupra
obiectului gajului. Asigurarea integrităţii lui
(1) Debitorul gajist are dreptul să folosească obiectul gajului conform destinaţiei şi să dobîndească fructele acestuia dacă din contract sau din esenţa gajului nu reiese altfel.
(2) Bunul cu care se garantează poate fi grevat cu drepturi reale sau dat în arendă ori în folosinţă terţilor ulterior constituirii gajului, înştiinţîndu-se în prealabil creditorul gajist, iar în cazul ipotecii, doar cu acordul prealabil al acestuia. Drepturile constituite ulterior fără acordul creditorului gajist pe un termen care depăşeşte data scadenţei obligaţiei garantate terţul le pierde la expirarea termenului de o lună de la data notificării acestuia de către creditorul gajist despre intenţia de a exercita dreptul de gaj. Această regulă nu se aplică asupra constituirii gajului.
[Art.477 al.(2) modificat prin LP163-XVI din 09.07.08, MO140-142/01.08.08 art.574 ]
(3) Debitorul gajist nu este în drept să înstrăineze bunurile gajate, cu excepţia cazurilor cînd dispune de autorizaţie în acest sens, eliberată de creditorul gajist (de toţi creditorii gajişti în cazul gajului ulterior).
(4) Acordul care limitează dreptul debitorului gajist de a lăsa prin testament bunul gajat este nul.
(5) Creditorul gajist este în drept să folosească obiectul gajului doar în cazurile prevăzute de contract, urmînd să prezinte debitorului gajist o dare de seamă despre utilizarea lui. Creditorul gajist poate fi obligat prin contract să obţină fructele din obiectul gajului pentru a stinge obligaţia principală garantată prin gaj.
(6) Debitorul gajist sau creditorul gajist, în funcţie de faptul care dintre ei deţine bunul gajat, este obligat să-l păstreze şi să-l întreţină, respectînd dreptul de folosire a acestuia. Dacă apare pericolul pierderii sau deteriorării bunului gajat, partea care îl deţine este obligată să informeze imediat cealaltă parte, iar partea care nu-l deţine este în drept să-l examineze.
Articolul 078. Autorizaţia de înstrăinare a bunului gajat
(1) Creditorul gajist poate, cu excepţia cazurilor de amanetare, să acorde debitorului gajist o autorizaţie de înstrăinare a obiectului gajului liber de gaj. O astfel de înstrăinare trebuie să fie făcută cu titlu oneros şi în modul stabilit pentru înlocuirea obiectului gajului.
(2) Acordarea de autorizaţie poate fi prevăzută în contractul de gaj. În acest caz, persoana care încheie contractul cu debitorul gajist procură bunurile grevate de gaj libere de gaj.
(3) În cazul gajării mărfurilor care se află în circulaţie şi în proces de prelucrare, debitorul gajist poate înstrăina unele mărfuri din rezervele sale de mărfuri grevate prin gaj,
vînzîndu-le în cadrul unei activităţi comerciale obişnuite.
(4) Autorizaţia de înstrăinare a bunului care face obiectul gajului se suspendă o dată cu înregistrarea preavizului cu privire la urmărirea bunului gajat, pînă la data radierii acestui preaviz.
(5) Autorizaţia de înstrăinare a obiectului gajului devine nulă o dată cu transformarea gajului înregistrat în amanet.
Articolul 079. Înlocuirea obiectului gajului
(1) Părţile pot conveni asupra condiţiilor de înlocuire sau substituire a obiectului gajului. Înlocuirea sau substituirea obiectului gajului reprezintă un nou gaj.
(2) În cazul în care, din motivul şi în modul stabilit de lege, se stinge dreptul debitorului gajist asupra bunului, iar debitorului i se pune la dispoziţie un alt bun sau i se restituie o sumă corespunzătoare, dreptul de gaj se transferă asupra bunului pus la dispoziţie sau, în modul respectiv, creditorul gajist are dreptul la satisfacerea cu prioritate a pretenţiilor sale din suma la care are drept debitorul. În acest caz, creditorul gajist poate solicita îndeplinirea înainte de termen a obligaţiilor garantate prin gaj.
Articolul 080. Gajul ulterior
(1) Darea în gaj a bunului gajat deja se admite dacă nu este interzisă prin contractele de gaj precedente.
(2) Debitorul gajist are obligaţia de a informa fiecare creditor gajist următor despre toate grevările existente asupra bunului, răspunzînd pentru prejudiciile cauzate creditorului gajist prin neîndeplinirea acestei obligaţii.
Articolul 081. Ordinea de preferinţă a gajului fără deposedare
(1) Consecutivitatea satisfacerii creanţelor ce decurg din cîteva drepturi de gaj asupra unuia şi aceluiaşi bun se stabileşte în funcţie de consecutivitatea apariţiei drepturilor de gaj.
(2) Creanţele creditorului gajist ulterior se satisfac numai după satisfacerea deplină a creanţelor creditorului gajist precedent. Cu excepţia ipotecii, creditorul de grad superior este ţinut să compenseze cheltuielile suportate de creditorul de grad inferior dacă, fiind avizat cu privire la exercitarea unui drept de gaj de către acest alt creditor, omite să invoce într-un termen rezonabil prioritatea drepturilor sale.
[Art.481 al.(2) modificat prin LP163-XVI din 09.07.08, MO140-142/01.08.08 art.574 ]
(3) Creditorul gajist de grad inferior poate să-şi satisfacă creanţa din bunul gajat înaintea creditorilor de grad superior numai cu acordul scris al fiecărui creditor de grad superior, dacă legea nu prevede altfel.
[Art.481 al.(3) modificat prin LP163-XVI din 09.07.08, MO140-142/01.08.08 art.574 ]
Articolul 082. Cedarea gradului de prioritate
(1) Creditorul gajist poate ceda unui alt creditor gajist gradul de prioritate în mărimea creanţei garantate cu gaj, astfel încît ultimul să treacă în locul primului în mărimea creanţei creditorului care a cedat gradul de prioritate.
(2) Creditorul gajist care a cedat gradul de prioritate are obligaţia ca, în termen de 0 zile de la cedare, să înştiinţeze despre aceasta pe debitor şi pe debitorul gajist cînd acesta este un terţ.
(3) Cedarea gradului de prioritate al gajului este posibilă numai în cadrul aceluiaşi registru public şi pentru acelaşi bun.
(4) Cedarea gradului de prioritate este posibilă în măsura în care nu sînt lezate astfel drepturile unui alt creditor gajist care deţine un gaj pentru acelaşi bun.
(5) Cedarea gradului de prioritate se înregistrează în baza cererii creditorului gajist în acelaşi mod ca şi înregistrarea gajului şi produce efecte de la data înregistrării.
Articolul 083. Executarea înainte de termen a obligaţiei
garantate prin gaj
(1) Creditorul gajist este în drept să ceară executarea înainte de termen a obligaţiei garantate prin gaj în cazul în care a încetat dreptul debitorului gajist asupra obiectului gajului în temeiurile prevăzute de legislaţie, precum şi în cazul confiscării obiectului gajului respectiv ca sancţiune pentru săvîrşirea unei contravenţii sau comiterea unei infracţiuni.
(2) Creditorul gajist este în drept să ceară executarea înainte de termen a obligaţiei garantate prin gaj, iar în cazul neexecutării creanţei sale, să pună sub urmărire obiectul gajului dacă debitorul gajist precum şi în alte cazuri prevăzute de lege sau de contract:
[Art.483 al.(2) modificat prin LP163-XVI din 09.07.08, MO140-142/01.08.08 art.574 ]
a) a încălcat regulile gajului următor;
b) a înstrăinat obiectul gajului încălcînd prevederile art.477 alin.(3);
c) nu a executat obligaţiile prevăzute la art.477 alin.(6);
d) nu se află în posesiunea obiectului gajului, contrar condiţiilor contractului de gaj;
e) a încălcat regulile de înlocuire a obiectului gajului;
f) a încălcat termenul de efectuare a plăţilor scadente.
S e c ţ i u n e a a 0-a
PARTICIPAREA UNOR TERŢI
LA RAPORTUL DE GAJ
Articolul 084. Cesiunea creanţei garantate prin gaj
(1) Gajul şi creanţa care stă la baza acestuia pot fi transmise doar împreună şi simultan.
(2) În cazul cesiunii creanţei garantate prin gaj, noul creditor dobîndeşte dreptul de gaj. Debitorul gajist rămîne obligat faţă de creditorul cesionar.
(3) În cazul cesiunii unei părţi a creanţei garantate, noul creditor dobîndeşte dreptul de gaj proporţional acestei părţi dacă în contractul de gaj nu este prevăzut altfel.
(4) Substituirea creditorului gajist se înregistrează conform art.470. Valabilitatea înregistrării precedente nu este afectată pînă la înregistrarea noului gaj.
(5) Gajul şi creanţa garantată trec asupra noului creditor aşa cum existau la creditorul anterior.
(6) Cesiunea drepturilor ipotecare este reglementată de legislaţia cu privire la ipotecă.
[Art.484 al.(6) introdus prin LP163-XVI din 09.07.08, MO140-142/01.08.08 art.574 ]
Articolul 085. Preluarea datoriei garantate prin gaj
(1) Datoria garantată prin gaj poate fi preluată de o altă persoană doar cu acordul creditorului gajist, iar în cazul în care debitorul obligaţiei garantate şi debitorul gajist sînt persoane diferite, şi cu acordul acestuia din urmă de a răspunde pentru noul debitor.
(2) Datoria garantată prin gaj poate fi preluată de o altă persoană şi fără acordul debitorului gajist (dacă acesta este o altă persoană decît debitorul obligaţiei garantate). În cazul respectiv gajul se stinge.
(3) În cazul în care debitorul obligaţiei garantate şi debitorul gajist reprezintă una şi aceeaşi persoană, gajul se menţine, cu excepţia cazului în care creditorul gajist este de acord cu o altă garanţie sau cu stingerea gajului.
Articolul 086. Procurarea de către terţ a bunului
grevat cu gaj
(1) Orice terţ dobîndeşte dreptul de proprietate sau de gestiune asupra bunului grevat cu gaj ţinînd cont de gaj, cu excepţia cazurilor prevăzute la art.478 şi în prezentul articol.
(2) Bunul grevat cu gaj se consideră liber de gaj în cazul în care dobînditorul consideră cu bună-credinţă că nu există gaj şi nu sînt circumstanţele în a căror virtute ar fi trebuit să ştie despre existenţa gajului.
(3) Dobînditor de bună-credinţă este prezumată persoana care:
a) dobîndeşte bunuri grevate cu gaj sub formă de mărfuri care se află în circulaţie şi în proces de prelucrare;
b) dobîndeşte bunuri grevate cu gaj, a căror vînzare la licitaţie a fost anunţată în mijloacele de informare în masă, cu excepţia bunurilor imobile şi a drepturilor asupra bunurilor imobile;
c) dobîndeşte documente de plată, conosamente, acţiuni, titluri de creanţă, valori mobiliare grevate cu gaj cotate la bursă.
(4) Legea poate prevedea şi alte cazuri de recunoaştere a dobînditorului de bună-credinţă.
S e c ţ i u n e a a 0-a
EXERCITAREA DREPTULUI DE GAJ
ŞI ÎNCETAREA GAJULUI